Familiile militarilor de pe „Moskva” acuză Kremlinul: „Au spus că tot echipajul a fost evacuat. Este o minciună crudă şi cinică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moskva înainte de scufundare
Moskva înainte de scufundare

După mai multe zile de la scufundarea crucişătorului Moskva, Rusia ascunde informaţii referitoare la situaţia marinarilor militari aflaţi la bord. În tot acest timp, familiile încearcă să afle dacă cei dragi lor mai trăiesc sau nu.

Yulia Tsyvova este una dintre mamele care a cautat informaţii despre fiul ei, Andrei, care se afla la bordul navei Moskva. Apoi, luni, 18 aprilie, a primit un telefon de la Ministerul Apărării în care era anunţată că băiatul a murit, relatează The Guardian.

„Avea doar 19 ani, era un militar. Nu mi-au spus nimic altceva, nicio informaţie despre momentul în care va fi înmormântarea. Sunt sigur că el nu este singurul care a murit”, declară mama.

Ministerul rus al Apărării încearcă să ascundă informaţiile referitoare la starea celor aproximativ 510 militari care se aflau la bordul crucişătorului în momentul în care acesta s-a scufundat. Numărul total de morţi, răniţi şi dispăruţi rămâne un secret de stat.

Moartea lui Andrei este a doua confirmată. Alte trei familii au ieşit public spunând că nu-şi pot găsi băieţii care erau la bord.

„Acest regim nu a fost niciodată foarte transparent în ceea ce priveşte victimele”, a declarat Alexander Gabuev, de la Carnegie Moscow Center.

Deşi Vladimir Putin a negat iniţial folosirea recruţilor în acest război, ministerul Apărării a fost nevoit să recunoască că a folosit şi recruţi după ce unii dintre ei au fost capturaţi în Ucraina. 

Şi pe Moskva, mai mulţi părinţi susţin că au fost îmbarcaţi şi recruţi, nu doar soldaţi profesionişti. 

Au fost şi familii care şi-au recunoscut rudele printre supravieţuitori, în imaginile video prezentate de oficialii ruşi. 

Eskender Djeparov a declarat că l-a recunoscut pe fratele său Akbar într-o înregistrare video. „Am fost foarte fericiţi când l-am văzut în videoclipul echipajului din Sevastopol", a spus Djeparov. "A doua zi după tragedie, a sunat-o pe mama noastră şi ne-a spus că este în viaţă şi bine. Că nu ar trebui să-şi facă griji pentru el. Nu ne-a spus ce s-a întâmplat, nu spune mare lucru. El ne apelează de la numere diferite."

Dar nu toate familiile sunt atât de norocoase. Shkrebets a fost unul dintre primii care au cerut public răspunsuri despre fiul său. "Au spus că întregul echipaj a fost evacuat. Este o minciună! O minciună crudă şi cinică!"

Soţia sa, Irina, a declarat pentru site-ul independent rus Insider că au văzut aproximativ 200 de marinari răniţi la un spital militar din Crimeea în timp ce îşi căutau fiul. Echipajul total al Moskva a fost estimat la puţin peste 500.

"Ne-am uitat la fiecare copil ars. Nu pot să vă spun cât de greu a fost, dar nu l-am putut găsi pe al meu. Ne-am uitat în Krasnodar şi peste tot am sunat în fiecare loc, dar nu l-am găsit”, a spus mama.

Familiile care-şi caută supravieţuitorii se contactează între ele în speranţa că poate ceilalţi au mai multe informaţii. Unii postează mesaje pe reţele sociale, mesaje care dispar apoi de pe internet, iar alţii discută cu presa sub protecţia anonimatului deoarece se tem de regimul de la Kremlin.

Mama unui alt marinar a declarat pentru site-ul Novaya Gazeta Europe că trei rachete au lovit Moskva. Ea a spus că aproximativ 40 de persoane au murit, mai multe au fost date dispărute şi "sunt mulţi răniţi".

Vă recomandăm şi: 

Moskva, periculoasă chiar şi scufundată. Ce rachete nucleare putea avea la bord nava-amiral a ruşilor

Cum a reacţionat un jurnalist apropiat de Putin după nimicirea crucişătorului Moskva: „Spuneţi-mi, cum aţi reuşit s-o pierdeţi?” VIDEO

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite