Antony Blinken a avut discuții despre normalizarea relațiilor cu Israelul și viitorul Fâșiei Gaza | VIDEO

0
Publicat:

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat că există un „interes clar” în continuarea relaţiilor cu Israelul după discuţiile din Arabia Saudită, ca parte a unui turneu în regiune care să reducă tensiunile din Orientul Mijlociu, informează AFP, scrie Agerpres.

Antony Blinken FOTO: EPA-EFE
Antony Blinken FOTO: EPA-EFE

Blinken a dat asigurări, de asemenea, că toţi liderii pe care i-a întâlnit pe parcursul turneului său diplomatic, care l-a purtat în şase ţări înainte de a ajunge în Israel luni seara, sunt de acord să colaboreze cu Statele Unite pentru a contribui la reconstrucţia şi stabilizarea pe termen lung a Fâşiei Gaza.

Șeful diplomației americane a făcut o serie de declarații după întâlnirea cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, lângă Al-Ula, un oraş istoric din nord-vestul Arabiei Saudite.

„Am vorbit despre asta (normalizare cu Israelul)”,  inclusiv „desigur aici, în Arabia Saudit㔄Şi pot să vă spun că există un interes clar de a continua pe această cale”, a spus Blinken jurnaliştilor înainte de a zbura la Tel Aviv.

Arabia Saudită a suspendat negocierile privind normalizarea relațiilor cu Israelul la o săptămână după începerea războiului dintre Israel şi Hamas.

Regatul saudit, gardian al primelor locuri sfinte ale Islamului, nu a aderat la Acordurile Avraam din 2020, negociate de Statele Unite, care le-au permis vecinilor săi, Bahrain şi Emiratele Arabe Unite, dar şi Marocului, să stabilească legături oficiale cu Israelul.

Acesta este cel de-al patrulea turneu în regiune al lui Blinken de la începutul războiului din Fâşia Gaza. Înainte de Arabia Saudită, scretarul de stat a vizitat Turcia, Grecia, Iordania, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.

Antony Blinken a declarat că există un „consens larg” între lideri, inclusiv asupra faptului că „israelienii trebuie să poată trăi în pace şi securitate”, că Cisiordania ocupată şi Fâşia Gaza trebuie să fie unite sub o guvernare palestiniană şi că trebuie înfiinţat un stat palestinian independent.

„Am convenit să lucrăm împreună şi să ne coordonăm eforturile pentru a ajuta la stabilizarea şi reconstruirea Gazei, pentru a trasa o cale politică înainte pentru palestinieni şi pentru a lucra spre pace, securitate şi stabilitate pe termen lung”, a adăugat Blinken.

„Liderii sunt pregătiţi să îşi asume angajamentele necesare şi deciziile dificile pentru a promova toate aceste obiective şi această viziune pentru regiune”, a spus acesta.

În Arabia Saudită, Blinken a discutat şi despre atacurile în sprijinul palestinienilor din Marea Roşie ale rebelilor houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, vecinul sudic al Arabiei Saudite, care au afectat navigaţia pe această rută maritimă crucială. Subiectul este delicat pentru saudiţi, care intervin în războiul civil din Yemen de partea guvernului împotriva rebelilor houthi, în contextul în care un armistiţiu negociat în aprilie 2022 a expirat în octombrie.

La Abu Dhabi, secretarul de stat american a subliniat „importanţa răspunsului urgent la nevoile umanitare din Gaza” şi a mulţumit Emiratelor Arabe Unite pentru „contribuţia lor importantă la furnizarea de ajutor umanitar civililor” din Gaza, potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Obiectivul turneului regional al lui Blinken este triplu, potrivit oficialilor americani: evitarea escaladării războiului, în special a tensiunilor dintre Israel şi Hezbollah-ul libanez, un aliat al Iranului, presiuni asupra Israelului pentru a intra într-o nouă fază a campaniei sale militare din Gaza mai puţin costisitoare pentru vieţile palestinienilor şi angajarea într-un dialog „dificil” cu privire la perioada postbelică.

În faţa unui bilanţ care depăşeşte acum 23.000 de morţi în Fâşia Gaza, potrivit guvernului Hamas, secretarul de stat american consideră „deosebit de important ca, în măsura în care operaţiunile (militare) continuă, acestea să fie concepute pentru a proteja civilii şi pentru a permite livrarea de ajutoare umanitare”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite