O parte dintre cei 409 oameni relocați după descinderile DIICOT ar putea reveni la azilul din Dumbrava. Soluția căutată de autorități
O parte dintre persoanele vulnerabile evacuate din casele lui Viorel Pașca ar putea reveni la Dumbrava până la sfârșitul anului. Pașca spune că a discutat cu șefa ANPDPD, care ar fi fost mandatată să găsească o soluție pentru acreditarea și licențierea serviciilor oferite.

Viorel Pașca a anunțat vineri, într-o postare pe Facebook, că șefa Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), Ana Rădulescu, a fost mandatată de ministrul Pâslaru să facă demersurile necesare pentru ca, până în decembrie, persoanele relocate care își doresc acest lucru să poată reveni la Dumbrava.
„Doamna Ana Rădulescu, șefa ANPDPD, a fost mandatată de domnul ministru Pâslaru, pentru a face demersurile necesare ca până în luna decembrie, bolnavii «relocați» care doresc, să se întoarcă la Dumbrava”, a scris Pașca.
Acesta susține că reprezentanta autorității i-a transmis că instituția este dispusă să sprijine acreditarea și licențierea serviciilor care ar urma să fie oferite la Dumbrava.
„Ieri am avut o discuție cu domnia sa, și m-a asigurat de tot sprijinul dumnealor pentru acreditarea și licențierea serviciilor oferite în acest sens”, a mai transmis Pașca.
Ce variantă caută autoritățile
Potrivit lui Viorel Pașca, principala problemă este identificarea unei forme de organizare care să permită funcționarea legală a așezământului, fără transformarea acestuia într-un azil privat.
„Provocarea acum, este să găsim formula potrivită pentru a găsi o modalitate de a funcționa, acreditat și licențiat, fără a mă «transforma» în azil privat, lucru pe care nu mi l-am dorit niciodată”, a afirmat el.
Contactat de presa locală, Pașca a explicat că șefa ANPDPD i-ar fi prezentat mai multe variante de servicii sociale, inclusiv posibilitatea unor locuințe protejate.
„Eu nu vreau să fiu azil privat, cum mă sfătuiau toți. Doamna spunea că sunt și alte modalități pentru a funcționa, tot, bineînțeles, acreditat. Sunt mai multe variante de a face asistență socială, ca să zic așa, fără să faci un azil”, a declarat Pașca pentru Bihoreanul.
El susține că o astfel de formulă ar presupune reguli diferite față de cele aplicabile unui azil pentru persoane vârstnice.
„Sunt destul de multe diferențe (n.r. - între azil și locuință protejată). De exemplu, la un azil trebuie să ai cel mult doi într-o cameră, cu baie proprie, iar vârsta minimă e 65 de ani, pe când dincolo poți să ai și de 40 de ani. Apoi sunt multe reguli, de exemplu eu nu i-aș putea interzice (n.r. - la azil) să fumeze sau să vină să-i ducă pachet, pe când eu nu sunt de acord cu ideile astea”, a explicat el.
Viorel Pașca cere întoarcerea bolnavilor la Dumbrava: „Lăsați-i să revină acolo unde doresc”. El cere soluții pentru a intra în legalitatePașca a precizat că își dorește ca în continuare să poată primi persoane vulnerabile care nu au familie sau alte forme de sprijin.
„În plus, la azilele private este o taxă pentru internarea bolnavului, eu nu vreau cu bani, eu vreau oameni săraci, oameni care n-au pe nimeni, oameni de pe străzi”, a declarat acesta.
Reprezentanții autorităților ar urma să meargă la Dumbrava
Următorul pas ar fi o evaluare la fața locului, pentru a se stabili ce formă de serviciu social poate fi autorizată în actualele condiții.
„Vor veni la fața locului. Vor vedea exact ce avem și la ce ne pliem, adică ce se poate face acolo. Cu siguranță se poate face ceva și să găsim soluția cea mai bună, soluția ideală, ca să putem funcționa autorizați”, a declarat Viorel Pașca.
Acesta a precizat că reprezentanții autorităților ar putea veni fie de la Oradea, fie în urma unei solicitări transmise de la București.
„Probabil din Oradea vor trimite pe cineva sau de la București o să sune la Oradea să vină, să analizeze, să vadă ce anume se poate face, cum am putea funcționa. Pentru că ei vor să ne dea autorizație și licență, adică să ne ajute în sensul ăsta”, a adăugat Pașca.
Ce s-a întâmplat cu cei 409 de oameni
În urma descinderilor DIICOT din 30 iunie, 409 persoane vulnerabile au fost preluate din așezămintele coordonate de Viorel Pașca și relocate în centre sociale și unități medicale din 20 de județe. Dintre acestea, 149 erau încadrate în grad de handicap, 212 erau vârstnici, iar 15 persoane au fost internate în spitale pentru supraveghere medicală.
În dosarul deschis după descinderi, Viorel Pașca, soția sa, cei trei fii ai acestora și administratoarea caselor din Dumbrava, Incești și Tinca au fost cercetați pentru trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat. Curtea de Apel București a decis ulterior ca cei șase să fie cercetați în libertate și a înlăturat controlul judiciar, după ce Tribunalul București respinsese anterior propunerea de arestare preventivă.
Potrivit motivării Curții de Apel București, procurorii nu au prezentat suficiente dovezi clare pentru acuzațiile de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat. Instanța a înlăturat măsurile preventive dispuse în cazul celor șase persoane cercetate în dosar.




















































