Victor Ponta se propune premier: „Am și legitimitatea dată de cei care m-au votat anul trecut”. De unde ar lua voturile pentru învestire | adevarul.ro

Victor Ponta se propune premier: „Am și legitimitatea dată de cei care m-au votat anul trecut”. De unde ar lua voturile pentru învestire

Publicat:
0
1 live

Victor Ponta a declarat joi că este dispus să preia funcția de prim‑ministru, în contextul negocierilor de la Cotroceni pentru formarea noului guvern. Fostul premier spune că are „legitimitatea” voturilor obținute la alegerile prezidențiale din 2025 și că, dacă va fi desemnat, va discuta cu toate grupurile parlamentare, cu excepția USR.

Victor Ponta, la Congresul PSD (arhivă)
Victor Ponta, la Congresul PSD (arhivă) Foto: INQUAM Photos Octav Ganea

„Am și legitimitatea dată de cei care m-au votat anul trecut”, a afirmat Ponta, referindu-se la cele 1,3 milioane de voturi obținute la prezidențiale, potrivit Digi24.

Fostul premier a subliniat că experiența politică și rezultatul electoral îl îndreptățesc să fie luat în calcul pentru funcția de premier.

„Are pe cine să pună domnul președinte Nicușor Dan”

Întrebat dacă se bazează pe sprijinul parlamentarilor PSD, deputatul Grupului parlamentar Uniți pentru România a evitat să spună dacă a cerut susținerea lui Sorin Grindeanu:

„Nu i-am cerut acest lucru. Asta trebuie să decidă președintele pe cine nominalizează”, a spus el.

Ponta a adăugat că discuțiile despre apartenența politică sunt irelevante în acest moment:

„Ce e important este că România este țara în care tot timpul ne jeluim că nu avem pe cine să punem. Are pe cine să pună domnul președinte Nicușor Dan”.

De unde ar lua voturile pentru învestire

Pentru a obține cele 233 de voturi necesare învestirii unui guvern, Ponta spune că se bazează pe parlamentarii care înțeleg gravitatea situației:

„De la toți parlamentarii care înțeleg că suntem în prăpastie deja, nu mai suntem la marginea ei”, a declarat deputatul, adăugând că România are nevoie de „măsuri rapide de relansare” și de un guvern care să ofere „stabilitate și predictibilitate”.

Excepția: USR

Ponta afirmă că, dacă va fi desemnat premier, va discuta cu toate grupurile parlamentare, „mai puțin cu USR.

În ceea ce privește scenariul unui premier tehnocrat, Ponta a spus că așteaptă decizia președintelui:, apoi își va consulta colegii de la grupul Uniți pentru România pentru o poziție oficială.

Top articole

Partenerii noștri