Ruşii de la Lukoil ameninţă cu închiderea rafinăriei Petrotel. Procurorii au blocat stocurile strategice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrotel este a treia rafinărie ca mărime din România, care furnizează carburanţi pentri cele 300 de benzinării Lukoil din ţară, dar şi la export   FOTO Dana Mihai
Petrotel este a treia rafinărie ca mărime din România, care furnizează carburanţi pentri cele 300 de benzinării Lukoil din ţară, dar şi la export   FOTO Dana Mihai

Dacă în urmă cu două zile Lukoil anunţa că va reporni rafinăria Petrotel de lângă Ploieşti, după ridicarea parţială a sechestrului asigurător de către procurori, ieri gigantul rus s-a răzgândit şi ameninţă cu închiderea definitivă a unităţii şi pierderea taxelor colectate de către stat.

Lukoil a încheiat o înţelegere cu procurorii, însă conducerea de la Moscova va decide până vineri dacă acceptă termenii acestui pact şi dacă rafinăria Petrotel va fi repornită, a declarat Vladimir Nekrasov, vicepreşedinte pe rafinare, marketing şi distribuţie al grupului rus. Oficialul grupului rus nu a precizat însă care sunt termenii înţelegerii.  

„În acest moment ne sunt blocate stocurile strategice de ţiţei şi produse petroliere şi avem sechestru asigurător pe tot patrimoniul rafinăriei şi pe debitele Lukoil România faţă de Petrotel. Am propus o înţelegere pentru revizuirea acestor măsuri asiguratorii. Dacă vom ajunge la un acord, vom reporni rafinăria, dacă nu, nu“, a spus Nekrasov, la Ploieşti.

El s-a întâlnit atât cu procurorul de caz, cât şi cu vicepremierul Liviu Dragnea şi cu Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie. „Noi considerăm că taxele de 700 de milioane de dolari plătite până acum în acest an pot reprezenta măsuri asiguratorii“, a continuat el.

Parchetul Curţii de Apel Ploieşti a făcut săptămâna trecută percheziţii la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei. Andrey Bogdanov, directorul general al Petrotel Lukoil, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

„Uite sechestrul, nu e sechestrul“

După ce zilele trecute premierul Victor Ponta a criticat procurorii, spunând că ruşii „nu plecau cu conductele“ sau cu rafinăria din ţară şi că susţine salvarea locurilor de muncă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus ridicarea parţială a sechestrului şi extinderea sa, într-un mod în care să se garanteze atât recuperarea prejudiciului de un miliard de lei, dar şi continuarea activităţii rafinăriei, astfel încât aceasta să poată să îşi plătească angajaţii.

Potrivit lui Nekrasov, în prezent se află sub sechestru 100.000 tone ţiţei şi circa 60.000 tone de benzină şi motorină. De asemenea, tot patrimoniul rafinăriei este sub sechestru, precum şi datoriile pe care Lukoil România le are către Petrotel.

Parchetul Curţii de Apel Ploieşti a precizat că deciziile luate în cazul Petrotel Lukoil au rezultat în urma discuţiilor cu reprezentanţii conducerii societăţii şi „nu urmare a unor declaraţii cu caracter public făcute de persoane din spaţiul politic“.

Astfel, „procurorii nu au ridicat în totalitate măsurile asigurătorii, ci le-au extins asupra altor bunuri, astfel încât să fie garantată în perspectivă acoperirea prejudiciului; ridicarea sechestrului asupra contului a fost parţială şi a avut la bază dorinţa de a nu afecta salariaţii S.C. Petrotel Lukoil SA Ploiesti; pe de altă parte s-a urmărit să se permită continuarea activităţii societăţii astfel încât o parte a profitului obţinut să fie consemnat pentru acoperirea prejudiciului; - aceste demersuri au rezultat ca fiind necesare din discuţiile purtate cu reprezentanţii societăţii cercetate şi nu urmare a unor declaraţii cu caracter public făcute de persoane din spaţiul politic; - în cursul acestor discuţii desfăşurate, în limitele şi în condiţiile legii, au fost identificate modalităţi alternative de instituire a măsurilor asiguratorii care să evite consecinţe sociale şi economice nedorite“, se arată în comunicatul Parchetului.

„Justiţie chirurgicală“

De altfel, Ponta s-a referit şi ieri la acest caz, spunând că „actul de justiţie trebuie să fie unul chirurgical, nu dai cu bomba nucleară, omori pe toată lumea în jur şi îl prinzi pe cel vinovat“. 

Anterior, Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) s-a sesizat în privinţa declaraţiilor premierului Victor Ponta legate de dosarul Lukoil, şedinţa urmând să aibă loc azi.

Ponta a declarat luni că procurorul este suveran şi independent în cercetarea cazului, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi. „Totuşi, aici nu e vorba că am prins pe cineva furând o maşină şi indisponibilizăm maşina, aici să indisponibilizezi conducte...bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România. Dar justiţia este independentă îşi face datoria şi bănuiesc că, dacă se întâmplă ceva rău, cei 3.500 de oameni o să vină la mine, că aşa e cu justiţia“, a spus Ponta.

În cazul în care ruşii vor decide repornirea rafinăriei, atingerea capacităţii de 100% la producţie poate dura şi două săptămâni, a declarat Gheorghe Paraschivoiu, liderul de sindicat al angajaţilor din Petrotel Lukoil.

Eficienţă pe lanţul valoric, pierderi în acte

Deşi anul trecut a înregistrat pierderi de 928 de milioane de lei, rafinăria Petrotel este eficientă din punct de vedere valoric pentru grupul rus Lukoil, datorită faptului că ţiţeiul este importat uşor din Rusia, pentru că există conductele care o alimentează, dar şi pentru că Lukoil deţine o reţea de 300 de benzinării pentru a valorifica producţia, a declarat, pentru „Adevărul“, Constantin Tampiza, fost coordonator al activităţii Lukoil în România. „Plasamentul României este convenabil: există o conductă care duce ţiţei la Novorossiysk, apoi se transportă cu vaporul, distanţa nu e mare. Lukoil are distribuţie, plus export în alte state, în Moldova sau Serbia. Din punct de vedere al logisticii, rafinăria de la Burgas nu poate acoperi necesarul Lukoil din România, nici cu trenul, nici cu vaporul“, a spus Tampiza.

Din punct de vedere economic, închiderea rafinăriei ar însemna scăderea ofertei, ceea ce ar duce la creşterea preţurilor la carburanţi, consideră şi Ionuţ Purica, expert în energie. „Noi suntem la punctul în care preţul e la limită, mai ales după introducerea accizei de 7 eurocenţi. Lumea e la limită în ceea ce priveşte suportarea preţului. O scădere a consumului înseamnă pierderi pentru toate companiile petroliere din piaţă. De asemenea, ar însemna o creştere a preţurilor la transportatori“, a afirmat Purica.

   

Ponta îl bagă artificial pe Sârbu în scandal

Premierul Victor Ponta a declarat ieri că „problema Lukoil s-a transformat într-o chestiune politică“, însă ca rezultat al campaniei deşănţate „a domnului Sârbu (Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax – n.r.) şi a trustului său de presă“.

„Mă deranjează că ceea ce cred că trebuie să facă orice prim-ministru responsabil faţă de români s-a transformat prin campania deşănţată a domnului Sârbu şi a trustului său de presă, care, de altfel, e la fel de evazionist ca şi Lukoil, doar că dânsul are presă“, a adăugat Ponta, citat de Hotnews.

Premierul se referă la percheziţiile făcute în luna aprilie în mai multe locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, la sediile a 28 de firme, într-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală, prejudiciul estimat ridicându-se în acel dosar la 5,4 milioane de lei, în vreme ce alţi 23 de milioane de lei ar fi fost spălaţi.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/lukoil-1" target="_blank">View the story "lukoil" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite