Analiză Efectul alegerilor din Bulgaria. Cum ar putea bloca noua putere de la Sofia dosare vitale pentru România

Bulgaria se îndreaptă spre o decizie electorală crucială, iar semnalele care vin de la Sofia indică posibilitatea unei erodări periculoase a fiabilității strategice regionale. Profesor la Facultatea de Relații Internaționale a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și fost secretar de stat în MAE, Gabriela Ciot vorbește, într-un interviu pentru „Adevărul”, de riscurile unui nou blocaj european, în funcție de rezultatul alegerilor prezidențiale din Bulgaria. Scenariul sumbru în care vecinii bulgari pot sabota interesele strategice ale României poate deveni o realitate, avertizează experta.

Adunarea Națională a Bulgariei e dominată de oamenii lui Rumen Radev. Urmează și președintele? Foto: AI

Adevărul: În cazul unei victorii a Ilianei Iotova, aliată cu premierul Rumen Radev, cum estimați că se va reconfigura nivelul de încredere și cooperare politică dintre București și Sofia? Există riscul real al unui blocaj sistemic în proiectele strategice bilaterale sau ne putem aștepta la un pragmatism strict tehnocratic?

O victorie a lui Iotova ar consolida influența ecosistemului politic aliniat cu Radev atât asupra președinției, cât și asupra executivului de la Sofia, creând ceea ce analiștii de la Institutul Polonez pentru Afaceri Internaționale (PISM) au descris drept o concentrare fără precedent a puterii cu înclinații pro-ruse într-un stat membru NATO și UE de la Marea Neagră. Pentru București, preocuparea centrală este una care privește erodarea fiabilității strategice, pentru că Bulgaria sub Radev a continuat să coopereze la solicitările comune NATO și a consemnat propunerea de moratoriu privind atacurile cu drone de la Marea Neagră.

Politică externă a României, din experiența vetoului Bulgariei din 2021-2022 asupra negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord și a Albaniei la UE, a înțeles capacitatea Sofiei de a utiliza tactici de blocare la nivel de Consiliu European asupra unor dosare, iar acest lucru poate aduce un risc structural. Așadar, posibila președinție Iotova, aliniată cu executivul lui Radev, ar oferi Sofiei o voce instituțională unificată, care ar putea folosi în mod similar pozițiile de blocare în dosare vitale pentru România, de la alocațiile bugetare multianuale ale UE pentru Marea Neagră până la ritmul de operaționalizare a infrastructurii de securitate comune.

Adevăratul pericol pentru București nu este blocajul direct, ci eventualele „tergiversări strategice” care ar putea apare. Un exemplu este modul în care Radev a gestionat criza dronelor, unde rezoluția Parlamentului European din 22 octombrie din acest an, a criticat în mod explicit modul ambiguu de gestionare a amenințării rusești de către guvernul bulgar și răspunsul diplomatic slab al Sofiei față de Rusia. O președinție aliniată a lui Iotova ar elimina ultimul control instituțional asupra acestei tendințe, ceea ce înseamnă că, deși proiectele bilaterale ar continua pe hârtie, ritmul, ambiția politică și disponibilitatea lor de a numi Rusia drept amenințare ar fi diminuate. Iar într-un asemnea context, România ar putea integra redundanța în parteneriatele sale de la Marea Neagră, prin aprofundarea legăturilor bilaterale cu Turcia și urmărind formate care nu necesită sprijin politic bulgar pentru a funcționa.

Ce riscă România

Luând în considerate scenariul în care Bulgaria ar intra într-o zonă de retorică sau politică pro-rusă și anti-Ucraina, cum ar afecta acest lucru poziționarea României pe Flancul Estic? Riscă România o izolare geopolitică pe axa regională Ungaria–Serbia–Bulgaria?

Riscul pentru România este mai puțin de izolare stricto sensu, mai degrabă o diluare progresivă a coerenței Flancului Estic. Bucureștiul s-a poziționat ca ancoră a NATO în regiunea Mării Negre, cheltuind mai mult pentru apărare decât Bulgaria, găzduind formațiuni multinaționale și conducând agenda unei abordări strategice dedicate Mării Negre atât în cadrul NATO, cât și al UE. Dacă angajamentul Bulgariei de a identifica și contracara Rusia devine condiționat sau retoric - așa cum o demonstrează răspunsul lui Radev la criza dronelor, unde a recunoscut că „logica indică” responsabilitatea Rusiei, dar a refuzat să facă o atribuire formală - poziția României devine simultan mai importantă și mai expusă.

Gabriela Ciot a fost a fost luată în calcul pentru funcția de comisar european din partea României Foto: Facebook

Aceasta își asumă o parte disproporționată din povara politică a confruntării cu Rusia într-o regiune în care solidaritatea aliată ar trebui distribuită. Axa Ungaria-Serbia-Bulgaria este însă considerabil mai puțin coezivă decât era în urmă cu șase luni - și ar putea fi în curs de dizolvare completă. Peisajul politic al Ungariei s-a schimbat dramatic după căderea guvernului Orbán, noua administrație de la Budapesta a semnalat o orientare semnificativ diferită, abandonând utilizarea sistematică a vetourilor UE asupra dosarelor legate de Ucraina, care au definit politica externă ungară timp de peste un deceniu. În Serbia, o recalibrare similară este în curs de desfășurare.

Președintele Vučić, încă în funcție, este din ce în ce mai constrâns de un guvern care va trasa un curs mai euro-atlantic și nu mai poate imprima poziționarea sa echidistantă asupra politicii externe a Belgradului cu autoritatea pe care o avea odinioară. Astfel, Bulgaria riscă să devină ultimul nod de ambivalență rămas în ceea ce a fost cândva un arc de rezistență cu trei capitale la consensul occidental privind Rusia. Pentru România, calculul strategic s-a îmbunătățit - în loc să se confrunte cu un arc de ambivalență care a complicat construirea consensului în formatele regionale și a încetinit adaptarea NATO la teatrul de operațiuni al Mării Negre, Bucureștiul se poate confrunta acum cu o Sofia mai izolată - o provocare mai subtilă, dar mai ușor de gestionat, cu condiția ca diplomația românească să profite de schimbarea de impuls de la Budapesta și Belgrad pentru a consolida noi modele de cooperare înainte ca propria traiectorie politică a Bulgariei să se consolideze.

Ce ar însemna victoria lui Ghiurov

Dacă Andrei Ghiurov va câștiga turul 2, ce pârghii concrete va avea la dispoziție pentru a contracara linia pro-rusă sau neutră promovată de executivul condus de Radev, având în vedere că atribuțiile președintelui în Bulgaria sunt predominant ceremoniale și de reprezentare externă și nu executive?

O victorie a lui Gyurov (încă la îndemână, având în vedere diferența neașteptat de mică de 2,8 puncte procentuale din primul tur față de sondajele care proiectau o victorie covârșitoare la Iotova ), ar crea un scenariu de coabitare în care președintele ar folosi instrumente limitate, dar semnificative. Președintele bulgar poate retrimite legislația spre reexaminare, poate trimite legile la Curtea Constituțională, poate convoca Consiliul Consultativ pentru Securitate Națională, reprezintă statul la summiturile Consiliului European și poate numi ambasadori.

Gyurov ar putea folosi Consiliul Consultativ, chiar formatul pe care Iotova l-a convocat după atacurile cu drone din octombrie 2026, pentru a insista asupra unei atribuiri mai clare a atacurilor din Marea Neagră către Rusia și pentru a contesta public răspunsurile guvernului, bazându-se pe propriile critici ale Parlamentului European la adresa posturii ambigue a Sofiei. În calitate de fost prim-ministru interimar care s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Rutte, și a semnat un pact de securitate pentru Ucraina la Kiev, el aduce un capital diplomatic personal.

Totuși, constrângerile structurale rămân severe: majoritatea parlamentară a lui Radev, de aproximativ 131 de locuri în Adunarea Națională cu 240 de locuri, poate trece peste vetourile prezidențiale și poate stabili agenda politică, ceea ce înseamnă că o președinție a lui Gyurov ar funcționa ca o opoziție instituționalizată în cadrul statului. Pentru România, acest rezultat înseamnă păstrarea unui interlocutor instituțional la nivel prezidențial care împărtășește evaluarea amenințărilor de la București, care ar putea coordona mesajele la summiturile Consiliului European și NATO și care ar servi drept mecanism de avertizare timpurie atunci când guvernul lui Radev are în vedere decizii care ar dăuna arhitecturii de securitate regionale. Într-un mediu de criză precum actuala escaladare de la Marea Neagră, gestionarea percepției contează în politica de alianțe - faptul că șeful statului Bulgariei afirmă în mod constant orientarea euro-atlantică este substanțial diferit de faptul că ai unul care se protejează.

De unde vin îngrijorările

În ce măsură ar fi posibil ca abonarea la o politică de echidistanță de către Sofia să afecteze funcționarea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine (MCM Black Sea) și protecția infrastructurii critice? Cum ar trebui să gestioneze Bucureștiul și Ankara un partener la Sofia mai puțin dispus să susțină măsurile restrictive împotriva Rusiei?

