Poate şi un an de înstrăinare, poate un timp pierdut.

Deocamdată, câştigurile sunt mult mai puţine decât ceea ce ni s-a luat, chiar dacă, periodic, am aflat că există şi speranţă.

Nu am călătorit cum o făceam, nu am trăit cum aveam obiceiul, nu ne-am mai apropiat unii de alţii, aşa cum, natural şi instinctiv, ne comportam înainte.

Am visat mai mult, am sperat mai mult, am scris mai mult.

Aceste texte, propuse cititorilor în cartea de faţă, au fost publicate în perioada octombrie 2019-octombrie 2020 pe blogul găzduit de platforma online a publicaţiei Adevărul. Mulţumesc!

Iar paginile s-au adunat într-o carte, Lumea în hutong. Jurnalul unui an de ciumă. Pe care o puteţi găsi aici.

Sumarul acestui jurnal nu este numai despre pandemie, deşi aceasta se înfiltrează în cele mai multe dintre pagini.

Este şi despre datorii istorice, despre lideri autocraţi care nu mai vor să plece, despre ţara ascunsă, despre cei cu care defilăm, nu pentru că nu am avea şi alţii, despre satele care se străduiesc să iasă din pământ, despre lumile de la Vest şi de la Est, despre rememorări, despre creştinii de dincolo de Marea Moartă, despre democraţia cu note de subsol, chiar şi despre filme şi cărţi.

12 capitole ca 12 luni ale acestui an.

  1. Oasele din care au înfrunzit mesteceni
  2. Toamna dictatorului
  3. Lumea în „hutong“
  4. Ultimele drumuri de piatră ale României
  5. Generali de pace, politicieni de război
  6. Dimineţile unui sat mult prea cuminte
  7. Vikingul shaolin
  8. Basarabia de peste gârlă
  9. Unul a plecat să moară şi-au rămas doar patru
  10. Când se aprind luminile de Crăciun în Orient
  11. Democraţia cu poalele în cap
  12. Buddha Vikingul

Au fost consemnări săptămânale, uneori mai dese, ale unor experienţe personale, ale unor întâmplări din vecinătatea noastră imediată, ale unor evoluţii în afacerile lumii pe care am îndrăznit să le comentez.

Uneori mai metaforic, alteori mai direct, cum a fost clipa.

Probabil, cele mai multe pagini sunt apăsate de plumbul acestui an, element toxic ce s-a infiltrat către noi din hutongurile[1] din Asia şi căruia, până în acest moment, de primăvară rece şi rebelă, nu i s-a putut găsi antidotul.

Ştiu, vine vara, calendarul curge, va mai fi un an şi încă unul. Şi încă...

Poate, într-o altă primăvară, în care mai sper, ne vom elibera de greutatea acestui an care ne-a cerut tribut tocmai surâsul.


[1] „Hutong” este un vechi cartier chinezesc, cu străzi rectangulare şi curţi interioare. Dimensiunile caselor şi străzilor, poziţia faţă de centrul cartierului, sunt în funcţie de clasa socială şi profesiunea exercitată.