Șeful diplomației americane Antony Blinken a ajuns în Israel, parte a turneului său în Orientul Mijlociu

0
Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit marţi târziu în cursul serii în Israel, într-un moment în care autorităţile locale analizează răspunsul Hamas la un armistiţiu propus, ce prevede și eliberarea de ostatici, după patru luni de război care a făcut multiple victime, transmite AFP, scrie Agerpres.

Antony Blinken FOTO: EPA-EFE (Arhivă)
Antony Blinken FOTO: EPA-EFE (Arhivă)

Marți, Blinken a vizitat Egiptul, apoi Qatarul, două ţări ce mediază conflictul, alături de Statele Unite, înainte de a ateriza în Israel, unde urmează să se întâlnească miercuri cu înalţi oficiali.

La Doha, alături de secretarul de stat american, premierul Qatarului, Mohammed bin Abdelrahmane Al-Thani, s-a declarat „optimist” şi a declarat că a primit un răspuns de la Hamas cu privire la cadrul general al acordului privind ostaticii. „Acest răspuns conţine câteva comentarii, dar este, în general, pozitiv”, a apreciat oficialul qatarez.

Răspunsul Hamas a fost transmis serviciilor de informaţii externe israeliene, Mossad, de către mediatorul qatarez. Detaliile sunt luate în considerare cu atenţie de oficialii implicaţi în negocieri, se arată într-o declaraţie a biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Hamas a confirmat că a transmis răspunsul mediatorilor.

Antony Blinken, a cărui ţară este un aliat important al Israelului, a spus că va discuta răspunsul Hamas cu liderii israelieni, în cadrul celui de-al cincilea turneu pe care îl întreprinde în Orientul Mijlociu din 7 octombrie.

Șeful diplomației americane, care a vizitat Arabia Saudită, Egipt şi Qatar, trebuie să viziteze şi Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite