O istorie mai puţin cunoscută a lui Mihai Viteazul. I-a sărăcit pe ţărani şi i-a dat pe mâna boierilor. Pălmaşii i-au chemat pe turci contra voievodului care-i ameninţa
0
Mihai Viteazul, un adevărat erou al poporului român, a fost însă un lider contestat şi chiar detestat de ţăranii care trăiau în Ţara Românească. Aceştia erau nemulţumiţi de felul cum erau trataţi şi au ajuns să-i cheme şi pe turci în ajutorul lor.
Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti, este o figură marcantă a istoriei românilor. Un erou al poporului român, creditat ca fiind primul unificator al provinciilor româneşti, Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. Mihai Viteazul a fost preamărit în istoriografia de secol XIX şi început de secol XX, fiindu-i prezentate pe larg faptele şi mai ales realizările militare. Dacă Mihai Viteazul era un comandant capabil de oşti şi un bun organizator din punct de vedere militar, din punct de vedere administrativ lucrurile nu stăteau la fel.
Cel puţin din punctul de vedere al ţăranilor din zonele aflate sub stăpânirea voievodului, Mihai Viteazul era o adevărată pacoste. S-a vorbit prea puţin sau aproape deloc de răscoalele şi revoltele ţăranilor ridicaţi împotriva voievodului şi a politicii sale de sărăcire şi legare de glie a pălmaşilor. Istoricul P.P. Panaitescu, în cadrul unor studii, a prezentat o istorie mai puţin cunoscută a domniei lui Mihai Viteazul şi mai precis cea legată de relaţiile lui cu ţărănimea.
Mihai Viteazul, omul care a sărăcit ţărănimea
Aşa cum arată istoricii, relaţia lui Mihai Viteazul cu ţărănimea a fost una deficitară. Pentru a-i atrage pe boieri în campaniile sale militare, i-a favorizat pe marii proprietari de pământuri în detrimentul ţăranilor. Practic se spune că Mihai Viteazul a inventat şerbia în Ţara Românească, legându-i de glie. „Multă vreme s-a crezut că legătura lui Mihai a însemnat chiar actul prin care se înfiinţează şerbia în ţara noastră, sau măcar consfinţeşte legal o stare de fapt. S-a văzut chiar o identitate între această legătură şi articolul din tratatul încheiat cu Sigismund Bathory la 1595, prin care se asigura boierilor stăpânirea şerbilor şi dreptul de a aduce înapoi pe cei fugiţi.
În urma studiului răposatului C. Giurescu se vede azi lămurit că legătura lui Mihai a fost o măsură administrativă prin care rumânii fugiţi de pe moşiile unor boieri în alte locuri să nu mai fie reclamaţi, ci să rămâie rumâni ai proprietarilor locului pe care s-au adăpostit”, scria P.P. Panaitscu în ”Mihai Viteazul”. Totodată istoricii arată că Mihai Viteazul i-a lăsat fără pământuri şi pe ţăranii liberi, aservindu-i. Motivul era cât se poate de practic şi favorabil domniei şi boierilor. Ţăranii erau obligaţi să plătească mai multe taxe, erau sub controlul deplin al boierilor, iar voievodul câştiga simpatia şi ajutorul militar al marilor proprietari de pământuri.
”Pe de altă parte, cercetări mai noi au dovedit că legătura lui Mihai mai are şi alt sens. Oamenii liberi, nedependenţi de proprietari, care existau în ţară, au fost şi ei făcuţi şerbi (rumâni) pe moşiile unde trăiseră liberi, aşa că măsura lui Mihai a lipsit de libertate în favoarea boierilor un număr de ţărani care până atunci nu fuseseră şerbi. Toate aceste adânci schimbări sociale au fost în folosul clasei boiereşti, care guverna cu Mihai şi în aceste împrejurări războinice s-au umplut de glorie, dar în acelaşi timp şi de bani”, adaugă Panaitescu. Prin intermediul acestei măsuri, în favoarea mai ales a boierilor din Oltenia, favoriţii şi protejaţii lui Mihai, ţărănimea a fost sărăcită şi legată de moşie.
Mai ales ţăranii liberi, gospodari cu vechi privilegii, s-au trezit înrobiţi şi sărăciţi de aceste măsuri. În aceste condiţii era de aşteptat ca în primul rând ţăranii liberi să se ridice împotriva domnitorului. ”Moşnenii cnezi, care erau liberi din timpuri străvechi şi stăpâni pe pământul lor, nu se putea lăsa despuiaţi fără să crâcnească şi, oricât de înalt prestigiu ar fi avut marele domn, durerea supuşilor lui şi-a făcut drum până la dânsul. Mişcările sociale din vremea lui Mihai Viteazul sunt puţin studiate şi ne lipsesc documente cu ştiri amănunţite asupra lor, dar cele câteva pe care le avem ne lasă să întrevedem o parte măcar a acestor dramatice turburări”, completa Panaitescu în aceeaşi lucrare
Ţăranii i-au chemat pe turci contra voievodului
Prima mişcare ţărănească documentată a fost cea din 1596. Ţăranii din actualul judeţ Dolj au ajuns să-i prefere pe turci în locul voievodului muntean. Totul a început cu refuzul ţăranilor de a plăti birurile prea grele instituite de Mihai Viteazul. Pentru a-i obliga să plătească voievodul muntean a trimis mercenari împotriva propriilor supuşi. Disperaţi ţăranii i-au chemat pe turci în ajutor. ”S-au aflat veste sigură că Mihai Vodă punând asupra ţării o dajdie grea şi săracii fiind foarte slabi, neputând-o împlini, i-au dat de ştire că nu au cu ce plăti.
