Interviu Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”

Politologul Sergiu Mișcoiu avertizează în privința riscurilor ce decurg din alegerile prezidențiale din Franța, din 2027. Cel mai probabil, la Paris va urma un președinte extremist, ceea va afecta enorm România și chiar UE.

Marine Le Pen a primit „binecuvântarea” lui Putin Foto: EPA EFE

Un sondaj publicat luni, 24 august, și realizat de Harris Interactive-Toluna pentru canalele M6 şi RTL arată că Marine Le Pen are de departe cele mai mari șanse de a câștiga alegerile în Franța, indiferent cine vor fi adversarii ei. Același sondaj arată că cel mai probabil lidera extremei drepte din Franța îl va înfrunta pe liderul extremei stângi, Jean-Luc Melenchon. Le Pen ar câştiga indiferent de adversarul din turul al doilea, mai arată cifrele.

Politologul Sergiu Mișcoiu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai și la Universitatea Paris-Est Créteil, a fost decorat de statul francez pentru merite în domeniul academic. Într-un interviu pentru „Adevărul”, profesorul clujean explică de ce scenariile cele mai plauzibile de la Paris ar trebui să pună România și UE în gardă și ce riscuri decurg de aici.

Adevărul: Ultimele sondaje din Franța arată, cu doar câteva luni înaintea alegerilor din primăvara lui 2027, că aproape sigur la Paris vor câștiga extremiștii, cel mai probabil extrema dreapta a lui Marine Le Pen. Cum s-a ajuns în această situație tocmai într-o țară cu greutatea Franței?

Sergiu Mișcoiu: Aș spune că în Franța avem o situație care nu se diferențiază foarte mult de situațiile din alte țări europene, în sensul în care avem o guvernare care este mai degrabă de centru și care este acolo cel puțin din 2017. Spun cel puțin din 2017 pentru că și ultimii ani din mandatul de președinte al lui François Hollande, adică 2014-2017, ultimii trei ani, sunt ani în care s-a guvernat destul de aproape de zona centrului, mai degrabă decât a stângii.

Deci, una peste alta, de mai bine de 12 ani, putem spune că avem guvernări centriste, cu un amestec de politici sociale, dar mai ales cu politici liberale, care au, sigur, menținut Franța într-o zonă de competitivitate internațională, dar care au avut costuri sociale destul de importante. De aceea avem o reacție anti-centru a unei bune părți a societății franceze, iar reflexul acesta a continuat și s-a dezvoltat pe zona extremei drepte, unde, desigur, o avem pe Marine Le Pen, care este foarte vizibilă. Însă mai avem și o sumedenie de alți candidați - 5 sunt în total declarați în momentul de față, să vedem câți vor rămâne în final - care reprezintă acest curent, Marine Le Pen fiind printre cei mai moderați din această zonă.

Respectiv extrema stângă și stânga radicală, care, la rândul său, a avut un culoar favorabil, generat în mare măsură de adversitatea aceasta pe care francezii încep să o aibă față de politicile de centru, politicile moderate.

De asemenea, aici sunt mai mulți factori. Trebuie menționat că Partidul Socialist Francez, care era alternativa de centru-stânga la stânga radicală, nu reușește să-și identifice un culoar propriu. Organizează alegeri primare fără Franța Nesupusă a lui Mélenchon, cu toate partidele și componentele stângii socialiste și ecologice. Însă, și așa, candidatul care va rezulta, probabil domnul Glucksmann, nu va avea o ascensiune fulminantă care să-l determine să-l prindă din urmă pe Mélenchon. Una peste alta, rezultatul este că stânga este în continuare dominată de candidatul radical la președinție, care va ajunge sau nu va ajunge, aici nu e deloc sigur, în turul doi să se confrunte cu Marine Le Pen.

Marine Le Pen, între „melonizare” și exacerbare 

S-a spus că dacă Marine Le Pen va câștiga, va deveni un lider ceva mai ponderat, după modelul Giorgiei Meloni, dar există și voci care susțin că, din contră, va fi obligată să se radicalizeze, ținând cont că există alți lideri și mai radicali. Care scenariu vi se pare mai plauzibil?

Lucrurile sunt complicate, pentru că sistemul francez se organizează, după alegerile prezidențiale, cu alegeri parlamentare, prin dizolvarea Adunării Naționale de către președintele sau președinta nou ales/aleasă. Însă de multe ori apar elemente de corectare a rezultatului alegerilor prezidențiale prin intermediul alegerilor legislative.

