Țuica cu schinduc, ginsengul României. Licoarea este preparată doar la mănăstirile seculare de la Ceahlău
0Fiecare regiune a României se laudă cu preparate culinare deosebite, lucru atestat locanicilor prin aprecierile primite de la turiști, români și străini. Neamțul are un preparat cu adevărat rar, chiar și prin părțile locului.
Prin România, fiecare regiune se laudă cu preparate culinare care mai de care mai deosebite, lucru atestat prin aprecierile primite la târguri și festivaluri gastronomice, ori de cei ce ajung la pensiuni, pentru un sejur de câteva zile, unde vor ca pe masă să fie ceva tradițional, de-al locului, nu din cele găsite peste tot.
Dincolo de toate acestea, în ultimii ani, turismul ecumenic a început să capete amploare, astfel că bucatele oferite la trapeza mănăstirilor, după un drum lung și participarea la slujbele religioase, au o savoare unică. Și parcă nicăieri nu-i mai bun un banal borș de fasole, de ciuperci, de verdețuri, de lobodă, de leurdă, ori un pilaf cu hribi sau niște sarmale de post.
Dar pe la așezămintele de cult, după clipe de reculegere, obștile monahale mai pun la dispoziția pelerinilor și alte delicatese, unele cu ceva grade prin ele – fie un vin vechi sau mai nou, atunci scos de prin pivnițe, care face pe loc broboane pe pahare de rece ce este, fie o vișinată, afinată, cătinată, cornată, zmeurată. Sau vreun amestec din toate aceste fructe de pădure, despre al cărui gust doar cei care au băut pot să-l catalogheze.
Prin Neamț, mai este ceva deosebit în ceea ce privește licorile făcute meșteșugit la mănăstirile seculare: țuica cu schinduc, pe care o prepară călugării care trăiesc în cadrul lăcașurilor monahale străjuite de masivul Ceahlău.
Schinducul este o plantă rară, cu proprietăți miraculoase, care crește în țară doar în zona Muntelui Sfânt al românilor. Se vehiculează că a fost adusă cu veacuri în urmă – dar vreo dată certă nu este pomenită – de către călugări de la Muntele Athos și a fost aclimatizată în ținutul Neamțului, în arealul Ceahlăului.
„Doar țuica de prună face «casă bună» cu schinducul“
Pe unde crește schinducul o știu cu exactitate puțini mireni, iar turiștii care se avântă spre crestele muntelui n-au cum s-o recunoască, deoarece pare o banală plantă. Doar călugării și maicile cunosc locurile unde dezvoltarea acesteia este propice. „Se spune că schinducul este ginsengul României“, spune Florentina Buzenschi, de la Muzeului de Etnografie din Piatra Neamț.
Expertul în etnografie detaliază spunând că schinducul este o plantă întăritoare, folosită mai ales în perioadele de post sau primăvara, când omul iese slăbit din iarnă.
Țuica cu schinduc are o culoare spre galben și un gust aparte, pentru că dispare gustul de prune și capătă un parfum delicat. Aceasta se face în special în mediile monahale.
Despre cum se prepară, am aflat de la Iosif, un călugăr de la Mănăstirea Petru Vodă, care-i aflată chiar la poalele Ceahlăului, în comuna Poiana Teiului. Pare a nu fi mare lucru, dar, ca orice rețetă, are dichisurile ei pentru a căpăta aroma deosebită care i-a dus vestea.
„Odată ce a fost culeasă planta, indicat este să fie folosită cât îi încă verde, pentru că dacă se usucă își mai pierde din proprietăți, din aromă. Trebuie folosită, musai, numai țuică de prună, curată, nu altceva. Asta pentru că doar țuica de prună face «casă bună» cu schinducul și iese ce trebuie, nu vreo poșârcă“, detaliază Iosif.
Călugărul mai spune că esențial este și alt lucru, de fapt, un secret. Contează câtă tulpină și rădăcină de schinduc se pun în sticlă sau în damigeană, în funcție de câți litri de țuică sunt. Apoi se lasă la macerat luni în șir. Bună este de degustat atunci când țuica pusă limpede, împreună cu planta care crește numai în Ceahlău, a căpătat culoarea galbenă, ca a gutuii coapte.
„Și mai merge o cinzeacă, două-trei sau mai multe“
Monahul susține că dacă-i ceva de calitate, simți: „Înainte de masă, la agapele cu mirenii veniți la slubele de la sărbători, hramuri sau pomeniri, un păhărel de schinduc merge uns. Prima dată nu simți tăria, dar după vreun minut te iau călduri prin stomac și apoi se îmbujorează fața. Și mai merge o cinzează, două-trei sau mai multe, după cât poate «duce» fiecare“.
La prepararea licorii se mai poate folosi și palincă, dar băutura este mult mai tare. Un loc unde se poate degusta aceasta este chiar pe Ceahlău, pe creasta muntelui, la cabana Dochia. De ani, palinca cu schinduc a devenit o „carte de vizită“ a refugiului montan, fiind extrem de apreciată de turiști după urcușul greu pe potecile alpine.
Însă trebuie savurată cu precauție, pentru că mai multe pahare nu fac decât să îndemne la somn sau „toarnă plumb“ în bocanci și-nmoaie picioarele.
Alte locuri pe unde poate fi găsită este la pensiunile și restaurantele de la poalele masivului, cele din stațiunea Durău. Iar pe site-ul montaniarzi.ro sunt câteva comentarii edificatoare: „Excelentă... Numai cine nu a fost prin pensiunile Ceahlăului nu știe de magnifica țuică de prune cu schinduc“. „Țuica cu schinduc este o băutură foarte interesantă și este în pensiuni și restaurante din stațiunea Durău; nu e expusă la bar, așa că trebuie să întrebați dacă este la vânzare; eu am servit băutura la pensiunea (...)“.
Schinduc și schinduf, plante total diferite
Relevante sunt și articolele postate de un pelerin ajuns la un cunoscut așezământ: „Am trecut pe la Mănăstirea Neamț și am cumpărat o sticlă de țuică de prune cu rădăcină de schinduc în ea. Când am ajuns acasă, am servit un păhăruț. Pe loc m-am revigorat după oboseala acumulată într-o zi de călătorie. Este fantastică, e medicament curat“.
În mediul virtual, mulți confundă schinducul cu schinduful, spunând că și din ultima se prepară licoarea pomenită. Este greșit, plantele fiind total diferite. În dicționar, schinducul este astfel definit: „Plantă erbacee din familia umbeliferelor (Conioselinum vaginatum), cu flori albe-verzui, cu fructele ovale, aromatice, din care se prepară un fel de rachiu“.
Aceasta se găsește în Masivul Ceahlău, fiind adusă de la Muntele Athos. Are proprietăți curative deosebite, fiind folosită sub formă de produs macerat în țuică tare de prune și ca energizant pentru călugării aflați în posturi prelungite. Se deosebește ușor de alte plante otrăvitoare prin mirosul cu tentă de pătrunjel.
În ceea ce privește schinduful (Trigonella foenum-graecum), i se mai spune fân grecesc, sfindoc sau regional molotru, aparținând familiei Fabaceae. Este o plantă erbacee din familia leguminoaselor, fiind cultivată pentru proprietățile sale medicinale încă din Antichitate. Despre schinduc se spune că are proprietăți afrodisiace.
Se încarcă comentariile...