Aflând aceasta domnul, trimise trei sute de cazaci ca să ia cu forţa dajdia ce o pusese, dar românii, aflând pentru ce veneau cazacii, hotărâră să se apere şi trecură peste Dunăre la Vidin cetatea turcului şi au chemat opt sute de turci ce trecură dincolo şi, împreună cu românii care ştiau unde locuiau cazacii, s-au dus noaptea să-i surprindă şi-i luară pe toţi prinşi, ducându-i cu ei la Vidin”, scria agentul ducelui de Toscana la Alba Iulia, contemporan cu evenimentele. A fost prima ridicare a ţăranilor contra lui Mihai Viteazul. De altfel nu se ştie dacă nu au fost represalii contra ţăranilor din Dolj atunci când turcii nu-i mai puteau apăra.
Luptele ţăranilor cu voievodul unirii
Nu a fost primul incident documentat, de acest fel. Mai precis, au mai fost două răscoale ţărăneşti îndreptate contra domniei şi a măsurilor luate de Mihai Viteazul contra ţăranilor. Aceştia erau nemulţumiţi de legea legării de glie, dar şi de birurile prea mari. A doua mare mişcare a avut loc după cucerirea Ardealului şi după bătălia de la Şelimbăr. În lipsa domnului boierii făceau prăpăd în rândul ţăranilor, luându-le pământul cu forţa şi supunându-i la muncă forţată. ”Domnul era acum plecat departe, la Bălgradul Ardealului, boierii lăsaţi în ţară profitau de aceasta ca să facă strâmbătăţi şi să cotropească şi mai mult moşioarele ţărăneşti în lipsa controlului domnesc, pe care copilul Nicolae voievod, lăsat în seama lor, nu-l putea exercita”, se arată în „Mihai Viteazul“. Disperaţi ţăranii ajung şi la Alba Iulia pentru a-l căuta pe voievod.
Există numeroase documente interne, aşa cum arată P.P. Panaitescu, despre ridicarea în masă a ţăranilor din satele munteneşti şi olteneşti. Un exemplu este cel al satului Sularul. Mai urmează apoi alte convulsii sociale după cucerirea Moldovei, în anul 1600, când ţăranii din satele mehedinţene se revoltă fiindcă pământurile lor au fost cotropite de al doilea vistiernic al ţării. Urmează alte şi alte jalbe. „Ei au venit înaintea domniei mele, zice Mihai, în ţara ungurească la Beligrad la scaun de au jăluit”, scria însuşi Mihai Viteazul despre ţăranii din Radovanul, actualul judeţ Dolj. Istoricii arată că voievodul nu le-a făcut dreptate ţăranilor şi aceştia erau atât de îndârjiţi încât băteau toată ţara după el”. Domnul nu le face dreptate, dar ţăranii dârji nu se lasă şi urmăresc pe Mihai după cucerirea Moldovei, până la Iaşi, străbătând drumuri lungi şi primejdioase. Truda le-a fost însă în zadar, căci acolo făcându-se judecată, jalba le este respinsă şi ei rămân şerbi.
Nici această judecată n-a descurajat pe ţărani, care se prezintă şi în faţa lui Nicolae Vodă, fiul lui Mihai, la Târgovişte şi la 9 iulie 1600 acesta dă un hrisov prin care confirmă, după o nouă judecată în divan, hotărârea părintelui său. Aceste plângeri nu erau procese izolate, ci o mare mişcare generală ţărănească, după cum se vede dintr-un alt document ce priveşte o împrejurare asemănătoare”, preciza Panaitescu în lucrarea sa. Prin prisma zecilor de plângeri şi mişcări populare, istoricii întrevăd o soartă tristă a ţăranilor în timpul lui Mihai Viteazul.
Deşi voievodul obţinea victorii strălucite şi devenea cunoscut în Europa, fiind proslăvit ca militar, pentru ţărani se dovedea a fi o adevărată pacoste. Un om după care băteau întreaga ţară pentru a le face dreptate. Şi de multe ori în zadar. ”Întrezărim una din cele mai impresionante pagini din istoria îndureratului nostru trecut, obijduiţi, cu pământul răpit, şerbi ai boierilor, sătenii se ridică şi află unii de la alţii; mişcarea se întinde în toată ţara, unii cu căruţe, călări şi pe jos, pe drumuri cumplite, cu greutăţile de atunci străbat zile, poate chiar săptămâni până la scaunul domnesc de la Alba Iulia, cerând dreptate, o dreptate care pe atunci nu putea s-o înţeleagă nimeni”, preciza P.P. Panaitescu.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Cele mai mari trădări îndreptate contra conducătorilor neamului: cum au fost asasinaţi
Burebista, Bogdan al II-lea, Vlad Ţepeş sau Radu de la Afumaţi
Război estetic la Slobozia. Mihai Viteazul: mai bine durduliu, decât pe calul cu picioare scurte
Se încarcă comentariile...
