Americanii transmit un mesaj ferm Israelului. Ferm și decis, dar și util la ceva?

Impecabil pe plan diplomatic și umanitar este mesajul transmis ieri de secretarul de stat Anthony Blinken, un semnal care se dorește de forță și care să impună o soluție pe car Israelul, dacă altele ar fi fost vremurile și raporturile de putere în lume, s-ar fi simțit obligat să-l ia în considerare cu maximă atenție și respect. Mesajul venit acum de la Casa Albă este clar: Israelul trebuie să evite „să reocupe“ Gaza după ce se va pune capăt actualului conflict.

O lovitură direct și extrem de puternică, venită imediat după ce Primul Ministru israelian Benjamin Netanyahu declarase că țara sa va „relua responsabilitatea generală în ce privește securitatea în Gaza...pentru o durată nedeterminată”.

Suntem în fața unei dileme reale de rezolvarea căreia va depinde în foarte mare măsură viitorul ecuației de securitate din zonă și, cu certitudine, va influența imaginea de putere și credibilitatea celor doi actori, în principal a SUA ca super-putere.

Primul scenariu ar presupune ca SUA să-și fi păstrat capacitatea de influență asupra Israelului și prestigiul de mare putere care să implice că toți actorii din zonă să „înghețe” jocul conflictual și să accepte soluția propusă/impusă de Casa Albă. Asta ar însemna însă nu numai sfârșitul politic al lui Netanyahu, lucru care este considerat deja o certitudine, dar an anula și toată strategia acțiunilor militare de acum considerate de mulți comentatori ca fiind pregătirea unei mutații la scară largă care să presupună extinderea prezenței coloniștilor israelieni în Gaza și Cisiordania.

Al doilea scenariu a însemna ca Israelul, absolut indiferent la dorințele și îndemnurile principalului (și aproape singurului său mare aliat) , să continue operațiunile militare extinse acum spre Liban dar care, în această logică a escaladării, vor trebui să ajungă până departe, înspre alte direcții, cu certitudine în direcția Ramallah unde se află unitățile Al Fatah, dar și înspre Siria și Irak unde există numeroase baze de sprijin pentru palestinieni și, aproape firesc, să atac Iranul. Caz în care, în orice tip de logică a extensiei, SA va trebui să intervină, eventual în fruntea unei coaliții internaționale de state care să răspundă apelului la ajutor.

Adică exact ce nu-și doresc americanii. Au învățat lecțiile din Vietnam, Irak și Afganistan, dar, la fel de important, văd care este nivelul internațional de protest împotriva ororilor comise în acest conflict  teribil dintre Hamas și Israel, măsurând cu precizie nivelul posibil de implicare imediată al statelor arabe și din lumea musulmană, eventual urmând un probabil apel la raliere generală sub steagul verde al Profetului  lansat de Președintele Erdogan.

Asta nu înseamnă nicidecum că s-ar fi răcit relații tradiționale SUA-Israel. Chestiunea care este acum în joc depășește acest nivel și intră în zona pe care nimeni nu-și poate permite acum s-o încalce deoarece este – sau se poate dovedi – extrem de costisitor să deplasezi piese pe un eșichier internațional deja pus pe nisipuri mișcătoare.

Este vorba despre acceptarea principiului că deplasările forțate de populație făcute sub amenințarea forței în perioada conflictelor militare, urmate de preluarea controlului teritoriului de către trupele victorioase, reprezintă nu o crimă de război, eventual un genocid, ci o procedură firească și acceptabilă ca atare. Caz în care se anulează un capitol important din legislația privind ducerea războiului (convențiile de la Geneva) dar și jurisprudența mai nouă ale cărei baze au fost puse cu ocazia pregătirii Procesului de la Nuremberg și a celui de la Tokyo.

Statele Unite știu care sunt consecințele asupra negocierilor de importanță globală a unei eventuale acceptări a deplasării forțate de populație din Gaza. Din această cauză, Blinken spune clar că pentru a se ajunge „la o pace și securitate durabile” în regiune, trebuie împiedicate „deplasările forțate d populație palestiniană din Gaza”, evitând orice „încercare deblocare sau de asediere împotriva Gaza” și orice „micșorare”  a teritoriului său. Mai mult, la fel de clar, a mai spus că „trebuie puse vocile și aspirațiile poporului palestinian în centru guvernării în Gaza”, un teritoriu care trebui „unificat” cu Cisiordania sub Autoritatea Palestiniană. Adică un răspuns direct, fără echivoc măcar pe plan diplomatic, la mesajul transmis de armata israeliană care le-a spus celor de la ONU că partea de nord din Gaza trebuie să fie „evacuată în întregime”.

Prin extensie, și România s-ar putea considera parte este a uneia dintre marile inițiative de pace pentru Orientul apropiat

Revine acum, poate în disperarea de a găsi urgent o soluție, un document adoptat în 2003 și negociat de reprezentanții ONU, UE, SUA și Federației Ruse (foto, așa-numitul, atunci, „Quator”)  și care , au sperat mulți atunci, aducea o formulă rezonabilă de stingere a conflictului. Aveți aici cele trei etape prin care s-ar fi putut ajunge la ceea ce negociatorii promiteau să fie „o soluție logică a unei păci structurate și formulate în termeni acceptabili”, cum se spunea atunci la Bruxelles, într-un entuziasm repede stins de constatarea că, atunci, exact ca și acum,  raporturile de ură și intoleranță sunt predominante în fața logicii de pace.

România nu era atunci membră în UE, unii dintre ai noștri, pe strapontine, au putut asista oarecum la negocieri, dar acum ca parte din UE, putem fi, prin extensie de reprezentare, considerați ca parte a unei soluții care s-ar putea să vedeți că va fi reluată, măcar pentru a crea un cadru instituțional. Este posibil, fie și numai pentru că Statele Unite au nevoie de aliați cu care să spună că, măcar atât, au încercat să convingă Israelul să accepte negocieri. Puțini cred că Netanyahu mai poate fi convins să dea înapoi, dar măcar ar fi salvate aparențele internaționale și negocierile viitoare pentru alte cazuri în care problemele par să fie similare, Ucraina fiind problema încă deschisă.

Extrem de deschisă spre toate orizonturile căci, afirmă unii analiști, fotografi sălii de ședință în care se reunea echipa de negociatori din 2003 ar trebui să adauge și steagul Chinei, al Arabiei Saudite, al Egiptului și Turciei. Cine zice că ar fi posibil?