
Președintele nu e un înger
0Acum, eu știu că vă gândiți aiurea când citiți titlul, dar nu, nu este o afirmație care să aibă vreo legătură cu ceea ce am răspunde noi dacă am fi întrebați ca la șahul rapid, fără timp de evaluare, despre cine este vorba în propoziție.

„Zelensky wants to end it now. He's had enough. But he shouldn't have let it happen. You know, he's not an angel.” / ”Zelensky vrea să se termine acum. S-a săturat. Dar nu ar fi trebuit să lase să se întâmple. Știi, el nu este un înger.”
Așa s-a exprimat recent președintele Trump, în primul său interviu din Biroul Oval, la adresa președintelui Zelenski, așa, ca un preambul la preconizatele negocieri de pace ce ar trebui să înceapă, cândva, în 100 de zile, în șase luni, mai vedem...
Sigur, toată lumea a înțeles greșit, inclusiv președintele Zelenski, războiul din Ucraina nu trebuia să aibă loc, nici vorbă despre vreo presiune externă asupra Kievului pentru a lupta pentru slăbirea Rusiei, a fost decizia acestuia, a președintelui ucrainean, nu a fost atent că armata rusă este de câteva ori mai mare, are și vreo 30.000 de tancuri, dar lucrurile se pot rezolva prin tratative, nu va fi complicat.
Sigur, și președintele Biden a pus ceva paie pe foc, dar și președintele Putin este vinovat, se înțelege, dar de acum, gata, e timpul să se termine, cine știe să stingă focul în California o va face și în Ucraina, nu va fi nevoie decât de niște sancțiuni în plus, ceva presiune, totul e sub control.
A, să nu uit, sunt vinovați și europenii, și-au ținut banii la teșcherea în timp ce contribuabilul american cotiza la greu, sunt vreo 200 de miliarde de dolari care dezechilibrează balanța de plăți către Ucraina, dar ce e America, sac fără fund?
Dacă ești meșter al cuvintelor, poți explica orice pe lumea asta.
Ființe raționale, oamenii au, totuși, pornirea să creadă mai mult jokerii care le vând lucruri plăcute, în ambalaje sclipitoare, decât semenii serioși care le livrează adevăruri amare, dezgolite de orice protecție disimulatoare.
Vorbesc așa, în general, fără vreo legătură cu exemplul de mai sus dar cu o oarecare legătură cu potențialitatea realizării unui acord prin care să înceteze luptele în estul Ucrainei.
Probabil că, până la urmă, doar despre acest lucru va fi vorba, despre oprirea luptelor, a confruntării de pe front, pentru că, altfel, e greu de crezut că pozițiile celor două părți, atât de depărtate la acest moment, se vor putea apropia îndeajuns pentru a putea fi semnat un tratat de pace.
În primul rând, nu e deloc clar cine vrea să oprească războiul și cine vrea ca el să continue.
La prima vedere, cea mai pașnică poziție vine de acolo de unde au fost furnizate și prăjiturile doamnei Victoria Nuland, cele care au potolit foamea de democrație a protestatarilor de pe Maidanul din Kiev, în noiembrie 2013 – februarie 2014.
În timp ce, paradoxal, cei mai belicoși sunt cei cu armatele in piuneze, europenii care descoperă acum că vor fi lăsați pradă rușilor.

„Linia frontului se mișcă în direcția greșită...” exclamă îngrijorat secretarul general al NATO, Mark Rutte, parcă pentru a sublinia că e doar o eroare de orientare, o problemă de busolă, iar declarația premierului leton, Evika Silina, potrivit căreia Letonia nu va trimite trupe în Ucraina dacă nu e clar cum stăm cu garanțiile de securitate oferite de NATO, adâncește și mai mult, nu-i așa?, starea de angoasă geo-politică.
Să numărăm pe degete:
- președintele Zelenski vrea pace, dar la pachet cu victoria;
- președintele rus nu prea ar vrea pace, poate nici armistițiu, dar va fi pedepsit cu sancțiuni, deși nimeni nu dorește asta, și se va răzgândi;
- Europa (NATO, statele din flancul baltic, mai ales, celelalte, din centrul și sudul continentului, cam nesigure, Turcia, cine mai știe...) vrea victoria, dar nu prea depinde de ea;
- președintele Trump are răbdare, nu prea multă, câteva luni, între timp se convinge lumea ce bine e să cheltui 5% pentru apărare, cum e cu economia când ai tarife de 10% la tot ce exporți, va veni vremea când va fi rugat să intervină;
- președintele Xi putea mai mult, dar a neglijat, are acum ocazia să fie mai activ.
În al doilea rând, dincolo de tonul ironic al acestor aprecieri, în ton însă cu detașarea cu care este tratată, de mulți din cei responsabili, problematica războiului din Ucraina, sunt câteva aspecte extrem de serioase, care pot influența viitoarele negocieri și, cu siguranță, rezultatul acestora:

1. negocierea economică nu e aceeași cu cea politică și de securitate. Sunt alte pârghii care se pun în mișcare, ceea ce funcționează în business nu are aplicabilitate, decât punctual, în viața politică, puterea unui act de negociere nu e dată întotdeauna de PIB, valuta națională, capabilitățile militare. În mandatul anterior, președintele Trump a demonstrat abilități deosebite în refacerea economiei americane, dar în plan extern, realizările nu au ținut pasul cu ambițiile - mai puțin faptul că președintele nu a angajat SUA în aventuri militare costisitoare -, dimpotrivă, problemele și controversele internaționale au rămas și s-au agravat. Sigur, acum e o altă abordare și o altă echipă a Administrației, mai tânără, mai hotărâtă, poate lucrurile vor sta altfel;
2. cine are cea mai mare nevoie de pace este și cel care condiționează cel mai mult. E vorba de Ucraina și de președintele Zelenski, iar acest aspect este, fără îndoială, de înțeles. Nimeni nu dorește ca pacea să impună costuri atât de dureroase. Dar nu aici este problema, cât în abordarea contradictorie a eventualelor tratative:
- negocierea cu președintele rus Putin este încă ilegală din punctul de vedere al Kievului (președintele Zelenski spune acum că e o nuanță, decretul e pentru ”ceilalți”, opoziția ucraineană pro-rusă, eventualii trădători, nu pentru sine);
- propunerea de formare a unei forțe de 200.000 de militari europeni, dar și din SUA, care să mențină pacea la linia de contact este de neacceptat pentru ruși;
- în timp ce forțele ruse înaintează în Donbas și Harkov, dronele ucrainene sunt dirijate către lovituri spectaculoase, dar fără consecințe militare importante, în adâncimea teritoriului rus...
...totul, parcă, pentru a îndepărta perspectiva unor eventuale discuții despre pace până când condițiile nu vor fi favorabile Ucrainei;

3. pacea imediată nu este un obiectiv pentru toate părțile implicate în războiul din Ucraina. Nici măcar pentru întreg establishmentul politico – militar al SUA, poate nici pentru cel din Rusia. Multă lume poate aștepta, mulți vor ca războiul să continue. Din motive, rațiuni foarte diferite, unii pentru că sunt în câștig pe front, alții pentru că vând muniție și echipamente celor de pe front, sunt și cei care cred că o înfrângere dă foarte rău la palmares când ai pariat pe echipa necâștigătoare, sunt și idealiști care cred că valorile merită sacrificiul suprem, mai ales când nu ei sunt cei sacrificați, cei de pe front oricum nu sunt întrebați, pe oricare parte a liniei de front ar da răspunsul nepotrivit;
4. deși negată, există și o problemă de legitimitate a semnăturilor, ceea ce se transferă într-o problemă de legitimitate a negocierilor directe. Sigur, se poate argumenta, Rusia nu trebuie să aibă un cuvânt privind cine conduce Ucraina, probabil, nici reciproca, dar un document pe care să-și pună semnătura ambele părți trebuie să fie o consecință a unei legitimități de mandat și de asumare a respectării lui. Altfel, în secunda în care unul din semnatari nu mai e parte din peisaj, nici acordul / armistițiul / înțelegerea, cum se va numi, este în aer. Știți discuția privind prelungirea mandatului prezidențial în Ucraina, o știți și pe cea privind ilegalitatea negocierilor de pace cu președintele Putin. Probabil și de aceea Rusia a declarat că preferă negocierile direct cu SUA, poate în cele 100 de zile anunțate se rezolvă și cu alegerile prezidențiale ucrainene, poate în șase luni...;
5. compromisurile teritoriale, problema neutralității Ucrainei, cum va arăta securitatea europeană post conflict sunt, toate, capitole potențiale ale negocierilor. Dar fiecare din ele deschide un nou front, e adevărat, de natură diplomatică, pe care cele două părți intenționează să realizeze victorii depline, nu vor să cedeze nimic. Presiunile asupra Kremlinului sunt mari, dar pârghiile de acțiune ale Vestului sunt puține: pe front, forțele ruse înaintează, muniție există, rezerve încorporabile de asemenea, sancțiunile nu sunt atât de eficiente pe cât s-a sperat, imaginile cu incendiile provocate în adâncimea Rusiei de câteva drone ucrainene nu schimbă situația decât în imaginația câtorva entuziaști pro-Kiev.
Credeați că e simplu?
Cu toată seriozitatea punctelor de negociere enumerate mai sus, care ar impune, teoretic un proces lung și anevoios de discuții, tratativele pot fi, totuși, și foarte scurte și cu rezultate surprinzătoare.
Depinde ce doresc și ce primesc cele două părți, SUA și Rusia, dacă negocierea nu funcționează potrivit așteptărilor pot fi lăsați și alți factori, să influențeze deznodământul, printre ei, desigur, tragica prelungire a luptelor.
Dacă cele 100 de zile vor fi suficiente, miracolul ar fi un cuvânt subevaluat.
Dar miracolele au nevoie de îngeri, nu-i așa, iar aceștia s-ar putea să nu fie chemați la negociere.