Harvard
Kennedy School m-a angajat douăzeci
de veri să predau Metode cantitative pentru că ştiu să lucrez cu cei al căror
prim gând este fie “I
hate Math”, fie “Math is humiliating”, ei încheind programul plăcându-le şi
mai vrând. Interacţiunea
de învăţare dintre “profani”
(nu ştiu, nu înţeleg, nu-mi place, la ce-mi trebuie!…) şi mate, info, inginerie etc., e mereu
fascinantă. La Harvard College, CS50 face şi pietrele să înveţe programare!... :-)
Din stradă şi din băncile Parlamentului se aude revendicarea perenă a celor cărora nu le convine raportul de forţe din forul legislativ: alegeri anticipate. Singura diferenţă este rocada faţă de în urmă cu un an între partidele care vor anticipate şi cele care se opun.
Să vrei să-i ocoleşti pe cei de la firma de recrutare sau pe cei de la HR, dacă se poate, şi să discuţi direct cu angajatorul final, cu cel care ia decizia, e cât se poate de logic şi de normal. Pentru că orice filtru în plus îţi scade şansele, desigur. Dar când treci la acţiune, ar fi bine să te asiguri că ştii bine care sunt mecanismele acelei de recrutări şi să faci o analiză SWOT temeinică, dacă chiar te interesează jobul respectiv.
Din datele date publicităţii rezultă că un
milion de români au făcut şi rapelul, deci 2 milioane de vaccinuri, iar un
milion doar prima doză. În total trei milioane de vaccinări în 3 luni. Un
milion pe lună. În aprilie aşteptăm să vină cinci milioane de vaccinuri, după
declaraţiile premierului. În cât timp vor fi administrate cele cinci milioane? În
cinci luni? Dar cele care sosesc în luna mai?
Domnule Tişe, Pata Rât poluează în continuare! În ciuda problemelor cu
depozitele de deşeuri care afectează clujenii, îmi cer scuze pentru
limbajul utilizat de mine în cadrul postării pe pagina personală de
Facebook din 26.02.2019, postare pe care am şters-o.
Dacă vorbim de click-uri în cazul Marica, dragă Tolo, alea se puteau face şi dacă nu erau publicate numele soţilor implicaţi în triunghiul amoros şi imagini cu ei! Poate că nu atât de multe, dar măcar copiii celor două familii implicate, măcar părinţii şi bunicii lor nu ar fi plâns, uitându-se la meme-urile, la sutele de comentarii şi la „slut-shaming-ul“ care a urmat.
România are nevoie acum, mai mult decât oricând, de jurnalişti adevăraţi, din aceia care vă vor cere să-i citiţi, nu să-i votaţi.
Merg la „Transilvania International Film Festival“ (TIFF)
de câţiva ani şi a fost pentru prima dată când am stat doar trei zile. Dar
chiar şi aşa, tot am avut timp să văd câteva filme excelente. Unele încă mai
rulează în Cluj, pentru că TIFF-ul se încheie abia duminică.
În ultimii ani am consumat „Transilvania International
Film Festival“ (TIFF) de la un capăt la celălalt, aşa că acum e prima oară când
rămân doar un weekend. Vor urma însă alte săptămâni în care voi continua să mă
uit la filme mai mult decât în mod normal şi să citesc mai mult decât de
obicei, pentru că asta face TIFF-ul din tine, te inspiră şi îţi trezeşte
curiozitatea.
Am văzut comentarii de genul „domnule, nu e de râs! Omul putea să-şi rupă gâtul şi să moară”. Din fericire, Badea este bine-sănătos, după 5 minute şi-a revenit şi a plecat acasă. Acest deznodământ ne pune în faţa unui eveniment monden de tip circ. Întrebările importante sunt de ce şi cum „livrează” presa cititorilor acest circ ca şi cum ar fi „subiectul zilei”.
„Coloana vertebrală“ a statului este roasă până la os de acest cancer care a fost folosit fără rezerve de toate partidele. De la director până la femeia de serviciu şi şofer, posturile în instituţiile publice sunt ocupate cu „recomandare“ de la partid. Acesta este adevăratul stat paralel.
“Transilvania
International Film Festival” (TIFF) se încheie duminică, 3 iunie. Mai aveţi
încă o zi la dispoziţie deci să vedeţi filme dacă vă aflaţi în
Cluj-Napoca.
