Ofensiva rusă s-a intensificat în estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ
FOTO ARHIVĂ

Atât oficialii ucraineni, cât şi Ministerul rus al Apărării au raportat acţiuni militare pe scară largă în estul Ucrainei în ultimele 24 de ore, relatează CNN.

Pavlo Kirilenko, şeful administraţiei militare regionale Doneţk, a declarat că atacurile ruseşti cu rachete asupra oraşului Kramatorsk au distrus cel puţin opt clădiri rezidenţiale, dar şi altă infrastructură civilă.

„Bombardamentele de artilerie de-a lungul liniei frontului nu au încetat toată noaptea. Inamicul a tras cel mai intens în direcţiile Mariinka, Avdiivka şi Ocheretyne. Până acum nu au fost raportate victime civile, dar multe case au fost avariate şi aprovizionarea cu electricitate şi gaze a fost întreruptă”, a spus Kirilenko.

Toate cele trei oraşe au suferit bombardamente ample în ultimele săptămâni, dar rămân sub control ucrainean.

În vecinătatea Lugansk, Ministerul de Interne ucrainean a declarat că duminică, forţele ruse „au tras mortare, artilerie şi mai multe lansatoare de rachete la Severodoneţk, Rubijne, Kreminna, Lysychansk, Popasna, Hirske şi Zolote”.

„Inamicul vizează în mod deliberat gospodăriile cu mai multe etaje. Din cauza bombardamentelor, 29 de aşezări au rămas fără electricitate, 38 de aşezări sunt fără alimentare cu gaz... Nu există alimentare cu apă în Rubijne, Popasna”, a adăugat acesta.

Aceste localităţi formează un grup de aşezări urbane care au fost în prima linie ucraineană de câteva săptămâni şi au suferit daune mari. Oficialii ucraineni estimează că 70% din Severodoneţk a fost distrus.

    

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a transmis luni că forţele ruse au lansat rachete de precizie pe teritoriul Ucrainei, susţinând că au distrus în cursul nopţii de duminică spre luni 16 instalaţii militare ucrainene; rachetele ruseşti au mai lovit: cinci posturi de comandă ucrainene, o instalaţie de depozitare a combustibilului, trei depozite de muniţii, dar şi personal şi echipament militar. Cele mai multe dintre ţinte au fost în Donbas sau în împrejurimi.

Autorităţile din regiunea ucraineană Zaporijie, care se învecinează cu Doneţk, spun că brigăzile teritoriale de apărare „au luptat pe toată lungimea liniei frontului”.

Purtătorul de cuvânt al administraţiei militare regionale  Zaporijie, colonelul Ivan Arefiev, a declarat că au avut loc bombardamente ruseşti în mai multe sate în interiorul regiunii Doneţk, inclusiv în Staromaiorske şi Makarivka. Mai multe aşezări din interiorul regiunii Zaporijie au fost, de asemenea, lovite, a spus el.

„Trupele ruse folosesc tancuri, vehicule blindate de transport de trupe şi infanterie. În plus, bombardează aşezările din regiune cu aviaţie, lansatoare de rachete multiple GRAD, artilerie cu arme de calibru mic, mortare de 120 mm şi mitraliere de calibru mare", a spus Arefiev, adăugând că „operaţiuni de contraofensivă cu sprijinul aviaţiei, lansatoare de rachete multiple, artilerie, mortiere, vehicule blindate de transport de trupe” sunt în curs.

Potrivit unei analize CNN a câmpurilor de luptă, majoritatea satelor lovite din Zaporojie nu fuseseră vizate anterior.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite