Miliardele pentru apărare pot reporni fabricile. Dar industria românească riscă să piardă din nou trenul

România are, pentru prima dată după 1989, o șansă reală de a reconstrui capacități industriale strategice. Banii vin din mecanismul european SAFE: un împrumut de maximum 16,68 miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniune. Dintre aceștia, 12,48 miliarde sunt destinați echipamentelor militare și cu dublă utilizare, iar 4,2 miliarde infrastructurii duale. Prima tranșă, de aproximativ 2,5 miliarde de euro, a ajuns deja în august 2026.

Foto: Shutterstock

Problema nu mai este lipsa banilor. Problema este dacă fabricile românești pot absorbi aceste fonduri sau vor rămâne din nou în afara lanțurilor de producție.

Potrivit unei analize realizate de FACTORY 4.0 și Frames, contractele semnate arată clar diferența. Rheinmetall a anunțat un pachet de aproximativ 5,7 miliarde de euro. Cel mai important vizează 298 de mașini de luptă ale infanteriei, în valoare de peste 3,3 miliarde de euro, cu producție finală la Mediaș. Acolo vor fi realizate carcasa blindată, protecția balistică, sistemul de armament și software-ul de comandă. Tot la Mediaș a început producția de serie a blindatelor COBRA II. Până la finalul contractului, peste 780 de vehicule ar trebui fabricate în România. La Victoria, lângă Brașov, aceeași companie construiește o fabrică de pulberi, investiție estimată la 535 de milioane de euro și aproximativ 700 de locuri de muncă.

Nu toate achizițiile aduc însă producție locală. Sistemele MANPAD Mistral și elicopterele Super Puma au fost cumpărate fără clauze clare de offset. Diferența se vede direct în locuri de muncă, taxe și competențe industriale, atrag atenția experții.

Industria românească pornește însă de pe o poziție dificilă. Producția industrială a scăzut cu 3,3% în primul semestru din 2026. Ponderea industriei în PIB a coborât la aproximativ 15%, de la aproape 24% în 2015. Anul trecut, sectorul a pierdut aproape 25.000 de angajați.

Decalajul tehnologic este și mai îngrijorător. România are doar 21 de roboți la 10.000 de angajați în industria prelucrătoare. Media europeană este de 219, iar Germania ajunge la 429. La digitalizare, doar 44% dintre IMM-uri ating un nivel de bază, față de peste 70% în UE. Sistemele ERP, esențiale pentru trasabilitatea cerută de industria de apărare, sunt prezente în aproximativ 22% din firme. La inteligența artificială, România este pe ultimul loc în Europa: doar 5,2% dintre companii o folosesc, iar în industria prelucrătoare procentul scade la 1,3%.

Paradoxul este că țara are un sector IT puternic, evaluat la peste 23 de miliarde de euro. Există companii cu expertiză reală în AI și automatizare. Know-how-ul ajunge însă prea puțin în fabrici. Multinaționalele din automotive au linii moderne. Mii de firme românești de prelucrări metalice și mecanică fină lucrează încă cu echipamente vechi și fără sisteme digitale integrate. Tocmai acestea ar trebui să devină furnizori pentru programele de apărare.

Programul SAFE este cea mai mare oportunitate de reindustrializare din ultimii 35 de ani, dar poate deveni și o ocazie ratată. Contractorii nu caută doar hale și oameni, ci furnizori care pot garanta calitate constantă, trasabilitate digitală și securitate cibernetică. O firmă fără ERP, fără roboți și fără control digital al calității nu trece de primul audit.

Impactul economic depinde de ponderea producției locale. În scenariul pesimist, doar 20% din cele 12,48 miliarde de euro destinate echipamentelor ar rămâne în România, adică aproximativ 2,5 miliarde. În scenariul optimist, procentul ar putea trece de 40%, adică aproape 5 miliarde de euro. La o productivitate specifică industriei de apărare, vorbim de 7.500 până la 15.000 de locuri de muncă directe și indirecte, bine plătite și cu competențe înalte.

Nu numărul brut de locuri de muncă este cel mai important, ci calitatea lor. Un inginer care lucrează la o linie pentru blindate sau drone poate aplica aceleași competențe în auto, energie sau robotică. Așa au crescut economiile industriale din Europa. Avem nevoie însă de o politică industrială coerentă, de școli profesionale adaptate și de finanțare pentru retehnologizarea IMM-urilor. Altfel, furnizorii vor veni din Polonia, Cehia sau Germania.

România are acum bani, contracte și un context geopolitic care forțează reindustrializarea. Ce îi lipsește este capacitatea tehnologică de a transforma aceste oportunități în producție locală. Dacă decalajul de robotizare, digitalizare și AI nu este recuperat rapid, miliardele pentru apărare vor trece pe lângă fabricile românești. Și a doua șansă de după 1989 riscă să se transforme, din nou, într-o ocazie ratată.

Tema va fi dezbătută pe 7 octombrie, la București, în deschiderea conferinței Factory 4.0, în panelul dedicat producției dual-use.