10 teme despre punctul de inflexiune, schimbarea lumilor și proiectul american pentru lumea de mâine

Miercuri 13 septembrie, la Johns Hopkins School of Advances International Sudies (SAIS), Secretarul American de Stat Antony Blinken a susținut un discurs de etapă despre puterea și obiectivele diplomației americane într-o nouă eră.

Antony Blinken și președintele american Joe Biden FOTO Profimedia

Pentru cei care nu au urmărit discursul și au citit doar titlurile din presă, sau pentru cei care au citit doar începutul pentru a avea un titlu, totul s-a redus la anunțul că tranziția post-Război Rece s-a încheiat – un lucru pe care am avut ocazia să îl subliniez în tetralogia despre Reconfigurarea Securității și a Relațiilor internaționale în Secolul 21, cu o abundență de argumente. Însă discursul lui Blinken a fost mult, mult mai bogat, a reafirmat smerenia din noua politică americană, recunoașterea faptului că SUA nu pot gestiona singură lumea, că au nevoie de aliați și parteneri și mai ales că sunt adepții multilateralismului, dincolo de comunitatea democrațiilor. O schimbare fundamentală de abordare de la formulele criticate de unii drept egocentrism hegemonic. Și mai important, modelul și viziunea despre viitor unde polii de putere și mai ales sferele de influență ale marilor puteri sunt inacceptabili.

1. Sfârșitul erei post-Război Rece

Blinken susține că generațiile de gânditori și de oameni care au ocupat funcții de decizie la nivel mondial, lumea academică și practicienii americani sunt cei care au ajuns la concluzia că Era post-Război Rece s-a încheiat. Pentru America, indicatorul cel mai important a fost politica sa definite clar de către Zbigniew Brzezinski drept o fuziune pragmatică între putere americană și principii. Deci departe de un realismul dur și pur pe care-l propunea Donald Trump, dublat de egolatria din sloganul său care îndemna Make America Great Again - Să facem America Mare din nou!, politica externă și diplomația americană aveau în prim plan în primul rând principialitatea și referința morală care dirija politicile și proiecția puterii americane. Sau cel puțin și-a definește astăzi, cum a făcut-o și în mandate anterioare repetate, Bush Senior, Clinton, al doilea mandat Bush Junior, Obama, Biden.

Desigur, chestiunea fundamentală a fost cea de strategie, pentru un stat care are capacitatea de a determina politicile globale, nu de a se plia pe evoluțiile de perspectivă și de a încerca să se asocieze celor care o generează: Cum ajungem de acolo unde suntem acolo unde ne dorim să ajungem fără să declanșăm sau să fim vizați de un dezastru în drumul către viziunea aspirațională dezirabilă pe care ne-o propunem? Asta incumbă un nivel crescut de responsabilitate globală, pe care Blinken o ilustrează drept condiție obligatorie pentru a evita statutul de ucenic vrăjitor și gafele unor politici unilaterale aplicate cu ignorarea efectelor secundare asupra lumii și a Americii însăși – o critică directă la mandatul anterior al lui Donald Trump.

Dacă epoca post-Război Rece a fost caracterizată drept una sub imperiul mai pronunțat de pace și stabilitate, cooperare internațională, interdependență economică, liberalizare politică și respect pentru drepturile omului, progres remarcabil în dezvoltare și umanism, la care mai putem adăuga noi mult mai mult optimism și deschidere, speranță și perspective, lucrurile nu au continuat pe aceeași direcție. E adevărat că au fost 30 de ani în care, după prăbușirea Zidului Berlinului(1989) și a URSS(1991) am înregistrat dezastre și războaie post-imperiale în special în spațiul iugoslav, în spațiul post-sovietic, dar și genocidul din Rwanda și conflicte în Africa, războaiele din Irak, Afghanistan și Siria. Dar numărul victimelor și motivele acestor războaie au fost diferite, ținând în primul rând de starea precară a acestor regimuri și dorința lor de supraviețuire, nu de bătălii ideologice între blocuri.

2. Punctul de inflexiune. Convergența crizelor și provocărilor la adresa actualei Ordini Mondiale

Motivația ideii de punct de inflexiune, expusă și ilustrată cu precădere în timpul crizelor pandemică și a războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, vine din multitudinea crizelor suprapuse și interdependente care se compun, dar și potențează presiunea și convergența înspre dinamitarea ordinii mondiale curente, definită pe baza modelului Fukuyama a universalității democrației liberale, a economiei de piață competitive și a statului de drept, bazat pe legi și pe dreptul internațional statuat de către Charta ONU, Acordurile Helsinki și sistemul de instituții internaționale ale Războiului Rece. Ceea ce numim astăzi Lumea bazată pe reguli, nu pe forță, arbitrar și anarhie.

Blinken definește punctul de inflexiune și sfârșitul erei post-Război Rece prin faptul că unele presupuneri fundamentale, adevărate axiome ale lumii care au definit abordarea post-Război Rece nu mai sunt valabile – din nou Fukuyama fiind silit să-și reconsidere teoria sfârșitului istoriei. Stabilitatea geopolitică relativă a fost înlocuită de o competiție intensificată cu puterile autoritare și revizioniste. Punerea sub semnul îndoielii a prevederilor Cartei ONU, a principiilor suveranității, integrității teritoriale și universalitatea drepturilor omului pentru toți indivizii de pe pozițiile autoritariste: China dorește și afirmă reconfigurarea ordinii internaționale, având resursele și puterea să acționeze, iar Rusia a readus războiul ca instrument de putere și soluționare a ambițiilor în lumea contemporană, ambele căutând să valideze libertatea autocrațiilor de a exista necenzurat atât pentru proprii cetățeni, cât și pentru statele și sferele de influență pe care le revendică.

Desigur, Blinken nu ignoră nici multiplicarea actorilor, cu precădere cei non statali – corporații multinaționale, ONG-uri, teroriști, organizații infracționale transnaționale  - dar și contextul crizelor din mediul internațional – încălzirea globală, insecuritatea alimentară, migrația în masă și pandemie. Tehnologia și globalizarea sunt  fenomene care au introdus propriul stres la nivelul inegalităților și disparităților, ca fenomene rampante, de unde pierderea încrederii în ordinea economică și politică internațională care a dus la faptul că 0,1 % din omenire, cea mai bogată, să fi câștigat cât jumătatea cea mai săracă a lumii între 1980-2020.

De aici, din persistența disparităților, neîncrederii și deziluziei oamenilor, pe baze reale, a apărut și multiplicarea nemulțumirilor prin exacerbarea polarizării politice, cu precădere prin instrumentele social media și algoritmilor care întăresc faliile și diferențele în loc să permită ideilor inedite, coezive și cele mai valoroase să fie distribuite în primul rând. Populism versus elitism, în care numărul contează, nu calitatea ideilor vehiculate. Acest fapt a adus democrațiile sub directă amenințare, prin exploatarea resentimentelor și fricilor, erodarea justiției și media independente, îmbogățirea oligarhilor de casă ai liderilor politici și distrugerea opoziției și a societății civile. Descrierea lui Blinken se potrivește deopotrivă Rusiei lui Putin, Americii lui Trump cât și Ungariei lui Orban sau multor alte state, din păcate.

Suprapunerea tuturor acestor fenomene suprapuse au dus la punctul de inflexiune pe care îl trăim azi. Fiecare dintre ele putea afecta ordinea globală, dar împreună sunt catastrofale, amenințând lumea democratică din interior, dar și din exterior, din confruntarea cu autocrațiile, care utilizează pe scară largă tehnologii disruptive, războiul informațional, corupția ca armă și amestecul în alegeri pentru a dirija rezultate și opțiuni în direcții altele decât cele ale deciziei genuine a oamenilor.

3. Multilateralism. Comunitatea democrațiilor. Proiectul democratic propus: promisiunea democrației globale a SUA

Statele Unite, prin vocea lui Antony Blinken, reiau temele campaniei electorale și începutului de mandat în care recunosc faptul că își asumă conducerea din poziție de forță, totuși asumă că nu mai pot face și impune respectarea regulilor de una singură, ci au nevoie de parteneri și aliați, în primul rând democrațiile. Astfel au create Comunitatea democrațiilor și propun lumii viziunea proprie despre proiectul democrației globale. Asta înseamnă câștigarea încrederii statelor și cetățenilor, multilateralism clar și asumat pragmatic, nicidecum unilateralism sau hegemonie nebalansată. De asemenea, ca lider, își asumă ascultarea și înțelegerea tuturor – per a contrario, nu au făcut-o până acum – și soluționarea problemelor democratice și de falii societale de acasă.

Viziunea propusă tuturor este cea a unei lumi deschise, libere, prospere și sigure, o lume bazat pe reguli și dreptul internațional, aspirație comună a popoarelor și națiunilor de pe fiecare continent în parte. Este în interesul pragmatic al Americii să accepte anumite constrângeri, sprijinind succesul celorlalți, care garantează prosperitate, pace și siguranță poporului american. De aici interesul în prezervarea și întărirea ordinii de astăzi.

Alternativa autocratică vizează exclusiv prezervarea și îmbogățirea regimurilor în funcție, controlând, exercitând constrângere și chiar eradicând poporul propriu, opoziția, opțiunile sale, ale vecinilor și oricui altcineva pune regimul în pericol. Chiar cu încălcarea dreptului internațional pe care l-au susținut și votat, relativizând drepturile omului ca valori subiective - care pot varia în funcție de liderii unei societăți sau alteia, creându-și sfere de influență pentru că sunt țări mari și asumându-și prerogative unilaterale de a dicta alegerile proprii celorlalți.

Miza existențială a competiției democrații-autocrații, relevată în discurs de către Blinken dar fără a exagera sau crea o nouă diviziune a lumii pe baza acestei dihotomii, este evidentă și se referă la livrabile în fața aspirațiilor poporului american însuși, cu răspunsul clar al interdependenței între politicile, forța și stabilitatea, respectiv coeziunea acasă și încrederea, puterea democrației și menținerea rolului Americii în lume.

4. Structura de alianțe a SUA

Antony Blinken așază în centrul strategiei americane de politică externă nevoia de a reenergiza, a revitaliza și a dezvolta cel mai mare avantaj strategic al său, alianțele și parteneriatele Americii. Acest fapt dă garanțiile necesității pragmatice și abordării multilaterale a lumii, care să ajute la trecerea cu succes peste cele trei teste ale momentului: competiția strategică cu autocrațiile, provocările globale care determină amenințări existențiale și echilibrul în viitorul economic și tehnologic cu revenirea interdependenței ca sursă de putere și nu vulnerabilitate. Practic, Blinken recunoaște erorile modelului securității liberale prin interdependență care, atunci când e creată între democrații și autocrații, se transformă în vulnerabilități și dependențe ale actorului democratic de cel autoritar, care nu rspectă regulile.

În eșafodajul de alianțe, democrațiile sunt în prim plan, că este vorba despre unele mari sau mici, emergente sau consolidate. Blinken răspunde indirect criticilor privind asocierea în summiturile democrațiilor cu state considerate cu mari probleme ale calității democrației lor. Dar SUA nu se opresc la democrații, ci acceptă mult mai multe categorii de parteneri, definiți cu criteriul de a dori să aducă prosperitate și drepturi propriilor cetățeni, să soluționeze provocările comune și să salvgardeze normele internaționale existente – lumea bazată pe reguli. Aici se înscriu și state cu care Washingtonul are divergențe importante, dar pe care le abordează la nivel bilateral, al administrațiilor locale, societății civile, companiilor, zonei academice, a cetățenilor, cu precădere a tinerilor lideri.

Lista parteneriatelor și a ierarhiei începe cu NATO, G7, Uniunea Europeană, continuă cu parteneriatele bilaterale critice cu Japonia, Coreea, Israel, Australia Filipine, India, Vietnam, statele arabe inclusiv Arabia Saudită. Apoi sistemul de parteneriate continuă, în varianta geometriei variabile, cu parteneri în teme concrete precum migrația – 20 de state din regiune și summituri cu liderii Americilor, Asiei de Sud-est, Africii, statelor insulare din Pacific pe această temă. Desigur Blinken a răspuns în primul rând temelor din dezbaterile interne, dar nu s-a oprit aici, la rivalitatea democrați-republicani în an pre-electoral. Pentru fiecare problemă, Statele Unite construiesc o coaliție de voință și opțiuni comune care depășește, firește, dimensiunea statelor democratice.

5. Ucraina

Desigur, prima și cea mai directă coaliție vizează Ucraina, susținerea Kievului în fața agresiunii pe scară largă a Rusiei. În discuție intră cele 50 de state ale coaliției Rammstein, un format care e menit să asigure susținerea militară și cu capabilități și muniție, cu training și consiliere a Ucrainei. Apoi, pe aceeași direcție, urmează coaliția cu geometrie variabilă a impunerii sancțiunilor fără precedent la adresa Rusiei, care vizează cu precădere combinația de sancțiuni directe, indisponibilizarea bunurilor aflate peste hotare, controlul exporturilor și impunerea de costuri economice Rusiei.

Apoi intră în discuție coalițiile politice și create diplomatic la nivelul Națiunilor Unite, cu cele 140 de state, cel mai adesea, care susțin Ucraina și sancționează Rusia votând rezoluții ale Adunării Generale a ONU – știut fiind că în Consiliul de Securitate Rusia are drept de veto, pe care-l exercită singură, chiar și aliații precum China abținându-se și opunându-se formulei de război. Majoritatea consemnează suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și condamnă agresiunea și atrocitățile provocate de Rusia.

La capitolul sprijinului umanitar, economic și financiar, SUA a coagulat donatori, filantropi, grupuri umanitare, dar și finanțe pentru asistența Ucrainei și a refugiaților ucraineni. Desigur, în coordonare cu G7, Uniunea Europeană, alți parteneri globali pentru a susține economia Ucrainei și a reface rețeaua energetică distrusă de ruși. Reconstrucția Ucrainei este, de asemenea, în prim plan și presupune nu numai eșecul strategic al Rusiei în război, refacerea infrastructurii, a orașelor și localităților distruse, dar și construirea unei democrații vibrante și prospere în Ucraina.

6. Rusia, amenințare globală

Discursul lui Antony Blinken nu putea să ocolească noua realitate, transformarea Rusiei dintr-o amenințare regională, în estul Europei, pentru vecinii săi, într-o amenințare globală, împotriva lumii întregi. A descoperit-o Franța, în modul cel mai neplăcut cu putință, ca și alte state din sudul Europei. Din cauza acestei amenințări globale, s-a create și consolidate legătura între regiunea transatlantică și Indo-Pacific, testată deja în Afghanistan.

Aceasta s-a dovedit o legătură care s-a dovedit relevantă în momentul tăierii furnizărilor de petrol și gaze ale Rusiei în Europa, atunci când Europa a fost sprijinită de producția de LNG globală, de state precum Japonia, Coreea, Australia, Noua Zeelandă, care au devenit, la rândul lor, participanți activi și constanți la reuniunile NATO. Tot astfel cum Canada și statele UE sprijină națiunile din Indo-Pacific în fața presiunilor și aspirațiilor hegemonice ale Chinei și în presiunea asupra lanțurilor de furnituri, a tehnologiilor cheie și materialelor critice care vizează pe toată lumea.

AUKUS – pentru a.i, quantum computing și tehnologii de vârf,  trilaterala SUA-Japonia-Coreea – pentru exerciții militare comune, schimbul de intelligence și investiții globale în infrastructură, parteneriatul QUAD pentru vaccinuri, întărirea securității maritime și provocările climatice, coalițiile pentru investiții, aliniere și competiția cu China, pentru gestionarea acestei competiții din poziție de putere, toate sunt formate de coaliție largi care întăresc și sunt multiplicatori de putere nu numai pentru Statele Unite, ci pentru fiecare stat membru, răspunzând intereselor sale, cu respectarea principiilor lumii bazate pe reguli de astăzi.

7. Bătălia pentru infrastructura de calitate și competiția cu Drumul Mătăsii Chinez

La capitolul noilor coaliții construite e Statele Unite, în prim plan se află coaliția Build Back Better, a infrastructurii de calitate în fața proiectului Drumului Mătăsii sau OBOR-One Belt one Road a Chinei. Desigur, există falii și găuri în domeniul infrastructurii globale, în special a celei ce vizează statele Lumii a treia. Iar investițiile sunt necesare, dar nu în orice condiții. Statele Unite sancționează proiectele destructive pentru mediu, prost construite și de slabă calitate, cu import sau abuzarea de forța de muncă, cu susținerea corupției și crearea responsabilității pentru datorii financiare nesustenabile. Statele Unite propun infrastructură bazată pe investiții transparente, de înaltă calitate, prietenoase cu mediul.

Împreună cu G7, SUA doresc să creeze o coaliție pentru a finanța aceste proiecte. Angajând deja peste 600 miliarde de dolari până în 2027 în proiectul numit Parteneriatul pentru Infrastructură și Investiții Globale – PGI, cu sprijinul guvernelor și reducerea riscurilor marilor investitori multinaționali. Pe listele de proiecte se află Coridorul Lobito, care conectează Africa, de la portul Lobito din Angola prin Republica Democratică Congo către Zambia, cu porturi noi, cale ferată și drumuri noi, proiecte energetice verzi și internet de mare viteză. 500 megawați de energie verde care taie 900.000 tone de emisii de carbon, creează mii de locuri de muncă pentru africani, americani și alți investitori, și aduce accesul la minerale critice, precum cupru și cobalt.

La summitul G20, India a propus(cu sprijinul Statelor Unite) un proiect alternativ Chinei care să vizeze transport, energie și coridor de tehnologie între porturile din Asia, Orientul Mijlociu și Europa, având drept parteneri Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Franța, Germania, Italia, Uniunea Europeană și, firește Statele Unite. Construcția infrastructurii în statele în curs de dezvoltare este următoarea țintă a politicii americane, ca bază pentru ralierea și atragerea acestor state în susținerea Ordinii Mondiale în care trăim. În orice caz, crează o competiție pozitivă, în investiții de calitate, dezvoltare economică și prosperitate în state terțe, alternativă la spolierea sistematică realizate de Rusia și China în aceste state.

8. Criza alimentară globală

La nivelul alianțelor noi, la loc de cinste se înscrie nevoia unei coaliții pentru a combate criza alimentară globală. 700 milioane de oameni la nivel global sunt în insecuritate alimentară, determinate de Covid 19, schimbări climatice și războaie, nu în ultimul rând de decizia Rusiei de a bloca fluxul de cereale din Ucraina către aceste state. Pe lângă ajutorul de urgență care se livrează în limita posibilităților globale, este nevoia, în opinia Secretarului de Stat al SUA, de investiții în reziliența agricolă, în inovație și auto-suficiență, o alianță a cărei foi de parcurs a fost semnată de peste 100 de state.

Statele Unite sunt cel mai mare donator al Programului Fondului Alimentar al ONU, cu peste 50 % din bugetul anual – spre comparația, Rusia și China dau mai puțin de 1% fiecare. Statele Unite mai plătesc, din 2021, mai mult de 17,5 miliarde de dolari pentru a tranșa cauzele profunde ale insecurității alimentare, prin programul USAID de întărire a sistemelor alimentare în peste 40 de țări și programul Uniunii Africane și al ONU numit VACS, de identificare a culturilor rezistente la climatul dur în special din Africa.

Scopul acestor investiții este unul de a crea independența acestor state, care să-și poată hrăni propriile populații, o condiție fundamentală pentru evitarea confruntărilor pentru accesul la resurse, pentru stabilitate și posibilitatea reală a acestor state de a alege și de a fi parteneri stabili. Acest lucru face ca dependența de îngrășăminte și hrana vândută de terțe state să scadă, mai ales cele care vin cu constrângeri politice directe. Prin sprijinul direct al donatorilor internaționali, pot fi scăzute prețurile globale, fapt ce avantajează tot globul, chiar și statele dezvoltate.

9. Tehnologii emergente

Evident că tehnologiile emergente nu putea să nu stârnească interesul pentru coaliții de voință care vizează în primul rând, dar nu numai inteligența artificială. Totul a început cu angajamentele voluntare ale companiilor de vârf în domeniu, mai întâi cele șapte cele mai importante în a.i., apoi alte 8, toate vizând un consens internațional de minimalizare a riscurilor  și să susțină dezvoltarea și avansul substanțial și rapid al cercetărilor în a.i.

Cu statele G7, prima preocupare a fost crearea unui cod de conduită internațional al guvernelor și companiilor particular, vizând dezvoltarea inteligenței artificiale avansate, pe baza unor principii de reglementare comune – în cadrul viitorului Summit Global pentru Siguranța a.i. ce urmează să se desfășoare în Marea Britanie. La Adunarea Generală a ONU va avea loc o reuniune pentru utilizarea inteligenței artificiale pentru Dezvoltarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă.

10. Traficul global de droguri

De nivelul nevoii de a crea coaliții globale nu putea să scape un flagel global tot mai prezent, traficul global de droguri. Peste 110.000 de americani au murit de supradoză în 2022, majoritatea pe baza consumului de opioide de sinteză. Aceste opiacee sintetice au devenit cel mai mare flagel, care a costat SUA 1,5 miliarde de dolari numai în 2020. Această amenințare care se regăsește în fiecare regiune în parte vizează producția ilicită a traficanților de droguri sintetice. Coaliția a adunat deja peste 100 de state și o duzină de organizații internaționale.

Această formula a alianțelor cu geometrie variabilă nu e nouă și mai are și alte componente, protecția strâmtorii Hormuz și combaterea pirateriei, coaliția statelor împotriva ISIS, sau formate diverse de soluționare a diferitelor conflicte mai vechi sau mai noi.

Toate aceste teme de coalizare au fost prezentate de către Antony Blinken și în antiteză cu acțiunile statelor autocratice, care încearcă să profite financiar de slăbiciunile, problemele și durerea diferitelor state ale lumii a treia. De fapt, principalul scop al demersurilor vizează recâștigarea pozițiilor Occidentului în Sudul Global, ale Statelor Unite în primul rând – care nu au probleme coloniale și costuri în regiunile Sudului. Iar proiectul Americii și atractivitatea soluțiilor prezentate de Secretarul de Stat american ar putea chiar să aibă succes.