„Capetele stricate” cele mai cumplite bande care au terorizat Balcanii și satele românești. Au comis „crima secolului”

În secolul al XIX-lea, teritoriile balcanice, inclusiv țările române, au fost grav afectate de bande de jefuitori organizate în trupe auxiliare aflate sub autoritatea Imperiului Otoman. Recrutați în principal din rândul populațiilor musulmane, aceștia au comis numeroase atrocități, care au provocat indignare în întreaga Europă.

Ilustrație cu bașibuzuci otomani Foto: wikipedia

Războiul a avut o puternică componentă psihologică din cele mai vechi timpuri. Un inamic demoralizat, speriat, chiar îngrozit, era ușor de învins, ușor de controlat, chiar fără să mai fie nevoie de o intervenție militară la scară largă. Pentru desfășurarea războiului psihologic, multe state, regate sau imperii s-au folosit de trupele neregulate. Acestea, fie că vorbim de gherile, miliții private, grupuri teroriste, companii de mercenari sau, pur și simplu, bande de jefuitori în serviciul unui împărat sau al unui stat, generează un impact psihologic devastator.

Spre deosebire de armatele convenționale, care luptă după reguli predictibile, forțele neregulate folosesc metode neortodoxe, acte de cruzime și acțiuni criminale îndreptate direct împotriva populației civile. Practic, aceste trupe erau trimise pentru a șubrezi din interior voința unui popor de a lupta, comițând crime, jafuri, violuri și acte abominabile, fără să respecte nicio regulă a onoarei sau a umanității.

De obicei, un teritoriu călcat de astfel de trupe nu rezista multă vreme sau se preda chiar înainte de a fi atacat de armatele convenționale. După cum sublinia Sun Tzu în „Arta războiului”: „Nu este necesar să distrugi inamicul fizic, este suficient să-i distrugi voința de a lupta”.

Iar una dintre cele mai cumplite trupe neregulate din istorie au fost bașbuzucii, bande de jefuitori care acționau ca auxiliari în armatele Imperiului Otoman. Aceștia erau recrutați din țările islamice și erau trimiși în teritoriul inamic pentru a semăna teroare și moarte în zonele aflate în conflict cu Înalta Poartă. Erau de o cruzime ieșită din comun, iar singurul lor scop era prada obținută din teritoriile prăduite. Au indignat o Europă întreagă cu masacrele lor, mai ales în teritoriile sud-dunărene, ducând, în cele din urmă, la retragerea sprijinului Marilor Puteri față de Imperiul Otoman. Au acționat și în Principatele Române, lăsând în urmă acțiuni de o cruzime desprinsă parcă din filmele horror.

„Capete stricate”, teroriștii care trăiau doar din jaf și pradă

Toate marile imperii au avut trupe neregulate folosite pentru a semăna teroare în teritoriile inamice. Puține au fost însă la fel de temute și cu o reputație atât de cumplită precum bașbuzucii.

Aceștia erau luptători neregulați ai armatelor Imperiului Otoman și au preluat, într-o anumită măsură, rolul achingiilor. Aceștia din urmă erau trupe de cavalerie ușoară trimise înaintea grosului armatei otomane, în teritoriile ce urmau să fie atacate. Achingii vizau mai ales așezările civile, pe care le jefuiau și le atacau pentru a semăna teroare. Totodată, participau la lupte în calitate de cavalerie ușoară, atacând pe flancuri și trăgând cu arcul din goana calului, după modelul călăreților de stepă.

Vremea achingiilor a apus însă în secolul al XVII-lea, când războiul modern i-a făcut aproape inutili pe câmpul de luptă. În plus, este cunoscut faptul că inclusiv Mihai Viteazul le-a dat o lovitură puternică la Giurgiu, în 1595.

În locul achingiilor, otomanii, care nu reușeau să țină pasul cu modernizarea războiului, au format așa-numitele trupe de bașbuzuci. În limba turcă, termenul înseamnă, efectiv, „stricat la cap” sau „nebun”.

Erau trupe auxiliare, neregulate, conduse de propriii comandanți și care nu purtau uniforme și nu se supuneau disciplinei și rigorilor militare. Erau mai degrabă grupuri de indivizi fără căpătâi sau cu activități infracționale, cărora li se oferea iertarea faptelor dacă intrau în aceste contingente.

