INFOTRAFIC Drumuri închise sau cu acces restricționat din cauza vremii. Zăpada continuă să facă probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În județul Vrancea a fost decretată stare de alertă, pentru suplimentarea forțelor de intervenție privind situația generată de fenomenele meteo. 

Încă nouă drumuri naționale sunt închise din cauza vremii Foto Arhivă
Încă nouă drumuri naționale sunt închise din cauza vremii Foto Arhivă

UPDATE 17.45 Tulcea: Traficul autovehiculelor în Vama Isaccea, reluat în condiţii normale

Circulaţia autovehiculelor prin punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene din oraşul tulcean Isaccea a fost reluată, duminică după-amiază, în condiţii normale, după ce în ultimele 24 de ore a fost restricţionată, din cauza ninsorii abundente din Ucraina.

Reluarea traficului în Vama Isaccea a fost anunţată de Garda de Coastă, după ce sâmbătă autorităţile ucrainene au decis interzicerea pentru 24 de ore a circulaţiei autovehiculelor de mare tonaj pe traseul Reni - Odesa, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a ninsorilor abundente.

Garda de Coastă le recomandă conducătorilor autovehiculelor care vor să ajungă în Ucraina să consulte aplicaţia traficonline, disponibilă pe site-ul Poliţiei de Frontieră, pentru a vedea în timp real timpii de aşteptare şi să se informeze cu privire la condiţiile meteorologice din ţara de destinaţie.

UPDATE 15.58 Se circulă fără restricţii de tonaj pe anumite sectoare din DN 26 şi DN 2B

Circulaţia rutieră a fost redeschisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 26, Galaţi - Găneşti (limită judeţul Vaslui), şi

pe DN2B, între Şendreni şi gara Giurgiuleşti, informează Compania Naţională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere.

De asemenea, în județul Tulcea, segmentul DJ 229 Niculiţel - Valea Teilor - intersecţie DN 22F a fost redeschis duminică după-amiază circulaţiei rutiere, după ce în urmă cu 24 de ore traficul în zonă a fost închis, ca măsură de prevenţie pe fondul prognozei meteorologice de ninsori abundente şi intensificări ale vântului.

UPDATE 15.17 Situația traficului la ora 15.00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, sunt închise circulaţiei publice următoarele drumuri naţionale:

1. DN23 Brăila - Olăneasca, jud. Brăila;

2. DN 23B Măicăneşti - Ciorăşti, judeţul Vrancea;

3. DN 24D Băleni - Tuluceşti, judeţul Galaţi.

DRUMURI NAŢIONALE CU TRAFIC RESTRICŢIONAT (auto cu masa mai mare de 3,5 tone):

- DN 22 Râmnicu Sărat - Băile (judeţul Buzău) - Brăila (jud. Brăila).

DRUMURI NAŢIONALE CU TRAFIC RESTRICŢIONAT (auto cu masa mai mare de 7,5 tone):

- în judeţul Galaţi, pe următoarele drumuri naţionale: DN 24D (Băleni - limită cu Judeţul Vaslui), DN 25 (Hanu Conachi - Şendreni).

UPDATE 14.50 Circulaţia rutieră, redeschisă pe DN 25,între Hanu Conachi şi Şendreni;restricţii de tonaj între Tecuci şi Hanu Conachi şi pe DN 22,Grădiştea-Brăila

Circulaţia rutieră a fost redeschisă duminică după-amiaza pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 25, între Hanu Conachi şi Şendreni, în timp ce între Tecuci şi Hanu Conachi a fost reluată cu restricţie de 7,5 tone, iar pe DN 22, între Grădiştea şi Brăila, cu restricţii de 3,5 tone, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

"Drumarii de la CNAIR lucrează în continuare pentru deschiderea circulaţiei fără restricţii de tonaj pe toate sectoarele de drum afectate de condiţiile meteorologice din ultimele zile", se menţionează într-un comunicat al companiei.

UPDATE 12.51 Autocar cu 30 de ucraineni la bord, ieșit în decor pe un drum viscolit din Tulcea

Un grup de 30 de ucraineni se aflau în autocarul care a ieșit în decor în apropierea localității Cataloi, județul Tulcea. Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică (28/29 ianuarie).

Conform ISU Tulcea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30, salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit în zona localității Cataloi, pe drumul european E87, la un autocar ce transporta aproximativ 30 de cetățeni ucraineni, care a ieșit în decor.

