Telefoanele vechi ar putea valora zeci de mii de dolari. Modelul vândut la o licitaţie cu peste 60.000 de dolari
0O femeie din Statele Unite a obţinut recent, la o licitaţie, o sumă absolut fabuloasă pentru un telefon model vechi: 63.356,40 de dolari.

Unele dintre aparatele electrice vechi, abandonate în favoarea modelelor de ultimă generaţie, ar putea valora mai mult decât ne-am putea imagina. Este cazul unui telefon mobil vechi, în stare impecabilă, care s-a vândut la o licitaţie cu 63.356,40 de dolari.
Fericita proprietară a telefonului mobil este din Statele Unite ale Americii şi se numeşte Karen Green. În urmă cu mult timp, femeia a primit cadou un telefon mobil, primul model de iPhone lansat de Apple în 2007. Pentru că nu era compatibil cu reţeaua sa de telefonie, ea nu l-a folosit niciodată şi l-a păstrat în ambalajul său original, relatează fonetech.
În cele din urmă, Karen Green a decis să vândă telefonul a cărei valoare iniţială a fost de 599 de dolari şi a apelat la o platformă de licitaţii. Suma pe care a obţinut-o pe iPhone a fost mult peste aşteptările ei, 63.356,40 de dolari.
„Ne așteptam la o licitație serioasăși nu am fost dezamăgiți”, a declarat Mark Montero, fondatorul platformei de licitaţii LCG Auctions.
Aparatele electrice vechi, mai ales diferite modele de telefoane, sunt foarte căutate de colecţionari şi ajung să se vândă cu peţuri ameţitoare pe platforme precum LCG Auctions sau eBay, în funcţie de model, dar şi de starea în care se află.