Război în Ucraina. A început bătălia pentru Donbas. Rusia anunţă zeci de atacuri cu rachete. Kievul cere arme pentru a se apăra

Război în Ucraina. A început bătălia pentru Donbas. Rusia anunţă zeci de atacuri cu rachete. Kievul cere arme pentru a se apăra

Bucha FOTO Gettyimages

În cea de-a 55-a zi a războiului din Ucraina, atacurile ruşilor s-au intensificat pe frontul estic. Aşa cum se anticipase, Rusia a lansat practic a doua fază a războiului, axată pe ocuparea Donbasului. În timp ce ucrainenii sunt încrezători că Rusia va eşua şi în această fază a ofensivei, ministrul de Externe de la Moscova susţine că asistăm la „un moment important”.

GALERIE FOTO


UPDATE 22:50 Parlamentul din Lituania a votat, marţi, o lege prin care interzice afişarea publică a literei "Z", panglica Sfântului Gheorghe în culorile negru şi portocaliu, dar şi alte simboluri prin care se consideră exprimarea sprijinului pentru invazia rusă din Ucraina.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat că Germania va continua să ofere ajutor militar Ucrainei. Deoarece ţara sa a epuizat armele pe care le poate pune la dispoziţie ucrainenilor, Scholz a afirmat că va colabora cu producători privaţi de echipamente militare pentru a ajuta Kievul să-şi îndeplinească cerinţele, relatează CNN.

UPDATE 21.15 Mihail Kişcik, comandantul batalionului separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, cunoscut drept Mişa Cecenul, ar fi fost ucis, potrivit BBC.

Prim-ministrul autoproclamatei republici populare Lugansk, LNR, Serghei Kozlov, scrie pe contul său de socializare: „Veşti triste din prima linie. Un patriot al LNR, locotenent-colonelul Mihail Kişcik a murit”.

UPDATE 20.40 Statele Unite consideră că actualele acţiuni militare ale Rusiei din estul Ucrainei sunt doar preludiul unei ofensive mai largi, a declarat un responsabil al Pentagonului.

UPDATE 20.00 Ruşii plănuiesc să "niveleze totul până la pământ" la Azovstal -Interceptări comunicaţii

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a publicat marţi o presupusă interceptare a comunicaţiilor unui comandant al unei unităţi terestre ruseşti, care a declarat că avioanele ruseşti plănuiau să "niveleze totul până la pământ" în jurul Azovstal, fabrica de oţel care este o redută a apărătorilor ucraineni din oraşului port asediat Mariupol, potrivit CNN.

UPDATE 19.05 Fondul Monetar Internaţional şi-a redus marţi previziunile privind creşterea economiei globale pentru 2022 şi 2023, declarând că agresiunii militare ruse în Ucraina se va „propaga în toată lumea”.

Instituţia cu sediul la Washington proiectează o creştere a PIB-ului de 3,6% pentru economia globală în acest an şi pentru 2023. Aceasta reprezintă o scădere cu 0,8 şi, respectiv, 0,2 puncte procentuale, faţă de previziunile publicate în ianuarie.
 
Pentru Ucraina, FMI anticipeană o contracţie economică de 35%, transmite Reuters.

UPDATE 19.03 Obiectivul noii faze a ofensivei ruse Ucraina este ocuparea în întregime a regiunilor administrative Luhansk şi Doneţk, stabilirea unei legături terestre între aceste teritorii şi peninsula Crimeea, anexată în 2014, şi distrugerea forţele armate ucrainene, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Kiev, citat de Reuters.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzniak, forţele ruse atacă pe tot frontul din estul ţării sale şi încearcă să încercuiască oraşe din Doneţk şi Luhansk.
 
„Eforturile principale sunt pentru a cuceri poziţiile deţinute de trupele ucrainene şi ruşii nu au renunţat la încercarea de a obţine control deplin asupra oraşului Mariupol”, a explicat Motuzniak, citat de Reuters.
 
„De obicei, ei fac aşa: pregătire a artileriei percutante, o tentativă de a bombarda poziţii speciale, încercări de a contracara acţiunile unităţilor forţelor urmate ale Ucrainei, încercări de a încercui unităţile noastre şi de a captura aşezări. Rusia duce războiul în principal după manualele din epoca sovietică”, a subliniat Motuzniak.
 

UPDATE 18.52 Şaptezeci şi şase de ucraineni au fost eliberaţi într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia, a anunţat Kievul marţi, fără a dezvălui numărul ruşilor care au fost predaţi Moscovei.

„Am făcut un schimb care a vizat 60 de militari, între care zece ofiţeri. Şaisprezece civili s-au întors de asemenea la noi”, a anunţat pe Telegram vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, potrivit AFP.
 
Potrivit oficialului ucrainean, este vorba despre al cincilea schimb de prizonieri de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie.
 

UPDATE 18.47 Canada a anunţat, marţi, că impune sancţiuni împotriva a 14 cetăţeni ruşi, inclusiv împotriva celor două fiice adulte ale lui Vladimir Putin.

UPDATE 18.36 În contextul în care războiul din Ucraina intră în a doua fază, probabil decisivă, marea întrebare este dacă armata rusă va fi la fel de slabă ca în prima fază, scrie jurnalistul militar Fred Kaplan pe site-ul revistei „Slate”.

Deşi a intrat în război cu un avantaj considerabil în privinţa puterii de foc, armata rusă s-a împotmolit încă de la început. Motivul: soldaţii ucraineni, ajutaţi cu arme de occidentali, s-au apărat mai feroce şi mai inteligent decât se aştepta, în timp ce soldaţii ruşi s-au dovedit a fi destul de incompetenţi pentru un război ofensiv, aspect deloc surprinzător.
 
Ocuparea Donbasului ar trebui să fie un obiectiv mai facil de îndeplinit pentru Vladimir Putin şi generalii săi, spre deosebire de primul obiectiv. Însă, dacă ruşii au avansat cât de cât în Doneţk, totuşi sunt blocaţi în Luhansk în faţa rezistenţei ucrainene. O altă problemă: dacă mulţi ucraineni din est aveau simpatii faţă de Rusia înainte de invazie, acum, după ce şi-au văzut casele distruse şi vecinii ucişi, sunt ostili ei, iar, după cum spunea Napoleon, moralul faţă de material valorează în raport de trei la unu.
 
Nimeni nu poate prezice ce se va întâmpla de-acum încolo. S-ar putea ajunge la un război teribil de uzură. Dar, cu cât va dura mai mult, cu atât ar însemna o înfrângere pentru Putin.
 

UPDATE 17.00 Olanda va trimite ”echipament mai greu” în Ucraina, ”inclusiv vehicule blindate”, a declarat, marţi, premierul olandez Mark Rutte, relatează CNN.

UPDATE 16.48 Serghei Lavrov a afirmat marţi că Rusia nu se gândeşte să utilizeze arme nucleare în războiul din Ucraina „în acest stadiu” al operaţiunii, relatează Kommersant.

