Adrian Câciu (PSD) acuză Guvernul că ascunde recesiunea: „Mint, prezintă denaturat lucrurile”
Fostul ministru al Finanțelor și deputatul PSD Adrian Câciu afirmă că economia României se află în recesiune și acuză actuala guvernare că încearcă să minimizeze gravitatea situației economice.

Într-o postare publicată pe Facebook, Câciu a afirmat că datele privind consumul și estimările economice recente contrazic mesajele transmise de autorități.
„A 11-a lună consecutivă de scădere abruptă a consumului!!! Și îi mai aud pe unii care neagă recesiunea, o «pansează» ca stagnare, extrag din context elemente din comunicatul Fitch, se referă la deficit, dar uită să vadă contracția de 0,6% prognozată de agenția de rating”, a scris fostul ministru.
Deputatul PSD susține că există o diferență semnificativă între prognoza economică pe baza căreia a fost construit bugetul și estimările actuale.
„Bugetul a fost construit pe o creștere economică de 1% și nu o contracție de 0,6% (gap de 1,4 puncte procentuale)”, a afirmat Câciu.
Critici la adresa premierului Ilie Bolojan
În aceeași postare, fostul ministru al Finanțelor îl critică pe premierul interimar Ilie Bolojan pentru explicațiile privind evoluția prețurilor la carburanți.
„Așa cum îl aud pe Bolojan care motivează că prețul la combustibil este ridicat pentru că merg românii la mare, deși, așa cum se vede din comunicatul INS consumul de combustibil scade”, a declarat deputatul PSD.
„Mint, prezintă denaturat lucrurile”
În același mesaj, Adrian Câciu acuză reprezentanții actualei puteri că prezintă o imagine distorsionată a economiei.
„Eu nu știu de unde au apărut Mafaldele acestea! Dar mint, prezintă denaturat lucrurile, totul pentru a îmbrăca în staniol o imagine a economiei pe care, de fapt, gurul lor de la Oradia a adus-o la pământ și sărăcirea unui popor care nu îi mai suportă!!! Mincinoșii! Au distrus o țară! Cu tupeu! Avem contracție economică! Avem inflație ridicată! Avem șomaj ridicat! Avem putere de cumpărare în scădere abruptă”, a susținut acesta.
Fostul ministru al Finanțelor continuă pe același ton:

„Un popor sărac poate fi manipulat și furat mai ușor” și că „o economie distrusă poate fi cumpărată ieftin (de către străini sau nomenclatura de partid)”, „Stop modelului Bolojan”, încheie Adrian Câciu.





















































