Houthii ajung la „Poarta Lacrimilor". Cum schimbă înaintarea spre Bab al-Mandab datele problemei

Houthii au ajuns la „Poarta Lacrimilor". Cucerirea orașelor Mocha și Mayyun le oferă noi poziții în jurul strâmtorii Bab al-Mandab și deschide un nou capitol pentru navigația maritimă, pentru Iran și pentru războiul din regiune.

Cucerirea orașelor Mocha și Mayyun le oferă houtihilor noi poziții în jurul strâmtorii Bab al-Mandab

Înaintarea rapidă a houthilor pe coasta de vest a Yemenului schimbă datele problemei în jurul Bab al-Mandab, strâmtoarea care separă Peninsula Arabică de Africa și leagă Marea Roșie de Golful Aden și de Oceanul Indian — al cărei nume înseamnă chiar „Poarta Lacrimilor". Spre nord, ruta maritimă continuă prin Canalul Suez către Marea Mediterană, ceea ce face din ea unul dintre cele mai importante puncte de trecere pentru comerțul mondial, scrie To Vima.

În punctul cel mai îngust, Bab al-Mandab are o lățime de aproximativ 32 de kilometri, iar înainte de actualele conflicte, prin strâmtoare trecea circa 30% din traficul mondial de containere. Automobile, mobilă, alimente și energie sunt transportate prin acest culoar maritim care leagă Asia de Europa. Dacă trecerea devine imposibilă, navele trebuie să ocolească Africa de Sud și Capul Bunei Speranțe, parcurgând mii de mile în plus, cu mai multe zile de călătorie și costuri mai mari, anulând, practic, avantajele comerciale aduse de deschiderea Canalului Suez. Din aceste motive, subiectul înaintării houthilor a ajuns și pe agenda unei ședințe de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.

Înaintarea houthi

Houthii, limitați ani de zile mai ales la zone îndepărtate de coasta Mării Roșii, și-au extins rapid controlul pe litoralul vestic al Yemenului. Operațiunea a început pe 3 septembrie, cu atacuri de diversiune împotriva forțelor guvernamentale care înaintau spre Sanaa. După ce forțele guvernamentale au cucerit orașul Hais pe 5 septembrie, houthii s-au deplasat spre sud de-a lungul coastei, forțând retragerea trupelor guvernamentale pentru a evita încercuirea.

Pe 10 septembrie, houthii au cucerit portul Mocha, iar a doua zi și-au extins controlul asupra Mayyun, cunoscută și ca Perim, asupra orașului Dhubab, a insulelor Hanish și a șase zone din provinciile Taiz și Hodeida. În total, noul teritoriu cucerit acoperă aproximativ 5.400 de kilometri pătrați.

O importanță deosebită o are Mayyun, insulă situată chiar la mijlocul strâmtorii Bab al-Mandab. Prezența houthilor pe insulă, combinată cu controlul asupra localității Dhubab de pe coasta opusă, le consolidează capacitatea de a influența traficul maritim din zonă. Nu mai este vorba doar de amenințarea dronelor și a rachetelor cu rază lungă de acțiune, arme convenționale, precum artileria și rachetele de scurtă distanță, pot fi folosite acum împotriva navelor chiar de pe poziții apropiate de țărm.

Extinderea le oferă houthilor o capacitate sporită de a exercita presiuni asupra guvernului yemenit recunoscut internațional și asupra Arabiei Saudite. Printre obiectivele lor probabile se numără ridicarea restricțiilor privind legăturile aeriene ale Sanaa, libertatea de navigație prin Hodeida și încetarea sprijinului saudit acordat forțelor guvernamentale.

Rolul Iranului

Dincolo de discursul general despre relația houthilor cu Iranul, este important de subliniat că mișcarea Ansar Allah (denumirea oficială a organizației) nu a fost creată de Iran și are propriile obiective și ambiții în Yemen și în regiune. Totuși, sprijinul iranian în arme, componente pentru rachete, drone, instruire și know-how a contribuit la transformarea houthilor dintr-o forță armată locală într-un actor capabil să influențeze securitatea regională și navigația internațională.

Iranul a sprijinit, de-a lungul mai multor decenii, grupări armate din regiune — printre care Hezbollah în Liban, Hamas și Jihadul Islamic Palestinian în Gaza, precum și grupări armate din Irak. Strategia se bazează pe crearea unor rețele armate în state slabe sau divizate, oferind Teheranului o mai mare profunzime strategică și pârghii de negociere fără o implicare directă. Acesta este rolul așa-numitei „Axe a Rezistenței", vizată de Israel după atacul Hamas din 7 octombrie.

În cazul houthi, sprijinul iranian include rute maritime și terestre pentru transportul echipamentelor, în timp ce membri iranieni și ai Hezbollah au ajutat la asamblarea și construirea unor arme avansate.

Noua expansiune teritorială pe coasta de vest consolidează în mod special statutul houthilor în cadrul „Axei Rezistenței", întrucât controlul coastei oferă o protecție sporită transporturilor maritime iraniene de arme, echipamente și know-how militar, într-un moment în care celelalte componente ale Axei traversează o perioadă de reorganizare profundă, din cauza războiului cu Israelul.

De la Sanaa la Bab al-Mandab

Houthii au cucerit Sanaa în 2014, provocând intervenția coaliției conduse de Arabia Saudită. Mișcarea s-a consolidat semnificativ pe fondul frământărilor și al războiului civil declanșat în perioada cunoscută drept Primăvara Arabă. Houthii s-au dezvoltat în acest context, urmărind să apere interesele comunității șiite zaidite, care trăiește în munții din nordul Yemenului și care fusese, în mare măsură, ignorată de autoritățile țării. În 2022 a fost obținut un armistițiu, perioadă în care Iranul a continuat să instruiască și să înarmeze houthii. Administrația Biden scosese, la acea vreme, organizația de pe lista grupărilor teroriste.

După atacul Hamas din 7 octombrie 2023 și declanșarea războiului din Gaza, houthii au lansat rachete balistice și drone spre Israel și au început atacuri împotriva navelor comerciale din Marea Roșie și din Bab al-Mandab. Atacurile au fost prezentate drept presiuni asupra Israelului pe tema Gaza, dar au afectat și nave fără nicio legătură cu conflictul.

În ianuarie 2024, atacurile s-au intensificat, fiind urmate de lovituri americane împotriva unor ținte houthi, cu participarea și a altor state. În 2025, Donald Trump a reintrodus clasificarea houthilor drept organizație teroristă și a intensificat atacurile americane. După șapte săptămâni, Omanul a mediat un acord prin care SUA urmau să oprească bombardamentele, iar houthii atacurile asupra navelor americane. Acordul nu a inclus însă Israelul sau Arabia Saudită.

De ce este crucial Bab al-Mandab

Extinderea teritoriilor controlate până la „Poarta Lacrimilor", prin care trece aproximativ 8% din comerțul mondial de petrol și 15% din comerțul mondial, alături de navele militare care circulă între Marea Mediterană, Suez, Golf și Asia, reprezintă un nou capitol atât în istoria houthilor, cât și în competiția și războiul mai larg dintre SUA, Israel și Iran.

Pentru Arabia Saudită, importanța este și mai mare, întrucât strâmtoarea reprezintă o rută alternativă pentru exporturile de petrol și importurile din Asia, mai ales într-o perioadă de restricții privind trecerea prin Strâmtoarea Ormuz.

Evoluția are o semnificație aparte și pentru Iran. Teheranul lăsase de înțeles, în trecut, că Bab al-Mandab ar putea fi închisă în cazul unui război cu SUA și Israel, houthii putând controla Bab al-Mandab, iar Iranul, Strâmtoarea Ormuz. Combinația celor două culoare maritime oferă Teheranului o pârghie importantă asupra comerțului mondial și a petrolului, dar și în negocierile cu americanii.

Noua înaintare creează însă dificultăți serioase și pentru houthii înșiși, întrucât forța lor s-a bazat tradițional pe terenul muntos, camuflaj, mobilitate, atacuri de mică amploare și sisteme de armament mobile.

Așa cum notează experții, menținerea unor poziții fixe pe coasta plată și expusă a regiunii Tihama necesită o abordare diferită și le face forțele mai vulnerabile. Houthii se pot confrunta astfel cu o dilemă între păstrarea noilor teritorii de coastă și protejarea pozițiilor din jurul Sanaa.

Există, de altfel, și un precedent relevant. În 2017, operațiunea „Golden Arrow", sprijinită de Emiratele Arabe Unite, îi alungase pe houthi din Mokha.

În plus, menținerea noii zone de control creează o problemă serioasă de aprovizionare. Ruta de la Hodeida, prin Mocha, către Mayyun are aproximativ 300 de kilometri și trece prin teren expus. Mayyun este o insulă mică, cu resurse limitate, dependentă de aprovizionarea constantă prin Dhubab. Dacă legătura dintre Mokha și Dhubab este întreruptă, insula riscă să rămână izolată.

Houthii nu dispun nici de o forță navală semnificativă pentru a proteja și aproviziona linia de coastă. Mokha nu este un bastion tradițional al houthilor, iar controlul asupra părții estice a Bab al-Mandab nu înseamnă automat și controlul părții vestice, aproape de Djibouti și Eritreea.