Reacțiile miniștrilor desemnați după ce au primit scrisorile de la Siegfried Mureșan. Burduja: „Știu că mizează pe competență și pe integritate, nu pe relații”
Miniștrii propuși Sebastian Burduja, Radu Miruță și Dragoș Pîslaru au comentat public obiectivele pe care le-au primit de la premierul desemnat Siegfried Mureșan, după ce acesta a transmis fiecărui membru al viitorului Cabinet câte o „scrisoare de misiune”. Documentele sunt prezentate de premierul desemnat drept un mod de a face mai clare responsabilitățile viitorului Executiv. Reacțiile continuă să vină.

Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei, a anunțat că va fi primul ministru desemnat audiat în Parlament. Audierea sa este programată luni, 28 septembrie, de la ora 14.00.
Burduja a publicat și scrisoarea primită de la Siegfried Mureșan și a enumerat principalele obiective pentru Ministerul Energiei. Printre acestea se numără asigurarea unui preț accesibil al energiei pentru populație și companii, dezvoltarea producției din surse regenerabile, energie nucleară și gaze, precum și extinderea capacităților de stocare și modernizarea rețelelor.
Un alt obiectiv menționat este valorificarea gazului românesc din Marea Neagră și consolidarea poziției României ca furnizor și hub energetic pentru regiune. Scrisoarea prevede, de asemenea, accelerarea interconectărilor, protejarea consumatorilor vulnerabili prin măsuri țintite și simplificarea procesului de racordare pentru prosumatori.
În mesajul său, Burduja a afirmat că va susține și un „Pact pentru Energie” între partidele parlamentare, argumentând că proiectele majore din sector necesită perioade de implementare mai lungi decât durata unui mandat guvernamental.
„Îi mulțumesc lui Siegfried pentru încredere. Am lucrat împreună în Partidul Naţional Liberal de ani buni și știu că mizează pe competență și pe integritate, nu pe relații. Exact așa înțeleg și eu politica. Două lucruri mai vreau să adaug. Primul e scris apăsat în scrisoare și e scris apăsat și în convingerile mele: românii au făcut destule sacrificii. Obligația noastră este să gestionăm cumpătat banul public și să tăiem cheltuielile nejustificate. Voi începe cu Ministerul Energiei, așa cum am făcut și în mandatul anterior”, a scris Burduja.
Radu Miruță: „Mă bucur să văd că direcțiile propuse pentru ministerul Apărării continuă programele pe care le-am inițiat”
Radu Miruță a reacționat și el la scrisoarea primită. „Mă bucur să văd că direcțiile propuse de premierul desemnat pentru ministerul Apărării continuă programele pe care le-am inițiat și le-am dus înainte în perioada mandatului meu”, a spus el.
Printre direcțiile indicate se numără înzestrarea accelerată a Armatei Române cu tehnică militară de ultimă generație, cu accent pe producția realizată în România, precum și modernizarea capabilităților aeriene și navale și a infrastructurii militare. Miruță a menționat și digitalizarea Armatei și adaptarea la amenințările reprezentate de drone, pe care le consideră prioritare în contextul de securitate din regiune. O altă direcție menționată este dezvoltarea resursei umane din cadrul Armatei, ministrul desemnat afirmând că în perioada mandatului său au fost aduși 10.500 de militari noi.
Totodată, Radu Miruță a menționat continuarea parteneriatelor militare ale României cu Statele Unite, Uniunea Europeană și NATO.
„Continuitatea programelor care au lipsit atât de mult Armatei Române în domeniul apărării nu este un moft, ci o necesitate. România are nevoie ca aceste programe să meargă înainte, indiferent cine se află la conducerea ministerului, pentru că securitatea națională nu ține de un mandat, ci de un parcurs pe termen lung”, a transmis Radu Miruță.
Răspunsul lui Dragoș Pîslaru
La rândul său, Dragoș Pîslaru, propus pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a transmis că principala direcție este transformarea fondurilor europene în proiecte finalizate, locuri de muncă și investiții în economie.
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politicăPîslaru a indicat trei priorități: finalizarea cu succes a PNRR, accelerarea absorbției fondurilor de coeziune și pregătirea Planului de Parteneriat pentru perioada 2028–2034. Ministrul desemnat susține că obiectivul este ca fondurile europene să ajungă mai rapid în economie și să producă beneficii concrete pentru populație.
Oana Gheorghiu: „Voi depune toată energia mea pentru ca aceste obiective să devină schimbări concrete”
Oana Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății, spune că privește această responsabilitate prin prisma nevoii ca pacientul și dreptul la servicii medicale de calitate să rămână în centrul sistemului de sănătate.
Printre prioritățile sale se numără dezvoltarea prevenției și depistarea timpurie a bolilor, precum și creșterea accesului oamenilor la servicii medicale.
Un alt obiectiv vizează modernizarea și dotarea spitalelor, dar și asigurarea unui număr suficient de cadre medicale, bine pregătite și cu condiții adecvate de lucru. „Voi depune toată energia mea pentru ca aceste obiective să devină schimbări concrete în viața oamenilor”, a transmis Oana Gheorghiu.
Care sunt prioritățile lui Mihai Dimian
Mihai Dimian, propus pentru funcția de ministru al Educației, spune că printre prioritățile pentru învățământul preuniversitar se numără creșterea participării elevilor la educație, dobândirea unor competențe relevante pentru viața și piața muncii, precum și evaluarea obiectivă a progresului școlar.
Traian Băsescu sare în apărarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”De asemenea, Dimian propune creșterea atractivității carierei didactice, consolidarea statutului profesorilor și profesionalizarea managementului educațional. Un alt obiectiv este o mai bună conectare a învățământului liceal cu piața muncii, universitățile și profesiile viitorului. Reformele ar urma să fie susținute prin simplificarea și digitalizarea sistemului și prin valorificarea investițiilor realizate prin PNRR și alte programe.
Siegfried Mureșan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare și lista celor 16 miniștri propuși
Potrivit calendarului stabilit de Birourile permanente reunite, audierile miniștrilor în comisiile parlamentare de specialitate vor avea loc luni, 28 septembrie, între orele 14.00 și 20.00, și marți, 29 septembrie, între orele 10.00 și 20.00. Avizele comisiilor sunt consultative.
Votul de învestitură pentru noul Cabinet este programat miercuri, 30 septembrie, la ora 13.00, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Pentru învestirea Guvernului sunt necesare 233 de voturi.



















































