Bărbat din Botoșani, salvat în ultimul moment de polițiști după ce s-a baricadat în casă și amenința că își ia viața
0Un bărbat de 27 de ani din Dorohoi a fost salvat de polițiști după ce a amenințat că își va pune capăt zilelor, pe fondul unor neînțelegeri în familie. Intervenția a avut loc în dimineața zilei de astăzi, după un apel la 112.

Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, tânărul s-a baricadat în locuință și se afla într-o stare extrem de periculoasă.
„Astăzi, in jurul orei 05:30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112 de către un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Dorohoi, care a anunţat că intenţionează să recurgă la un gest extrem, pe fondul unor neînţelegeri în familie.La faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje de poliţie, care au constatat că persoana se afla singură în locuinţă şi era baricadată în interior. Aceasta ţinea o bucată de sticlă la nivelul gâtului şi avea fragmente de sticlă în cavitatea bucală”, au transmis reprezentanţii instituției.
Situația a fost una critică, existând riscul iminent ca bărbatul să își provoace răni grave.
Primii polițiști ajunși la fața locului, din cadrul Poliției Dorohoi, au încercat să stabilească un dialog cu bărbatul, pentru a-l calma și a-l convinge să renunțe la gestul extrem.
Ulterior, la intervenție a fost solicitat și un negociator, care a purtat discuții cu tânărul timp de aproximativ o oră.
În cele din urmă, eforturile echipajelor au dat rezultate, iar bărbatul a fost convins să renunțe la intenția de a-și face rău.
După ce a fost salvat, tânărul a fost preluat de echipajele medicale și transportat la o unitate sanitară, pentru evaluarea stării de sănătate și acordarea îngrijirilor necesare.
Cazul scoate din nou în evidență importanța intervenției rapide a autorităților în situații de criză, dar și nevoia de sprijin pentru persoanele care se confruntă cu probleme emoționale sau familiale.





















