Grupul de lucru MCM Marea Neagră este unul dintre cele mai reușite formate de securitate din Marea Neagră, cu zece activări finalizate sub comandă rotativă turco-româno-bulgară. O deviere a Bulgariei către echidistanță ar submina acest cadru, dar este puțin probabil să îl încalce - amenințarea minelor este reală, fizică și nediscriminatorie, punând în pericol direct comunitățile maritime și de coastă bulgare. Riscul mai mare este acela al minimei implicări, Sofia contribuind cu resurse minime, rezistând protocoalelor de partajare a informațiilor care ar putea implica Rusia sau blocând integrarea în conștientizarea mai largă a domeniului maritim NATO. Intervenția din octombrie 2026 a ministrului Apărării Stoyanov, atribuind atacurile de la Marea Neagră ambelor părți aflate în conflict - Rusia și Ucraina, semnalează tocmai această abordare, participarea tehnică care subminează narațiunea strategică.

Pentru infrastructura submarină critică (cabluri submarine, conducte energetice și Centrul de Securitate Maritimă al UE, găzduit în comun), o Bulgarie mai puțin angajată este și mai îngrijorătoare, deoarece Sofia ar putea rezista în liniște la desfășurarea misiunilor de supraveghere, care ar putea detecta operațiuni hibride rusești fără a se retrage oficial din vreun acord.

Bucureștiul și Ankara ar trebui să urmeze o strategie duală. În primul rând, să aprofundeze cooperarea navală turco-română cu o profunzime bilaterală suficientă, astfel încât MCM și cadrele de protecție a infrastructurii să poată funcționa chiar și cu un entuziasm bulgar redus, asigurându-se că inițiativa planificată de NATO „Black Sea Sentry” funcționează chiar dacă un aliat litoral participă la niveluri minime. În al doilea rând, să mențină un angajament diplomatic cu Sofia, considerând cooperarea ca o necesitate practică.

Ce ar însemna un moratoriu la Marea Neagră

S-a vorbit poate prea puțin despre propunerea recentă a Sofiei privind un moratoriu diplomatic pentru drone în Marea Neagră care să includă și Rusia. Putem considera că ar fi o tentativă reală de descaladare sau o strategie care avantajează interesele rusești în regiune? Cum ar trebui să răspundă diplomația română la consultările urgente solicitate pe tema infrastructurii critice?

Propunerea de moratoriu există în mai multe versiuni suprapuse, ale căror diferențe contează. Formularea dnei Iotova (un moratoriu cuprinzător asupra „tuturor ostilităților militare” care implică toate cele șase state riverane Mării Negre, inclusiv Rusia), este strategic distinctă de versiunea mai restrânsă prezentată de Radev la Consiliul European din octombrie, care se concentrează în mod specific pe atacurile cu drone împotriva navelor civile și a fost elaborată în colaborare cu România și Turcia.

Confuzia acestor propuneri ascunde o întrebare fundamentală: dacă Rusia ar trebui tratată ca un partener de negociere în acordurile care abordează activități pentru care Parlamentul European o consideră direct responsabilă? Orice cadru care plasează agresorul și părțile afectate pe picior de egalitate riscă să creeze o falsă simetrie care, indiferent de intenție, servește la diluarea responsabilității și la complicarea consensului aliat privind securitatea Mării Negre. Pentru diplomația românească, răspunsul necesită nuanțări. Bucureștiul poate susține în mod credibil moratoriul restrâns privind protecția civilă pe care l-a co-autorizat, menținând în același timp o distincție clară față de formularea mai largă. Rezoluția Parlamentului European din octombrie oferă cadrul instituțional în care România ar trebui să își ancoreze poziția, asigurându-se că orice consultare viitoare privind securitatea maritimă și protecția infrastructurilor critice se desfășoară prin canalele consacrate ale NATO și UE, mai degrabă decât în formate ad-hoc care riscă să estompeze liniile de responsabilitate.

Proiectul Hub-ului de la Marea Neagră, sub semnul întrebării

Având în vedere demersurile de accelerare a operaționalizării Hub-ului de Securitate la Marea Neagră, cum credeți că va afecta rezultatul alegerilor din Bulgaria tempoul și finanțarea europeană pentru acest proiect strategic comun? Mai pot România și Bulgaria să colaboreze în acest sens?

Centrul pentru Securitate Maritimă a Mării Negre (găzduit în comun la Constanța și Varna și conceput ca ramură operațională a Abordării Strategice 2025 a UE pentru regiunea Mării Negre) se află într-un moment critic de finanțare, legat de următorul cadru financiar multianual.

Rezoluția Parlamentului European din octombrie solicită ca fondurile necheltuite ale instrumentului SAFE să fie direcționate către provocările Mării Negre, dar soarta Centrului depinde de susținerea susținută atât din partea Bucureștiului, cât și a Sofiei. O victorie a dnei Iotova ar aduce riscuri din alinierea președinției cu Radev, care ar putea reduce accentul pe funcțiile de supraveghere a securității ale Centrului, în favoarea unor mandate mai flexibile, sau în poziția bulgară în negocierile bugetare ale UE.

O președinție a lui Gyurov, în schimb, ar oferi o voce complementară la nivelul Consiliului European, insistând asupra unei ambiții maxime. Strategia României ar trebui să fie de a avansa operaționalizarea la viteză maximă, indiferent de rezultatul alegerilor. Bucureștiul ar trebui să asigure finanțarea proiectelor pilot prin intermediul instrumentelor UE existente.

În ce măsură instabilitatea politică sau schimbarea orientării strategice la Sofia pot întârzia proiectele mari de conectivitate transfrontalieră, așa cum sunt noile poduri peste Dunăre, proiectul Fast Danube sau coridoarele energetice de la Marea Neagră?

Criza politică prelungită din Bulgaria (opt cicluri de alegeri în cinci ani ) a întârziat deja conectivitatea transfrontalieră - proiectul Fast Danube a stagnat din cauza lipsei studiilor de mediu bulgare, al doilea pod Ruse-Giurgiu rămâne în stadiul de fezabilitate în ciuda discuțiilor.

Un guvern stabil al lui Radev ar putea accelera unele proiecte, dar prioritățile concurente (adoptarea monedei euro, etc.) riscă să absoarbă spațiul necesar unui angajament susținut tehnic, în timp ce o potențială înclinare către reluarea importurilor de gaze rusești ar submina rațiunea pentru o infrastructură energetică comună a Mării Negre. Atenuarea impactului de către România constă în valorificarea instrumentelor care reduc dependența de voința politică bilaterală (de exemplu Mecanismul de Interconectare a Europei, cofinanțarea mobilității militare, etc.), dar și în diversificarea conectivității prin axa nord-sud cu Grecia.

Colaborare deficitară în Parlamentul European

Cum anticipați că se vor grupa eurodeputații bulgari din partidele de susținere ale celor doi candidați în Parlamentul European? Va fi posibilă menținerea unui „bloc româno-bulgar” de vot pe dosarele prioritare pentru Marea Neagră și pe probleme de buget multianual UE (valabil și pentru alte interese comune)?

Un bloc de vot „româno-bulgar” coeziv în Parlamentul European a fost întotdeauna mai degrabă o aspirație decât o realitate - cele două delegații operează în configurații diferite ale grupurilor politice, iar coordonarea a fost ad-hoc, mai degrabă decât structurală.

În dosarele de securitate ale Mării Negre, interesele obiective converg (amenințările comune cu dronele, Centrul de Securitate Maritimă găzduit în comun, nevoile de finanțare ale CFM), creând un plan de cooperare rezistent la divergențele la nivel prezidențial, dar în chestiuni în care linia lui Radev este diferită - gradul de confruntare cu Rusia, stabilirea moratoriului - europarlamentarii bulgari aliniați cu guvernul s-ar putea rupe de omologii lor români. Majoritatea covârșitoare a rezoluției din octombrie (432 la 52) demonstrează că narațiunea de securitate a Mării Negre a fost integrată mult dincolo de propriii reprezentanți ai regiunii.

Cum vedeți o posibilă colaborare între PSD (noul guvern al României) și Bulgaria, în funcție și de rezultatul prezidențialelor? Există relații suficient de bune ale social-democraților români cu alianța aflată la putere în Bulgaria?

Partenerul ideologic natural al PSD în Bulgaria (BSP, membru al Partidului Socialiștilor Europeni) a fost eliminat efectiv din ecuația guvernamentală prin eșecul de a intra în Parlament în aprilie 2026, în timp ce Bulgaria Progresistă a lui Radev a absorbit baza de electorat a BSP fără a moșteni legăturile sale instituționale cu rețelele social-democrate europene. Pragmatismul politic poate fi elementul de relaționare, de exemplu prin interesul instituțional pentru infrastructura transfrontalieră. Agenda bilaterală, de la Centrul de Securitate Maritimă la podurile dunărene și coridoarele energetice, este suficient de densă.