stiri despre iphone

Am convingerea că onoarea de militar şi convingerile politice profunde de liberal îl vor face pe primul nostru ministru, deopotrivă general şi doctor în ştiinţe, să declare susţinerea sa totală pentru partenerul strategic polonez cu care România s-a angajat, de la înălţimea mesajului prezidenţial, să clădească Parteneriatul din Proiectul Celor Trei Mări.

acum 13 ore · comentarii (55)

Revin la acest subiect pentru că reprezintă un interes major pentru economia României. Alianţa Română a Universităţilor Tehnice (ARUT) intervine în discuţia privind proiectele legilor Educaţiei, cerând o întâlnire cu autorii proiectelor  pentru a găsi soluţiile cele mai bune în susţinerea elevilor care doresc o carieră în inginerie, economie sau în specializări  postliceale tehnice.

acum 17 ore · comentarii (21)

Sâmbătă seara, Pomohaci a intrat spectaculos pe scena din Sibiu, cu mâinile larg deschise ca un profet zâmbind. Cum e posibil ca TVR să gireze, să promoveze un infractor judecat pentru fapte de o gravitate extremă precum act sexual cu minori şi corupere de minori? Cum e posibil ca instituţiile publice locale să promoveze si sa plateasca infractori? Şi cum e posibil ca sute de mii de romani să aprecieze, să aplaude infractorul sexual?

acum 3 zile · comentarii (48)

Cu siguranţă, toată lumea astăzi a auzit deja de faimoasele drone Bayraktar care şi-au făcut deja un renume în Siria, Nagorno-Karabach şi, mai ales, Ucraina. Dar ceea ce poate că a observat mai puţină lume este că respectivele drone fac parte dintr-un proiect mult mai larg, dintr-un întreg proces aflat în desfăşurare la Ankara şi dintr-o întreagă doctrină.

acum 2 zile · comentarii (4)

Ieşirea la rampă a „Demolatorului” Nicuşor Dan, care a anunţat că îşi doreşte un nou mandat în fruntea Primăriei Capitalei, deşi realizările pe care le-a bifat până în acest moment sunt cu mult sub aşteptările pe care le-a proiectat bucureştenilor în campania electorală din toamna anului 2020, a generat un adevărat iureş pe scena politică.

acum 2 zile · comentarii (20)

A scrie, a vorbi despre (ne)cunoscutele conflictului militar din Ucraina ţine - în primul rând - de conştiinţa că anumite adevăruri nu au fost rostite, sau numai parţial au fost exprimate, din raţiuni multiple, în condiţiile în care, din păcate, războiul româno-român continuă în mod vulgar, primitiv, din motive fie partinice, fie ca reflectare a unor orgolii personale exacerbate.

acum 3 zile · comentarii (49)

Ca aproape în fiecare an, Viktor Orban a venit la Băile Tuşnad pentru a ţine un discurs, iar de data asta acesta a fost mai deşănţat şi mai toxic ca de obicei. Orban a produs o salată lugubră şi incoerentă de idei, aplaudată de vicepremierul Romaniei, Kelemen Hunor, care si-a aparat şeful de la Budapesta cu nişte argumente la fel de penibile ca originalul.

acum 6 zile · comentarii (17)

Numărul contractelor part time anulate va trece uşor peste jumătate de milion, cu consecinţe în plan social şi economic atât pentru cetăţenii care şi-au pierdut jobul, cât şi pentru agenţii economici rămaşi fără o parte din resursele umane pe o piaţă a forţei de muncă şi aşa deficitară. O altă consecinţă gravă a noilor măsuri guvernamentale va fi şi creşterea numărului de români plecaţi din ţară, în special a tinerilor cu forţă de muncă.

acum 6 zile · comentarii (8)
Modifică Setările