Iarna se întoarce în forță. Ninsori și frig puternic, zonele afectate de fenomene periculoase

0
0

Iarna se întoarce în România. Vremea se răcește puternic și în mai multe zone din țară va ninge. Temperaturile vor scădea până la minus 10 grade Celsius. În sud-vest, sud şi est vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă și ninsoare.

Iarna se întoarce în forță FOTO Adevărul
Iarna se întoarce în forță FOTO Adevărul

Răcirea va fi resimțită mai puternic în estul țării, unde începând de marți maximele se vor încadra între -2 și 5 grade, valori cu până la 18 grade mai coborâte decât cele înregistrate săptămâna trecută.

De asemenea, nopțile vor deveni mult mai reci, cu temperaturi negative aproape în toată țara. În unele dimineți, minimele vor scădea sub -5 grade în zonele de vale și vor atinge -10 grade în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei și vestul Moldovei, anunță România TV.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, 24 ianuarie, cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-vest, sud şi est, iar noaptea şi în vest, regiuni în care pe alocuri vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă, ninsoare şi trecător, mai ales în prima parte a intervalului, şi ploi sau burniţă.

"Pe arii restrânse se va forma polei, cu precădere în sud-est şi sud. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Muntenia, Oltenia şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade Celsius, iar cele minime vor avea valori cuprinse între minus 8 şi 1 grad Celsius", arată ANM.

În București, meteorologii anunță vreme închisã. Trecător vor fi condiţii de burniţă, iar noaptea de fulguieli. Vântul va sufla moderat ziua (viteze de până la 30-35 km/h) şi slab noaptea. Temperatura maximă, normală pentru această dată, va atinge valori de 2 grade Celsius, iar minima va fi în continuare mai ridicată decât în mod normal şi va fi de 1 grad Celsius, mai scăzută în zona preorăşenească spre minus 2 grade Celsius.

Prognoza pentru luna februarie

Săptămâna 23.01.2023 – 30.01.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de sud-vest a ţării, iar în rest cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare, mai ales în regiunile nord-vestice.

Săptămâna 30.01.2023 – 06.02.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice, dar şi uşor mai coborâte la munte.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 06.02.2023 – 13.02.2023

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar în jumătatea sudvestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 13.02.2023 – 20.02.2023

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Meteo


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri