Video Haos la votul pe Buget: scandal pe regulament, după ce AUR s-a răzgândit și nu a mai votat amendamentele PSD
0Dezbaterile pe marginea bugetului de stat pentru anul 2026 au degenerat miercuri în Comisiile reunite, după ce AUR a anunțat că nu mai votează amendamentele PSD, susținute în comisii, care vor duce la creșterea deficitului bugetar cu 1,8 miliarde de lei.
UPDATE 12.20 PSD a părăsit ședința
Ședința s-a reluat, președintele comisiei Bogdan Huțucă declarând că amendamentul PSD nu a trecut.
Senatoarea PNL Gabriela Horga a citat din regulament: Hotărârile se adoptă cu jumătate plus unu din numărul celor prezenți, adică trebuia să aibă votul a jumătate plus unu, ceea ce însemna 26 de voturi din numărul celor prezenți.
Parlamentarii PSD au ieșit din ședință, Daniel Zamfir anunțând că nu mai participă la dezbateri pentru că s-a încălcat regulamentul.
„Regulamentul e clar: hotărârile se iau cu votul majorității celor prezenți. Am fost prezenți 51, cu cei de la AUR, deci era nevoie de 26 de voturi pentru a trece amendamentul. PSD a onținut 23, deci amendamentul a picat în comisie. Trebuie să reluăm dezbaterile. Asta face parte din circul PSD, a fost un scandal prestabilit. Probabil asta a fost soluția de avarie să arunce țara în aer. România are nevoie ca de oxigen de acest buget, a specificat la Digi24 deputatul USR Cezar Drăgoescu.
Mircea Fechet (PNL): „AUR cu PSD erau înțeleși, dar cred că n-au citit bine regulamentul. au crezut că pot să fie ambii cu sacii în căruță. Amendamentul PSD va fi respins, consemnat în raportul comun ca fiind respins. sta nu oprește ca acest amendament să fie repus în discuție și rămâne de văzut ce va face AUR la acel moment, unde există șanse însemnate ca amendamentul să treacă”.
UPDATE 11.45 Scandal pe regulament: a trecut sau a picat?
Ședința comisiilor reunite a fost suspendată temporar de președintele comisiei Bogdan Huțucă (PNL) după un vot extrem de controversat privind amendamentul PSD.
Așa cum a anunțat, AUR nu a participat la votul pentru pachetul social al PSD. În schimb, pentru pachetul social au votat PSD și Grupul Pace.
Rezultatul votului: 23 de voturi „pentru” (PSD, UDMR, PACE), 19 „împotrivă” (PNL, USR), o abținere și 8 parlamentari AUR care au refuzat să voteze.
Daniel Zamfir (PSD) susține că amendamentul a trecut, deoarece se raportează la voturile exprimate. PNL și USR invocă regulamentul Senatului, conform căruia cvorumul și majoritatea se calculează raportat la numărul parlamentarilor prezenți în sală.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu: „Duminică vom hotărî dacă vom vota bugetul sau nu şi dacă vom depune amendamente”Huţucă Bogdan-Iulian: „Avem un grup de parlamentari prezenți care afirmă că numărul de voturi se ia dintre cei prezenți și unii care afirmă că numărul de voturi se ia numai dintre cei care au votat. Trebuie să ne uităm cum e în regulament. Suspendăm ședința 5 minute, ne uităm pe regulament și venim cu o soluție comună”.
Daniel Zamfir: „Baza regulamentară nu există. Niște colegi au votat. 23 vor să treacă, 19 nu vor să treacă, 1 s-a abținut, iar ceilalți nu au participat. Ce discutăm, dacă ceilalți nu au participat? Nu putem să omorâm logica”.

UPDATE 11.35 Lovitură primită de PSD: pierde sprijinul AUR
Deși în ultimele două zile AUR a ajutat PSD să treacă mai multe amendamente, miercuri dimineață partidul condus de George Simion și-a schimbat radical strategia.
AUR, prin vocea senatorului Petrișor Peiu, a anunțat miercuri că nu va participa la votul pentru buget, ceea ce înseamnă o lovitură pentru PSD, care miza pe sprijinul partidului lui Simion pentru a-și trece amendamentele, în special cele privind pachetul social.
Senatorul a precizat că AUR respinge actuala formă a proiectului de buget înaintată de Guvernul Bolojan, deoarece nu se pliază pe realitatea economică, una marcată de criza inflației.
„Vrem o țară occidentală în care pensionarii primesc pensii, nu o țară de Ev Mediu în care primesc câțiva galbeni în funcție de cum vrea puterea”, a declarat Petrișor Peiu.
Marți, noua majoritate formată ad-hoc din AUR și PSD a trecut prin comisiile de specialitate un amendament care prevede acordarea unor ajutoare în bani pentru pensionarii militari care au pensii mai mici de 3.000 de lei.
Cu aceste amendamente, deficitul bugetar ar crește la 6,33% din PIB.
Sorin Grindeanu, a lansat luni, în Parlament, un nou avertisment la adresa partenerilor de guvernare. Liderul PSD a declarat că, dacă măsurile sociale susținute de PSD nu sunt incluse în buget, partidul ar putea decide ieșirea de la guvernare scenariu care ar duce la alegeri anticipate.
Liderul social-democrat a insistat că amendamentele PSD în valoare de aproximativ 3 miliarde de lei trebuie adoptate. El a criticat faptul că Ministerul Finanțelor are „26 de miliarde în acțiuni generale”, în timp ce măsurile pentru categoriile vulnerabile sunt puse sub semnul întrebării.






















