Ministrul rus de externe a făcut afirmaţia în cadrul unui interviu acordat televiziunii India Today, spunând că „în acest stadiu, luăm în considerare doar opţiunea armelor convenţionale” când a fost întrebat despre acest subiect. 
 

UPDATE 16:43 Rusia a predat Ucrainei peste 76 de ucraineni, dintre care 60 de soldaţi şi 16 civili, în al cincilea schimb de prizonieri de război de la începutul invaziei ruse, a declarat marţi vicepremierul ucrainean, Irina Vereşciuk, relatează Reuters.

„Acesta a fost al cincilea schimb de prizonieri de război. Un total de 76 de persoane”, a afirmat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk într-un comunicat.
 
Schimbul a inclus 10 ofiţeri ucraineni, a mai precizat ea.
 

UPDATE 15:15 Dorinţa Statelor Unite de a guverna lumea este de vină pentru situaţa din Ucraina, declară ministrul rus de Externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat publicaţiei India Today, relatează AFP.

”Occidentul nu acordă atenţie faptelor noastre. Ei atrag atenţia asupra unor lucruri false, ca de exemplu ceea ce au spus cu prvire la Bucea”, dă el asigurări.

UPDATE 14:52 Guvernatorul regiunii Lugansk, Serhii Gaidai, a anunţat marţi că forţele ruse au cucerit Kreminna, un oraş de 18.000 de locuitori din estul Ucrainei, iar apărătorii ucraineni au fost nevoiţi să se retragă, ruşii atacând „din toate părţile”, relatează Reuters

„Kreminna este sub controlul orcilor (ruşii, n.red.). Ei au intrat în oraş .Apărătorii noştri au trebuit să se retragă. Ei s-au aşezat pe poziţii noi şi continuă să lupte cu armata rusă”, a spus Gaidar.
 

UPDATE 14:16 Noua ofensivă rusă în estul Ucrainei se desfăşoară „extrem de prudent" şi nu va avea succes, pentru că ruşii nu au suficiente forţe pentru a străpunge defensiva ucraineană, spune Oleksii Arestovici, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.

„Bătălia pentru Donbas, care a fost anunţată şi se pare că a început ieri (luni), este în desfăşurare şi se derulează cu foarte multă precauţie. Bătălia nu va fi în favoarea Rusiei", a spus acesta.

În opinia lui ofensiva rusă încearcă să identifice puncte vulnerabile ale apărării ruse, dar „va eşua - vă garantez asta 99% - pur şi simplu nu au suficiente forţe".

UPDATE 14:07 Comandamentul Operativ Sud al armatei Ucrainei susţine că nave ale flotei ruse la Marea Neagră s-au îndepărtat la o distanţă de 200 de kilometri de coasta ucraineană.

„În zona operativă a Mării Negre, grupuri ostile de rachete şi nave de desant s-au îndepărtat de coastele ucrainene la circa 200 de kilometri. (...) Însă blocada (navală) şi ameninţarea atacurilor cu rachete rămân”, a precizat sursa citată de portalul ucrainean Pravda şi preluată de EFE, potrivit Agerpres.
 

UPDATE 13.32 Şeful administraţiei militare regionale din Lugansk Serghii Gaidai îndeamnă marţi civilii să evacueze, în urma unei intensificări a confruntărilor armate şi cuceririi de către forţele ruse a localităţii Kreminna, relatează CNN.

”Vă rog, evacuaţi acum! Locuitorii din Kreminna nu au făcut-o la timp, iar acum sunt ostatici”, afirmă el.

Gaidai a anunţat că evacuări pot avea loc, chiar dacă forţe ruse refuză un armistiţiu.

El îndeamnă la evacuare locuitorii din Rubijne, Severodoneţk, Lîsîceansk, Popasna şi Hirske şi afirmă că unii civili s-au oferit voluntari să ajute la evacuare, în pofida unor bombardamente intensive.

”Poliţia îi va escorta pe bătrâni şi pe persoane cu probleme de deplasare, dar şi persoane din adăposturi, la autobuze”, anunţă el. ”Atunci când vedeţi patrula poliţiei, nu amânaţi, este o şansă să scăpaţi. Sunt tot mai puţine şanse de evacuare de la o zi la alta”, adaugă el.

Forţe ruse încearcă să înainteze către frontierele celor două regiuni separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, în Donbas (est). rusia şi-a reorientat ofensivă asupra estului Ucrainei, după ce s-a retras din regiunea Kiev, din centrul şi nordul Ucranei.

Forţe ruse au intrat luni în Kreminna, o localitate situată în regiunea Lugansk (est), cu o ”cantitate uriaşă de echipament”, anunţa Gaidai, subliniind că ”a început ofensiva” rusă în Donbas.

UPDATE 13:14 Marea Britanie urmează să trimită Ucrainei vehicule blindate High Velocity Missile Stormer, cel mai avansat sistem antiaerian trimis până acum şi „cel mai bun kit” de apărare furnizat de Occident, în contextul în care bătălia pentru Donbas a început, scrie presa britanică.

Vehiculele blindate Stormer au 13 tone şi au nevoie de un echipaj de trei oameni pentru a fi folosite în luptă. Acestea sunt dotate cu opt rachete pe turelă şi alte opt în interior. Împreună cu rachetele portabile Starstreak, cele mai performante din dotarea armatei britanice, formează o „combinaţie ce va fi o îmbunătăţire uriaşă a capacităţii de luptă a Ucrainei. Este un vehicul de luptă extrem de eficient, de mobilitate mare, capabil să provoace daune serioase unor atacuri aeriene de la altitudine joasă ale forţelor aeriene ale lui Putin”, spune colonelul Richard Kemp, fost comandant al trupelor britanice în Afganistan.

 

 

UDPATE 13.11 Comandamentul Operativ Sud al armatei Ucrainei susţine că nave ale flotei ruse la Marea Neagră s-au îndepărtat la o distanţă de 200 de kilometri de coasta ucraineană.

 „În zona operativă a Mării Negre, grupuri ostile de rachete şi nave de desant s-au îndepărtat de coastele ucrainene la circa 200 de kilometri. (...) Însă blocada (navală) şi ameninţarea atacurilor cu rachete rămân”, a precizat sursa citată de portalul ucrainean Pravda şi preluată de EFE.

UPDATE 13.01 Un bombardier nuclear rusesc a fost zărit în apropiere de graniţa de vest a Rusiei cu Ucraina luni, 18 aprilie, pe fondul presiunii uriaşe asupra Kremlinului din cauza scufundării navei amiral „Moskva” în Marea Neagră săptămâna trecută.

Sâmbătă, 16 aprilie, au apărut videoclipuri care au surprins patru aeronave, folosite în trecut pentru a transporta bombe nucleare, peste regiunea Smolensk, între Moscova şi graniţa cu Ucraina. Se crede că avioanele ruseşti sunt TU-95, cunoscute sub numele de „Bears” (Urşi).