Intervenția pompierilor militari a constat în a acorda asistență pasagerilor din autocar, cât și șoferului, până la sosirea echipajelor de la Drumuri Naționale, care au repus autocarul pe partea carosabilă”, transmite ISU Tulcea. Detalii și imagini

UPDATE 12.12 INFOTRAFIC Lista actualizată a drumurilor naționale închise. Ceață pe A1 București - Pitești

Traficul rutier se desfăşoară duminică în condiţii de ceaţă, care reduce vizibilitatea sub 100 - 150 de metri secvenţial pe tronsonul kilometric 64 - 97 al autostrăzii A1 Bucureşti - Piteşti, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii recomandă rularea cu viteză adaptată condiţiilor de trafic, creşterea distanţei de siguranţă între autovehicule şi folosirea corespunzătoare a luminilor din dotare.

Potrivit Infotrafic, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, sunt închise circulaţiei publice următoarele drumuri naţionale:

* DN 22 Brăila, judeţul Brăila - Râmnicu Sărat, judeţul Buzău;

* DN 23B Măicăneşti, judeţul Vrancea - limita judeţul Buzău;

* DN 23A Gologanul - Ciorăşti, judeţul Vrancea;

* DN 23 Brăila, judeţul Brăila - Mândreşti, judeţul Vrancea;

* DN 25 Şendreni - Hanu Conachi, judeţul Galaţi;

* DN 24D Băleni - Tuluceşti, judeţul Galaţi;

* DN 11A Bârlad - Podu Turcului, judeţul Vaslui.

Totodată, traficul a fost restricţionat pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone pe toate drumurile naţionale din judeţul Brăila, mai puţin DN 21 (DE 584) Brăila - limita cu judeţul Ialomiţa şi DN 2B Brăila - limita cu judeţul Buzău.

În judeţul Galaţi, traficul este restricţionat pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone pe următoarele drumuri naţionale: DN 24D (Băleni - limită cu Judeţul Vaslui), DN 25 (Hanu Conachi -Tecuci) şi DN 26 (Galaţi - Găneşti).

UPDATE 12.09 CNAIR: Patru sectoare de drum naţional, redeschise circulaţiei

Alte patru sectoare de drum naţional au fost redeschise duminică după-amiaza circulaţiei pentru toate categoriile de autovehicule, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Astfel, conform unui comunicat al CNAIR, după acţiunile permanente ale drumarilor, s-a reuşit redeschiderea circulaţiei pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 2N (km 8+000 - km 15+000), între localităţile Bogza şi Dumbrăveni, judeţul Vrancea.

De asemenea, au fost redeschise circulaţiei sectoarele de drum naţional DN 21, Brăila - Bărăganu, DN 21 A, Bărăganu, şi DN 2B, Vizireni (Jud Buzău) - Şendreni (Jud Galaţi).

"Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate", recomandă reprezentaţii CNAIR

UPDATE 11.30 Raport IGSU: 122 de localități cu 30 de mii de locuințe, din Argeș, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova și Vrancea, fără curent electric. 15 stâlpi de electricitate și 83 de copaci, doborâți de viscol, în ultimele 24 de ore

Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că, în ultima zi, 128 de localități din 18 județe (AG, BC, BR, BZ, CL, CT, DB, DJ, GL, GR, HD, IF, PH, TR, TL, VL, VS și VN) și municipiul București au fost afectate de feneomenele meteo specifice iernii.

La acest moment se intervine în județele Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Tulcea, Vaslui și Vrancea pentru degajarea zăpezii de pe carosabil și deblocarea autovehiculelor rămase blocate în zăpadă. Detalii aici

UPDATE 11.02 Galaţi: Circulaţie închisă pe segmente de drum de pe două drumuri naţionale

Circulaţia rutieră este închisă DN25 Şendreni - Hanu Conachi şi DN24D Băleni - Tuluceşti, informează, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Potrivit sursei citate, drumuri cu circulaţie restricţionată pentru autovehicule cu masa maxim autorizată mai mare de 7,5 t sunt DN 2B Şendreni - Galaţi - Giurgiuleşti, DN25 Tecuci - Hanu Conachi, DN26 Galaţi - Murgeni, DN24D Griviţa- Băleni.

Drumuri cu circulaţie îngreunată din cauza zăpezii şi viscolului: DN25 Drăgăneşti - Tecuci, DN24D Cuca - Băleni, DN24D Băleni - Vârlezi, DN24D Vârlezi - Bălăbăneşti, DN 26 Tuluceşti - Folteşti - Oancea.

Drumuri cu circulaţie restricţionată: DJ251 Smârdan - Slobozia Conachi, DJ254 Iveşti - Griviţa, DJ 242A Rădeşti - Găneşti, DJ242E Roşcani - Oancea, DJ253 Viile - Cudalbi, DJ252H Tecuci - Furcenii Noi, DJ 240A Tăplău - Cârlomăneşti, DJ251G Vârlezi - Valea Mărului, DJ 255 Cuca - Fîrţăneşti. Detalii și imagini

UPDATE 11.00 Bacău: Autoturism înzăpezit în satul Cărbeşti; se lucrează la deszăpezire dinspre Bârlad spre Podu Turcului

Un autoturism a rămas înzăpezit, duminică, în satul Cărbeşti din comuna Podu Turcului, iar la faţa locului au fost trimise mai multe utilaje, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

"Se deplasează o autospecială de primă intervenţie şi comandă cu doi subofiţeri şi primarul comunei Podu Turcului. Se lucrează pentru deszăpezire dinspre Bârlad către Podu Turcului cu trei utilaje", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

Sâmbătă seara, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în oraşul Comăneşti a avut loc un accident rutier soldat cu trei persoane rănite.

UPDATE 10.58 Brăila: Patru drumuri judeţene închise de autorităţi ca măsură preventivă

Patru drumuri judeţene din Brăila sunt închise de autorităţi ca măsură preventivă şi se menţine închisă circulaţia rutieră pe DN 22 Brăila - limită cu judeţul Buzău şi DN 23 Brăila - limită cu judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor furnizate duminică de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, Ştefan Stoian.

Sunt închise de autorităţi ca măsură preventivă DJ 203 A: limita judeţului Buzău - Plăsoiu - Câineni Băi - Vişani - Drogu - Zamfireşti - Galbenu; DJ 203 T: Jirlău - Vişani (DJ 203 A); DJ 211 A: Bordei Verde - Viziru - Cuza Vodă; tronsonul DJ 211: Zăvoaia - Bordei Verde - Ianca (DN 2B).

Pe sectoarele de drumuri judeţene s-a acţionat cu 17 utilaje şi s-au împrăştiat 150 tone material antiderapant (nisip şi sare).

Începând cu ora 10,30, s-a ridicat restricţia pentru autovehiculele cu masa totală maxim admisă peste 7,5 tone de pe DN 21 Brăila - Slobozia, DN 21 A Bărăganu - Ţandărei şi DN 2B Brăila - Buzău.

Pe drumurile naţionale din judeţul Brăila s-a intervenit cu 40 utilaje.

Traficul fluvial se desfăşoară în condiţii de iarnă, nu sunt restricţii de navigare a bacurilor.

Toate localităţile sunt alimentate cu energie electrică.

UPDATE 10.21 Echipaj de la Ambulanţă rămas blocat în zăpadă, ajutat de un grup de tineri aflaţi la o petrecere

O un echipaj medical de pe o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, rămasă blocată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Ghergheleu, comuna Codăeşti, a fost ajutat de un grup de tineri aflaţi la o petrecere în zonă, relatează Agerpres.

Salvarea, solicitată pentru a interveni în cazul unei femei de 37 de ani care se simţea rău, a rămas blocată la aproximativ un kilometru distanţă de satul Ghergheleu, iar echipajul medical a anunţat pacienta că va întârzia, moment în care aceasta a apelat la ajutorul tinerilor, pe care i-a trimis după echipajul medical. Tinerii au părăsit petrecerea şi au mers aproximativ doi kilometri prin viscol pentru a ajunge la autosanitara blocată. Detalii și imagini, aici.

UPDATE 10.10 Circulaţia a fost redeschisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 2

Circulaţia a fost redeschisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 2, limită judeţ Ialomiţa - Buzău - Râmnicu Sărat- limită judeţ Vrancea, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

"Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate", semnalează reprezentanţii CNAIR.

UPDATE 09.29 Cod Galben de ceață și polei în Olt. În zona Balș, vizibilitatea scade sub 50 metri

Mai multe localități din județul Olt se află la această oră sub avertizare de ceață și polei. Vizibilitatea ar putea să scadă chiar sub 50 metri, avertizează meteorologii.

Avertizarea este valabilă duminică, 29 ianuarie 2023, în intervalul orar 9,00 - 11,00, localitățile vizate fiind următoarele: Balș, Bobicești, Morunglav, Vulpeni, Bârza, Voineasa, Găvănești, Călui, Oboga, Dobrețu, Baldovinești.

