Lumea în „hutong“

La vreme de coronavirus, propaganda este cel mai uşor lucru cu putinţă. Ce se ştie despre această bestie microscopică e foarte puţin, ce nu se ştie e atât de mult:

● când a apărut, unde şi de ce?

● cum acţionează şi cât?

● cum vom scăpa de el şi când se va întâmpla acest lucru?

● cum va fi lumea de după? Dar noi?

Este ca în vreme de război, dar inamicul este ”nevăzut”, cum l-a denumit preşedintele Trump, ştiind că noi ne vom uita, totuşi, cunoscători, într-o anumită direcţie.

Cu mic, cu mare, toată lumea combate. Cine e mai mic, are grija doar a acestui război. Adică a feliei ce i-a revenit atunci când s-a împărţit molima. Cine e mai mare, adică acolo, la ei, în Pacific, de o parte şi de alta, se bate aşa cum s-a obişnuit de vreo zece – cincisprezece ani.

Pe toate fronturile. Al cui sistem e mai bun, cine produce şi vinde mai mult, cine are mai multă dreptate în pricinile internaţionale, cine are cei mai mulţi şi mai statornici prieteni.

Cum spuneam, la vreme de coronavirus, vorbele se vând cel mai bine.

Oamenii cred tot ce li se vinde, nu se uită la etichetă, sunt disciplinaţi în neîncredere, se încolonează ca atunci, în ”O mie nouă sute optzeci şi patru”, în spatele unor lozinci scrise sub ferestrele din ”hutong”, străduţele acelea din Beijing, ideale pentru lipsa de orizont, dar şi ca scenă pentru eroii principali, Jet Li şi Matrix, care sar pe deasupra noastră, de pe un acoperiş pe altul.

Nu mai observăm ce e în jur, nu mai credem ce e uşor de crezut şi de verificat.

Ne place, din ce în ce mai mult, să vedem adevărul doar în ceea ce citim pe panourile de carton.

Şi  ce scrie pe ele?

Pe cele pe care Administraţia Trump le arată lumii, mesajele sunt, în principiu, următoarele:

● virusul a apărut în China pentru că doar acolo se putea întâmpla asta (obiceiuri alimentare ciudate, igienă ca la ei, model social şi economic greşit);

● China nu a spus când a aflat şi nu a acţionat cum trebuia şi când trebuia;

● China a numărat pierderile din zece în zece ca să adoarmă vigilenţa lumii;

● China a ajutat ”cu dedicaţie” mai ales pe cei aflaţi pe noile drumuri ale mătăsii;

● China nu spune nici acum tot ce ştie, pentru că ştie că îi sunt dulapurile pline de schelete;

● China l-a promovat pe etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus director general la OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) ca să-i fie fie umbrelă de vreme rea în pandemie. Iar, mai nou,

● China a scăpat virusul din laţul cu care era legat într-un laborator din Wuhan. Dovezi sunt, dar nu se arată. Dar sunt.

Pe scurt, China, China, China.

Panourile propagandistice chineze sunt mai puţin directe, dar fluturate inclusiv pe paginile web ale unor publicaţii occidentale. Banii nu au miros şi sunt igienizaţi. Răspunsul Beijingului e, uneori, ca trestia care se apleacă pentru a nu fi tăiată, alteori pe modelul ”fèihuà”, ceea ce e un fel de ”bullshit” în chineză, adică ce spuneţi voi sunt prostii:

● da, au fost probleme cu număratul deceselor. Am mai adăugat 1290. Mulţumiţi?

● da, am ajutat unde a fost nevoie şi unde am crezut. Dacă asta vă subminează solidaritatea (declaraţie Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate), asta e, woops, cum aţi zice voi. Dar, pentru că dă bine, le-am comunicat ambasadorilor noştri să fie mai temperaţi cu ajutoarele şi cu autolaudele. Mulţumiţi?

● da, am acţionat ”competent şi decisiv”. Asta face modelul nostru mai bun? Sigur, aici nu avem ce discuta, uitaţi-vă la cifre, democraţia vă cam încurcă;   

● şi da, atunci când va fi cazul, am putea impune un control mai strict al produselor din industria farmaceutică exportate, de exemplu, în SUA. Cam la 80% din ce au nevoie americanii. Au aflat şi ei asta, recent;

● şi da, nişte prieteni care ne-au criticat (de prin Iran şi Brazilia) şi-au înghiţit vorbele şi şi-au adus aminte că ”ajutorul chinez nu va fi  niciodată uitat”;

● şi da, am lucrat un pic şi la raportul UE privind, chipurile, dezinformarea Beijingului, adică a noastră. S-a şters paragraful, a apărut miliardul de euro la cooperarea bilaterală.

Asta tot aşa, pe scurt. Pe principiul vreţi democraţie, poftiţi la coronavirus.

Virusul e luat şi el ostatec în acest război al vorbelor care trebuie să explice de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat şi de ce e doar celălalt vinovat.

Dar războiul nostru e altul, mai aproape de casă, pe strada şi în grădina noastră. Unde primăvara trece pe dincolo de gard.

Din păcate pentru noi, suntem combatanţi fără voie. Cu instrucţie direct în poligon şi ţinte de jur împrejur.

Trebuie să credem în locotenenţii noştri, deşi unii şi-au pus uniforma doar pentru că dădea frumos în poza de grup.

Şi să sperăm că Matrix şi Jet Li îşi duc războiul lor de vorbe în continuare pe deasupra noastră sau doar acolo, la ei, în Pacific.

Şi că nu schimbă vorbele pe altceva.