UPDATE 12.32 Rusia îndeamnă marţi întreaga armată ucraineană să ”depună armele”, iar pe ultimii apărători de la Mariupol să-şi înceteze ”rezistenţa smintită”, un apel pe care-l lansează după ce Kievul a anunţat că Moscova a lansat o ofensivă majoră în estul separatist ucrainean, relatează AFP.

 ”Nu vă forţaţi norocul. Luaţi singura decizie corectă, de a înceta operaţiunile militare şi a depune armele”, le transmite Ministerul rus al Apărării forţelor ucrainene.

Ministerul rus promite o ”salvare a vieţii” combatanţilor ucraineni de la Mariupol (sud-est) care se află în continuare în instalaţia industrială Azovstal, în cazul în care aceştia se predau marţi, începând de la ora ora locală 12.00 (şi ora României).
 

UPDATE. 12.10 Rusia anunţă marţi că a efectuat în noaptea de luni spre marţi zeci de atacuri aeriene şi cu rachete în estul Ucrainei, după ce Kievul a anunţat că armata rusă a lansat o vastă ofensivă în Donbas, relatează AFP.

”Rachete de înaltă precizie ale Forţelor aerospaţiale ruse au neutralizat 13 locuri importante aparţinând armatei ucrainene”, dar şi ”concentrări” de trupe în apropiere de oraşul-cheie Sloviansk,în regiunea Doneţk, anunţă Ministerul rus al Apărării.

Ministerul anunţă zeci de atacuri cu rachete şi sute de ţinte vizate de artileria rusă în sudul şi estul Ucrainei.

”Aviaţia Forţelor aerospaţiale ale Rusiei a lovit 60 de instalaţii militare în Ucraina, şi anume 53 de locuri de concentrare a trupelor şi unor materiale militare şi trei puncte de comandament”, anunţă ministerul rus.

Artileria rusă a vizat aproxmativ 1.200 de poziţii şi instalaţii militare ucrainene, în regiunile Mîkolaiv şi Zaporijjie, în sudul Ucrainei.

UPDATE 11.26 269 de cadavre din oraşul Irpin au fost exhumate şi examinate de anchetatorii ucraineni, a anunţat un responsabil al poliţiei locale care a mai spus că trupurile au fost descoperite după retragerea forţelor ruse la sfârşitul lunii martie, relatează Reuters.

O expertiză medico-legală este în curs de desfăşurare pentru a se stabili cauzele deceselor mai multor victime,  a declarat Serhii Panteleiev, prim-adjunct al şefului Direcţiei principale de investigaţii a poliţiei ucrainene, într-o conferinţă de presă, arătând fotografii cu rămăşiţe umane puternic carbonizate.

UPDATE 11.03 Niciun culoar de evacuare a civililor nu a fost organizat marţi în Ucraina, din cauza lipsei unui acord al părţii ruse - a treia zi la rând -, anunţă vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, relatează AFP.

”Azi (marţi) nu există, din nefericire, niciun culoar umanitar”, anunţă într-o postare pe Telegram Vereşciuk.

”Bombardamente intensive continuă în Donbas”, în estul Ucrainei - unde forţe ruse au lansat luni, potrivit Kievului, o ofensivă majoră, anunţă ea.

La Mariupol, un oraş considerat strategic, situat la malul Mării Azov (esud-est), asediat de la începutul lui martie, ”ruşii refuză să deschidă un culoar umanitar pentru ca civilii să plece spre Berdeansk”, deplânge ea.

”Continuăm negocieri dificile în vederea (deschiderii) unor culoare umanitare în regiunile Herson (sud) şi Harkov (est)”, mai anunţă Vereşciuk.

 Armata ucraineană a avertizat luni seara cu privire la posibilitatea bombardării regiunii Mîkolaiv (sud).

UPDATE 10.23 După mai multe zile de la scufundarea crucişătorului Moskva, Rusia ascunde informaţii referitoare la situaţia marinarilor militari aflaţi la bord. În tot acest timp, familiile încearcă să afle dacă cei dragi lor mai trăiesc sau nu.

Yulia Tsyvova este una dintre mamele care a cautat informaţii despre fiul ei, Andrei, care se afla la bordul navei Moskva. Apoi, luni, 18 aprilie, a primit un telefon de la Ministerul Apărării în care era anunţată că băiatul a murit, relatează The Guardian.

UPDATE 09.44 Guvernatorul regiunii ruse Belgorod a acuzat, marţi, că Forţele ucrainene au lovit un sat din apropierea graniţei dintre Rusia şi Ucraina, rănind un localnic, potrivit Reuters. 

Guvernatorul Viaceslav Gladkov a făcut anunţul pe Telegram.

UPDATE 08.55 Preşedintele Franţei nu exclude posibilitatea de a merge la Kiev, dar susţine că va merge acolo să facă ceva „util”, nu pentru a călători pur şi simplu.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, nu a mai discutat direct cu Vladimir Putin din momentul în care au fost descoperite asasinatele din Bucea, relatează The Guardian. Ruşii au susţinut că imaginile de acolo sunt false şi că totul este o înscenare pusă la cale de ucraineni.

UDPATE 08.11 Cinci transporturi cu echipament militar au sosit în cinci zile la graniţa cu Ucraina. Pentru a putea folosi anumite echipamente, soldaţii ucraineni vor fi instruiţi de americani.

Un demnitar al Departamentului american al Apărării a declarat, sub protecţia anonimatului, că la finalul săptămânii trecute au sosit patru zboruri din Statele Unite, iar al cincilea a sosit la începutul acestei săptămâni. 

„Adică cinci zboruri în tot atâtea zile” de când noua tranşă de 800 de milioane de dolari de ajutor militar pentru Ucraina a fost anunţată miercuri de preşedintele Joe Biden, a subliniat el.

UPDATE 07.01 Primarul oraşului Mariupol, Vadim Boicenko, a declarat că 40.000 de civili au fost deportaţi în Rusia sau în zone ale Ucrainei controlate de Rusia, relatează bbc.com.

Boicenko a precizat, la televiziunea ucraineană, că numărul a fost verificat prin registrul municipal.

Înainte de startul invaziei, în Mariupol locuiau peste 400.000 de oameni. De atunci, cel puţin 140.000 au părăsit oraşul.

UPDATE 06:20 Joe Biden organizează, marţi, un apel cu aliaţii europeni în care va discuta despre războiul din Ucraina şi despre planurile de a izola şi mai mult Rusia. 

„Preşedintele va convoca un apel video securizat cu aliaţii şi partenerii pentru a discuta despre sprijinul nostru continuu pentru Ucraina şi eforturile de a trage la răspundere Rusia, ca parte a coordonării noastre strânse”, se arată într-un comunicat la Casa Albă. 

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a afirmat că primele încărcături de ajutor militar american pentru Ucraina au ajuns la graniţele ţării şi urmează să fie predate armatei ucrainene. 

UPDATE 04:55 Volodimir Zelenski spune că Rusia va avea dificultăţi în completarea arsenalului pe fondul sancţiunilor impuse de Occident. 

„Armata rusă nu încetineşte utilizarea rachetelor împotriva Ucrainei, deşi ar fi trebuit să realizeze că va fi extrem de dificil să-şi restabilize stocul de rachete chiar şi în faţa sancţiunilor existente.”, a declarat preşedintele ucrainean. 

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că oraşul-port Mariupol continue să reziste deşi este atacat constant de forţele armate ruseşti. Acesta confirmă faptul că ruşii îşi crează condiţiile pentru a lansa atacuri mai mari în estul Ucrainei. 

UPDATE 04:35 Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a afirmat că nu sunt planuri pentru organizarea vizitei preşedintelui american în Ucraina, după ce preşedintele Zelinski l-a invitat să facă acest lucru.

Peste 3.000 de ucraineni au trecut frontiera americană de la graniţa cu Mexic în lunma martie. Este un număr de 12 ori mai mare decât în luna precedentă, conform datelor de la Poliţia vamală şi de frontieră SUA. Cel puţin 62% dintre persoane au călătorit împreună cu un membru al familiei. 

UPDATE 00:20 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că Rusia a început bătălia pentru Donbas. 

”Putem confirma acum că trupele ruse au început bătălia pentru Donbas, pe care o pregătesc de multă vreme. O mare parte a armatei ruse este acum dedicată acestei ofensive”, a declarat Zelenski.

Şeful de cabinet al preşedintelui Zelenski, Andryi Yermak, declară că "a început a doua fază a războiului". 

1.000 de civili sunt ascunşi în adăposturile subterane de sub combinatul siderurgic Azovstal, din oraşul-port Mariupol, relatează BBC.

Oficialii din estul Ucrainei au raportat, luni, încă opt civili decedaţi în timpul bombardamentelor ruseşti din Doneţk. 

UPDATE 23:50 Rusia intensifică atacurile în estul Ucrainei. Secretarul Consiliului Naţional de Securitate al Ucrainei, Oleksyi Danilov, a afirmat că Rusia a încercat să străpungă apărarea ucraineană “de-a lungul aproape întregii linii de front din regiunile Doneţk, Luhansk şi Harkov”.

Guvernatorul regional din Luhansk, Sergiy Gaiday, a afirmat că trupele ruseşti au capturat oraşul Kreminna, din estul Ucrainei. 

“A avut loc un atac major în noaptea de duminică spre luni în Kreminna. Armata rusă a intrat deja acolo, cu o cantitate imensă de echipament militar... Apărătorii noştri s-au retras pe noi poziţii”, a declarat Sergyi Gaiday.

UPDATE 21.13 Forţele aeriene ruse au organizat atacuri asupra unui centru logistic al armatei ucrainene din apropierea oraşului Liov şi au distrus un număr mare de arme de fabricaţie străină depozitate în acel loc, a informat, luni, agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus al Apărării, relatează Reuters.

 

UPDATE 20.06 Vladimir Putin a acordat, luni, titlul onorific „Gardă” pentru „eroism” celei de-a 64-a Brigăzi de infanterie motorizată din cadrul forţelor terestre ruse, pe care Ucraina a acuzat-o că a participat la abuzurile comise la Bucea.

„Acţiunile abile şi decisive ale întregului personal (al brigăzii) în timpul operaţiunii militare speciale din Ucraina sunt un model de executare a sarcinii militare, a curajului, hotărârii şi a unui profesionalism înalt”, a afirmat Vladimir Putin, deşi soldaţii din această brigadă au eşuat în bătălia pentru Kiev şi au lăsat în urmă atrocităţi împotriva civililor.
 

UPDATE 18.58 Comandantul Brigăzii 36 de puşcaşi marini din Ucraina, maiorul Serhii Volyna, i-a scris o scrisoare Papei Francisc, în care îi cere să ajute la salvarea amenilor din Mariupol.

„Apelez la dumneavoastră pentru ajutor. Pentru că a venit vremea când rugăciunile nu sunt suficiente. Ajutaţi-mă să-i salvez. După bombardarea teatrului dramatic, nimeni nu mai are încredere în ocupanţii ruşi. Aduceţi adevărul în lume, evacuaţi oamenii şi salvaţi-le vieţile din mâinile lui Satana, care vrea să ardă toate fiinţele vii”, scrie maiorul ucrainean.
 

UPDATE 18.43 Peste 4,9 milioane de ucraineni s-au refugiat în afara ţării lor, în cele 54 de zile de la începutul invaziei ruse, arată un bilanţ publicat luni de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Numărul exact de refugiaţi ucraineni confirmat de agenţia Naţiunilor Unite este de 4.934.415, cu 65.396 mai mulţi decât duminică.
 
Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (IOM), din Ucraina s-au refugiat şi circa 215.000 de cetăţeni străini.
 
Europa nu s-a mai confruntat cu un val de refugiaţi atât de mare după al doilea război mondial, scrie AFP.
 

UPDATE 18.39 Un preot ortodox dintr-o localitate din centrul Rusiei a fost amendat după ce şi-a început prima predică după izbucnirea războiului cu promisiunea că se va ruga pentru proporul ucrainean, spune jurnalista Polina Ivanova, de la Financial Times, citată de The Guardian.

Părintele Ioann Burdin a fost denunţat de cel puţin un enoriaş, poziţia lui fiind în contradicţie cu cea a conducerii Bisericii Ortodoxe  Ruse, care sprijină războiul dus de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
 
Conform unei noi legi adoptate în Rusia, oricine spune despre războiul din Ucraina că este altceva decât o „operaţiune militară specială” poate fi acuzat că răspândeşte informaţii false şi riscă până la 15 ani de închisoare.
 

UPDATE 18:37 Noi imagini şi înregistrări video care surprind scufundarea crucişătorului Moskva, fosta navă-amiral a Flotei ruse la Marea Neagră, au fost postate pe reţele de socializare.

UPDATE 18.30 O parte dintre ruşii care au părăsit Rusia în grabă de teama că vor chemaţi la război sau a închiderii graniţelor au fost obligaţi de greutăţile economice să revină în ţară, relatează The Guardian.

 Dintre cei ce au decis să plece, mulţi nu s-au mai întors în timp ce alţii au fost obligaţi să revină de circumstanţe personale, probleme legate de afaceri sau pentru că nu-şi puteau existenţa în altă ţară.
 
„A fost o adevărată dramă familială”, a dezvăluit Roman, fondatorul unui start-up, ce s-a întors recent din Armenia.
 
„M-am gândit că trebuie să plecăm cât mai departe de Rusia posibil. Soţia mea nu voia să plece nicăieri aşa că a trebuit să găsim o cale de mijloc. A fost o chestiune de alegere: să plec fără soţie sau să mă întorc împreună cu ea. Aşa că am decis vin aici şi să văd ce se întâmplă.”
 
Experţii spun că valul migraţiei ruse provocate de război este neobişnuit, fiind consecinţa zvonurilor privind mobilizarea forţată de la începutul lunii martie. Acesta a avut în frunte persoane cu studii superioare care au ales ţările mai mici şi care teoretic aveau opţiunea de a se întoarce în ţară pentru perioade scurte sau permanent.
 
Un director la una din cele mai mari companii ruse din domeniul IT spune că a observat că se întorc angajaţii cu salarii mai mici, care nu au făcut faţă costului vieţii din capitale precum Erevan, Istanbul şi Tbilisi.
 
„Oamenii au plecat pentru că erau panicaţi dar după ceva vreme şi-au dat seama: Bine, dar cum vom trăi în continuare? Nu le place nici acum situaţia, nu sunt de acord cu ea şi nu se simt bine psihologic din pricina ei; nu vor să se întoarcă. Dar nu au altă cale”, spune el.
 

UPDATE 18.29 Vladimir Putin a susţinut luni că efectul sancţiunilor impuse de statele occidentale Rusiei nu a fost cel scontat. Occidentul „se aştepta să degradeze rapid” economia Rusiei, însă „strategia războiului economic a eşuat”, a spus Liderul de la Kremlin, conform The Associated Press.

UPDATE 16.52 Ţintirea zonelor din Mariupol coincide cu abordarea pe care Rusia a avut-o în Cecenia în anul 1999, şi în Siria, în anul 2016.

Potrivit rapoartelor de informaţii publicate de Ministerul Apărării de la Londra, Rusia a aplicat aceeaşi abordare ca şi în celelalte situaţii. Acest lucru este subliniat de raport, în ciuda faptului că Ministerul Apărării rus a afirmat, încă de la începutul desfăşurării operaţiunii speciale din 24 februarie, că Rusia nu va ataca oraşele şi nici vieţile oamenilor nu vor fi în pericol. 
 
Oamenii regimentului Azov, luptătorii străini şi soldaţii Brigăzii 36 Infanterie Marină sunt blocaţi în oţelăria din Mariupol. 
 

UPDATE 16:49 Kremlinul a făcut primele declaraţii referitoare la folosirea steagului sovietic de către forţele sale armate din Ucraina şi a afirmat că este un simbol care poate fi recunoscut de toate generaţiile, „atât în ţară cât şi străinătate”.

„În ţara noastră banerul Victoriei este un lucru sacru pentru toate generaţiile, fără nicio excepţie”, a răspuns luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, când a fost întrebat despre folosirea simbolurilor sovietice de către forţele armate ale ţării.
 
„Pentru multe generaţii şi în multe ţări, în special în fosta Uniune Sovietică, este şi un altar care are o semnificaţie specială şi un sens literal sacru”, a adăugat el.
 

UPDATE 16:47 O primă repetiţie pentru parada militară de „Ziua Victoriei” a avut loc luni la Alabino, o suburbie a Moscovei şi au participat aproximativ 11.000 de soldaţi.  „Ziua Victoriei” este sărbătorită de ruşi pe data de 9 mai în Piaţa Roşie şi aminteşte de înfrângerea Germaniei naziste. Dacă nu se va ajunge la încetarea focului, anul acesta, sărbătoare va coincide cu războiul declanşat de Rusia în Ucraina, notează EFE.

   „În total, 11.000 de militari, 131 de unităţi de armament modern şi echipamente militare, 77 de avioane şi elicoptere participă la pregătirile pentru parada din Piaţa Roşie", au declarat luni agenţiei de presă RIA Novosti surse din Ministerul rus al Apărării, potrivit hotnews.ro. 
 
La repetiţiile pentru spectacolul aerian din cadrul defilării, opt avioane de vânătoare MiG-29 au fost văzute la Alabino survolând cerul sub forma literei „Z", devenită unul dintre simbolurile „operaţiunii militare speciale" ruse în Ucraina.
 

UPDATE 16:44 Google a făcut publice, prin intermediul aplicaţiei Google Maps, imaginile din satelit cu toate bazele militare ale Federaţiei Ruse. Acestea mai includ fortificaţii, diverse facilităţi şi aeroporturi militare, nave, sisteme antiaeriene şi lansatoare de rachete nucleare ruseşti

 
Într-o astfel de imagine, se observă o bază aeriană cu avioane Suhoi SU-57 parcate pe pistă. SU-57 este un avion de generaţia a 5-a a Federaţiei Ruse, cu amprentă radar redusă şi care se află în prezent în faza de testare.
 

UPDATE 15:25 Atât oficialii ucraineni, cât şi Ministerul rus al Apărării au raportat acţiuni militare pe scară largă în estul Ucrainei în ultimele 24 de ore, relatează CNN.

Pavlo Kirilenko, şeful administraţiei militare regionale Doneţk, a declarat că atacurile ruseşti cu rachete asupra oraşului Kramatorsk au distrus cel puţin opt clădiri rezidenţiale, dar şi altă infrastructură civilă.
 
"Bombardamentele de artilerie de-a lungul liniei frontului nu s-au oprit toată noaptea. Inamicul a tras cel mai intens în direcţiile Mariinka, Avdiivka şi Ocheretîne. Până acum nu au fost raportate victime civile, dar multe case au fost avariate şi aprovizionarea cu electricitate şi gaze a fost întreruptă”, a spus Kirilenko.
 
Toate cele trei oraşe au suferit bombardamente ample în ultimele săptămâni, dar rămân sub control ucrainean.
 
În vecinătatea Lugansk, Ministerul de Interne ucrainean a declarat că duminică, forţele ruse „au tras mortare, artilerie şi mai multe lansatoare de rachete la Severodoneţk, Rubijne, Kreminna, Lysychansk, Popasna, Hirske şi Zolote”.
 
„Inamicul vizează în mod deliberat gospodăriile cu mai multe etaje. Din cauza bombardamentelor, 29 de aşezări au rămas fără electricitate, 38 de aşezări sunt fără alimentare cu gaz... Nu există alimentare cu apă în Rubijne, Popasna”, a adăugat acesta.
 

UPDATE 15:18 Combinatul siderurgic Azovstal din oraşul portuar Mariupol (sud-estul Ucrainei) este ţinta constantă a bombardamentelor organizate de forţele ruse, a declarat Petro Andrişcenko, un consilier al primarului. El a acuzat Rusia că încearcă să le întindă o cursă celor care apără oraşul, deoarece coridorul pentru ieşirea în siguranţă ar fi trebuit să fie marcat cu steaguri roşii, dar nu a fost însemnat, notează CNN.

Forţele ucrainene continuă să reziste atacurilor ruseşti care vizează oraşul, după ce au respins termenul limită dat de Rusia în vederea capitulării.
 