„Se vor semnala: local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, asociată cu burniță ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului”, avertizează meteorologii. Detalii aici

UPDATE 09.26 Mașini rămase înzăpezite în județul Neamț. Oamenii au cerut ajutorul autorităților

Judeţul Neamţ se află sub avertizare cod galben de vreme rea. Oamenii au fost nevoiţi să solicite sprijinul autorităţilor pentru a putea continua drumul.

Mai multe maşini au rămas înzăpezite în judeţul Neamţ iar oamenii au fost nevoiţi să solicite sprijinul autorităţilor pentru a putea continua drumul, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

"Un echipaj de la DRUPO a intervenit în localitatea Izvoare, din comuna Bahna, pe DJ 159 aproape de ieşirea din judeţul Neamţ, pentru îndepărtarea zăpezii de pe partea carosabilă, deoarece un microbuz în care se aflau 3 persoane, care se îndreapta spre Buhuşi, nu mai putea înainta", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa. Detalii aici

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, sunt închise circulației publice următoarele drumuri naționale:

  1. DN 22 Brăila, județul Brăila – Râmnicu Sărat, județul Buzău;
  2. DN 23B Măicănești, județul Vrancea – limita județul Buzău;
  3. DN 2N Bogza – Jitia, județul Vrancea;
  4. DN 23A Milcovul – Ciorăști, județul Vrancea;
  5. DN 23 Brăila, județul Brăila – Focșani, județul Vrancea;
  6. DN 2R Jitia – Vintileasca, județul Vrancea;
  7. DN 25 Șendreni – Hanu Conachi, județul Galați;
  8. DN 24D Băleni – Tulucești, județul Galați;
  9. DN 11A Bârlad/județul Vaslui – limită județ Bacău.

Drumuri cu trafic restricționat (auto cu masa mai mare de 7,5 tone):

- DN 2D Focșani - Greșu/VN;

- toate drumurile naționale din județul Brăila, cu excepția DN 22B, unde restricția este permanentă, de 3,5 tone;

- în județul Galați, pe următoarele drumuri naționale: DN 24D, DN 25 și DN 26.

Drumuri cu trafic restricționat (auto cu masa mai mare de 4,5 tone):

- DN 24 Tișița/VN – Cosmești/GL;

- DN 11A Adjud-Vechi - Podu Turcului/VN.

Drumuri cu trafic restricționat (auto cu masa mai mare de 3,5 tone):

- DN 2 în județul Buzău, de la limita jud. Ialomița – limită jud. Vrancea;

Bara Sulina rămâne închisă, celelalte porturi fiind redeschise.

Au fost redeschise șase drumuri naționale

După acțiunile permanente ale drumarilor s-a reușit redeschiderea circulației pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum national:

DN 2, limită județ Buzău – limită județ Bacău

DN 24,Tișița – limită județ Galați

DN 11A, Adjudu Vechi – Podu Turcului

DN 2D, Focșani – limită județ Covasna

DN 2M, Focșani – Butucoasa

DN 2L, Tișița - Soveja

"Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate", potrivit CNAIR.

Stare de alertă în Vrancea

În Vrancea a fost decretată sâmbătă de alertă la nivelul judeţului ca urmare a situaţiei generate de ninsoare şi viscol, fiind sfătuiţi să evite deplasările şi să respecte recomandările autorităţilor.

"Începând cu data de 28.01.2023, ora 13,30 se declară starea de alertă la nivelul judeţului Vrancea. Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi, evitaţi deplasările, apelaţi serviciul de urgenţă 112 numai în caz de necesitate. Informaţi-vă din canalele media şi aplicaţiile on-line", se arată în mesajul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.  

Starea de alertă va permite autorităţilor locale şi judeţene, printre altele, să achiziţioneze servicii suplimentare de deszăpezire şi să solicite sprijinul altor instituţii din ţară pentru a deblocarea zonelor afectate de ninsoare şi viscol.

ALERTĂ METEO Cod galben de ninsori în partea de sud-est a ţării; 14 judeţe şi Capitala, avertizate

 Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo, care instituie Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol în partea de sud-est a României, până duminică la ora 10:00. 

Hartă cod galben de ninsori  Foto Meteoromania jpg

Conform actualizării ANM, în intervalul 28 ianuarie, ora 14:00 - 29 ianuarie, ora 10:00, în Dobrogea, estul Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va continua să ningă (se vor acumula în general 15-20 l/mp) şi să se depună strat de zăpadă.

În aceste zone vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45-55 km/h, viscolind ninsoarea, local troienind zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii. Detalii aici

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite