antony blinken - ultimele știri
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit vineri cu ministrul chinez de externe Wang Yi la Beijing pentru discuţii cu privire la o serie de probleme complexe, inclusiv tensiunile din ce în ce mai mari cu privire la sprijinul Chinei pentru invazia Ucrainei de către Rusia.
Ministrul egiptean de externe Sameh Shoukry și secretarul de stat american Antony Blinken au discutat despre „eforturile de a obține un încetare a focului în Fâșia Gaza și de a crește fluxul de ajutor umanitar”.
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a discutat cu preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev despre importanţa avansării procesului de pace cu Armenia, subliniind că „nimic nu justifică o creştere a tensiunilor la graniţa” cu această ţară, potrivit unui comunicat difuzat de Departamentul de Stat
Secretarul de stat american Antony Blinken consideră că o operaţiune majoră israeliană în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar fi „o greşeală”, atât timp cât încă este posibil un acord de armistiţiu între Israel şi Hamas
Conducătorul nord-coreean, Kim Jong Un, a supervizat o exerciţii de tir ale unor unităţi de artilerie în partea de vest a ţării, a transmis agenţia guvernamentală de presă KCNA
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat că Statele Unite lucrează la coordonarea unui efort multinațional pentru a înființa un corridor de ajutor maritim spre Gaza ca parte a strategiei americane de „inundare a zonei” cu asistenţă umanitară
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat la Tel Aviv că încă mai „rămâne loc pentru un acord” cu privire la ostatici între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, după declaraţiile premierului israelian
Un efort fantastic la nivelul diplomației de intelligence a avut loc săptămâna trecută la Paris, în formatul coordonat de directorul CIA, Williams Burns, alături de înalți oficiali egipteni, israelieni și qaterezi care au dat naștere unui plan de încetare a focului și o perspectivă de pace.
Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit marţi târziu în cursul serii în Israel, într-un moment în care autorităţile locale analizează răspunsul Hamas la un armistiţiu propus, ce prevede și eliberarea de ostatici, după patru luni de război care a făcut multiple victime
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a sosit luni în Arabia Saudită, prima oprire a turneului său în Orientul Mijlociu pentru a încerca să contribuie la un armistițiu în războiul dintre Israel și Hamas din Fâșia Gaza
Secretarul de stat american Antony Blinken va întreprinde săptămâna viitoare un turneu în Africa Subsahariană pentru prima oară în ultimele zece luni, într-o tentativă de a contracara influenţa tot mai mare a Rusiei şi Chinei pe acest continent.
Secretarul de stat american Antony Blinken a fost reținut la sol în Elveția după ce avionul său a avut o "defecțiune critică" din cauza unei scurgeri de oxigen, au anunțat autoritățile.
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a exprimat miercuri îndoiala cu privire la posibilitatea unei încetări a focului în Ucraina, subliniind că Vladimir Putin nu şi-a arătat în niciun fel dorinţa de a „negocia cu bună-credinţă”.
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a subliniat vineri în timpul unei întâlniri cu un înalt responsabil chinez importanţa "menţinerii păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan", în momentul când insula revendicată de Beijing îşi alege sâmbătă viitorul preşedinte, relatează France Presse.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, s-a arătat surprinzător de optimist în cadrul unei conferințe de presă la Tel Aviv, marți - după o zi de întâlniri cu liderii israelieni, potrivit BBC.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri că preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas „s-a angajat” să reformeze entitatea guvernamentală din Cisiordania ocupată, relatează AFP.
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP) Mahmoud Abbas în Cisiordania ocupată de Israel, după ce i-a presat pe liderii israelieni să ofere o cale către un stat palestinian.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat că există un „interes clar” în continuarea relaţiilor cu Israelul după discuţiile din Arabia Saudită, ca parte a unui turneu în regiune care să reducă tensiunile din Orientul Mijlociu
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a fost primit duminică la Amman de regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, care i-a cerut să facă presiuni asupra Israelului pentru a obţine un „armistiţiu imediat" în războiul din Gaza împotriva grupării islamiste Hamas.
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit sâmbătă, la Istanbul, cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a discuta despre războiul din Fâşia Gaza şi aderarea Suediei la NATO, blocată în continuare de Turcia.
Secretarul american de stat Antony Blinken va efectua sâmbătă o vizită oficială în Turcia, în timp ce în Fâşia Gaza continuă ofensiva militară israeliană care a provocat deja peste 22.000 de morţi palestinieni, a anunţat miercuri ministrul turc de externe Hakan Fidan, citat de agenţiile EFE şi Reute
Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut miercuri din nou Israelului operaţiuni militare „mai ţintite", pe fondul creşterii numărului victimelor civile în Fâşia Gaza, informează dpa.
Guvernul SUA foloseşte acum argumente economice în campania pentru menţinerea asistenţei pentru Kiev.
Premierul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu Secretarul de stat american Antony Blinken, cei doi discutând cu privire la consolidarea relației bilaterale dintre România și SUA, includerea României în programul Visa Waiver, securitatea din Marea Neagră și rolul României în reconstrucția Ucrainei.
Vizita în SUA a lui Marcel Ciolacu este o premieră a ultimilor ani și o deschidere benefică la nivel internațional, în contextul în care inactivitatea predecesorilor săi la nivel extern a fost una „păguboasă“, consideră experții consultați de „Adevărul“.
Premierul Marcel Ciolacu efectuează în perioada 2 decembrie - 7 decembrie o vizită în Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia se va întâlni cu secretarul de stat Antony Blinken și cu secretarul Apărării, Lloyd Austin, precum și secretarul general al ONU.
Secretarul de stat american Antony Blinken a transmis un mesaj de felicitări României de Ziua Naţională. „Leadership-ul României în cadrul NATO întăreşte securitatea noastră colectivă, în special în regiunea Mării Negre”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat al SUA.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, se va deplasa din nou în Israel şi Cisiordania înainte de sfârşitul săptămânii, precum şi în Dubai, a declarat un înalt responsabil al Departamentului de Stat
Un videoclip a ajuns viral pe internet, iar protagonist a fost secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, care a fost surprins dând dezaprobator din cap atunci când președintele american Joe Biden l-a numit pe omologul său chinez Xi Jinping „dictator”.
Statele Unite au emis, joi, o declarație fermă de „profundă îngrijorare”, în legătură cu atacul care a vizat spitalul militar iordanian din Gaza, soldat cu șapte cadre medicale rănite. Administrația americană și-a arătat opoziția sa față de loviturile aeriene îndreptate împotriva spitalelor.
Impecabil pe plan diplomatic și umanitar este mesajul transmis ieri de secretarul de stat Anthony Blinken, un semnal care se dorește de forță și care să impună o soluție pe car Israelul, dacă altele ar fi fost vremurile și raporturile de putere în lume, s-ar fi simțit obligat să-l ia în considerare.
Secretarul american de Stat, Antony Blinken, a efectuat cea de a treia deplasare în Orientul Mijlociu de la atacurile Hamas din 7 octombrie în Sudul Israelului.
Într-o scurtă declarație televizată înainte de începerea Shabbatului, premierul Benjamin Netanyahu a declarat că i-a spus secretarului de stat american Antony Blinken, aflat în vizită, că respinge orice întrerupere temporară a luptei împotriva Hamas care nu include „eliberarea ostaticilor noștri”.
Șeful diplomației americane Antony Blinken a declarat că Israelul nu doreşte să guverneze Fâşia Gaza după încheierea războiului său cu Hamas.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a recunoscut existenţa unei dezbateri interne în Departamentul de Stat asupra poziţiei pe care administraţia a adoptat-o cu privire la războiul din Gaza dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, relatează EFE.
Secretarul de stat american Antony Blinken se va întoarce luni în Israel, prelungind cu o zi turneul său diplomatic în Orientul Mijlociu.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a avertizat săptămâna trecută un mic grup de congresmeni că Azerbaidjanul ar putea invada în curând Armenia. Două persoane au confirmat că a avut loc un briefing cu privire la acest subiect, dar nu au oferit detalii.
Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a promis joi, în timpul unei vizite la Tel Aviv, că Washingtonul va sprijini mereu Israelul şi a apreciat totodată că Hamas nu reprezintă „aspiraţiile legitime” ale poporului palestinian.
Secretarul de stat Antony Blinken a sosit joi la Tel Aviv în cadrul unui turneu în Orientul Mijlociu pentru a arăta solidaritatea Statelor Unite faţă de Israel şi a depune eforturi care să prevină extinderea conflictului dintre Hamas și Israel.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, i-a cerut președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, „să continue şi să intensifice măsurile pentru a restabili calmul şi stabilitatea în Cisiordania" ocupată.
Antony Blinken și-a etalat un talent neașteptat! Secretarul american de Stat a cântat o piesă de blues, în timpul unei întâlniri diplomatice. Oficialul și-a uimit publicul, în cadrul evenimentului de lansare a Inițiativei Globale de Diplomație Muzicală.
Secretarul american de stat, Antony Blinken, împreună cu ministrul de externe sud-coreean, Park Jin și ministrul de externe japonez, Yoko Kamikawa, și-au manifestat, vineri, „îngrijorarea serioasă” cu privire la discuțiile recente, referitoare la cooperarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord.
Operațiunea militară din Nagorno-Karabah continuă cu succes, după cum a anunțat miercuri, 20 septembrie, Azerbaidjanul. SUA a cerut acestei țări să oprească ostilitățile, iar Rusia a îndrumat ambele țări să pună capăt vărsării de sânge în regiunea disputată, scrie Reuters.
10 teme despre punctul de inflexiune, schimbarea lumilor și proiectul american pentru lumea de mâine
Miercuri 13 septembrie, la Johns Hopkins School of Advances International Sudies (SAIS), Secretarul American de Stat Antony Blinken a susținut un discurs de etapă despre puterea și obiectivele diplomației americane într-o nouă eră.
Secretarul american de stat consideră că epoca post-Război Rece s-a încheiat odată cu invazia rusă în Ucraina. Antony Blinken spune că SUA urmăresc exercitarea rolului lor de lider în această perioadă cu „modestie" pentru a câştiga „încrederea" altor ţări, consemnează EFE,
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a discutat joi la telefon cu ministrul român de externe, Luminiţa Odobescu, despre investigaţia României privind resturile de drone găsite în România, în apropierea graniţei cu Ucraina, subliniind sprijinul neclintit al SUA pentru România.
Secretarul de stat Antony Blinken, aflat într-o vizită surpriză la Kiev, a anunțat un nou ajutor din partea țării sale către Ucraina "în valoare totală de peste un miliard de dolari" pentru a face faţă invaziei ruse
Statele Unite ale Americii (SUA) văd progrese "foarte încurajatoare" în contraofensiva pe care Ucraina o desfăşoară în prezent împotriva Rusiei pentru eliberarea teritoriilor sale, a declarat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, în vizită la Kiev.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a sosit miercuri la Kiev într-o vizită oficială, informează presa ucraineană.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marţi că Iranul nu va avea acces „direct” la miliardele de dolari care vor fi dezgheţate ca parte a unui acord între cele două ţări pentru eliberarea a cinci prizonieri americani.
Diplomaţia este „modul preferabil" pentru a soluţiona criza provocată de lovitura de stat din Niger, a declarat luni secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, într-un interviu acordat Radio France Internationale (RFI).
Secretarul de stat american Antony Blinken va profita joi de tribuna Consiliului de Securitate al ONU pentru a denunţa utilizarea alimentelor drept „armă de război", potrivit unor responsabili de la Washington, având în vizor Rusia, potrivit France Presse.
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken, aflat în vizită miercuri în insulele din Tonga pentru a inaugura o nouă ambasada a SUA, a avertizat arhipelagul împotriva unei investiţii "prădătoare" a Chinei, care îşi consolidează influenţa în Pacific.
Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat, luni, cu ministrul român al Afacerilor Externe, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat. Discuția dintre cei doi a avut loc la doar câteva ore de la atacurile aeriene rusești din apropierea graniței României.
Ultima apariție publică a ministrului chinez de Externe Qin Gang a avut loc în urmă cu trei săptămâni. Absența sa a stârnit speculații, dat fiind faptul că Beijingul se află într-o perioadă aglomerată de activitate diplomatică, relatează CNN.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost enervat vineri, la Jakarta, de criticile care au vizat războiul declanşat de Rusia în Ucraina, acuzând un "complot al Occidentului", a declarat şeful diplomaţiei UE Josep Borrell.
Secretarul de stat american Antony Blinken a purtat joi discuţii „sincere şi constructive" cu diplomatul chinez cu cel mai înalt rang, Wang Yi, într-o nouă întâlnire sino-americană despre care Washingtonul afirmă că vizează gestionarea competiţiei dintre cele două superputeri rivale.
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm selecții din mai multe articole traduse din presa chineză sau de pe conturile oficiale ale unor instituții de cercetare din China cu privire la ultimele evoluții ale relațiilor sino-americane.