Trei cărți celebre care au scandalizat lumea. Au fost interzise chiar și în țări democratice
Mai mult cărți celebre au fost interzise în secolul XX. Unele la care nimeni nu s-ar fi așteptat și culmea, în țări cât se poate de democratice. Majoritatea au scandalizat la nivel de moravuri, altele din punct de vedere al sistemelor politice descrise.

Cărțile și literatura au fost considerate un pericol frecvent de-a lungul istoriei deoarece au puterea de a schimba mentalități, de a contesta autoritatea și de a răspândi idei revoluționare. Monarhii, regimurile totalitare și instituțiile religioase au văzut adesea în cuvântul scris o amenințare directă la adresa stabilității și a controlului lor.
Așa cum am precizat, cărțile pot contesta dogmele religioase, politice sau sociale stabilite dar mai mult decât atât lectura îi învață pe oameni să pună întrebări, să analizeze și să nu mai accepte orbește autoritate, oferind perspective din afara bulei culturale sau ideologice a cititorului, prăbușind stereotipurile promovate de propagandă. Așa se face că multe cărți, care au promovat idei noi, sau povești greu de digerat de anumite regimuri politice sau religioase, au fost interzise cititorilor. Culmea, o parte a acestor cărți, inclusiv titluri ale unor autori celebrii, nu au fost interzise doar în state totalitariste ci și în state democratice în plin secol XX. Câteva dintre acestea au ajuns foarte cunoscute pentru cenzura la care au fost supuse. Lecturi pe care astăzi, din fericire, în România, le putem găsi în orice librărie sau bibliotecă.
Capodopera unui dizident rus interzisă în peste 10 țări
Una dintre cele mai faimoase cărți din literatura universală, interzisă în secolul XX, inclusiv în multe țări democratice, a fost romanul „Lolita” a lui Vladimir Nabokov. Romanul a fost publicat în 1955 și spune povestea lui Humbert Humbert, un bărbat matur obsedat de o fetiță de 12 ani, Dolores Haze (Lolita). Scris ca o confesiune din închisoare, romanul urmărește relația lor abuzivă, călătoriile lor prin America și tragedia distrugerii unui copil. Pe scurt, povestea începe cu obsesia lui Humbert Humbert, un intelectual european cu o traumă din tinerețe legată de o iubire pierdută. El simte o atracție bolnavă pentru „nimfete” (fete între 9 și 14 ani). Pentru a fi aproape de Lolita, Humbert închiriază o cameră la o văduvă, Charlotte Haze, mama fetei. El se căsătorește cu Charlotte fără să o iubească, doar ca să poată sta în aceeași casă cu fetița. Charlotte descoperă jurnalul lui Humbert în care el descrie obsesia pentru fiica ei. Disperată, ea fuge pe stradă și este lovită mortal de o mașină. Rămas singur cu Lolita, Humbert devine tutorele ei legal.
O scoate de la internat și pornesc într-o lungă călătorie cu mașina prin motelurile din Statele Unite, timp în care o abuzează sexual și o șantajează. Lolita devine tot mai deprimată și captivă, în timp ce Humbert trăiește cu teama permanentă că cineva îi urmărește. Un bărbat misterios, dramaturgul Clare Quilty, pare să o hărțuiască și să îi urmărească peste tot. Ei bine, tema romanului este una clar controversată și sensibilă. Tocmai de aceea, de la publicare, cartea a fost interzisă perioade consistente de timp în mai multe state civilizate ale lumii. În Marea Britanie, de exemplu, cartea a fost interzisă între 1955 și 1959. Ofițerii vamali au confiscat exemplare la graniță imediat după publicarea inițială. Cartea a fost interzisă inclusiv în Franța între 1956 și 1958. Au urmat și alte state precum Argentina, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Canada, Australia, Belgia și Austria. Ulterior s-a dovedit că acel roman are o valoare mare din punct de vedere stilistic și literar, restricțiile fiind ridicate.
Romanul pentru care un om a fost condamnat la moarte
O altă carte foarte controversată mai ales în țările arabe și pentru care autorul aproape a plătit cu viața, este romanul „Versetele satanice” de Salman Rushdie, un un scriitor britanic de origine indiană, născut în 1947, la Bombay, India. Este unul dintre cei mai cunoscuți autori contemporani, celebru mai ales pentru romanele sale care combină realitatea istorică, politica, religia, satira și realismul magic. „Versetele satanice”, romanul scris în 1988, este o operă literară foarte complexă, cu elemente de realism magic, satiră și alegorie. Povestea începe după ce un avion este deturnat și explodează deasupra Canalului Mânecii. Doi pasageri, Gibreel Farishta și Saladin Chamcha, supraviețuiesc în mod miraculos căderii.
SPECIAL Otilia Cazimir, „poeta sufletelor simple“, și tulburătoarea ei poveste de dragoste cu George TopîrceanuDupă accident, cei doi încep să sufere transformări stranii. Mai precis, Gibreel capătă trăsături asociate cu un înger, iar Saladin cu un demon. Aceste transformări reflectă și conflictele lor interioare. Gibreel are viziuni în care apare o versiune fictivizată a originilor islamului. Aici apar personaje inspirate de profetul Muhammad, de Mecca și de începuturile unei religii monoteiste, însă toate sunt prezentate sub nume și în forme ficționalizate. Un episod important este cel al „versetelor satanice”, de unde vine titlul romanului. Rushdie pornește de la o tradiție controversată din unele surse islamice timpurii și o transformă într-o poveste despre revelație, îndoială și puterea de a decide ce este sacru.
În paralel, romanul urmărește viața imigranților în Marea Britanie și explorează identitatea, migrația, rasismul, credința, secularismul și conflictul dintre cultura de origine și cea occidentală. Cartea a devenit extrem de controversată din cauza reprezentării islamului și a personajelor inspirate de Muhammad. După publicare Rushdie a fost amenințat cu moartea. Mai mult decât atât romanul a fost considerat blasfemiator de către liderul iranian Ayatollah Ruhollah Khomeini, care în 1989 a emis o fatwa prin care cerea moartea lui Rushdie. Cartea a fost interzisă în multe țări arabe și africane, musulmane, dar a stârnit proteste și din partea comunităților musulmane din țările europene. Rushdie a trăit mulți ani în spații protejate și chiar a fost victima unui atentat cu un cuțit, la New York, dar a supraviețuit.
Un altfel de „Ulise” și un scandal în SUA și Marea Britanie
Una dintre cele mai controversate cărți din perioada interbelică în două mari bastioane ale democrației, Statele Unite și Marea Britanie a fost romanul „Ulise” a scriitorului irlandez James Joyce, apărut în 1922. Este considerată o capodoperă a literaturii. Cu toate acestea a fost interzisă în Statele Unire și Regatul Unit, timp de 14 ani. Mai precis, în Statele Unite a fost interzis în anii 20 și începutul anilor 30, iar în Marea Britanie, între 1922 și 1936. Autoritățile de la acea vreme au considerat această capodoperă a modernismului drept obscenă, din cauza referințelor sexuale explicite și a descrierilor directe și lipsite de pudoare ale funcțiilor corporale umane. Romanul urmărește o singură zi din viața a trei personaje principale în Dublin: Leopold Bloom, soția lui, Molly Bloom, și tânărul Stephen Dedalus. Acțiunea are loc pe 16 iunie 1904, iar Bloom își petrece ziua plimbându-se prin Dublin, rezolvând lucruri obișnuite, întâlnind oameni și gândindu-se la viața sa și la relația cu soția sa.
Lectura care apropie generațiile. Interviu cu Gabriela Soporan, profesor LCCR și coordonatoarea Școlii Românești din Alcalá de HenaresÎn paralel, Stephen, un tânăr intelectual, se confruntă cu probleme legate de identitate, familie, artă și sensul existenței. Drumurile celor doi se intersectează în cursul zilei. Un aspect fascinant este că Joyce construiește romanul ca pe o versiune modernă a „Odiseei” lui Homer: Leopold Bloom corespunde într-o anumită măsură lui Ulise/Odiseu, Molly lui Penelopa, iar Stephen lui Telemachus. Romanul a stârnit inclusiv un proces în 1933 în Statele Unite și a pornit de la publicarea romanului „Ulise” de James Joyce de către Random House. Autoritățile americane considerau cartea obscenă, mai ales din cauza pasajelor despre sex, masturbare și funcțiile corporale. Importul și distribuirea cărții fuseseră interzise în SUA încă din 1922. Procesul a fost câștigat de editură, judecătorul considerând, în 1933, că acea carte nu este obscenă ci doar prezintă realitatea firească. În plus, cartea trebuie privită ca o operă literară. Decizia judecătorului a dus la ridicarea interdicției. Cartea a mai fost interzisă anumite perioade în Canada și Australia.




















