Comandanții otomani au decis să folosească această forță și ca armă psihologică, mai ales în războaiele ruso-turce din secolul al XIX-lea. Bașbuzucii trebuiau să-și procure singuri armele și caii și aveau ofițeri independenți. Lipsa disciplinei era proverbială, iar aceștia erau cunoscuți pentru fărădelegile comise. Întrucât nu primeau soldă și nu erau hrăniți sau echipați de armata otomană, singura lor sursă de câștig era jaful în teritoriile împotriva cărora Imperiul Otoman purta război.

Inițial, bașbuzucii au apărut în secolul al XVIII-lea și au luptat în Egipt împotriva trupelor lui Napoleon. Ulterior, au fost mobilizați în număr mare în timpul Războiului Crimeii, fiind trimiși în teritoriile ruse pentru a face ravagii în rândul populației civile.

bașbuzuci din secolul al XIX lea Foto: wikipedia

Acești bașbuzuci erau recrutați din rândurile populației musulmane de pe tot întinsul imperiului, însă cei mai mulți proveneau din rândul arabilor, kurzilor, kabiliilor, cerchezilor și albanezilor. Au devenit foarte numeroși în secolul al XIX-lea și reprezentau deja o adevărată nenorocire pentru populația civilă din teritoriile atacate sau ocupate de otomani. În timpul Războiului Crimeii, la jumătatea secolului al XIX-lea, numărul lor a ajuns la aproximativ 40.000. Ulterior, au fost utilizați pentru reprimarea revoltelor din Bosnia și Herțegovina.

Pentru comandanții otomani, trimiterea bașbuzucilor în teritoriile răsculate era una dintre cele mai ieftine și eficiente variante. De regulă, aceștia evitau confruntările cu armatele regulate, fiind prost înarmați și indisciplinați, dar atacau așezările civile. Jefuiau, ucideau și violau, lăsând în urmă o populație terifiată și profund afectată din punct de vedere psihologic. Tot bașbuzucii au fost trimiși împotriva populației civile în timpul Revoltei din Aprilie din Bulgaria, în 1876. Împotriva răsculaților bulgari au fost mobilizați nu mai puțin de 80.000 de bașbuzuci.

Tâlharii transformați în trupe neregulate dispuneau atât de unități de infanterie, cât și de cavalerie. Foloseau un arsenal divers, bazat în principal pe arme de origine orientală. Printre acestea se numărau iataganele, săbii scurte sau pumnale lungi tradiționale otomane, cu lama curbată spre înainte și mâner distinctiv, din os sau fildeș, asemănător unor „urechi”.

Cei care acționau ca trupe de cavalerie purtau kilij sau shamshir, săbii curbate specifice cavaleriei. Ca armă albă, fiecare bașbuzuc avea și un kindjal, un pumnal ascuțit, cu două tăișuri, folosit în luptele corp la corp.

În ceea ce privește armele de foc, utilizau mai ales jezailuri, puști lungi și foarte personalizate, cu țeavă lungă, de origine orientală sau balcanică. Pe lângă acestea, purtau două sau mai multe pistoale cu cremene. Călăreții erau înarmați și cu lănci, folosite pentru a doborî rapid victimele din goana calului.

Masacrul de la Batak, oameni puși la proțap, copii tăiați în bucăți

Pentru a înțelege cum acționau bașbuzucii este de ajuns să pomenim masacrul de la Batak. Aceasta era o localitate din Bulgaria, cucerită de trupele otomane în timpul revoltei bulgărești din 1876, cea care, de altfel, a provocat războiul ruso-turc din 1877-1878, cunoscut în istoriografia românească drept Războiul de Independență.

Rolul orașului Batak în cadrul răscoalei bulgărești era să preia controlul asupra depozitelor otomane din satele învecinate și să se asigure că insurgenții aveau provizii pentru a rezista represaliilor. De asemenea, la Batak, trupele revoluționare bulgărești trebuiau să blocheze principalele drumuri și să împiedice soldații otomani să primească provizii. Zis și făcut.

După începerea răscoalei bulgărești, milițiile din Batak, conduse de Petar Goranov, i-au atacat pe otomani. Inițial, au avut succes. Ulterior însă, s-au trezit înconjurați de peste 5.000 de bașbuzuci, conduși de Ahmet Aga. Erau trupe paramilitare de o cruzime ieșită din comun, formate inclusiv din tâlhari, criminali și oameni dispuși să comită orice fel de atrocități pentru prada de război.

Revoluționarii bulgari au negociat cu Ahmet Aga. Acesta le-a promis că îi va lăsa în pace după ce își depun armele. A fost însă o păcăleală. După ce bulgarii și-au depus armele, bașbuzucii au atacat cu furie. Orașul a fost trecut prin foc și sabie.

Iată cum descrie Bosilka, nora unuia dintre liderii revoluționari bulgari uciși la Batak, masacrul:

masacrul de la Batak Foto: wikipedia

„Socrul meu s-a întâlnit cu Ahmet Aga. Acesta i-a spus să strângă armele de la săteni și să le predea. Trendafil( așa-l chema pe socrul femeii), a făcut întocmai, crezând că va scăpa. După ce a predat armele, a fost împușcat cu un pistol. Am auzit cu urechile mele când Ahmet Aga a dat ordinul să fie tras în țeapă și pus la proțap. Întâi l-au dezbrăcat și l-au jefuit. Apoi i-au scos ochii și dinții. Ulterior l-au tras în țeapă și l-au pus la proțap, deasupra focului. A trăit jumătate de oră și a îndurat aceste chinuri”. Tot Bosilka povestește cum i-a fost omorât copilul, un sugar. „Fiul lui Ahmet Aga mi-a smuls copilul și l-a tăiat bucăți, în fața mea”, mărturisea femeia. Masacrul a ținut mai bine de o săptămână.

Ulterior trupele de bașbuzuci s-au retras încărcate de pradă. Locul a fost vizitat de Eugene Schuyler, un ambasador american în Balcani, însoțit de jurnalistul Januarius MacGahan, de la New York Herald și British Daily News. Aceștia au făcut un raport despre dezastrul de acolo. „De-o parte și de alta erau oase umane, cranii, coaste, și chiar schelte complete, capete de fete încă împodobite cu cozi lungi, oase de copii. Aici văd o casă a cărei podea era albită de cenușă și oase calcinate. Cel puțin 30 de oameni au fost arși de vii aici(....)Aici este o moară de apă, a cărui baraj a fost umplut cu trupuri umflate. La școală, peste 200 de femei și copii au fost arși de vii”, scria ambasadorul american.

„Poate cea mai odioasă crimă care a pătat istoria secolului nostru”

În urma masacrului de la Batak au murit în jur de 5000 de oameni. Mulți copii, multe femei. Tot ce s-a întâmplat acolo a șocat efectiv opinia publică în lumea civilizată. În Europa Occidentală, masacrul de la Batak a ajuns să fie cunoscut drept „crima secolului”.  Amploarea atrocităților l-a determinat pe comisarul britanic Walter Baring, trimis de ambasada britanică din Constantinopol pentru a verifica evenimentele, să descrie tragedia drept „poate cea mai odioasă crimă care a pătat istoria secolului nostru”. Indignarea a fost atât de mare la nivel european încât efectiv, Imperiul Otoman și-a pierdut până și susținerea Imperiului Britanic, cel care păstra o relație bună cu turcii, din motive economice.

Atrocitățile rămase în urma masacrului de la Batak Foto: wikipedia

Rămași fără sprijin, otomanii au fost atacați imediat de ruși, folosind evident, și pretextul măcelului de la Batak pentru a declașa războiu ruso-turc din 1877-1878. Ulterior, Imperiul Otoman va pierde provinciile sale balcanice. După războiul ruso-turc din 1877-1878, Imperiul Otoman, a retras trupele de bașbuzuci.

Principatele române călcate în repetate rânduri de bașbuzuci

În prima parte a războiului (primăvara și vara anului 1877), bașbuzucii, alături de calăreții cerchezi, organizau incursuni de jaf peste Dunăre, atacând localitățile românești din județele dunărene (precum Dolj, Olt, Teleorman sau Giurgiu). Treceau fluviul noaptea, pe ambarcațiuni ușoare, atacau pe neașteptate satele de la graniță, jefuiau tot ce găseau și se retrăgeau rapid. Aceste atacuri au forțat comandamentul român să mențină trupe importante de-a lungul Dunării pentru paza exclusivă a malului nordic și protejarea populației locale, înainte de mobilizarea generală peste fluviu. Bașbuzucii nu respectau nicio convenție militară de război. Pe câmpul de luptă, după asalturile sângeroase (cum au fost cele de la redutele Plevnei), aceștia pătrundeau în „pământul nimănui” sau în tranșeele abandonate pentru a jefui cadavrele soldaților români și ruși. Răniții găsiți pe câmpul de luptă erau adesea torturați și uciși pe loc cu o cruzime sadică.