Ultimele știri ⏱️Campionatul Mondial ⚽Război în Ucraina Istoria zilei

Lectura care apropie generațiile. Interviu cu Gabriela Soporan, profesor LCCR și coordonatoarea Școlii Românești din Alcalá de Henares

0

Publicat: 16.07.2026 15:15

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne pe Discover

Pentru copiii români care cresc în afara granițelor țării, păstrarea limbii și a legăturii cu patrimoniul cultural românesc reprezintă una dintre cele mai importante provocări. În acest proces, lectura ocupă un loc esențial. Cărțile devin punți între generații, între țara de origine și țara de adopție, între experiența părinților și universul copiilor.

În numeroase comunități românești din diaspora, Școlile Românești completează educația oferită în familie și creează contexte în care limba română este trăită prin lectură, dialog și activități culturale. Biblioteca școlii devine, firesc, o prelungire a actului educațional, un spațiu în care copiii, părinții și bunicii se întâlnesc în jurul cărților și al valorilor culturale comune.

De aproape două decenii, Gabriela Soporan desfășoară activități în cadrul programului LCCR (Limbă, Cultură și Civilizație Românească), inițiat de Ministerul Educației din România pentru copiii români din diaspora, și coordonează Școala Românească din Alcalá de Henares. Profesoară și scriitoare, ea îmbină experiența didactică cu activitatea literară, oferind o perspectivă privilegiată asupra relației dintre educație, lectură și identitate în comunitățile românești din diaspora.

Am invitat-o să vorbim despre rolul lecturii în formarea copiilor români din diaspora, despre literatura română scrisă dincolo de granițele țării și despre felul în care școala contribuie la păstrarea limbii, a memoriei culturale și a identității.

Ciprian Apetrei: De aproape două decenii predați în cadrul programului LCCR și coordonați Școala Românească din Alcalá de Henares. Cum se completează activitatea de la clasă și lectura în procesul de formare a copiilor români din diaspora?

Gabriela Soporan: Lectura este importantă în cadrul orelor de limbă, cultură și civilizație românească. Începând încă din clasele primare, îi apropiem pe copii de texte din literatura română - poezii ale marilor clasici, precum Eminescu, Topîrceanu, Arghezi sau Coșbuc, dar și creații ale unor poeți contemporani. Selectăm, de asemenea, fragmente din operele marilor noștri prozatori, pe care uneori le adaptăm pentru a le face accesibile vârstei lor. Cred că poveștile sunt esențiale pentru copii, pentru că îi ajută să înțeleagă lumea din jurul lor.

Acest lucru este valabil și pentru adulți, pentru că avem nevoie de povești toată viața. Trăind într-un mediu multicultural, copiii își vor căuta firesc poveștile în mai multe limbi – spaniolă, română, chiar și engleză –, mă refer, în general, la comunitatea românească din Spania. Astfel, ei vor crește îmbinând informații și perspective din ambele culturi, iar identitatea lor se va construi tocmai la intersecția acestor influențe.

Prin expunerea la lectura în limba română, dar și prin vizitarea României, ei vor înțelege, treptat, cine sunt cu adevărat. Iar aici limba română este esențială, atât ca mijloc de comunicare, cât și ca mod de a accesa informația din textele scrise.

Copiii cu care lucrați cresc între două limbi și două culturi. Care sunt cele mai eficiente modalități prin care reușiți să îi apropiați de lectura în limba română?

G. S: Unul dintre cele mai frumoase proiecte la care am participat recent, alături de colegi din mai multe țări, a fost scrierea colectivă a unui basm împreună cu elevii. Proiectul, numit Povestea călătoare, i-a adunat pe copiii care studiază limba română în Spania, Italia, Franța și Belgia într-un demers comun, coordonat de profesori care predau cursul de română, la care au participat elevi români din toată Europa.

A fost o experiență antrenantă pentru ei, iar rezultatul s-a concretizat în cărți în format digital, pe care intenționăm să le folosim la ore în perioada următoare.

Din experiența dumneavoastră, ce aduce lectura în formarea unui copil care crește departe de România?

G. S: Copiii care cresc departe de România vor îmbrățișa firesc limba și cultura țării în care trăiesc, pe care o vor simți ca fiind a lor. Cu timpul însă, vor înțelege că orizontul lor cultural este, de fapt, mai larg decât al unui copil crescut într-o singură cultură.

Bilingvismul este, din acest punct de vedere, un proces fascinant: copiii români din diaspora vorbesc limba spaniolă la școală și cu prietenii spanioli, iar limba română e vorbită acasă sau cu familia rămasă în țară fiind expuși constant acestei limbi: la biserică, la școală, prin canalele de televiziune românești.

Cred că lectura reprezintă cea mai plăcută formă de a intra în contact cu o cultură. Odată ce descoperi frumusețea unei limbi prin lectură, este imposibil să nu te îndrăgostești de ea.

Ce loc ocupă literatura contemporană pentru copii și adolescenți în activitățile desfășurate în cadrul școlii? Includeți și autori români din diaspora printre recomandările de lectură?

G. S: Am predat multe din poeziile unei autoare contemporane, Carmen Tiderle, care are un umor fantastic. De asemenea am folosit la clasă și poezii scrise de mine, poezii în care am abordat teme de interes, încercând să evit regionalismele sau arhaismele pentru ca elevii să înțeleagă mai bine mesajul. Nu am avut ocazia să găsesc foarte multe cărți pentru copii scrise de autori români din diapora, dar categoric i-aș recomanda.

Există o bibliotecă românească în Alcala de Henares iar în cadrul Târgului de Carte din Madrid se promovează, de asemenea literatură română pentru copii.

Sunteți autoare de poezie în limba română, publicată în România, iar în volumul „Povești călătoare" semnați eseul „Rădăcini și aripi", inspirat din experiența vieții în diaspora. Cum apreciați contribuția literaturii române scrise în afara granițelor țării la păstrarea memoriei culturale și a identității românilor din diaspora?

G. S: În afara granițelor României, în țările cu comunități românești numeroase, se desfășoară o activitate culturală bogată: concerte, lansări de carte, expoziții, recitaluri de poezie, toate acestea contribuind la promovarea culturii românești în țările din Europa. Aceste evenimente au un dublu rol.

Pe de o parte, ele oferă comunității românești prilejul de a se reuni și de a-și menține vie legătura cu limba și tradițiile de acasă. Pe de altă parte, ele deschid o punte către societatea-gazdă, permițându-le spaniolilor să se apropie de oferta culturală românească, să înțeleagă perspectiva noastră și, nu în ultimul rând, să descopere autorii români și, uneori, chiar să-și dorească să viziteze România.

Din dubla perspectivă de profesor și autor care trăiește în diaspora, considerați că literatura română scrisă în afara țării îi poate ajuta pe copii și pe tineri să își înțeleagă mai bine identitatea și experiența de viață?

G. S: În primul rând, un autor român din diaspora care publică și este recunoscut ca autor e o dovadă a succesului pentru comunitatea românească. Copiii au nevoie de modele de români care au reușit să se distingă în țara adoptivă în diferite domenii. Aceștia vor inspira copiii să lupte pentru visurile lor.

De asemenea, un copil crescut între două limbi și două culturi are nevoie să se recunoască în ceea ce citește. Când găsește în literatura română din diaspora personaje, voci sau trăiri care seamănă cu ale lui - senzația de a fi „între" două lumi, bucuria și dificultatea de a purta cu tine o limbă și o cultură într-un loc nou – , acel copil înțelege că experiența lui nu este una singulară sau ciudată, ci una împărtășită, care are o formă literară.

Cum integrați biblioteca și lectura în activitatea didactică a Școlii Românești? Cum completează acestea activitatea desfășurată la clasă?

G. S: Cred că totul pornește de la a le pune la dispoziție cărți atractive și accesibile. De aceea, în sala de clasă am o mică bibliotecă cu titluri pentru toate vârstele: cărți colorate, interesante, așezate la îndemâna copiilor, pe care le pot împrumuta pentru a le citi acasă. Organizăm și concursuri, iar câștigătorii primesc cărți drept premiu. La finalul anului școlar, le ofer fiecărui elev câte o carte în limba română, atât ca recompensă pentru munca depusă pe parcursul anului, cât și ca o invitație spre autorii români.

Realitatea este că, pentru majoritatea elevilor, limba dominantă rămâne spaniola: e limba pe care o folosesc zilnic la școală și în care citesc cel mai mult. De aceea îi încurajez constant să citească și în română, iar mulți părinți contribuie la acest efort cumpărând cărți atunci când vizitează România.

Începând cu anul viitor aș vrea să aranjez un colț de lectură unde ne vom retrage pentru a citi, a interpreta și a ne apropia de lectură în colțul cu povești.

Ce activități organizate în jurul lecturii au avut cel mai mare impact asupra copiilor și familiilor din comunitate?

G. S: Alături de elevii mei, am participat la mai multe proiecte internaționale legate de lectură și scris: Clubul de lectură, Povestea călătoare, Iubim scrisul de mână și Traducem texte din Eminescu. Prin aceste activități, copiii descoperă viața și opera unor autori, traduc fragmente din creația lui Eminescu în limba țării în care trăiesc, scriu la rândul lor pasaje inspirate din texte literare sau chiar inventează propriile basme.

Cred că tocmai această diversitate de activități le cultivă sensibilitatea literară și îi ajută să descopere și să exprime poetul care există în fiecare dintre ei.

Cât de importantă este implicarea părinților și a bunicilor în formarea obiceiului de lectură al copiilor?

G. S: Implicarea familiei este, cred eu, esențială. Copiii învață în primul rând prin imitație, mai ales în primii ani de viață, iar dacă văd în jurul lor o bibliotecă și își văd părinții citind, acest gest devine firesc pentru ei – o sursă de bucurie, nu o obligație impusă. Fiind extrem de curioși prin natura lor, copiii vor explora orice resursă pe care o au la îndemână, așa că rolul părinților este să le pună la dispoziție cărți potrivite vârstei și intereselor lor. De acolo, sub îndrumarea învățătorilor și a profesorilor, copiii vor descoperi treptat o întreagă lume a imaginației prin lectură. Citind, vor avea mereu un prieten aproape și nu vor mai protesta că se plictisesc.

Este adevărat că astăzi există o competiție, poate neloială, a lumii digitale – care cuprinde jocuri, desene animate, timpul petrecut în fața ecranelor – dar sunt convinsă că, atunci când lectura este introdusă cu răbdare, în mod natural și susținut atât acasă, cât și la școală, obiceiul de a citi se poate forma chiar și în acest context. Vestea bună e că, dacă se îndrăgostesc de lectură, această pasiune va dura toată viața.

Ce înseamnă, în opinia dumneavoastră, succesul unei școli românești din diaspora? Cum recunoașteți că un copil și-a păstrat legătura cu limba, literatura și cultura română?

G. S: Un copil demonstrează că și-a păstrat legăturile cu cultura română prin faptul că se exprimă în limba română, nu într-un mod perfect, cu un accent străin uneori, dar cu curajul de a spune ceva, de a înțelege și de a-și dori să învețe mai mult. Succesul e atunci când un elev se poate întoarce oricând în sistemul de învățământ din România și poate continua studiile acasă. Succesul e când, cu zâmbetul pe față, un copil recunoaște că da, e român.

Succesul e când elevii sunt familiarizați cu numele și opera unor personalități ale culturii românești, când râd la o glumă care poate fi înțeleasă doar dacă știi două limbi, când pot să înțeleagă un proverb și se emoționează când ascultă un cântec vechi pe care l-au ascultat bunicii și străbunii mai demult.

În încheiere, povestiți-ne o întâmplare care v-a convins că ceea ce faceți contează.

G. S: Am privilegiul de a profesa într-un domeniu care mă pasionează. Mă simt privilegiată să lucrez cu cei mici și să-i ajut să învețe limba română. Se întâmplă mereu ceva emoționant când lucrezi cu copiii. De exemplu, o fostă elevă pe care am avut-o în primii ani în care am predat cursul LCCR a revenit cu fetița ei la orele de română. Își dorea ca fetița să învețe cântecele, poeziile, să participe la serbări și să vorbească limba română. A fost o confirmare a faptului că a apreciat ce a învățat și a vrut să transmită mai departe bogăția universului românesc.

Cu o altă ocazie, fiind deja familiarizați cu poeziile scrise de mine, când i-am întrebat ce poeți români importanți cunosc, o elevă a spus: Gabriela Soporan. Am zâmbit dar am înțeles că reprezint un reper pentru ei. Visul meu este să le deschid o fereastră spre un univers care merită explorat și să-i ajut să înțeleagă frumusețea limbii și a culturii românești. În ce privește lectura, pentru mine un copil cu o carte în mână reprezintă una din cele mai frumoase și liniștitoare imagini. Pentru că un copil care citește este invincibil.