Scenariul în care Marine Le Pen câștigă, să spunem, un tur doi în fața lui Mélenchon sau a unui candidat al centrului, poate fostul premier Édouard Philippe, iar apoi la alegerile parlamentare avem o încercare a francezilor de a corecta rezultatul alegerilor prezidențiale, de a o pune într-o situație de a nu fi unicul lider pe Marine Le Pen - deci un vot fie în favoarea stângii, fie în favoarea centrului - nu e un scenariu care să fie neglijat. Și asta ar putea să o ducă pe Marine Le Pen în ciudata situație de a coabita cu un guvern care îi poate fi ostil.

Pe de altă parte, dacă partidul său obține un rezultat bun, și cu siguranță va obține un rezultat bun la alegerile parlamentare, nu același lucru se va întâmpla cu celelalte partide extremiste din zona extremei drepte, pentru că acestea sunt dependente de sistemul de vot cu două tururi. Pur și simplu, mecanic, candidații extremiști nu sunt aleși. Asta a penalizat în trecut Frontul Național, sau Adunarea Națională (Rassemblement National), cum se numește acum.

La fel, există și posibilitatea ca, în urma câștigării alegerilor, să asistăm la un scenariu de „melonizare” a lui Marine Le Pen. Adică Marine Le Pen să fie mai degrabă tentată să adopte o politică ceva mai moderată decât cea pe care o avea în opoziție. Fără îndoială va avea o politică radicală de dreapta, însă ceva mai moderată față de cea din campania electorală.

Și totuși, de ce sunt puține indicii că Marine Le Pen ar putea urma parcursul Giorgiei Meloni?

Diferența majoră între Marine Le Pen și Giorgia Meloni este că Giorgia Meloni nu a fost niciodată dependentă de rețelele de influență ale Moscovei, pe când Marine Le Pen și partidul său s-au împrumutat de la Vladimir Putin, de la băncile acestuia, au avut o relație mai apropiată. Potențialul de moderare internațională, geopolitică, al lui Marine Le Pen este mult mai mic decât cel al lui Meloni.

Liderii mai radicali decât Marine Le Pen care își așteaptă rândul

Vorbind despre alți lideri radicali din Franța anului 2026, cine sunt cele mai interesante figuri politice?

Pe lângă Reuniunea Națională, fostul Front Național condus de Marine Le Pen, există în primul rând un partid care la fostele alegeri, alegerile precedente din 2022, avea o anumită importanță prin candidatul său la prezidențiale, publicistul și intelectualul public radical de dreapta Éric Zemmour. Partidul se numește Recucerirea (Reconquête). Zemmour a făcut la alegerile precedente un scor dezamăgitor față de ceea ce anunțau inițial sondajele, a făcut în jur de 7%. Însă are în continuare o anumită bază într-o zonă, să spunem, identitară, ideologic-identitară. Această bază ar fi a Franței tradiționale, a Franței catolice, a Franței care este foarte sensibilă la migrație și în special la migrația din lumea arabo-musulmană.

Profesorul Sergiu Mișcoiu vede un scenariu nefast la Paris. Foto: Arhivă personală

Zemmour ar fi făcut poate un scor, ar putea face un scor mai bun dacă Marine Le Pen nu ar putea candida la prezidențiale, dacă verdictul Justiției ar fi fost unul mai drastic cu ea și ar fi candidat Jordan Bardella. Pentru că există o diferență substanțială între ei. Însă acum Zemmour are evident o problemă, faptul că a eșuat deja în trecut. Însă și el poate să ia un număr semnificativ de voturi, poate ajunge undeva la 5-6% din voturi.

Apoi mai există o franjă numită Patrioții (Les Patriotes) a lui Florian Philippot, care a fost, la un moment dat, numărul doi în Adunarea Națională, care are o viziune mai degrabă social-națională, cu un discurs mai apropiat de clasele defavorizate, dar pe un traiect identitar-național. Și Philippot are o anumită zonă de aderenți.

Și apoi există alte cruciulițe de partide, cu candidați care au fost cumva tradiționali în alegerile prezidențiale, care nu au făcut un scor foarte mare, dar care au adunat anumite voturi, suveraniști și de tipul lui François Asselineau, alți candidați din zona aceasta a contestării radicale a sistemului. Nu că ei ar conta enorm, dar și ei fac o anumită masă și pot aduna voturi în vederea turului 2, favorizând-o pe Marine Le Pen.

Cele mai proaste scenarii

Și care ar fi cele mai proaste scenarii, în opinia dumneavoastră?

Scenariul cel mai prost ar fi cel în care dintre candidați ar câștiga Marine Le Pen, fiindcă poziția sa va fi de natură să arunce în aer întreaga Uniune Europeană, dacă nu să dizolve, măcar să slăbească cuplul franco-german, să slăbească unitatea europeană și intransigența față de Rusia. Este pur și simplu un fel de invitație pentru ca Rusia să fie la ea acasă în estul Europei. Scenariul acesta este și unul în care, desigur, ai o majoritate parlamentară, ceea ce, așa cum spuneam, nu este neapărat câștigat de la sine.

Scenariul 2, ca și consecințe negative, ar fi cel în care câștigă Jean-Luc Mélenchon. Dar dacă câștigă Jean-Luc Mélenchon, el va câștiga pe un discurs care va fi pentru turul al doilea mult mai puțin intransigent decât cel pentru primul tur. Pentru că dacă Mélenchon ar bate-o pe Marine Le Pen, ceea ce pare exclus în momentul de față, conform sondajelor ecartul este de 30% între cele două tururi, deci cam 35% la 65% sau 30% la 70% pentru turul al doilea, dar să spunem că dacă ar trece Mélenchon, acesta ar bate-o pe Marine Le Pen doar dacă centrul ar marșa împreună cu Mélenchon contra lui Marine Le Pen, iarăși ceva foarte puțin probabil. Ceea ce înseamnă că Mélenchon și-ar modera discursul și ar câștiga cumva alegerile parlamentare într-o coaliție mult mai largă de stânga, dar și centru-stânga, chiar elemente de centru.

Cum ar fi acest al doilea scenariu, privit de la București sau Bruxelles?

Acest scenariu ar fi mai puțin periculos pentru Europa și pentru România față de cel cu Marine Le Pen, pentru că puterea reală de a influența politica europeană a lui Mélenchon ar fi mult mai scăzută decât cea a lui Marine Le Pen.

Scenariul care ne-ar surâde

Ce alt scenariu de luat în calcul ați mai identificat, de data aceasta unul favorabil pentru România?

Cel de-al treilea scenariu, cel în care Édouard Philippe, să spunem, poate fi și Gabriel Attal, un alt fost prim-ministru, dar sondajele arată că Édouard Philippe are acum cam dublul scorului lui Attal și probabil că Attal nu va candida până la capăt pentru a nu-l împinge în turul al doilea pe Mélenchon și pentru a-i da o șansă lui Philippe, deci Édouard Philippe, dacă va reuși să ajungă în turul al doilea și, aliindu-se cu stânga într-un fel de cordon sanitar pentru a o bloca pe Marine Le Pen, ar reuși, in extremis, să o bată pe aceasta - ceea ce deocamdată sondajele nu indică. Ar fi, evident, cea mai bună configurație pentru România, fiindcă s-ar menține în linii mari actuala direcție pro-europeană, anti-putinistă a Franței și implicit a Europei.

Din această perspectivă, judecând la rece, într-o comparație între Mélenchon și Le Pen, cea mai toxică ar fi Marine Le Pen?

Ar fi, da, scenariul cel mai prost, nu neapărat ca persoană, deși, să spunem, Mélenchon vine dintr-o zonă a unui socialism soft și a evoluat către stânga radicală, aș zice în mare măsură și din oportunism, nu doar din convingere, ceea ce îl poate face să se întoarcă în zona mai degrabă a moderației, dar mai ales datorită efectelor mecanice, modul în care ar câștiga. Adică Marine Le Pen ar câștiga cu un discurs de extrema dreaptă național-populistă, fără să fie obligată să facă compromisuri cu nimeni pentru a câștiga turul al doilea. Ar câștiga pur și simplu fiindcă ar fi o adunare de voturi în favoarea sa. Ceea ce i-ar permite să aibă un mandat, o direcție cât se poate de clară de slăbire a Europei și de creștere a gradului de naționalism al politicii franceze.

Pe când Mélenchon ar câștiga foarte condiționat. Ar fi cumva împachetat de stânga socialistă, de ecologiști, de centriști, de social-democrați, poate chiar de anumite zone din fosta creștin-democrație franceză sau ce a mai rămas din ea. Și marja sa de manevră, inclusiv majoritatea sa parlamentară, ar fi mai slabă, mai difuză. Și nu ar putea să facă atât de mult rău cât ar putea să facă cealaltă.

Ce ar face Marine Le Pen dacă va câștiga alegerile

Există voci ale unor experți care susțin că o victorie a lui Marine Le Pen ar echivala dacă nu cu o retragere totală a Franței din NATO și UE, cel puțin cu o retragere din structurile de comandă ale alianței și cu o dezangajare față de Bruxelles. Sunt exagerări, simple speculații sau parte a unui scenariu plauzibil?

Nu e nicio speculație aici. Există multe posibilități ale politicilor publice în funcție de cine va câștiga, cu ce mandat și cu ce majoritate.

Retragerea din NATO per se pare foarte puțin probabilă, pentru că ar presupune niște costuri de securitate, de vulnerabilizare a securității Franței pe care nu și le permite nimeni. Retragerea din structurile integrate ale NATO și o poziție mult mai prudentă, inclusiv retragerea trupelor din Europa de Est, este într-adevăr un scenariu de luat în calcul în ambele variante: în varianta Le Pen și în varianta Mélenchon.

Acum, toate acestea depind de modul în care vor câștiga, de mandatul pe care îl vor primi, de negocierile pe care le vor face, inclusiv cele la nivel european. Pentru că între liderul din poziția radicală, fie de stânga, fie de dreapta, care poate promite orice, care schimbă radical lucrurile, și fotoliul de președinte, ca membru al Uniunii Europene condiționat de datoria publică, de împrumuturi externe, de mulți alți factori, sunt diferențe foarte mari.

Dacă ar fi să să privim pe cât posibil detașați și să anticipăm ce va urma, care va fi direcția, dar și ce elemente noi ar putea interveni și ce ar putea să schimbe direcția spre care pare că ne îndreptăm?

În momentul de față, sondajele ne arată că Marine Le Pen are prima șansă și este în continuare probabil să fie așa. Mă întreb însă dacă totuși, într-un scenariu în care Édouard Philippe reușește să convingă o parte a dreptei tradiționale că este un reprezentant, el fiind de origine din dreapta moderată, că este un reprezentant nu doar al centrului, ci și al dreptei, și va beneficia de un report pozitiv de voturi din partea stângii, care s-ar teme în primul rând să o vadă pe Marine Le Pen la Élysée, ar exista o dinamică, cel puțin între cele două tururi, care i-ar putea fi favorabilă lui Édouard Philippe.

Nu este exclus ca acest lucru să se întâmple. În orice caz, asta ar fi o surpriză la cum arată acum sondajele și ar crea un culoar pozitiv pentru o nouă coalizare a forțelor pro-europene în Franța. Deci nu este un scenariu pe care să nu-l luăm în calcul. Probabilitatea este ceva mai mare în momentul de față ca Marine Le Pen să câștige, însă, față de sondaje, dinamicile de campanie întotdeauna pot să genereze surprize.

Marine Le Pen poate fi coșmarul Bucureștiului

E corect sau e exagerat să spunem că o victorie a lui Marine Le Pen ar fi de-a dreptul dramatică din perspectiva Bucureștiului?

Este dramatic, da. Este dramatic pentru că schimbarea la vârf a direcției de politică externă a Franței nu se întâmplă în fiecare ciclu electoral. Până acum am avut câteva constante mari. În afară de un moment în care, în anii '60, președintele De Gaulle era oarecum reticent față de Uniunea Europeană și mai ales față de extinderea acesteia către Marea Britanie, către alte zone, Franța a fost, împreună cu Germania, un ax principal al Europei.

Iar acum suntem, pentru prima oară, în situația în care o politică la nivel național ar putea să fie radical diferită față de cea a predecesorilor președinților care vor veni. Cu alte cuvinte, riscăm ca Europa de Est să fie abandonată Rusiei, chiar dacă nu oficial, fie și informal, iar acest lucru poate genera o situație de criză, de criză reală la nivel european. Nu cred că trebuie nici să hiperdramatizăm, dar în niciun caz să subestimăm ceea ce se poate întâmpla.

E un destin implacabil sau vedeți posibile surprize pe parcurs, în lunile rămase până la alegerile din Franța?

Aș spune că suntem pe tărâmuri mișcătoare, că pot să apară surprize. Pentru că în 2022 lucrurile erau relativ clare, fiind un al doilea mandat pe care Macron îl încerca, dar acum lucrurile sunt foarte mișcătoare, peisajul politic francez a fost bulversat și, tocmai fiindcă a fost bulversat, nici constanța actuală a sondajelor nu trebuie hiperapreciată.

Suntem, deci, în continuare în scenarii care pot să evolueze și pot apărea inclusiv candidați-surpriză sau alianțe-surpriză care să genereze dinamici diferite față de cele care există acum.