Doi soți care mergeau pe mijlocul drumului au fost spulberați de o mașină pe E85

0
Publicat:

Un teribil accident de circulaţie s-a produs în noaptea de 3 spre 4 septembrie, pe un drum european din Neamț. Un cuplu care mergea pe mijlocul drumului a fost spulberat de o mașină condusă de un șofer ucrainean. 

Două victime au fost în accidentul de pe E 85
Două victime au fost în accidentul de pe E 85

Cadrele de la Serviciul Rutier şi de la Serviciul de Ambulanţă au fost sesizate, în jurul orei 02.30, să intervină în satul din comuna Boteşti, aproape de Hanul Ancuţei, celebrul loc de popas aflat pe drumul european, care face legătura între judeţele Neamţ, Suceava şi Iaşi.

„Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN2-E85, la Nisiporeşti. În timp ce un bărbat de 65 de ani, cetăţean ucrainean, conducea o autoutilitară, având direcţia de mers către Suceava, a surprins şi accidentat două persoane din Caraş-Severin“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ.

Victimele accidentului sunt soţ şi soţie, în vâstă de 61, respectiv 59 de ani. În urma impactului violent, femeia a decedat pe loc, iar bărbatul a suferit răni foarte grave, politraumatisme de membre şi leziuni craniene, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă din municipiul Roman.

Șoferul nu i-a văzut în timp util

Din primele cercetări, a rezultat că cei doi se deplasau pe mijlocul sensului de mers al cetățeanului conducătorului auto din Ucraina, iar acesta nu i-a observat în timp util, pentru a evita impactul. Urmează ca o expertiză să stabilească dacă şoferul avea o viteză peste limita admisă în localitate.

A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc evenimentul.

Tot în Neamţ, pe data de 2 septembrie 2022, un alt accident grav a avut loc la Pipirig, pe DN 15B. În jurul orei 13.00, un şofer de 37 de ani, aflat la volanul unei maşini de teren, a intrat pe contrasens şi s-a tamponat cu un autoturism la volanul căruia era o femeie de 34 de ani. Din impact, maşina condusă de bărbatul care era băut, având 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, a plonjat de pe un pod în albia râului Ozana.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite