Avertisment grav de la Moody’s după trei desemnări de premier eșuate. Alexandru Nazare: „Nu putem controla deciziile agenţiilor de rating”
Agenția Moody’s avertizează că eșecul Parlamentului de a forma un Guvern, a treia oară din mai, pune în pericol consolidarea fiscală a României.

Analiștii de la Moody’s consideră că sunt șanse tot mai mari ca partidele politice să nu reușească să obțină suficient sprijin politic pentru adoptarea bugetului pe 2027 până la sfârșitul acestui an.
Agenția precizează că evoluțiile politice din următoarele săptămâni vor fi importante pentru consolidarea fiscală.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuţie cu reprezentanţii agenţiei de rating Moody's, cărora le-a prezentat situaţia actuală a finanţelor publice, evoluţia execuţiei bugetare şi provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 şi predictibilitate pentru anii următori.
Potrivit ministrului, Moody’s atrage atenţia că lipsa unei majorităţi guvernamentale şi condiţiile mai dificile de finanţare pot pune presiune asupra continuării consolidării după 2026.
„Progresele din 2026 ne dau o bază solidă. Mesajul transmis către Moody’s este că această direcţie trebuie continuată printr-un buget credibil pentru 2027 şi predictibilitate pentru anii următori”, spune Alexandru Nazare pe Facebook.
Ministrul interimar al Finanţelor anunţă că joi seară a avut o nouă discuţie cu reprezentanţii Moody’s, în care a explicat situaţia actuală a finanţelor publice, evoluţia execuţiei bugetare şi provocările pe care le avem în faţă pentru 2027.
„Comentariul publicat azi de agenţie trebuie citit în întregime. Nu este o acţiune de rating, iar Moody’s constată explicit că ajustarea fiscală a României a depăşit semnificativ aşteptările în acest an: deficitul cash a coborât la 2,9% din PIB la opt luni, de la 4,5% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Execuţia bugetară din aceste 8 luni rămâne principalul nostru argument în discuţiile cu agenţiile de rating. În acelaşi timp, Moody’s atrage atenţia că lipsa unei majorităţi guvernamentale şi condiţiile mai dificile de finanţare pot pune presiune asupra continuării consolidării după 2026”, precizează ministrul Finanţelor.
Nazare menţionează că agenţiile, investitorii şi Comisia Europeană analizează deja la capacitatea României de a continua ajustarea în 2027 şi 2028.
„Avem nevoie ca bugetul pentru 2027 să fie construit şi adoptat la timp, pe baza unui plan fiscal credibil şi predictibil. Incertitudinea politică are efecte economice şi financiare reale. Moody’s arată că evoluţiile politice din următoarele săptămâni vor conta pentru evaluarea durabilităţii ajustării şi consideră tot mai dificilă adoptarea bugetului pentru 2027 până la sfârşitul anului în lipsa unui sprijin politic suficient”, subliniază el.
Ministrul mai spune că aseară a explicat şi de ce un calendar politic care întârzie construcţia şi execuţia bugetului pentru anul viitor amplifică riscurile pe care creditorii şi agenţiile de rating le urmăresc.
„Nu putem controla deciziile agenţiilor de rating sau evoluţiile din pieţele internaţionale. Putem controla însă datele noastre, deciziile fiscal-bugetare şi credibilitatea pe care România o construieşte prin consecvenţă. Am recuperat mult din încrederea pierdută. Următoarea etapă este să demonstrăm că progresul din 2026 nu este temporar şi că România poate continua consolidarea, protejând în acelaşi timp investiţiile şi creând condiţiile pentru reducerea costurilor de finanţare şi relansarea economiei”, afirmă Alexandru Nazare.




















































