FOTO Limp Bizkit, concert „tradus” pentru persoanele cu deficienţe de auz la Electric Castle. Premieră în România la castelul din Bonţida 0

Merg la „Transilvania International Film Festival“ (TIFF) de câţiva ani şi a fost pentru prima dată când am stat doar trei zile. Dar chiar şi aşa, tot am avut timp să văd câteva filme excelente. Unele încă mai rulează în Cluj, pentru că TIFF-ul se încheie abia duminică.

În ultimii ani am consumat „Transilvania International Film Festival“ (TIFF) de la un capăt la celălalt, aşa că acum e prima oară când rămân doar un weekend. Vor urma însă alte săptămâni în care voi continua să mă uit la filme mai mult decât în mod normal şi să citesc mai mult decât de obicei, pentru că asta face TIFF-ul din tine, te inspiră şi îţi trezeşte curiozitatea.

Am văzut comentarii de genul „domnule, nu e de râs! Omul putea să-şi rupă gâtul şi să moară”. Din fericire, Badea este bine-sănătos, după 5 minute şi-a revenit şi a plecat acasă. Acest deznodământ ne pune în faţa unui eveniment monden de tip circ. Întrebările importante sunt  de ce şi cum „livrează” presa cititorilor acest circ ca şi cum ar fi „subiectul zilei”.

„Coloana vertebrală“ a statului este roasă până la os de acest cancer care a fost folosit fără rezerve de toate partidele. De la director până la femeia de serviciu şi şofer, posturile în instituţiile publice sunt ocupate cu „recomandare“ de la partid. Acesta este adevăratul stat paralel.

“Transilvania International Film Festival” (TIFF) se încheie duminică, 3 iunie. Mai aveţi încă o zi la dispoziţie deci să vedeţi filme dacă vă aflaţi în Cluj-Napoca.

„Zilele filmului românesc“ din cadrul „Transilvania International Film Festival“ (TIFF) de la Cluj-Napoca au debut joi cu două pelicule îndelung aşteptate şi care cu această ocazie au avut premiera naţională. Este vorba despre „Nu mă atinge-mă“, al Adinei Pintilie, câştigător al Ursului de Aur la Berlin, dar şi despre „Charleston“, în regia lui Andei Creţulescu.

Transilvania International Film Festival (TIFF) a început la Cluj vineri, 25 mai, şi se încheie duminică, 3 iunie. TIFF-ul meu personal a început sâmbătă, cu „Sarabanda“, filmul lui Ingmar Bergman. De fapt nici n-a fost o alegere prea complicată, pentru că te poţi „întâlni“ cu Bergman pe toate străzile, mai ales că secţiunea „Close-up“ i-a fost dedicată anul acesta.

Când un personaj ca Sebastian Ghiţă plânge după acea mlaştină din care încă nu am ieşit cu totul, eu cred că un jurnalist nu trebuie să-i ofere batista lui, aşa cum a făcut Ion Cristoiu, ci să-şi respecte profesia.

Traficul aglomerat este în topul problemelor clujenilor. Maşinile poluează oraşul, ocupă spaţiul public, ne ţin cu nervi în tranzit. Traficul auto în oraş a sporit cu 40%. Peste 80% dintre maşini au o singură persoană înăuntru. Este o situaţie similară cu alte oraşe mari din ţară, de aceea administraţiile locale sunt puse în faţa unei întrebări importante: încurajăm traficul auto privat sau transportul în comun şi deplasarea sănătoasă?

Ce vrem de la oraşul în care trăim? Ce ne aduce satisfacţie şi împlinire? În definitiv, ce vrem de la viaţă? Bănuiesc că mulţi dintre noi vrem să fim mai fericiţi, mai senini, mai prietenoşi şi cu mai mult timp liber.

Isterie pe Facebook după ce TIFF-ul a comis o „blasfemie” – a adus la festival un documentar despre manele şi o trupa de manelişti. Manelişti care, se ştie, nu plătesc taxe şi impozite. În ţara condusă de un condamnat penal, spectatorii care au dansat pe manele sunt proşti, iar TIFF-ul şi chiar Clujul s-au „manelizat”. Pe bune?

Transilvania International Film Festival (TIFF) ţine până duminică, 11 iunie, şi tot până atunci probabil că va ţine şi ploaia în Cluj-Napoca. Nu asta spun prognozele, dar dacă te uiţi pe geam îţi trebuie puţin curaj ca să ieşi din casă. Important e să te refugiezi într-un cinematograf şi de acolo nu prea mai contează fenomenele meteorologice.

Acesta este primul TIFF la care stau din prima până în ultima zi. Şi este, de asemenea, primul TIFF la care nu plouă atât de mult. Cel puţin nu până acum. Sigur, mai bine să nu ne uităm pe prognoze. Eu am făcut asta deja...

Sunt clujean de treizeci de ani. Am ajuns în oraşul de pe Someşul Mic în 1988 ca student şi am rămas cetăţean al acestei urbe. Am văzut evoluţia Clujului din vremea când concetăţenii mei primeau 5 ouă pe cartelă, am trecut prin epoca în care Funar a transformat municipiul într-un epicentru al naţionalismului şi îl văd acum în vremea dezvoltării aberante. În ce constă „magnetismul” mitologiei Clujului?

Ştiu că e la modă să spui „în România nu mai există presă” sau „presa e pe moarte”, dar înainte de a ceda tentaţiei să vărsaţi  un pahar de palinca în memoria celor trecuţi în lumea dreptăţii, vă provoc să citiţi o foarte scurtă poveste.

E foarte simplu. Se ia o foaie de hârtie cu antetul firmei, multinaţionalei, primăriei sau întreprinderii la care lucraţi, după care se scrie acolo: „Subsematul, cutare şi cutare, solicit concediu în perioada 2-11 iunie. Vă rog să-mi aprobaţi. Mă duc la TIFF“.

Povestea Paulei Rad, absolventa de Conservator-femeie de serviciu care a impresionat vineri seara la „Românii au talent”, a fost cu grijă pusă în scenă pentru a stoarce maximul de emoţie pe modelul Costel Busuioc – tenorul-zidar. Eu cred că dincolo de emoţia primară pe care a provocat-o, povestea ei este despre altceva.

Spectatorii care au umplut un cinematograf din Cluj-Napoca la proiecţia filmului „Sieranevada” au aplaudat minute bune la final, după 3 ore în care nu i-am văzut clintindu-se, foindu-se, uitându-se la ceas. Ce-i drept, nici nu prea aveam cum să îi văd, pentru că nu mi-am luat ochii de la film.

Pentru spectatorii veniţi la TIFF în acest weekend, la „Zilele filmului românesc“, festivalul de film din Cluj-Napoca abia a început. Rămân încă în cinematografe şi unii spectatori veniţi de săptămâna trecută, dintre care mulţi jură că au acumulat filme pentru o bună perioadă a anului în curs.

Ok, deocamdată mi-am îndeplinit misiunea la acest festival: am găsit un film care să-mi placă şi să mă tulbure. În primele zece minute am crezut că mă voi ridica şi voi pleca, de asta mă şi bucur că am rămas.