Video Dans de senzație al viitorului ministru al Sănătăţii din guvernul Peter Magyar, în fața Parlamentului. Aclamat de mulțime ca un star rock
0Celebrul „politician dansator” al Ungariei, Zsolt Hegedűs, care va deţine portofoliul sănătăţii în noul guvern de la Budapesta, a făcut sâmbătă, 9 mai, din nou furori executând un dans al bucuriei chiar pe treptele Parlamentului după ce Peter Magyar a fost învestit prim-ministru, punând capăt oficial celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orban.

Hegedűs este considerat una dintre figurile-cheie din echipa noului prim-ministru, dar el a devenit celebru în noaptea alegerilor din 12 aprilie când a executat mişcări de dans îndrăzneţe în stilul AC/DC atunci când conducerea partidului a ieşit în mijlocul susţinătorilor. Imaginile s-au viralizat pe reţelele sociale.
Sâmbătă, învestirea lui Peter Magyar ca nou prim-ministru a fost sărbătorită din nou în public, chiar în faţa Parlamentului, unde au venit zeci de mii de susţinători şi s-au desfăşurat concerte în aer liber, ocazie pentru Zsolt Hegedus, chirurg traumatolog şi ortoped, să dea tonul bunei-dispoziţii şi energiei.
El a fost aclamat de mulţime ca un adevărat star rock, iar apoi i s-au alăturat dansând şi ceilalţi membri ai echipei lui Peter Magyar.
Mișcările spectaculoase de dans au fost relatate de ziare internaționale de renume, precum British Telegraph sau Indian Economic Times, iar Zsolt Hegedűs a afirmat că dansul său nu este despre politică, ci despre bucurie eliberată și speranță după sfârșitul unei ere de 16 ani, scrie Blikk.
„Am primit o cantitate incredibilă de feedback pozitiv pentru dansul meu, care a făcut literalmente înconjurul lumii. Poate că acesta este cel mai bun lucru: faptul că am reușit să aduc un zâmbet pe fețele atâtor oameni - iar acest sentiment a devenit cu adevărat nemărginit”, a scris politicianul pe pagina sa de socializare.























































