
Alarmant și periculos
În România crește tot mai mult, de la o zi la alta, fenomenul extremismului de tot felul, intoleranța, agresivitatea verbală și violența fizică.

”Cine nu este cu noi, este împotriva noastră și trebuie pus la punct și pedepsit exemplar!”
Vă mai aduceți aminte sloganul intoleranței și violenței publice din trecut?
Da, dar ați/am putea spune că nu este nimic nou sub soarele României și că fenomenul are aspect global și se dezvoltă în țări unde statul de drept și democrația sunt mult mai puternice decât în țara noastră.
Așa este!
Extremismul se propagă și la nivel international, devenind o amenințare pentru toate țările unde îl întâlnim, mai ales în țările democratice!
Și afară ca și la noi, fenomenul este tot mai alarmant și periculos, fiind încurajat de neimplicarea autorităților abilitate, a politicului, a legislației, a propagandei și anarhiei evidente!
Mai mult, este promovat intens de diverse forte, dar și la nivel individual pe fondul crizelor de tot felul-economice, sociale, politice…și al lipsei de educație și discernământ a multor cetățeni de-ai noștri!
Recent, pe 15 septembrie 2026, am avut un exemplu semnificativ de extremism, agresivitate și violență la așa zisul protest al oierilor, acaparat de organizații cunoscute, care și-au trimis oamenii violenți în piață, provocând conflicte violente cu jandarmii, dar și victime colaterale printre cetățenii pașnici care nu aveau nicio treabă cu manifestarea ilegală respectivă!
Circulație oprită forțat, activitate economică și social afectată, pericol public manifestat cu intensitate, oameni, femei, copii, bărbați, lucrători, angajați, persoane bolnave afectați și puși în pericol.
Pagube materiale, forțe de ordine scoase în piață și pe străzi, resurse risipite și alte consecințe negative toate produse de acțiunile și faptele ilegale ale unor organizații extremiste, produse într-un eveniment ”spontan”.
Public, cu o zi înainte organizatorii îmbrăcați în negru pregăteau terenul chiar în fața guvernului sub ochii instituțiilor de forță.
Eveniment anunțat și pregătit dinainte de extremiști, dar nebăgat în seamă și neprevenit de autpritățile abilitate!!!
Forțele provocatoare, violente venite în număr mult mai mare decât reprezentanții oierilor s-au manifestat ostil din start, la vedere, printre agitatori regăsindu-se și politicieni aleși în Parlamentul României.
La nivel instituțional, se știa și se știe că există organizații care pregătesc cu bună știință acțiuni împotriva statului de drept, atrăgând lângă ele și simpli cetățeni naivi pe care dezinformarea, propaganda și manipularea i-a transformat în persoane extremiste, agresive și violente!
Instituțiile de forță îi cunosc de mai mult timp pe provocatori și atacatori deoarece s-au mai confruntat cu ei și la alte manifestări publice, dar inacțiunea, șovăiala și neimplicarea fermă pentru impunerea și respectarea legii la timp, pe fondul implicării și susținerii politice, al complicității unor sus puși și al oamenilor de la butoane au încurajat și mai tare fenomenul extremismului.
Nivelul pericolului a ajuns foarte sus și crește continuu!
De suferit au toți cetățenii, chiar dacă nu sunt implicați în niciun fel în fenomen.
Intoleranța și agresivitatea le întâlnim peste tot în spațiul public, nu doar la diverse evenimente ”spontane” sau organizate special de forțele așa zis suveraniste.
Unii simpli cetățeni au devenit intolerabili, îi vedem, îi auzim pe străzi, în piețe, în magazine, oriunde.
Ura și violența verbală și fizică, amenințările cu bătaia, cu moartea sunt la ordinea zilei atât în mediul real, cât și în zonele media, rețelele sociale, canale de propagandă de tot felul.
”Vinovații” împotriva cărora este dirijată agresivitatea sunt și ei de tot felul: politicieni, guvernanți, aleși, autorități, instituții, ong-euri, mediul privat, oameni care gândesc, văd realitatea și spun lucrurilor pe anume, relevă adevăruri evidente, cetățeni străini, agenturile străine, coana Europa, Ucraina, apa, aerul, pământul contaminate sau furate de străini…
Extremiștii de tot felul încearcă să-și impună ideologia și să facă legea peste tot în țară!
S-a ajuns la un nivel de pericol iminent și după cum putem constata nu mai este vorba doar de zgomot și propaganda, ci de agresivitate și violențe la ordinea zilei!
Totul cu influențe politice de la nivelurile cele mai înalte ale puterii statale și instituționale!
Până când?
Până la momentul în care forțele extremiste vor deveni atotputernice și vor instala o dictatură a agresivității și violenței, care vor fi greu de combătut?




















































