Unul dintre instigatorii de la protestul din Piața Victoriei, prins în trafic. Avea un pistol în mașină
Unul dintre instigatorii de la protestul din Piața Victoriei a fost prins de polițiști miercuri, 16 septembrie, în trafic, în timp ce se îndrepta spre casă.

Potrivit Antena 3 CNN, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, ar face parte din grupul lui Ciprian Pamfile, care au deturnat protestul fermierilor din Piața Victoriei.
Polițiștii au găsit și ridicat un pistol neletal din autoturismul său. Individul a postat pe rețelele de socializare clipuri referitoare la protest și la reținerea lui Ciprian Pamfile.
Marți seară, Ciprian Pamfile a fost dus la audieri la Secția 6 de Poliție.
Liderul instigatorilor care au deturnat protestul fermierilor din Piața Victoriei, s-au luat la bătaie cu jandarmii și au încercat să forțeze intrarea în Guvern, a fost scos marți seara din Piață și dus la audieri, la Secția 6 de Poliție.
Cu patru zile înainte de protest, Ciprian Pamfile spunea că „mai bine ne batem cu jandarmii decât cu rușii. Eu sper să nu ne batem nici cu jandarmii, pentru că sunt frații noștri”
„Noi nu avem nimic cu Jandarmeria, cu armata română, cu Poliția. Trebuie să colaborăm să-i dăm jos pe acești trădători. Nu mergem acolo să dăm în jandarmi, ci să dăm jos trădătorii”, a spus acesta într-un live pe TikTok.
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat marți, iar incidentele au lăsat în urmă pagube și mai multe persoane rănite.
Protestatarii au rupt gardurile de protecție, au smuls pomișori și au aruncat cu pietre și alte obiecte de mobilier stradal în timpul confruntărilor cu forțele de ordine.
Jandarmii au intervenit pentru a-i dispersa pe manifestanții care au devenit violenți, fiind folosite gaze lacrimogene. În urma incidentelor, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar una dintre acestea a fost transportată la spital.
Jandarmeria a transmis că 29 de participanți agresivi au fost extrași din mulțime și conduși la sediile de poliție pentru identificare și dispunerea măsurilor legale.




















































