Analiză Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii

De la alianțele USR și PSD cu AUR până la deciziile din Germania și Suedia, izolarea populiștilor devine o iluzie. Politologul Sorina Soare explică cum se fisurează cordonul sanitar și de ce alianțele de la Bruxelles validează într-un fel partidele radicale.

George Simion şi Giorgia Meloni Foto: Facebook

Mecanism politic creat pentru a proteja democrațiile reprezentative de infiltrarea curentelor radicale, așa-numitul „cordon sanitar” își arată tot mai mult limitele pe continentul european. De la izolarea totală a extremei drepte în Belgia până la colaborările locale din Germania sau concesiile din țările scandinave, granița dintre partidele sistemice și cele anti-sistem a devenit tot mai difuză. Despre eficiența, fragilitatea și viitorul acestui cordon democratic vorbește politologul Sorina Soare, profesor și cercetător la Università degli Studi di Firenze, Italia.

Expertă în politici comparate, Sorina Soare se concentrează pe cercetări în populism și democrație, diaspora și forme de participare politică.

Dacă într-o analiză anterioară pentru „Adevărul” accentul cădea pe blocajele guvernamentale din Europa, de această dată politologul Sorina Soare explică cum se fisurează cordonul sanitar. Iar pentru acest lucru, românca pornește de la a explica noțiunea de „cordon sanitar”, pentru a înțelege mai bine alianța împotriva conservatorilor considerați radicali la Bruxelles.

„Noțiunea de cordon sanitar este strâns legată de experiența istorică specifică a Belgiei și a anumitor țări occidentale, unde partidele democratice tradiționale au semnat acorduri explicite pentru a izola total formațiunile extremiste de la orice formă de guvernare sau decizie politică. Ideea centrală a fost de a crea un baraj de protecție în jurul instituțiilor democratice, refuzând orice coaliție sau alianță tactică cu partide care puneau la îndoială valorile fundamentale ale statului de drept”, spune experta.

România și alianțele USR și PSD cu AUR

Colaborări precum cele dintre USR și AUR, în 2021, care a dus la căderea Guvernului Cîțu și a alianței de atunci PNL-USR au revenit în atenția opiniei publice în România. Recent, PSD s-a folosit de o colaborare similară cu AUR pentru a demite Guvernul Bolojan. Cele două acțiuni, cea a USR și PSD, au avut în comun mai multe elemente. Ambele partide au urmărit prin alianța de moment cu AUR să își neutralizeze adversarii politici. Iar în ambele cazuri, PNL a fost ținta. Apoi, la fel ca USR, PSD a refuzat să recunoască public această colaborare cu AUR și s-a disociat, cel puțin la nivel declarativ, de partidul considerat de mulți radical și populist.

Însă nu doar în România au existat astfel de încălcări ale „cordonului sanitar” creat de partidele mainstream în fața formațiunilor similare cu AUR. Linia a fost dată la Bruxelles, unde familiile politice europene s-au unit împotriva Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). Așa s-a ajuns ca Partidul Popular European, alături de Renew Europe, formațiuni de dreapta, să colaboreze cu grupul socialiștilor europeni și cu Verzii, la Bruxelles, dar nu numai, într-o coaliție de tip „semafor”, în care ideologia a trecut în plan secund.

Fisurile au apărut și la Bruxelles

Totuși, la fel ca în România, la nivel european există și anumite încălcări ale cordonului sanitar creat în jurul conservatorilor. Tonul l-a dat chiar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care colaborează bine cu premierul italian Giorgia Meloni, liderul Fratelli d'Italia și cea mai importantă figură din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, în care partidul ei este aliat cu AUR.

Politologul Sorina Soare consideră că acest cordon este erodat serios în ultimul timp, la nivel european. Ea amintește și că același cordon sanitar ar fi trebuit, în principiu, să izoleze și partidele considerate populist-radicale de stânga. Chiar și în Franța au fost făcute anumite concesii față de dreapta radicală și stânga radicală, ceea ce a subțiat așa-zisul cordon.

„Dacă privim realitatea din teren, vedem cât de mult s-a subțiat acest cordon democratic în ultimii ani. În Franța, de pildă, slăbirea lui este evidentă nu doar la nivelul alegerilor legislative sau locale, ci și prin faptul că guvernele formate după 2024 au fost nevoite să caute sprijin de pe flancuri pentru a putea trece legi sau pentru a supraviețui la votul de încredere”, mai spune ea.

Actualul context politic complicat, la nivel global, dar și european și local, în anumite țări, a determinat politicieni și partide mainstream să caute anumite colaborări cu formațiunile considerate radicale. La fel cum USR a colaborat în România cu AUR, iar PSD a făcut același lucru, la nivel european a existat această tendință, negată de cele mai multe ori chiar de inițiatorii acestor alianțe oportuniste.

Nu în ultimul rând, Sorina Soare consideră că și faptul că alegătorii europeni, în general, au un apetit pentru a vota formațiuni radicale contribuie la această erodare a cordonului.

„Cordonul sanitar depinde în egală măsură de condițiile externe și de rezistența internă din partidele mainstream. Cât timp alegătorii oferă un procent substanțial de voturi acestor formațiuni radicale, izolarea lor devine o ecuație matematică și politică aproape imposibil de rezolvat fără a bloca întregul sistem instituțional”, mai arată Sorina Soare.

Testul german și democrația militantă

Franța și Germania au fost considerate bastioane ale apărării democratice. La nivel declarativ, președintele Emmanuel Macron și cancelarul Friedrich Merz s-au arătat intransigenți și au refuzat orice asociere cu partide precum Adunarea Națională (Rassemblement National), respectiv cu AfD.

Politologul Sorina Soare consideră că populiștii sunt tot mai greu de oprit Foto: Arhivă personală

În realitate, doar Germania a rezistat acestei tentații, deși și în acest caz există colaborări locale la nivelul unor landuri. Acest lucru nu face decât să pună în pericol cordonul sanitar.

„În Germania, cordonul încă rezistă la nivel federal datorită unui cadru instituțional unic, bazat pe ideea de „democrație militantă” (streitbare Demokratie). Acest sistem permite serviciilor de protecție a constituției să monitorizeze activ trăsăturile antidemocratice ale formațiunilor precum AfD, oferind partidelor tradiționale un argument juridic și moral puternic pentru a colabora și a refuza orice alianță la nivel înalt”, explică românca.

Însă și în Germania, cordonul apare tot mai subțiat, iar întrebarea pe care mulți analiști politici și-o pun este cât va mai rezista în realitate.

„Totuși, la nivelul landurilor, în special în estul Germaniei, cordonul este deja mult mai greu de menținut. Acolo vedem apărând din ce în ce mai des forme de cooperare ad-hoc sau de tolerare la nivel local, deoarece presiunea electorală face imposibilă formarea unor majorități stabile fără a lua în calcul aceste voturi”, punctează Sorina Soare.

Modelul nordic și capcana normalizării

În alte regiuni, cum ar fi Suedia sau țările scandinave, abordarea pare complet diferită. A devenit integrarea o alternativă la izolare?, este întrebarea la care este complicat de oferit un răspuns. Sorina Soare are o opinie și în această speță.

„În Suedia și în majoritatea statelor europene, tendința dominantă nu mai este izolarea strictă, ci nuanțarea discursului. Partidele mainstream au realizat că un refuz categoric nu mai oprește creșterea acestor formațiuni. Prin urmare, ele preferă să integreze teme cheie din agenda dreptei radicale, cum ar fi controlul migrației sau securitatea națională, pentru a deveni ele însele mai atractive sau pentru a transforma partidele radicale în parteneri «coalizabili».”

Faptul că europenii în general, în cele mai multe țări membre UE, sunt favorabili acestor partide populiste exercită o presiune uriașă asupra politicienilor mainstream. Nu întâmplător, partidele populiste, mai ales cele de dreapta, adună tot mai multe voturi.

„Marea problemă este că aceste cordoane sanitare au devenit extrem de fragile pentru că depind în ultimă instanță de percepția alegătorilor. Este imposibil să menții un zid politic artificial atâta timp cât cetățenii nu mai privesc acești actori politici ca pe o amenințare la adresa democrației, ci ca pe o opțiune legitimă de protest sau schimbare”, consideră Sorina Soare.

Ea se referă și la riscurile care apar atunci când partidele tradiționale încearcă să dizolve cordonul prin preluarea discursului extremist. Practic, partide respectate, așa-numitele formațiuni mainstream tind să preia tot mai multe idei de la rivalii populiști. Acest lucru contribuie la erodarea sistemului conceput pentru a-i ține la distanța pe populiști și face ca multe dintre ideile acestora să fie legitimate.

„Riscul principal este efectul de normalizare. Când un partid de centru-dreapta sau de centru-stânga adoptă retorica radicală pentru a fura din voturile opoziției anti-sistem, el nu face altceva decât să valideze ideile respective. În plus, așa cum ne arată teoria politică privind „proprietatea asupra temei” (issue ownership), alegătorii vor prefera întotdeauna originalul în detrimentul unei copii. În loc să slăbească partidele radicale, erodarea cordonului sanitar prin împrumut ideologic sfârșește prin a le muta ideile direct în centrul dezbaterii publice naționale”, conchide Sorina Soare.

Nordicii au dovedit, de altfel, că sunt capabili să treacă peste acest cordon, inclusiv la nivel european. Așa s-a ajuns ca premierul social-democrat al Danemarcei, Mette Frederiksen, să se alieze cu lidera considerată până de curând fascistă, Giorgia Meloni, împotriva unui alt socialist, premierul spaniol Pedro Sánchez. Alianța lor, deocamdată punctuală în dosarul migranților din Ceuta, arată încă o dată subțierea acestui cordon sanitar și interesele tot mai complexe care duc la apariția unor fisuri.