România incredibilă dar adevărată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără însă, să-l întrebe nimeni, public, cine este statul, cine sunt reprezentanţii acestui stat infractor, învăţat să fure de ani de zile? Fără să-l întrebe dacă statul poate fi reprezentat şi de el şi de alţi colegi din politică, din partidul propriu sau din alte partide, demnitari înalţi??? Dacă statul este hoţ şi fură, atunci reprezentanţii puterii nu sunt şi ei hoţi??? Aceste mistere nu ni le-a lămurit înaltul demnitar..

Trei lucruri extraordinare am aflat zilele acestea despre realitatea mereu uimitoare din scumpa noastră patrie, România, care dovedesc că este tot mai mult, ţara tuturor posibilităţilor. Doar că mai mult a posibilităţilor într-un singur sens, negativ. Trei ”incredibilităţi” mi-au atras atenţia recent şi cred că reflectă realitatea democraţiei originale româneşti, pe care o trăim de 27 de ani încoace.

Pe lângă cele trei chestii ”uimitoare” dar normale în societatea noastră, am mai remarcat şi un lucru pe care îl consider aproape anormal la un demnitar de cel mai înalt rang, dacă ne gândim că, până acum, nu l-a mai făcut nici un alt om din fruntea statului român.

O să încep cu chestiile rele, fără să fac un top al lor deoarece nu ştiu pe cine să pun pe primul loc, nu pot să fac un clasament:

Pentru că politica românească ne ocupă tot timpul cu personalităţile ei originale, penale sau nepenale şi cu demnitarii ei aleşi sau numiţi în cele mai înalte funcţii de stat, întreb şi eu aşa, să mă aflu în treabă, ştiaţi că Statul român fură?!!! Dacă nu ştiaţi, marele om politic şi de stat, Liviu Dragnea, a cărui stea, spun unii, începe să apună, ne-a dezvăluit cu o morgă gravă, importantă că: ”Statul fură!!!”

I-auzi, cum ne mai luminează marele om! Ce i-o fi venit să scoată porumbelul sau abia a descoperit şi el că ”Statul fură!” Afirmaţie tranşantă, fără dubii, publică, în faţa camerelor de televiziune. Guguştiucii miraţi peste măsură, l-au privit admirativ şi au propagat grăbit, marea ştire despre descoperirea senzaţională a lui Dragnea.

Fără însă, să-l întrebe nimeni, public, cine este statul, cine sunt reprezentanţii acestui stat infractor, învăţat să fure de ani de zile? Fără să-l întrebe dacă statul poate fi reprezentat şi de el, Liviu Dragnea, şi de alţi colegi din politică, din partidul propriu sau din alte partide, demnitari înalţi??? Dacă statul este hoţ şi fură, atunci reprezentanţii puterii nu sunt şi ei hoţi??? Sau aceştia sunt nepătaţi sau, în cel mai rău caz, hoţi cinstiţi, neprinşi sau prinşi şi făcuţi scăpaţi, dar aceste mistere nu ni le-a lămurit înaltul demnitar.

O altă chestie ”incredibilă” ne-a venit din lumea extraordinară a Justiţiei române, prin eliberarea, după trei ani de pârnaie din zece pe care trebuia să-i execute,  lui dom Profesor, Dan Voiculescu. Aaaa...şi fără să înapoieze prejudiciul de 60 milioane dolari, pe care a declarat că nu l-a cauzat el. Anunţat iniţial într-o stare de sănătate gravă, acesta a ieşit din spital sănătos şi dornic de revanşă.  Exemplu pozitiv, purtare exemplară, intelectual de geniu cu productivitate mare după gratii, Dom Profesor poate fi dat exemplu pozitiv pentru alţii asemenea lui, care au prejudiciat statul şi au furat cât cuprinde.

Ce facem însă cu credibilitatea Justiţiei române în acest caz, ca şi în alte cazuri controversate, mai ţinea ea balanţa drept sau este chioară şi oarbă??? Este firesc să ne întrebăm, cum de unii care au furat la greu scapă extrem de uşor, iar alţii, cu prejudicii insignifiante sunt condamnaţi cu dreptatea în mână? Nu justifică această realitate menţinerea în continuare a MCV-ului european?

Din lumea medicală, minunată a sistemului de sănătate românesc aflăm că oricând, în spitale, ar putea să ne opereze un chirurg care nu a făcut nici măcat o oră practică chirurgicală înainte!!! O spun chiar oameni din sistem, medici, în România, este adevărat-Un chirurg poate deveni specialist fără vreo operaţie efectuată!!!! Incredibil, dar adevărat! Fără cuvinte.

Ştirea de bine care am remarcat-o a venit de la preşedintele ţării, Klaus Iohannis, care, chemat în secuime, a făcut ce n-au făcut preşedinţii dinaintea sa. Le-a dat peste bot versatililor, oportuniştilor şi tupeiştilor politicieni locali, refuzându-le autonomia etnică, invitându-i la dialog şi colaborare, amintindu-le că sunt cetăţeni români. Mai mult, spre binele lor, i-a sfătuit pe tinerii de origine maghiară să înveţe limba română, ca orice cetăţeni români. Este o atitudine raţională, normală făcută de preşedintele României, într-o ţară în care multe lucruri merg anapoda.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite