Cei trei și o hartă
0Știți că zilele acestea se schimbă lumea, nu? Dacă nu știți, vă spun acum, și dacă trebuie, repet: se schimbă lumea.
Cel puțin așa pare, dacă ne luăm informațiile de pe rețelele de socializare sau de la guralivii din fața prompterelor de televiziune.
A venit și ziua din calendar, 20 ianuarie 2025, Ziua Inaugurării președintelui Trump, ziua în care trebuia să se întâmple totul și nu s-a întâmplat nimic.
Vreau să spun, nimic semnificativ din ceea ce ar putea reprezenta o schimbare pentru conflictul din Ucraina.
Sigur, potențial, toate premisele de punct de cotitură în desfășurarea războiului de dincolo de Nipru sunt acolo, potențialele discuții despre pace, presiunile asupra Rusiei, presiunile asupra Ucrainei, discuții cu partenerii NATO, creșterea rolului UE în gestionarea securității imediate, pivotarea SUA spre Asia și spre China.
Toate marile teme ale geopoliticii contemporane se află în nodul ce se așteaptă a fi tăiat sau dezlegat începând cu 20 ianuarie 2025.
Multe speranțe, dar nimic semnificativ dincoace de orizont: operația se amână pentru șase luni, până atunci se implementează conceptul ”pace prin putere”.
Cu alte cuvinte mai multe arme și mai mulți soldați, pentru că altfel pacea ar fi doar un semn de slăbiciune, nimeni nu vrea asta, adversarul nu trebuie să creadă ca a obținut o victorie, nu, pacea e doar o favoare care se face pentru a ne întoarce la rutina noastră.
De fapt la rutina lor, a celor care taie tortul și ne lasă și pe noi să gustăm ce rămâne lipit de lingurița pusă pe colțul mesei.
Schimbarea politică de la Washington produce frisoane tuturor mai ales pentru necunoscutele ei.
Spațiul în care se dezbate cel mai mult despre semnificațiile acestei schimbări nu este Rusia, care a declarat că nu se așteaptă la schimbări profunde o dată cu noul mandat al președintelui Trump, deși ar fi binevenite, nici China, care a cunoscut pe timpul primului mandat o adevărată efervescență a măsurilor protecționiste americane împotriva a tot ceea ce era produs chinezesc, deci Beijingul nu are nici el așteptări prea mari.
Desigur, nici în Orientul Mijlociu, spațiu unde, cu nuanțe mai mult economice decât ideologice, Trump va continua politicile pro-israeliene ale tuturor administrațiilor precedente.
Cea mai îngrijorată de ceea ce va urma este jumătatea occidentală a Europei, ”vechea Europă”, obișnuită ca SUA să ofere sprijin militar și politic pentru securitatea și stabilitatea continentală și să nu intervină prea abrupt în imediata vecinătate pentru a nu provoca crize ce nu pot fi gestionate ușor.
Foto: Twitter / X
Iar atunci când acest din urmă lucru totuși se întâmplă, așa cum a fost cazul în Ucraina, cum s-a mai întâmplat și anterior în Balcanii de Vest, să nu vină ulterior cu soluții care să impună aliaților europeni prețuri prea mari și rezolvări care să ceară disconfort economic și militar, probabil și social.
Primele declarații ale noului președinte SUA par a spune că locul Europei este dat de ceea ce poate oferi: economie – în declin, unitate – hai să ocolim subiectul, putere militară – știți cum se numește comisarul european responsabil cu apărarea?, cum s-ar spune, de numărul de divizii cu care Europa se poate prezenta la negocieri.
Mai rămâne legătura istorică și de valori, nu-i așa?, dintre cele două maluri ale Atlanticului, nu se poate ca noul președinte să nu țină cont de această constantă istorică, poate nu suntem prea naivi când facem apel la așa ceva.
Așa că până la rezolvarea abruptă și ”neprincipială” adusă de o eventuală înțelegere privind pacea în Ucraina, temerile europene sunt cele mai mari și ele au fost exprimate într-o formă directă, frustă, de locotenent – colonelul Sebastian Hagen, un membru activ al Bundeswehr-ului, armata germană, comandant de unitate, e adevărat și analist și membru, chiar co-președinte al ”Clausewitz Network for Strategic Studies” / ”Rețeaua Clausewitz pentru Studii Strategice”, un Think Tank non-profit dezvoltat pe baza Colegiului de Comandă și Stat Major din Hamburg.
Ofițerul german pune o singură întrebare, din cele care se pun atunci când lumea ajunge la o răscruce a opțiunilor de viitor, căreia încearcă să-i găsească și un răspuns extins: ce s-ar putea întâmpla dacă Trump, Xi Jinping și Putin sunt de acord asupra sferelor de influență?
Premisa întrebării este destul de evidentă, dacă, totuși, nu pare așa, detaliez pentru un paragraf:
un acord pentru sfere de influență este, în fapt, un acord pentru amânarea confruntării, o conștientizare a faptului că există un anumit echilibru militar și economic între tabere și un risc de evoluție incontrolabilă, din cauza, în special, potențialului nuclear avut la dispoziție de fiecare parte, în varianta în care se alege calea violentă.
Tentația unei pauze - aceasta fiind o altă definiție a partiției sferelor de influență - ar putea fi uriașă pentru că acordul este despre ”ceilalți”, ce poate fi mai simplu și mai plăcut decât să ai grijă de partea ta de hartă și de ”terții” care-ți revin în grijă?
Foto: Twitter / X
Îngrijoratul ofițer german enumeră potențialele consecințe ale unei astfel de evoluții:
1. Implicații pentru Europa
• Marginalizarea strategică: Europa riscă să devină un jucător secundar, marginalizată de acordurile dintre superputeri. Acest lucru i-ar putea submina influența asupra securității globale, comerțului și diplomației (multă lume spune că acest lucru deja se întâmplă, Europa / UE pierzând deja teren și influență globală, urmare a propriilor alegeri și decizii);
• Provocări de securitate: rolul NATO ar putea fi slăbit semnificativ dacă SUA se retrage din angajamentul său pentru apărarea europeană, lăsând statele membre expuse agresiunii ruse sau războiului hibrid (Trump a deschis o cutie a Pandorei propunând subiectul eficienței NATO încă din mandatul precedent. Era perioada în care și președintele Macron spunea ceva despre ”moarte clinică”. Când dorești neapărat ceva, ți se mai și împlinește...).
• Dependență economică: o schimbare a dinamicii puterii internaționale ar putea forța Europa să facă alegeri economice dificile, echilibrând influența chineză și sprijinul limitat al SUA (seamănă un pic a șantaj, poate fi și o revenire la o politică economică independentă) ;
Foto: Twitter / X
2. NATO sub presiune
• Risc de fragmentare: un rol redefinit al Statelor Unite sub conducerea lui Trump ar putea pune sub tensiune Alianța, testându-i unitatea și angajamentul față de apărarea colectivă (nu cred că e cazul, despre NATO ”vechi” și ”nou” s-a mai discutat și pe vremea președintelui Bush jr., cât timp dependența europeană față de SUA rămâne la nivelul actual, adică foarte mare, diviziunile rămân la nivelul notelor de subsol);
• Povara sporită a apărării: națiunile europene pot fi obligate să crească semnificativ cheltuielile pentru apărare pentru a compensa dezangajarea SUA (asta da, sigur, dar va începe cu un procent mai ridicat destinat achizițiilor de echipamente și armament din SUA, pentru că războiului din Ucraina a relevat și adevăratele dimensiuni ale industriei europene pentru apărare. Armatele și industriile de apărare nu se construiesc de pe o zi pe alta);
• Credibilitate erodată: o înțelegere care împarte zonele de influență ar putea încuraja adversarii, ducând la provocări împotriva capacităților de descurajare ale NATO (nu cred că se pune problema așa, NATO înseamnă în primul rând SUA, sigur, și noi, ceilalți, iar un acord pentru sfere de influență înseamnă și împărțirea responsabilităților de gestionare a turbulenților / turbulențelor care apar în propriul areal, altfel spus, dacă SUA și Rusia se înțeleg, de exemplu, cine să mai calce strâmb în continentul numit Europa?).
3. O nouă ordine globală
• Tensiuni arctice: dominația Rusiei în Arctica și potențialele acorduri cu SUA ar putea escalada competiția pentru resurse și control strategic (interesant mod de a pune problema, atunci când știi că doar în urmă cu câteva zile președintele Trump a făcut o re-evaluare a relațiilor SUA cu Groenlanda. Pe modelul ”nu te supăra, frate!”. Compasiunea germană pentru Danemarca nu cunoaște margini);
• Realiniere Asia-Pacific: o înțelegere dintre SUA și China ar putea stabiliza anumite zone, dar le poate lăsa pe altele, cum ar fi Taiwan sau Marea Chinei de Sud, vulnerabile la expansiunea necontrolată a Chinei (din audierea lui Marco Rubio, propunerea președintelui Trump pentru Departamentul de Stat, a rezultat cu totul altceva, dar prezența unui vicepreședinte chinez, Han Zheng, la inaugurarea noii administrații, precum și o abordare mai blândă a ”dosarului TikTok” par a înmuia poziția Washingtonului față de Beijing. Dar nu, nu cred că e cazul de o abordare soft, administrația Trump va face totul pentru a opri avansul Chinei. Dacă va și reuși, e altă discuție);
• Diminuarea multilateralismului: un astfel de acord de putere ar putea eroda instituțiile internaționale, reducând eficiența guvernării globale și a soluționării conflictelor (e o oarecare confuzie aici, un anumit idealism că lumea funcționează multilateral, nu trebuie decât să observăm ce influență mai au în prezent instituțiile internaționale, lumea e deja împărțită, multipolară, dar și inegală, tinzând spre multiplicare de instituții altădată considerate unice și universale. Iar de guvernare globală și gestionarea conflictelor, să fim serioși, fiecare mare putere face ce poate în bula ei de influență strategică).
V-am prezentat cele de mai sus pentru că ele sunt o sinteză a îngrijorărilor analitice europene legate de consecințele unor noi relații între Washington și Bruxelles.
Mai mult ca sigur sunt și altele, dar ați prins ideea, Europa noastră e un pic nesigură în așteptări, nu știe dacă să se bucure sau să se teamă de evoluțiile post ianuarie, anul curent.
Nu știu ce se va întâmpla după 20 ianuarie 2025 în privința sferelor de influență, iar dacă se va întâmpla ceva, nu cred că vom fi informați în privința detaliilor care suntem.
Pentru războiul din Ucraina, această dată ar putea schimba multe, dar nu în sensul dorit sau așteptat de foarte mulți.
Un război de aceste dimensiuni nu se oprește la o simplă semnătură, la un telefon la ceas de noapte, sunt plăci tectonice, vorba unui analist militar, care s-au pus în mișcare și care nu se mai pot retrage așa, pur și simplu.
Dar dacă se va întâmpla, chiar și ca urmare a unei înțelegeri bilaterale, trilaterale, cum va fi, iar pacea va reveni pe ambele maluri ale Niprului, poate nu va chiar atât de rău, vom vedea...
Deocamdată, BREIKIIIING NIUZZZZ!!
În data de 20 ianuarie 2025, o zi, altfel, absolut obișnuită, în războiul din Ucraina s-au înregistrat următoarele pierderi:
Forțele ruse: 1600 militari, 12 tancuri, 23 transportoare blindate, 1 sistem de apărare antiaeriană, 130 drone, 194 de alte vehicule militare, 4 piese de echipament special (estimare a structurilor de informații ale Ucrainei);
Forțele ucrainene: 1850 militari, 5 tancuri, 23 transportoare blindate, 77 vehicule militare, 14 piese de artilerie, 7 depozite muniție, 86 drone (estimare făcută de Statul Major al armatei ruse).
Și, așa cum se exprimă corespondenții de război în finalul transmisiilor de pe front: luptele continuă!
Se încarcă comentariile...
