Analiză Jocul dublu făcut de cel mai vechi aliat al Moscovei. General: „Există un capitol la care ignoră interesele lui Putin”

Putin primește o lovitură neașteptată de la cel mai apropiat aliat. Generalul Virgil Bălăceanu explică jocul dublu făcut de Lukașenko și de ce Belarusul refuză cu îndârjire să trimită trupe pe frontul din Ucraina.

Doi dictatori: Lukașenko și prietenul Putin Foto: Михаил Метцель/ТАСС

Rusia lui Putin are o mulțime de aliați, inclusiv în războiul cu Ucraina. De la „sora” mai mică, Belarus și până la China, Iran sau Coreea de Nord, mai multe țări sunt, în principiu, de partea Moscovei. Cu toate acestea, cu excepția nord-coreenilor, niciuna nu trimite trupe pe front și nu se exprimă public în favoarea războiului. 

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles și fost șef al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei, analizează ambiguitatea cultivată la Minsk și modul complex în care reacționează anumite state.

Miza americană

Generalul vorbește despre complexitatea relațiilor internaționale la nivel global, într-o perioadă în care dispar și se leagă noi alianțe, iar cele deja existente își schimbă raporturile de forțe. Statele Unite ale Americii rămân principala putere, deși China a evoluat enorm și ridică tot mai multe provocări Washingtonului. De altfel, chiar și Federația Rusă privește cu atenție spre SUA.

„SUA rămân puterea care poate să ofere condiții favorabile de încheiere a războiului. Asta ar însemna, din perspectiva rușilor, ca ucrainenii să le cedeze centura de fortărețe pe care se bazează pentru a ține frontul. Iar SUA îi pot determina teoretic pe ucraineni să o facă prin simplul fapt că nu le-ar mai furniza echipamente. Pentru că este adevărat, sprijinul american se realizează în continuare plătit din fonduri europene, dar o decizie de a nu mai livra echipamente militare ar avea consecințe dezastruoase asupra ucrainenilor, care depind direct de asta”, spune generalul Bălăceanu.

Doar că, deși administrația SUA a fost acuzată de adversarii politici că ar face concesii Federației Ruse, în realitate americanii au continuat să ofere un sprijin decisiv Ucrainei, fără de care această țară s-ar fi prăbușit încă din zorii invaziei. Cu toate acestea, europenii rămân nostalgici după vremurile în care Statele Unite le asigurau gratuit securitatea. Însă Washingtonul este tot mai decis să se concentreze pe propria proximitate și pe zona Indo-Pacific, devenind un actor impredictibil pentru aliați.

Ipocrizia europeană și baletul Chinei pe spatele conflictului

Însă nu numai Statele Unite rămân imprevizibile. Chiar și europenii, fideli alianței cu Ucraina, dar și aliații tradiționali ai Federației Ruse fac gesturi contradictorii. Astfel, țări care pretind că acordă cel mai important sprijin Ucrainei, așa cum este Germania, continuă să plătească bani grei Rusiei pentru resurse energetice. Iar Berlinul nu reprezintă un caz singular.

În paralel, țări ca Turcia au desfășurat un balet diplomatic agresiv. Ankara păstrează relații bune cu Federația Rusă, dar acest lucru nu i-a oprit pe turci să le furnizeze ucrainenilor, la începutul războiului, celebrele drone Bayraktar. Fără aceste drone, cei mai mulți experți militari sunt de acord că s-ar fi vorbit astăzi la trecut despre rezistența Ucrainei. De asemenea, China păstrează o poziție ambiguă: deși oferă sprijin politic Moscovei, piese importante din rachetele și dronele ucrainene sunt furnizate chiar de companii chineze.

Generalul Virgil Bălăceanu: „Lukașenko face un joc al supraviețuirii”

Foarte interesantă rămâne poziționarea Belarusului. În mare măsură, Minskul este obligat să se afilieze Moscovei, dar ori de câte ori a întrezărit o cale, a încercat să arate Vestului că nu execută orbitor ordinele lui Putin. Aleksandr Lukașenko, aflat la putere din 1994, face un adevărat balet pentru a-l mulțumi pe Putin, dar și pentru a transmite Occidentului că Belarusul își păstrează propriile interese. Cea mai mare temere a dictatorului de la Minsk este că ar putea fi înlocuit, eliminat sau că Rusia ar putea anexa definitiv Belarusul.

„Lukașenko nu prea are ce să facă, nu are prea multe opțiuni. Belarus este un stat mic, nu are o armată puternică. El nici nu dorește un conflict direct cu NATO și cu vecinii săi. Jocul dublu este pur și simplu un joc al supraviețuirii. Este o situație delicată și complicată”, explică generalul Virgil Bălăceanu.

Linia roșie trasată lui Putin

Deși este complet expus în fața Moscovei, dictatorul din Belarus a trasat câteva linii roșii ferme în relația cu Putin, iar liderul de la Kremlin a fost nevoit să le accepte.

„Există un capitol la care ignoră interesele lui Putin. Lukașenko i-a spus clar lui Putin: nu intră în războiul din Ucraina. Altfel, nu pune piedici Rusiei, îi lasă pe ruși chiar să disloce armament nuclear tactic pe teritoriul său. Ideea de bază pentru Moscova este că poate folosi Belarusul ca bază logistică, dar li s-a transmis clar să nu se aștepte ca armata belarusă să lupte alături de ei. Deocamdată Putin pare răbdător, dar este impredictibil, iar într-o zi s-ar putea să încerce o schimbare forțată la Minsk”, adaugă generalul Bălăceanu.

Cu totul altfel stau lucrurile în raporturile dintre Federația Rusă și Coreea de Nord. Spre deosebire de Minsk, Phenianul nu este vulnerabil militar în fața Moscovei, dar s-a arătat extrem de serviabil: a trimis muniție și trupe pe front în schimbul resurselor energetice și al tehnologiei nucleare.

Generalul Bălăceanu consideră însă că sprijinul nord-coreean sau eventuala implicare a Belarusului nu ar schimba decisiv raportul de forțe:

„Încă 30.000 de luptători pe care i-ar trimite Lukașenko ar fi insuficienți pentru ca Rusia să obțină o victorie decisivă în Donbas, darămite o reluare a ofensivei spre Kiev. Coreea de Nord este un alt tip de actor pe scena lumii, având capacități nucleare și balistice proprii. Lukașenko, în schimb, are o politică de evitare a riscurilor. El a avut deja probleme masive cu opoziția internă și nu vrea să-și creeze noi pericole care i-ar putea aduce prăbușirea.”

Înțelegerea secretă Kiev - Minsk?

În opinia generalului, deși dinspre Ucraina au existat acuzații că Belarusul sprijină agresorul, în realitate Minskul a avut grijă să nu depășească liniile roșii.

„Până acum, Lukașenko reușește să se țină departe de focul direct. La ultimele aplicații militare, trupele din Belarus nu s-au apropiat de granița cu Polonia sau cu statele baltice. Există o prudență realistă. Pe de altă parte, nici ucrainenii nu au lovit bazele logistice ale rușilor din Belarus, iar belarușii nu au atacat Ucraina. Există un fel de înțelegere tacită de ambele părți”, mai punctează generalul.

Fermitatea lui Lukașenko nu trebuie însă supraestimată, el fiind prins între două nicovale.

„Nu este într-o poziție confortabilă. Este amenințat de Kiev și șantajat de Moscova. Lukașenko știe că depinde de sprijinul Rusiei pentru a rămâne la putere, dar nu vrea sub nicio formă ca țara lui să devină prima linie de contact în cazul unui conflict Rusia - NATO. Dacă Rusia ar ataca NATO, alianța va riposta masiv în primul rând asupra grupărilor de forțe rusești din Belarus, ceea ce ar însemna distrugerea țării. Lukașenko știe asta și va face tot ce ține de el ca Belarusul să nu fie târât direct în luptă”, afirmă generalul Virgil Bălăceanu.

În final, generalul Virgil Bălăceanu consideră că un scenariu de război deschis între Rusia și NATO rămâne improbabil în prezent.

„Nu spun că este 100% exclus, dar este foarte puțin probabil. Federația Rusă nu are niciun interes și nicio capacitate de a porni un război direct cu NATO. Se vede clar că ambele părți evită provocările masive și accidentele care ar putea duce la o escaladare necontrolată. Un război NATO – Rusia nu este de actualitate. Poate doar peste 10-15 ani, într-un scenariu absurd în care NATO s-ar fărâmița complet. Altfel, Federația Rusă nu va face greșeala fatală de a intra într-un război pe care știe sigur că nu îl poate câștiga”, încheie generalul Virgil Bălăceanu.