”Luptele din districtul Livoberezhnyi au fost în desfăşurare toată ziua. Ocupanţii continuă să tragă şi să bombardeze Azovstal cu toate armele”, a spus Andrişcenko într-o postare pe canalul de Telegram.
 
”Deoarece şi-au dat seama că apărătorii nu vor renunţa, planurile ocupanţilor sunt clare. Conform mesajului lor, coridorul pentru ieşirea în siguranţă ar fi trebuit să fie marcat cu steaguri roşii, dar nu a fost însemnat. Acest lucru confirmă încă o dată că se pregătesc să le întindă o cursă apărătorilor noştri”, a mai precizat el.
 
Andrişcenko a afirmat anterior că Mariupolul va fi închis, oamenii nemaiputând intra sau ieşi, începând de luni, iar forţele ruse vor elibera permise pentru circulaţie. Oficialul ucrainean a mai spus că bărbaţii ucraineni vor fi supuşi unui ”filtru”– relocaţi pentru a fi controlaţi de forţele ruse.
 
Consilierul local nu se află în Mariupol, dar acţionează în scopul adunării informaţiilor culese de la oamenii din oraş, care este în stare de asediu de o săptămână.
 

UPDATE 14:40 Kremlinul acuză luni, Ucraina, că îşi schimbă în permanenţă poziţia în ceea ce priveşte aspectele care au fost deja convenite în cadrul negocierilor de pace, relatează Reuters.

„Contactele continuă la nivel de experţi în cadrul procesului de negociere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor în timpul unei conferinţe telefonice.
 
„Din păcate, partea ucraineană nu este consecventă în ceea ce priveşte punctele care au fost convenite. Îşi schimbă adesea poziţia, iar tendinţa procesului de negociere lasă mult de dorit”, a mai spus oficialul rus.
 
Rusia şi-a trimis trupele în Ucraina pe 24 februarie, în ceea ce a numit ”o operaţiune militară specială”. Forţele ucrainene au opus o rezistenţă acerbă, iar Occidentul a impus sancţiuni drastice Rusiei.
 

UPDATE 13.44 Ucrainenii au pierdut controlul asupra localităţii Kreminna într-o ofensivă rusă în Donbas, în estul Ucrainei, anunţă luni şeful administraţiei militare regionale Lugansk Serghii Gaidai, relatează CNN.

„Pentru moment, controlul asupra oraşului Kreminna a fost pierdut”, iar lupte crâncene continuă, anunţă într-o postare pe Telegram Gaidai.
 
Forţe ruse au deschis focul asupra unor vehicule la bordul cărora se aflau civili care încercau să fugă din localitate: „Patru persoane au fost ucise. O persoană rănită grav se află în continuare la faţa locului. Doctorii nu pot ajunge acolo din cauza bombardamentelor neîncetate”.
 
Forţele ruse au intrat luni în Kreminna cu „o cantitate uriaşă de echipament greu. ”Ofensiva rusă (în Donbas) a început””, a anunţat anterior Gaidai.
 

UPDATE 12:55 Rusia a declarat luni că a lansat în cursul nopţii de duminică spre luni atacuri în masă asupra efectivelor şi infrastructurii militare ucrainene, folosind forţele sale aeriene, rachete, artileria şi sistemele de apărare aeriană pentru a lovi sute de ţinte pe teritoriul vecinului său sudic, relatează Reuters.

Ministerul rus al Apărării a transmis într-un comunicat că rachetele ruseşti au distrus  16 instalaţii militare ucrainene, între care cinci posturi de comandă, un depozit de combustibil şi trei depozite de muniţii, precum şi blindate şi forţe ucrainene.

Atacurile au avut loc în regiunile Harkov, Zaporojie, Doneţk şi Dnipropetrovsk, şi în portul Nikolaev. Comunicatul mai precizează că forţele aeriene ruse au lansat atacuri împotriva 108 zone unde au susţinut că se aflau forţe şi blindate ucrainene.
 
În alte zone, ministerul apărării a afirmat că armata rusă a distrus 12 drone şi tancuri ucrainene şi a folosit rachete Iskander pentru a distruge patru depozite de arme şi echipamente în regiunile Lugansk, Vinnitţia şi Doneţk.
 

UPDATE 12.44 Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 11 au fost rănite - inclusiv un copil - luni, în atacuri cu rachete la Liov, potrivit unui bilanţ preliminar, anunţă autorităţile locale, relatează CNN.

Un bilanţ anterior anunţa şase morţi şi opt răniţi.
 
Un service auto a fost lovit într-unul dintre atacurile cu rachetă, iar 40 de maşini au fost avariate, a anunţat luni într-o postare pe Telegram primarul Andrii Sadovî.
 
Suflul exploziei a spart geamurile unui hotel din apropiere, unde au fost cazaţi ucraineni care au fugit din calea războiului, mai declară Sadovî.
 

UPDATE 12.33 Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat al Kremlinului, susţine că urmează o „operaţiune specială concretă” în Ucraina şi le cere trupelor ucrainene să se predea, transmite presa rusă.

„Acum începe o operaţiune specială concretă, de-acum va exista un rezultat concret.  Dacă cineva nu a reuşit să scape, fugiţi, abandonaţi-vă poziţiile. Fugiţi unde se află trupele federale: veţi fi primiţi, hrăniţi şi cinstiţi”, susţine liderul cecen.
 

UPDATE 12:05 Forţele ruse au intrat în localitatea Kreminna, în regiunea Lugansk (est), bombardată de ruşi de săptămâni de zile, în cadrul ofensivei în Donbas, anunţă într-o postare pe Facebook şeful administraţiei militare regionale, Serghii Gaidai, relatează CNN.

„Ruşii au intrat în Kreminna. Au început lupte de stradă”, anunţă Gaidai.
 
Ruşii au intrat în localitate cu ”o cantitate uriaşă de echipament. Ofensiva a început”; Evacuările sunt imposibile, în prezent, anunţă el.
 
Armata rusă încearcă să înfrângă rezistenţa ucraineană la Kreminna, dar şi în alte localităţi din Lugansk, cu scopul de a înainta atât în Lugansk, cât şi Doneţk, obiectuvul ”misiunii militare speciale” a lui Vladimir Putin.
 
„Am planificat evacuări pe poteci forestiere, pentru ca oamenii să nu ajungă în bătaia focului. Însă, în noaptea de duminică spre luni situaţia s-a schimbat”, anunţă el.
 
„Lupte au izbucnit în oraş. Este nerealist să numărăm civilii rămaşi acolo”, declară Gaidai. Complexul sportiv Olimpia din Kreminna ”arde”, iar incendiul a cuprins 2.400 de metri pătraţi. ”Echipe de intervenţie muncesc dur, pentru că există o pădure lângă centru”, adaugă el.
 
Două persoane au fost ucise, iar alte patru au fost rănite la Zolote, în regiune, iar şapte persoane au fost salvate dintre dărâmăturile unei clădiri distruse, la Rubijne.
 
Forţe ruse au atacat duminică un sediu de poliţie la Lîsîceansk, anunţă Serghii Gaidai.
 
Şase poliţişti au fost răniţi în acest atac, iar bombardamentele continuă, anunţă el.
 

UPDATE 12:04 Între 100.000 şi 130.000 de civili s-ar afla la Mariupol, asediaţi şi bombardaţi, fără apă şi fără hrană, iar Rusia a blocat complet ajutoare umanitare destinate oraşului, acuză luni viceprimarul Serghei Orlov la BFMTV.

„La Mariupol au mai rămas 100.000-130.000 de civili. Ei suferă din cauza atacurilor, fără apă şi hrană”, deplânge viceprimarul.
 
„Rusia a blocat complet orice ajutor umanitar în oraş. Populaţia supravieţuieşte. Ei împart unii cu alţii tot ceea ce au. Oamenii caută apa direct în puţuri, în pământ şi caută mâncare în magazine abandonate”, declară el.
 

UPDATE 11:35 În Mariupol nu se va putea intra sau ieşi începând de luni iar bărbaţii din oraş vor fi separaţi, susţine un consilier al primarului oraşului că ar fi anunţat forţele ruse, potrivit CNN. Ruşii au început să emită permise pentru deplasare în oraş, afirmă consilierul Petro Andriuşenko, adăugând că cetăţenii vor avea nevoie de acest permis pentru a se putea deplasa între districte sau chiar ieşi pe stradă.

UPDATE 11:29 Două persoane au fost rănite într-un atac cu două rachete ruseşti care a vizat luni oraşul Dnipro, în partea central-estică a Ucrainei, anunţă guvernatorul militar al regiunii, Valentin Reznicenko, relatează CNN.

Atacurile au vizat districtele Sînelnîkove şi Pavlograd, precizează el.

”Două persoane au fost rănite în districtul Sînelnîkove. Racheta a lovit o infrastructură. Salvatori au stins incendiul”, anunţă el într-o postare pe Telegram.

La Pavlograd nu s-au înregstrat victime, precizează Reznicenko, însă a fost distrusă infrastrctură feroviară.

UPDATE 10.57 Premierul Italiei, Mario Draghi, a deplâns duminică ineficacitatea „dialogului” cu Vladimir Putin, constatând că „oroarea” continuă în Ucraina în pofida contactelor cu Kremlinul.

„Încep să cred că cei care spun ≪este inutil să discutaţi cu el, pierdeţi timpul≫ au dreptate”, a declarat Mario Draghi într-un interviu publicat duminică de cotidianul italian „Il Corriere della Sera”. 

UPDATE 10.30 Cinci atacuri „puternice” cu rachete ruse au vizat luni oraşul Liov, în vestul Ucrainei, de obicei cruţat de confruntări armate, anunţă primarul şi un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte opt rănite, potrivit guvernatorului regiunii Liov, Maksim Koziţki. De asemenea, infrastructuri militare au fost grav avariate.

Un locuitor din sud-vestul Liovului declară AFP că a văzut coloane de fum gri şi gros ridicându-se din imobile locuite.

Primarul Liovului, Andrii Sodovî, anunţă într-o postare pe Telegram că salvatori se duceau la faţa locului.

Pe de altă parte, Rusia a dat un ultimatum ultimilor militari ucraineni la Mariupol să depună armele duminică.

UPDATE 09.48 Ucraina a cerut naţiunilor G7 un sprijin financiar de 50 de miliarde de dolari şi ia în considerare, de asemenea, să emită obligaţiuni cu un cupon 0%, pentru a o ajuta la acoperirea deficitului bugetar legat de război, în următoarele şase luni, a declarat duminică consilierul economic al preşedintelui, Oleh Ustenko, transmite Reuters.

Vorbind la televiziunea naţională, Ustenko a spus că aceste opţiuni sunt discutate în mod activ.

Ministrul ucrainean de Finanţe Serhi Marcenko a declarat sâmbătă că Produsul Intern Brut al Ucrainei ar putea scădea în acest an cu 30%-50%, din cauza invaziei ruse, transmite Reuters.

UPDATE 09.01 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat, în ultimul mesaj postat pe reţelele de socializare, cu privire la o ofensivă iminentă a forţelor ruseşti în partea de est a ţării, potrivit CNN.

"Trupele ruseşti se pregătesc pentru o operaţiune ofensivă în estul ţării noastre. Aceasta va începe în viitorul apropiat", a declarat Zelenski.

"Ei vor să termine şi să distrugă literalmente Donbasul. Să distrugă tot ceea ce a dat odată glorie acestei regiuni industriale. La fel cum trupele ruseşti distrug Mariupol, ei vor să nimicească şi alte oraşe şi comunităţi din regiunile Doneţk şi Lugansk", a adăugat preşedintele ucrainean.

UPDATE 08.15 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat, duminică, cu directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, despre asigurarea stabilităţii financiare a ţării şi despre reconstrucţia postbelică.

”Am discutat cu directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, despre asigurarea stabilităţii financiare a Ucrainei şi despre pregătirile pentru reconstrucţia postbelică. Avem planuri clare pentru acum, precum şi o viziune asupra perspectivelor”, a scris Zelenski pe Twitter. 

UPDATE 07.29 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, că este sigur că Rusia va rezista în confruntarea actuală cu Occidentul, transmite agenţia rusă TASS.

Întrebat, duminică, la Televiziunea Russia-1, dacă Rusia, spre deosebire de URSS, poate supravieţui confruntării cu Occidentul, Peskov a afirmat: „Putem".

UPDATE 07.10 Locuitorii din regiunea Lugansk din estul Ucrainei au fost îndemnaţi să evacueze imediat, potrivit unui raport al agenţiei ucrainene de ştiri UNIAN, citat de BBC.

"Săptămâna viitoare ar putea fi dificilă. Ar putea fi ultima dată când mai avem o şansă să vă salvăm", a declarat şeful administraţiei regionale din Lugansk, Serghei Gaidai. 

Forţele ruseşti s-au concentrat pe capturarea oraşelor Lugansk şi Doneţk, care fac parte din regiunea Donbas din estul Ucrainei, o veche zonă producătoare de cărbune şi oţel. 

UPDATE 06.20 Probabil că a apărut prima fotografie reală cu crucişătorul scufundat „Moskva”. Acest lucru este menţionat pe pagina OSINTtehnică de pe Twitter, transmite agenţia ucraineană de ştiri UNIAN. Pe 13 aprilie, rachetele de croazieră ucrainene Neptune au lovit crucişătorul rusesc Moskva în Marea Neagră.

Jurnaliştii au analizat o fotografie postată online după ce nava s-a scufundat pe 15 aprilie. Potrivit acestora, înainte de a merge la fund, crucişătorului încă se lupta cu focul din interior. În pozele făcute de martorii oculari, coloanele de fum care provin de la crucişător sugerează un incendiu de mare amploare.


FOTO Twitter

UPDATE 05.53 Marinarii de la crucişătorul rus „Moscova”, care au reuşit să supravieţuiască, au început să-şi sune rudele şi să vorbească despre cum s-a întâmplat totul. Mama unuia dintre marinari a vorbit deja cu reporterii Novaiei Gazetei.Evropa. Ea a aflat că fiul ei a supravieţuit abia pe 15 aprilie, la două zile după incidentul de pe crucişător. 

"Fiul meu a spus că crucişătorul a fost lovit de pe uscat de partea ucraineană. Sunt morţi, sunt răniţi, sunt dispăruţi. Fiul meu m-a sunat când li s-au dat telefoanele. Aveau acte şi telefoane pe crucişător. Mă sună şi plânge din ce a văzut. A fost înfricoşător. Desigur, nu toţi au supravieţuit", a spus femeia. 

Ea a decis să spună povestea fiului ei, dar se teme pentru viaţa lui, aşa că nu îşi dă numele şi vrea să rămână anonimă. Mama marinarului se teme că acesta ar putea fi „pedepsit” pentru informaţii reale despre numărul morţilor. Potrivit femeii, aproximativ 40 de persoane au murit pe crucişător, sunt şi dispăruţi şi mulţi răniţi. 

„Este îngrozitor. Şi în mass-media, desigur, nu spun toate detaliile. De ce? Pentru că Ministerul Apărării nu vrea să admită înfrângerea.”

UPDATE 03.31 Apelul Rusiei pentru armata ucraineană care apără acum Mariupolul, de a se preda, pare să amintească de tragedia Ilovaysk, a precizat şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Apărării, Kirill Budanov, la teletonul naţional.

"După părerea noastră, a fost foarte asemănătoare cu operaţiunea de la Ilovaisk. Sunt absolut sigur că apărătorii noştri nu vor renunţa şi se vor apăra până la urmă - nu va fi distrugerea lor, ci victoria noastră comună. Mariupolul va fi eliberat şi băieţii noştri la fel. Cei care sunt acolo sunt adevăraţi eroi”, a spus el.

UPDATE 02.57 Ocupanţii ruşi au pus un bandaj alb pe piciorul drept şi pe braţul stâng al tuturor locuitorilor din Mariupol - toţi militarii din trupele de ocupaţie au exact aceleaşi marcaje. În Mariupol există încă un număr mare de civili, inclusiv femei şi copii, pe teritoriul uzinei Azovstal, a  declarat  şeful poliţiei de patrulare a oraşului Mariupol, Mihail Vershinin.

„Într-adevăr, pe teritoriul uzinei Azovstal se află un număr mare de civili, inclusiv femei, copii, bătrâni şi sugari, inclusiv. Aceşti oameni s-au ascuns de bombardamente pentru că există un adăpost care le permite să supravieţuiască o perioadă de timp bombardării. .” – a spus el.

Vershinin a spus că locuitorii oraşului „nu au încredere în ruşi – văd ce se întâmplă în oraş şi, prin urmare, rămân la fabrică”. 

Vershinin a spus că ocupanţii au pus un bandaj alb pe piciorul drept şi pe braţul stâng al tuturor locuitorilor din Mariupol. Toţi adversarii militari, adică Federaţia Rusă şi aşa-numita „DPR”, au exact aceleaşi marcaje, iar aceşti oameni pot muri, adică aceasta este o informaţie confirmată”, a spus Vershinin.

UPDATE 01.27 În ultima zi, apărătorii ucraineni au distrus cinci ţinte aeriene ale ocupanţilor ruşi - un avion, trei elicoptere şi un UAV, a anunţat pe Facebook de Comandamentul Forţelor Aeriene ale Forţelor Armate ale Ucrainei.

Se observă că chiar şi în timpul marii sărbătorii a Paştelui (catolic, n.ed.), ocupanţii ruşi au continuat să bombardeze şi să tragă cu rachete şi artilerie în mai multe oraşe paşnice ucrainene.

„Toată lumea creştină sărbătoreşte acum Paştele, una dintre cele mai importante sărbători religioase. Iar ocupanţii ruşi continuă să bombardeze, să tragă cu rachete şi artilerie în oraşele paşnice ucrainene, aducând durere, moarte şi distrugere. În primul rând, aceste crime de război au loc în teritorii controlate parţial de inamic. Vorbim despre estul şi sudul Ucrainei, unde rasiştii şi-au săpat şi şi-au crescut semnificativ mijloacele de apărare aeriană”, se arată în comunicat.

UPDATE 00.28 "Lumea democratică trebuie, de asemenea, să reacţioneze la ceea ce fac ocupanţii în sudul Ucrainei - în regiunile Herson şi Zaporojia. Acolo se construiesc centre de tortură. Autorităţile locale şi oricine este considerat vizibil pentru comunităţile locale sunt răpiţi", a spus el.

Zelensky a remarcat că ocupanţii şantajau şi profesorii, furau bani pentru plata pensiilor, blocau şi furau ajutorul umanitar şi lăsau oamenii să moară de foame.

"De asemenea, ocupanţii încearcă să distrugă regiunile Herson şi Zaporizhia, urmând exemplul aşa-numitelor RPD şi RPL (republicile polpulare Doneţk şi Lugansk). Ei transferă acest teritoriu în zona rublei şi îl subordonează maşinii administrative a Rusiei", a spus Zelensky.

UPDATE 00.10 Armata ucraineană care acum se află asediată în Mariupol a refuzat să se predea, ca răspuns la propunerea Rusiei. Armata, a declarat premierul ucrainean Denys Shmyhal.

00.01 Ucraina nu poate renunţa la teritoriile sale. Acest lucru a fost declarat de preşedintele Vladimir Zelensky într-un interviu pentru CNN, difuzat duminică, răspunzând la o întrebare despre perspectivele negocierilor cu Rusia. „Nu putem renunţa la teritoriul nostru, dar trebuie să găsim o modalitate de dialog cu Rusia. (...) Putem lupta cu Federaţia Rusă chiar şi timp de 10 ani", a spus el.

 

Bucha FOTO Gettyimages

Imagini din aceeasi galerie
  • Bucha FOTO Gettyimages
  • Bucha FOTO Gettyimages
  • Irpin FOTO Gettyimages
  •  Bucha FOTO Gettyimages
  • Bucha FOTO Gettyimages
  •  Bucha FOTO Gettyimages
  •  Bucha FOTO Gettyimages
  • Irpin FOTO Gettyimages
  • Irpin FOTO Gettyimages
  • Irpin FOTO Gettyimages
  • Irpin FOTO Gettyimages
  • Irpin FOTO Gettyimages
  • Irpin FOTO Gettyimages
  • Bucha FOTO Gettyimages
  • Bucha FOTO Gettyimages
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările