Rectorul Dănuţ Epure, prorectorul Gabriela Stanciu şi complicii lor la şpagă, trimişi în judecată de DNA

0
0
Rectorul Dănuţ Tiberius Epure şi prorectorul Gabriela Stanciu, clienţii DNA pentru şpagă la Admitere
Rectorul Dănuţ Tiberius Epure şi prorectorul Gabriela Stanciu, clienţii DNA pentru şpagă la Admitere

Rectorul Dănuţ Epure şi prorectorul Gabriela Stanciu au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, împreună cu complicii din dosarul şpăgii de la Admitere.

Epure şi Stanciu au fost demişi de Senatul Universităţii Ovidius în şedinţa din 11 septembrie, pentru gravul prejudiciu de imagine adus instituţiei.

Forul aşteaptă acum semnalul Ministerului Educaţiei Naţionale pentru declanşarea procedurilor de desemnare a unui nou rector şi a unei noi echipe de conducere.

După numai două zile, Direcţia Naţională Anticorupţie anunţă vineri, 13 septembrie, că rectorul arestat şi prorectorul urmărit penal sunt trimişi în judecată pentru luare de mită şi folosire de informaţii secrete.

Iată comunicatul remis de DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

EPURE TIBERIUS-DĂNUŢ, în stare de arest preventiv, rector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa la data faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- două infracţiuni de luare de mită şi
- infracţiunea de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;

STANCIU GABRIELA, prorector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa la data faptelor, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi infracţiunea de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;

TALA STERE, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită şi

TOADER LUCICA, persoană fără calitate specială, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 27 iunie 2013 – 11 iulie 2013, inculpatul Epure Tiberius-Dănuţ, în calitate de rector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, prin intermediul inculpatului Tala Stere, a pretins de la o persoană suma de 4.000 de euro pentru a-i pune la dispoziţie, cu anticipaţie, subiectele la disciplinele de concurs la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie astfel încât o candidată să fie admisă în mod fraudulos la această facultate.

La data de 13 iulie 2013, după ce a primit suma de 4.000 de euro, inculpatul a remis persoanei de la care a primit banii mai multe pagini care conţineau câte 250 de întrebări pentru disciplinele de concurs biologie şi chimie, inclusiv răspunsurile aferente. Ulterior, la data de 22 iulie 2013, Epure Tiberius-Dănuţ i-a indicat aceleiaşi persoane subiectele stabilite pentru examen, precizându-i că persoana participantă la concurs trebuie să înveţe numărul întrebării şi literele aferente răspunsurilor corecte.

În demersul său de pretindere şi primire a sumei de 4.000 de euro, Epure Tiberius-Dănuţ a fost sprijinit de inculpatul Tala Stere, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani.

De asemenea, la data de 18 iulie 2013, inculpatul Epure Tiberius-Dănuţ a pretins de la o persoană suma de 5.000 de euro pentru a facilita admiterea unei candidate la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

În cursul lunii iulie 2012, inculpata Stanciu Gabriela, în calitate de prorector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a primit de la inculpata Toader Lucica suma de 1.500 de euro cu titlu de mită pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a facilita admiterea fiicei inculpatei Toader Lucica la Facultatea de Farmacie din cadrul aceleiaşi Universităţi. În cursul aceleiaşi luni, Stanciu Gabriela i-a pus la dispoziţie inculpatei Toader Lucica câte 50 de subiecte, inclusiv răspunsurile corecte, subiecte selectate pentru disciplinele de examen biologie şi chimie.

În urma remiterii celor 1.500 de euro, primirii subiectelor şi răspunsurilor de concurs, fiica învinuitei Toader Lucica a fost admisă pe locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

La data de 30 iulie 2013, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Epure Tiberius-Dănuţ şi Tala Stere pe un termen de 29 de zile. La data de 6 august 2013, Curtea de Apel Bucureşti a luat faţă de Tala Stere măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile.

Faţă de inculpata Stanciu Gabriela, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile şi au instituit obligarea acesteia de a nu exercita funcţia de prorector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor sume de bani aparţinând inculpaţilor Epure Tiberius-Dănuţ şi Stanciu Gabriela.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Ilfov.

Vă mai recomandăm

Rectorul Epure rămâne în arest. Senatul Universităţii Ovidius, care l-a demis, aşteaptă semnal de la Ministerul Educaţiei pentru continuarea procedurii

Senatul Universităţii Ovidius a votat. Rectorul arestat Dănuţ Tiberius Epure şi prorectorul urmărit penal Gabriela Stanciu sunt demişi

Demiterea rectorului arestat Epure va fi discutată miercuri de Senatul Universităţii Ovidius. Temeiul: uriaşul prejudiciu de imagine adus instituţiei

Şedinţă de Senat la Universitatea Ovidius

A picat şi nr. 2 din Universitatea Ovidius. Restul conducerii începe să se dezică. Ministerul Educaţiei trimite Corpul de Control la Constanţa

Prorectorul Universităţii Ovidius, Gabriela Stanciu, urmărit penal pentru luare de mită. Şpaga a fost de 1.500 euro

Universitatea Ovidius, de la categoria A la DNA. Elanul unei instituţii în plină afirmare a fost retezat de arestarea rectorului pentru luare de mită

Rectorul arestat Epure, amânat la judecarea cererii de eliberare provizorie

EXCLUSIV Eden Mamut: „Cu un rector arestat pentru asemenea practici, Senatul Universităţii Ovidius trebuie să-şi dea demisia“

EXCLUSIV Mihai Gîrţu: „Situaţia este delicată. Avem speranţa că la Universitatea Ovidius «cangrena» este vindecabilă“



 

Mai multe - Constanţa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite