Video Satul unic din România care i-a uimit pe străini. Locul în care morții „își spun” singuri poveștile

Un sat din Maramureș a transformat cimitirul într-un loc în care oamenii continuă să „vorbească” și după moarte. Fiecare cruce spune o poveste, iar imaginile și epitafurile dezvăluie detalii despre viața celui îngropat, uneori cu emoție, alteori cu un umor greu de întâlnit într-un asemenea loc.

Satul românesc în care până și morții au ceva de spus. Cimitirul care a devenit celebru în întreaga Foto: sursa: Primăria Sapanta

Într-un sat din nordul României, moartea este povestită altfel decât în aproape orice alt loc. Crucile viu colorate, scenele sculptate în lemn și epitafurile scrise în versuri transformă cimitirul într-un loc în care oamenii își spun, chiar și după moarte, povestea vieții.

La Săpânța, morții nu sunt prezentați doar prin nume și date. Pe crucile din lemn apar imagini care surprind ocupația, familia, pasiunile, slăbiciunile, bucuriile sau chiar împrejurările în care oamenii și-au pierdut viața. Epitafurile sunt scrise adesea la persoana întâi, în graiul popular al zonei, iar unele dintre ele conțin un umor surprinzător.

Într-un articol publicat în cotidianul spaniol La Vanguardia, intitulat cu umor „No es serio este cementerio” („Un cimitir neserios”), este prezentată povestea Cimitirului Vesel.

1/9

Satul românesc în care până și morții au ceva de spus. Cimitirul care a devenit celebru în întreaga lume Foto: sursa: Primăria Sapanta

A început în urmă cu aproape un secol, când Stan Ioan Pătraș a început să sculpteze cruci din lemn pentru cimitirul satului. Avea doar 14 ani. În 1935, când avea puțin peste 20 de ani, preotul i-a sugerat să lărgească partea de jos a crucilor. Acolo urma să fie sculptată imaginea celui decedat și să fie scris un text despre viața acestuia.

Ideea avea să transforme în timp cimitirul într-unul dintre cele mai neobișnuite locuri din România.În prezent, Cimitirul Vesel se află în centrul Săpânței, în Maramureș, și atrage turiști din România și din străinătate. Mașini și autocare ajung în sat, iar în jurul cimitirului au apărut magazine de suveniruri și restaurante.

La intrare se plătește o taxă, iar dincolo de porți se deschide o adevărată „pădure” de cruci din lemn. Fiecare are un mic acoperiș, iar culorile puternice schimbă complet imaginea obișnuită a unui cimitir.

Cimitirul celebru în toata lumea Foto: foto: Primăria Săpânța

„Albastrul este culoarea predominantă, completată de verde, galben, roșu și negru. Crucile sunt decorate cu scene din viața celor îngropați acolo, iar fiecare imagine este însoțită de un text”, notează cotidianul spaniol La Vanguardia. 

Epitafurile spun poveștile celor îngropați

Unele cruci prezintă portrete, în timp ce altele îi înfățișează pe cei decedați la muncă, în momente de relaxare sau chiar în împrejurările morții.

Printre personajele reprezentate se află copii, învățători, țărani, militari, bucătărese, țesătoare și torcătoare. Nu sunt ascunse nici slăbiciunile oamenilor, nici destinele lor tragice.

Epitafurile vorbesc despre familie, prieteni, vicii și calități. Unele sunt serioase și emoționante, altele au o doză neașteptată de ironie.

Unul dintre cei îngropați povestește că îi plăcea să fumeze din pipă și să evite munca. O brutăreasă amintește că a făcut pâine pentru cei aproximativ 4.000 de locuitori ai satului, relatează cotidianul spaniol.

Un alt epitaf, devenit celebru, este dedicat unei soacre și transformă relația dintre ginere și soacră într-o glumă macabră:„Sub această cruce grea/Zace biata soacra mea/Trei zile de mai trăia/Zăceam eu și citea ea”.

Nici viciile nu sunt ascunse. Un alt epitaf spune povestea unui bărbat care a fost părăsit de soție din cauza băuturii. A continuat să bea, mai întâi de supărare, apoi de bucurie că avea un motiv să bea împreună cu prietenii. La final, le cere celor care trec pe lângă mormânt să-i lase puțin vin.

Stan Ioan Pătraș a sculptat peste 700 de cruci

În mijlocul cimitirului se află și mormântul lui Stan Ioan Pătraș, omul care a transformat crucile din Săpânța într-o formă de artă. Născut în 1908, într-o familie în care prelucrarea lemnului era o ocupație tradițională, Pătraș a realizat de-a lungul vieții nu doar cruci, ci și obiecte de mobilier și obiecte de uz casnic.

A murit în 1977, după ce mâinile sale au sculptat sute de cruci. Potrivit tradiției locale, numărul acestora a depășit 700.

Pe propria cruce, artistul vorbește despre viața sa și despre oamenii pe care i-a ajutat. Mesajul este unul simplu și tulburător: cei care l-au căutat în timpul vieții s-ar putea ca, de acum înainte, să nu-l mai găsească.

Casa în care a locuit se află la câteva minute de mers de cimitir. Clădirea modestă, cu două încăperi, păstrează astăzi amintirea artistului. În interior pot fi văzute sculpturi realizate de acesta, articole de presă și alte obiecte legate de activitatea sa.

Tradiția continuă și astăzi

Meseria nu a dispărut odată cu Stan Ioan Pătraș. În atelierul aflat lângă casa artistului lucrează Dumitru Pop, unul dintre cei care au dus mai departe tradiția. El lucrează lemnul de stejar și păstrează combinația dintre sculptură, pictură și versuri. Se consideră, asemenea maestrului său, sculptor, pictor și poet.

Atmosfera din atelier este departe de solemnitatea pe care ar putea-o sugera un asemenea loc. În timp ce lucrează, Dumitru Pop discută cu un prieten despre evenimentele zilei, iar conversația ajunge inclusiv la fotbal.

Artistul spune că primește comenzi din mai multe colțuri ale lumii, inclusiv din Japonia.

Astfel, tradiția începută de Stan Ioan Pătraș în urmă cu aproape un secol continuă prin generații, iar Cimitirul Vesel a devenit un loc în care moartea nu este ascunsă în spatele unor formule solemne, ci este prezentată prin imagini, povești, umor și versuri.

„Denumirea Cimitirului Vesel vine de altfel și din coloritul acestor cruci, pentru că sunt exprimate cele mai frumoase culori, de aici și celebrul albastru de Săpânța, fiecare culoare cu simbolistica ei”, spune Dănuț Ștețca, ghid de turism.

Aproape 50.000 de turiști din toate colțurile planetei vizitează anual Cimitirul Vesel. De-a lungul anilor, acest loc a fost inclus în topul monumentelor funerare din întreaga lume. În Europa, țințirimul maramureșean ocupă primul loc, potrivit site-ului Primăriei.

O localitate cu o istorie de aproape șapte secole

Povestea Săpânței este însă mult mai veche decât cea a Cimitirului Vesel. Vestigiile arheologice păstrate la Muzeul din Sighetul Marmației confirmă prezența umană în zonă încă din neolitic și epoca bronzului. Prima vatră a comunei actuale s-a închegat în jurul anului 1300.

Potrivit tradiției istorice locale, oamenii care au întemeiat așezarea nu au fost simpli coloniști. Erau români veniți din zone cu populație numeroasă, care s-au folosit de un drept vechi, garantat de cnezii locali: acela de a defrișa pădurile mănăstirești și de a transforma terenurile în suprafețe agricole.

Prima atestare documentară oficială a localității datează din 30 octombrie 1373, când satul apare în documente sub denumirea de Zapancha.

Documentul consemnează o dispută de proprietate între boierii români locali și coloniștii sași și maghiari aduși de Regatul Ungar. Neînțelegerea privind hotarele a fost suficient de importantă pentru a necesita intervenția regatului, fiind stabilită granița dintre Câmpulung și Săpânța.

Diplomele maramureșene ale vremii arată că localitatea era împărțită între boieri proveniți din mai multe neamuri, printre care Stan, Gherheș, Nan, Teodor-Tivadar și Dan.

Săpânța avea moară de apă încă din Evul Mediu

Comunitatea nu s-a remarcat doar prin lupta pentru păstrarea pământurilor, ci și prin activitatea economică. Un document din 1404 menționează existența unei mori de apă cu două roți pe râul Săpânța. Moara aparținea la acea vreme Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Mihail” din Peri.

Organizarea comunității era bazată pe împărțirea pământului între loturile personale și „Delnița”, terenul comunal format din pășuni și păduri. Linia de demarcație dintre aceste suprafețe se păstrează vizibilă și astăzi.

De-a lungul secolelor, Săpânța a trecut prin numeroase transformări. În 1691, Transilvania a intrat sub stăpânire austriacă, iar schimbările politice și sociale din regiune au ajuns și în comunitatea maramureșeană. Localitatea a resimțit, de asemenea, ecourile marilor răscoale ale lui Horea, Cloșca și Crișan și ale răscoalei de la Bobâlna, relatează Primăria Săpânța.