„Zilele filmului
românesc“ din cadrul „Transilvania International Film Festival“ (TIFF) de la
Cluj-Napoca au debut joi cu două pelicule îndelung aşteptate şi care cu această
ocazie au avut premiera naţională. Este vorba despre „Nu mă atinge-mă“, al
Adinei Pintilie, câştigător al Ursului de Aur la Berlin, dar şi despre „Charleston“,
în regia lui Andei Creţulescu.
Transilvania International Film Festival (TIFF) a început la Cluj vineri, 25 mai, şi se
încheie duminică, 3 iunie. TIFF-ul meu personal a început sâmbătă, cu
„Sarabanda“, filmul lui Ingmar Bergman. De fapt nici n-a fost o alegere prea
complicată, pentru că te poţi „întâlni“ cu Bergman pe toate străzile, mai ales
că secţiunea „Close-up“ i-a fost dedicată anul acesta.
Când un personaj ca Sebastian Ghiţă plânge după acea mlaştină din care încă nu am ieşit cu totul, eu cred că un jurnalist nu trebuie să-i ofere batista lui, aşa cum a făcut Ion Cristoiu, ci să-şi respecte profesia.
Traficul aglomerat este în topul problemelor clujenilor. Maşinile poluează oraşul, ocupă spaţiul public, ne ţin cu nervi în tranzit. Traficul auto în oraş a sporit cu 40%. Peste 80% dintre maşini au o singură persoană înăuntru. Este o situaţie similară cu alte oraşe mari din ţară, de aceea administraţiile locale sunt puse în faţa unei întrebări importante: încurajăm traficul auto privat sau transportul în comun şi deplasarea sănătoasă?
Ce vrem de la oraşul în care trăim? Ce ne aduce satisfacţie şi
împlinire? În definitiv, ce vrem de la viaţă? Bănuiesc că mulţi dintre
noi vrem să fim mai fericiţi, mai senini, mai prietenoşi şi cu mai mult
timp liber.
Isterie pe Facebook după ce TIFF-ul a comis o „blasfemie” – a adus la festival un documentar despre manele şi o trupa de manelişti. Manelişti care, se ştie, nu plătesc taxe şi impozite. În ţara condusă de un condamnat penal, spectatorii care au dansat pe manele sunt proşti, iar TIFF-ul şi chiar Clujul s-au „manelizat”. Pe bune?
Transilvania International Film Festival (TIFF) ţine până duminică, 11
iunie, şi tot până atunci probabil că va ţine şi ploaia în Cluj-Napoca. Nu asta
spun prognozele, dar dacă te uiţi pe geam îţi trebuie puţin curaj ca să ieşi
din casă. Important e să te refugiezi într-un cinematograf şi de acolo nu prea
mai contează fenomenele meteorologice.
Acesta este
primul TIFF la care stau din prima până în ultima zi. Şi este, de asemenea,
primul TIFF la care nu plouă atât de mult. Cel puţin nu până acum. Sigur, mai
bine să nu ne uităm pe prognoze. Eu am făcut asta deja...
Sunt clujean de treizeci de ani. Am ajuns în oraşul de pe Someşul Mic în 1988 ca student şi am rămas cetăţean al acestei urbe. Am văzut evoluţia Clujului din vremea când concetăţenii mei primeau 5 ouă pe cartelă, am trecut prin epoca în care Funar a transformat municipiul într-un epicentru al naţionalismului şi îl văd acum în vremea dezvoltării aberante. În ce constă „magnetismul” mitologiei Clujului?
Ştiu că e la modă să spui „în România nu mai există presă” sau „presa e pe moarte”, dar înainte de a ceda tentaţiei să vărsaţi un pahar de palinca în memoria celor trecuţi în lumea dreptăţii, vă provoc să citiţi o foarte scurtă poveste.
E foarte simplu.
Se ia o foaie de hârtie cu antetul firmei, multinaţionalei, primăriei sau
întreprinderii la care lucraţi, după care se scrie acolo: „Subsematul, cutare şi cutare, solicit concediu
în perioada 2-11 iunie. Vă rog să-mi aprobaţi. Mă duc la TIFF“.
Povestea Paulei Rad, absolventa de Conservator-femeie de serviciu care a impresionat vineri seara la „Românii au talent”, a fost cu grijă pusă în scenă pentru a stoarce maximul de emoţie pe modelul Costel Busuioc – tenorul-zidar. Eu cred că dincolo de emoţia primară pe care a provocat-o, povestea ei este despre altceva.
