Mită la granița cu Ucraina: șefii Poliției de Frontieră și Vămii Halmeu, reținuți de DNA. Peste 300.000 de euro, găsiți la percheziții
Procurorii DNA Oradea au reținut nouă persoane în dosarul de corupție de la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, dintre care șeful Sectorului Poliției de Frontieră și șeful Biroului Vamal de Frontieră. Anchetatorii susțin că, din 2022, cei doi ar fi coordonat un grup infracțional organizat care ar fi colectat mită de la șoferii care intrau în România din Ucraina.

DNA a dispus, începând din 5 octombrie, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a nouă inculpați.
Aceștia sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată, respectiv, în cazul unui agent de poliție de frontieră, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată.
Printre cei reținuți se află Babici Adiel Viorel, șeful Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, și Kis Mihai, șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu. Alături de ei au fost reținuți trei agenți ai Poliției de Frontieră și patru funcționari vamali.
Opt dintre cei nouă inculpați urmează să fie prezentați pe 6 octombrie Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cum funcționa gruparea
Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită în 2022, pe fondul creșterii traficului rutier și al transporturilor de colete și bagaje din Ucraina către Uniunea Europeană. DNA susține că aceasta era organizată pe trei niveluri.
La primul nivel s-ar fi aflat Babici Adiel Viorel și Kis Mihai, care, în calitate de șefi ai celor două structuri, ar fi coordonat activitatea și ar fi stabilit modul de funcționare al grupului.
Al doilea palier ar fi fost format din persoane considerate de încredere, care ar fi coordonat turele, ar fi colectat banii primiți drept mită și ar fi transmis o parte din sume celor doi șefi.
La al treilea nivel s-ar fi aflat polițiștii de frontieră și funcționarii vamali care efectuau controalele. Aceștia ar fi primit bani de la șoferii care traversau frontiera dintre Ucraina și România, în schimbul îndeplinirii sau neîndeplinirii unor atribuții de serviciu.
Șeful Poliției de Frontieră ar fi primit mii de euro
DNA susține că, în perioada 16 octombrie 2025 – 24 mai 2026, Babici Adiel Viorel ar fi primit în mod repetat 6.450 de dolari, 2.750 de euro și alte sume de bani și foloase necuvenite de la polițiștii din subordine.
De asemenea, anchetatorii afirmă că acesta ar fi pretins 4.000 de euro pe lună de la un subordonat, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În cazul lui Kis Mihai, procurorii susțin că, în perioada 27 august – 4 septembrie 2026, acesta ar fi primit în două rânduri suma totală de 800 de euro de la un funcționar vamal din subordine.
Potrivit DNA, în perioadele investigate, polițiștii de frontieră și funcționarii vamali ar fi primit de la șoferii care traversau frontiera sume cuprinse între 50 și 1.900 de euro sau echivalentul în alte valute. Valoarea totală a banilor ar fi fost de ordinul zecilor de mii de euro.
Peste 300.000 de euro, ridicați la percheziții
Unul dintre cele mai importante elemente ale anchetei îl reprezintă sumele descoperite în timpul perchezițiilor.
La domiciliile inculpaților și suspecților au fost identificate și ridicate, potrivit DNA, peste 300.000 de euro sau echivalentul în alte valute. Banii urmează să fie analizați în cadrul anchetei.
În paralel, procurorii au dispus continuarea urmăririi penale față de alți 38 de ofițeri și agenți de poliție de frontieră și funcționari vamali, cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată, în calitate de autori sau complici.
Lista inculpaților
- Babici Adiel Viorel, șef al Sectorului de Poliție de Frontieră Halmeu, cu gradul profesional de comisar-șef de poliție, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată;
- Kis Mihai, șef al Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată;
- Herțeg Vasile-Iosif și Vida Remus-Vasile, agenți de poliție de frontieră în cadrul Sectorului de Poliție de Frontieră Halmeu, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată;
- Hendre Nelu-Gheorghe, Urechean Sorin-Flaviu, Gîrba Marius-Adrian și Șichet Marcel-Dorel, funcționari vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată;
- Caraba Alin-Gheorghe, agent de poliție de frontieră în cadrul Sectorului de Poliție de Frontieră Halmeu, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la luare de mită în formă continuată.




















































