Liderul AfD vrea fabrică de armament în Saxonia-Anhalt pentru viitoarele deportări ale migranților | adevarul.ro

Liderul AfD vrea fabrică de armament în Saxonia-Anhalt pentru viitoarele deportări ale migranților

Publicat:
0
1 live

Liderul partidului de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) din Saxonia-Anhalt, Ulrich Siegmund, a sugerat că ar putea permite unui producător de armament să deschidă o fabrică în land, pentru a furniza resurse campaniilor de expulzare a migranților promise de partid.

AfD EPA
Foto: EPA-EFE

„Nu condamnăm total producția de echipamente militare, întrucât este evident că vom avea nevoie de resursele adecvate pentru viitoarele campanii de repatriere şi deportare” a migranților ilegali, a indicat liderul regional al AfD joi, 10 septembrie, potrivit Agerpres.

„Aceasta este, de asemenea, în intereselor securității interne, al propriei noastre stabilități şi apărării naționale”, a adăugat el.

Postul public local MDR a relatat anterior că societatea israeliană Elbit Systems desfăşoară negocieri pentru construirea unei unităţi de producţie militară la Sangerhausen, unde ar putea fi create astfel până la 400 de locuri de muncă.

AfD a obținut, pe 6 septembrie, o victorie categorică în alegerile regionale din Saxonia-Anhalt, în estul Germaniei, devansând cu principalele partide tradiționale.

Potrivit rezultatelor intermediare publicate de comisia electorală regională, AfD a obținut 43,8% din voturi, în timp ce Uniunea Creștin-Democrată (CDU), partidul conservator, s-a clasat pe locul al doilea, cu 17,2%.

Cancelarul german Friedrich Merz și-a anulat convorbirea telefonică programată cu președintele american Donald Trump, la câteva ore după ce liderul de la Washington a salutat public rezultatul obținut de partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la alegerile regionale din landul Saxonia-Anhalt.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite