Părinții nu vor mai plăti ca să stea lângă copiii lor în avion. Regula care schimbă călătoriile cu avionul
Părinții din Marea Britanie ar putea scăpa de una dintre taxele suplimentare percepute de companiile aeriene. Guvernul britanic pregătește o regulă prin care copiii cu vârsta sub 14 ani ar urma să fie așezați gratuit lângă părinții lor sau lângă adultul care îi însoțește.

Măsura face parte dintr-un pachet de schimbări prin care autoritățile vor să elimine ceea ce premierul Andy Burnham a numit „micile taxe care se adună” atunci când familiile își organizează vacanțele.
În prezent, unele companii aeriene solicită bani pentru rezervarea unor locuri alăturate, astfel încât părinții să poată călători lângă copiii lor. Potrivit Departamentului britanic pentru Transporturi, costul pentru un părinte și un copil poate ajunge la 104 lire sterline, aproximativ 120 de euro, pentru o călătorie dus-întors, potrivit The Guardian.
Noua regulă ar urma să oblige companiile aeriene să așeze gratuit copiii cu vârsta sub 14 ani lângă părinții lor sau lângă un adult care îi însoțește. Părinții vor putea în continuare să plătească dacă doresc să aleagă un anumit loc.
„Să le ceri părinților bani doar pentru a sta alături de copiii lor este o înșelătorie, pur și simplu”, a declarat Andy Burnham.
Premierul britanic a criticat și taxele aplicate pentru corectarea unor greșeli simple în rezervările pentru zboruri. Potrivit planurilor guvernului, pasagerii nu ar mai trebui să plătească pentru modificarea numelui de pe bilet atunci când este vorba despre corectarea unei greșeli.
„Oamenii s-au săturat de aceste mici taxe care se adună, așa că le pun capăt”, a mai spus Burnham.
Ryanair și-a schimbat deja politica
Problema taxelor pentru locurile alăturate a fost analizată și în cazul companiei Ryanair. Operatorul irlandez și-a modificat politica privind locurile pentru familii după declanșarea unei investigații referitoare la modul în care erau percepute aceste taxe.
Anterior, părinții care călătoreau cu copii cu vârste între 2 și 11 ani trebuiau să plătească pentru rezervarea unui „loc obligatoriu pentru familie”. Taxa era, de regulă, de aproximativ 8 lire sterline pentru fiecare segment al călătoriei, potrivit autorității britanice pentru concurență și piețe.
Ulterior, copiii primeau locuri lângă părinți sau în apropierea acestora fără o taxă suplimentară.
Rory Boland, editorul Which? Travel, a criticat practica prin care părinții ajung să plătească suplimentar pentru a nu fi separați de copiii lor.
„Este clar nedrept să obligi părinții și copiii de doar trei ani să plătească o taxă suplimentară doar pentru a sta împreună”, a declarat acesta.
Noile reguli sunt incluse într-un proiect de lege privind protecția consumatorilor și reforma reglementărilor din aviația civilă, aflat în dezbaterea Parlamentului britanic. Guvernul vrea ca modificările să intre în vigoare înainte de vacanța de vară de anul viitor.
Reguli noi și pentru pasagerii turbulenți
Pachetul de măsuri vizează și comportamentul pasagerilor la bordul avioanelor. Guvernul, companiile aeriene și sindicatele lucrează la un sistem prin care operatorii să poată face schimb de informații despre pasagerii care provoacă în mod repetat incidente.
În 2025 au fost raportate peste 1.000 de incidente grave provocate de pasageri turbulenți, potrivit datelor guvernului britanic. Printre acestea s-a numărat și o altercație izbucnită la bordul unui avion, care a dus la devierea aeronavei.




















































