Tinerii sunt mai singuri ca oricând. „Sunt măritată de cinci ani și nu m-am simțit niciodată mai singură”
0Un raport global despre fericire arată că 19% dintre tinerii de pe mapamond nu au nicio persoană la care să poată apela pentru sprijin. Paradoxal, generația cea mai conectată digital trăiește una dintre cele mai mari forme de singurătate.
Potrivit World Happiness Report 2025, în capitolul realizat de cercetătorii Rui Pei și Jamil Zaki de la Universitatea Stanford, legăturile sociale reprezintă cel mai puternic indicator al stării de bine în rândul tinerilor.
Totuși, la ora actuală, în ciuda abundenței de mijloace de comunicare, tinerii sunt mai izolați ca niciodată. În 2023, 19% dintre tinerii de pe mapamond au declarat că nu au nicio persoană la care pot apela când au nevoie de ajutor, arată datele din sondajul Gallup World Poll, analizate în raport.
Declinul conexiunilor sociale este la nivel global, dar se manifestă diferit în funcție de regiune. Japonia, de pildă, are cele mai ridicate niveluri de izolare, acolo peste 30% dintre tineri au declarat că nu au persoane apropiate. În Nigeria, Egipt sau Filipine, proporția scade sub 10%. În schimb, tinerii din Statele Unite raportează nu doar mai puține conexiuni apropiate, ci și o calitate mai scăzută a sprijinului social, un factor care, potrivit raportului, explică parțial scăderea indicelui general al fericirii în rândul americanilor sub 30 de ani.
Deși adolescența târzie și începutul maturității au fost considerate perioadele cele mai sociabile din viață, tendința s-a inversat. „Singurătatea în rândul tinerilor adulți a crescut constant în ultimele patru decenii”, avertizează raportul. Chiar și după pandemie, nivelul singurătății nu a revenit la valorile anterioare. Jumătate dintre studenții americani declarau, în 2023, că se simt semnificativ singuri, cu aproape 5% mai mult decât înainte de perioada pandemică.
Rui Pei și Jamil Zaki susțin că rețeta pentru echilibrul emoțional nu este retragerea, ci apartenența. Conexiunile umane nu doar că oferă sprijin în fața stresului, dar modelează sănătatea și fericirea pe termen lung. „Fiecare prietenie formată în primele săptămâni de facultate reduce semnificativ probabilitatea unei deteriorări a sănătății mintale”, scriu autorii. Cu alte cuvinte, prietenii de început de drum pot influența întreaga traiectorie a vieții emoționale.
Ce spun oamenii despre singurătate
Pe Reddit, un utilizator a scris că: „Singurătatea nu înseamnă să fii singur. Înseamnă să n-ai pe nimeni.” Postarea a adunat sute de reacții și comentarii de la oameni din toată lumea, care au descris, cu sinceritate ce înseamnă absența conexiunii.
Un tânăr a spus: „Mă simt ca un personaj secundar în viața tuturor, dar preferat în viața nimănui.” Altul i-a răspuns: „Am avut aceeași senzație. Parcă toată lumea mă plăcea, dar nimeni nu mă iubea cu adevărat.” O femeie a adăugat: „Sunt măritată de cinci ani și nu m-am simțit niciodată mai singură. E cumplit să trebuiască să cerșești atenție de la cineva care spune că te iubește.”
Mulți utilizatori au descris singurătatea nu ca pe o lipsă de companie, ci ca pe o absență a vreunui sens. „Poți fi înconjurat de oameni și totuși să te simți îngrozitor de singur. E atunci când nimeni nu te mai vede cu adevărat.” Altcineva a comparat senzația cu „o casă frumoasă pe dinafară, dar pustiită pe dinăuntru”.
Pentru unii, singurătatea e și o etapă de transformare. „Uneori trebuie să fii singur ca să te regăsești. Să înveți cine ești, fără zgomotul lumii din jur.” Iar un alt utilizator a scris că „A fi singur nu e același lucru cu a fi singuratic. Una e un munte, alta e un drum drept.”
Printre răspunsuri, cineva a opinat: „Singurătatea e ca o rană care nu se vede. Și, cel mai adesea, doare tocmai pentru că nu o observă nimeni.”
„Fericirea este o stare pe care ţi-o creezi singur”
În cartea „Rețete pentru fericire” (Editura For You), Ken Keyes Jr. scria: „Nu aştepta ca lumea să se încadreze cât mai fidel în tiparele şi modelele tale pentru ca numai apoi să poţi făuri experienţa păcii şi a bucuriei. Fericirea este o stare pe care ţi-o creezi singur! Iar timpul trece! Să iubeşti mai mult şi să pretinzi mai puţin nu sunt numai cele mai bune lucruri pe care le poţi face pentru tine, ci sunt şi fapte bune pe care le poţi face în beneficiul întregii omeniri, arătând că îţi pasă.”
Keyes nu vorbea despre retragerea din lume, ci despre transformarea felului în care ne raportăm la ea. Fericirea nu depinde de ceilalți, ci de calitatea cu care ne deschidem către ceilalți. Într-o lume în care 19% dintre tineri spun că nu au pe nimeni la care să apeleze, mesajul lui devine o formă de igienă interioară: iubirea autentică începe când încetăm să așteptăm ca ceilalți să se potrivească proiecțiilor noastre.
Din volumul său reiese că nefericirea nu provine din absența celorlalți, ci din frica noastră de a fi răniți. În încercarea de a controla relațiile și de a evita durerea, ajungem să trăim în izolare emoțională. Ne construim mecanisme de apărare sofisticate: justificări, orgolii, exigențe morale, care ne oferă o iluzie de siguranță, dar ne răpesc capacitatea de a simți conexiunea autentică.
Pentru Keyes, drumul către fericire nu avea legătură cu autocontrolul sau perfecțiunea morală, ci cu vulnerabilitatea asumată. El descria, de pildă, iubirea ca pe o energie care curge liber între oameni, atât timp cât nu încercăm să o condiționăm sau să o manipulăm. Când încetăm să-i schimbăm pe ceilalți și începem să-i vedem așa cum sunt, apare adevărata înțelegere.
Aceeași perspectivă se regăsește, sub altă formă, și în datele recente din World Happiness Report 2025, care arată că persoanele ce simt că pot apela la cineva apropiat atunci când trec printr-o criză au o probabilitate cu 16% mai mare să se declare satisfăcute de viața lor. Fericirea nu se construiește în singurătate, ci în oglinda relațiilor care ne arată cine suntem.
Pentru Ken Keyes, fericirea era un exercițiu zilnic de conștiență și iubire activă. Ea nu presupune transformarea radicală a propriei persoane, ci redescoperirea naturii interioare de dincolo de frică. În acest sens, mesajul său rămâne actual: adevărata eliberare apare atunci când nu mai trăim sub imperiul apărării, ci în deschiderea care permite vieții și celorlalți să ne atingă.
De ce e tot mai greu pentru Generația Z să se conecteze
„Conectarea socială este esențială pentru starea noastră de bine, dar tinerii adulți ezită tot mai mult să interacționeze unii cu alții, într-o lume online și polarizată”, explica, de curând, psihologul Jamil Zaki de la Universitatea Stanford, coautor al capitolului despre sănătatea mentală a tinerilor din World Happiness Report 2025. Conform spuselor sale, această deconectare are un cost major: tinerii raportează niveluri de fericire mai scăzute decât adulții de vârstă mijlocie sau vârstnicii.
„Unul dintre cele mai eficiente moduri de a ne îmbunătăți starea de bine este să fim împreună cu ceilalți”, spunea Zaki. „Să petrecem timp cu prietenii, să ajutăm străini, să vorbim sincer despre greutățile noastre: toate cresc fericirea, reduc stresul și atenuează simptomele depresiei.” El observă un paradox al epocii moderne: „Anii 2020 au adus o creștere spectaculoasă a conceptului de self-care, activități menite să reducă stresul, dar care se concentrează, de fapt, pe a fi singur, doar în condiții mai plăcute. Nu e nimic rău în asta, desigur. Dar starea de bine se construiește, cel mai adesea, acolo, împreună cu ceilalți.”
Cercetările lui Zaki arată că oamenii tind să subestimeze cât de prietenoși, deschiși și empatici sunt ceilalți. „Facem presupuneri sumbre despre oameni în general, dar când interacționăm cu persoane reale, ne dăm seama că majoritatea sunt calde și rezonabile.” Această percepție greșită duce la izolare: evităm exact relațiile care ne-ar putea face mai fericiți. Pe de altă parte, spune Zaki, atunci când depășim inerția și avem curajul să ne apropiem de alții, „surprizele plăcute sunt peste tot”.
Antidotul pentru singurătate: să recunoaștem cât de mult le pasă celorlalți
Într-un studiu publicat în Nature Human Behavior în octombrie 2025, echipa condusă de Rui Pei și Jamil Zaki a identificat un alt obstacol major: tinerii nu cred că altora le pasă de ei. Dar datele arată contrariul.
Analizând peste 5.000 de studenți de la Stanford, cercetătorii au descoperit un fenomen numit empathy perception gap „decalajul percepției empatiei”. Cu alte cuvinte, studenții îi considerau pe colegii lor mai puțin empatici și mai puțin dispuși să ajute decât erau, în realitate. Cei care îi percepeau pe ceilalți ca fiind mai empatici aveau o stare psihologică mai bună și mai mulți prieteni.
Pentru a corecta această percepție, cercetătorii au desfășurat o intervenție simplă: o campanie de postere în cămine, bazată pe date reale. Mesajele afișate încurajau studenții să aibă încredere în dorința celorlalți de a se conecta. Rezultatul? Studenții care au văzut posterele i-au perceput pe ceilalți ca fiind mai empatici și au început mai des conversații spontane, chiar și atunci când nu știau dacă vor fi bine primite.
Un alt experiment, derulat printr-o aplicație mobilă, trimitea mesaje cu sugestii practice: „Trimite un compliment unui necunoscut” sau „Scrie unui prieten cu care n-ai mai vorbit de mult.” După trei săptămâni, participanții erau cu aproape 90% mai dispuși să iasă din zona de confort și să se conecteze cu ceilalți.
„Atunci când vreun student ezită dacă să scrie unui vechi prieten sau să salute pe cineva nou, sper ca acest studiu să-i vină în minte și să-l încurajeze să-și asume acel mic risc social”, spunea Rui Pei. „În jurul fiecăruia dintre noi există o lume plină de oameni care vor, de fapt, să fie prietenoși.”
Notă: articolul include linkuri afiliate. Comisioanele obținute ajută la susținerea acestui site.
Se încarcă comentariile...
