Foto Cum era viața în România anilor ’70. „Se găsea mâncare, se găseau haine. Anii ’80 au adus nota de plată”

Un român a stârnit o dezbatere amplă pe rețelele sociale, după ce a vrut să afle cum arăta viața de zi cu zi în România anilor ’70, un deceniu rămas în umbra lipsurilor și represiunii din ultimii ani ai regimului Ceaușescu.

București în 1973. Foto: Laszlo Puskas. AZOPAN.RO

El i-a întrebat pe cei care au trăit în acea perioadă dacă traiul era mai ușor, dacă alimentele de bază se găseau în magazine și cât de apăsătoare era atmosfera din societate.

„Vremea lui Ceaușescu este asociată în principal cu anii ’80, cu foame, frig, întuneric, cozi nesfârșite pentru rații mizerabile de mâncare și o represiune dură. Dar cum era situația în anii ’70? Era ceva mai suportabilă? Se găseau mai ușor produsele de bază? Cum era viața de zi cu zi? Mi-ar plăcea să aprofundez această perioadă”, a scris acesta pe Reddit.

„În anii ’70 se trăia decent în România”

Răspunsurile românilor au conturat imaginea unui deceniu mai suportabil decât anii ’80, dar cu constrângerile impuse de regimul comunist. Unii și-au amintit că alimentele și hainele se găseau mai ușor, locurile de muncă erau asigurate, iar statul investea în educație, industrie și tehnologie.

1/12

Bucuresti 1973 Foto László Puskás AZOPAN (6) jpg Foto: Picasa

„Dacă este să privești retrospectiv, anii ’70 au fost perioada de glorie a comunismului în România. S-a investit mult în educație și tehnologie în perioada aceasta. De exemplu, atunci s-a lansat ideea ca orice absolvent de opt clase să știe două limbi străine. Eu am făcut franceză din clasa a doua și germană din clasa a cincea. Dacă aveai profesori buni, era un mare avantaj. La 15 ani vorbeam franceza la fel de bine ca româna”, a relatat un român.

El a amintit și investițiile făcute atunci în industria electronică, în calculatoare și în industria chimică, susținând că declinul s-a accentuat odată cu decizia lui Nicolae Ceaușescu de a achita anticipat datoria externă.

„Pe scurt, în anii ’70 se trăia decent în România. În afară de faptul că nu puteai călători în străinătate decât cu aprobări speciale sau în excursii organizate, nu prea duceam lipsă de nimic material. Chiar și de îndoctrinarea comuniștilor, lumea râdea și își vedea de treabă. Ce a urmat după 1980 a fost o surpriză pentru mulți români”, a adăugat acesta.

1/12

Bucuresti 1973 Foto László Puskás AZOPAN (12) jpg Foto: Picasa

Altcineva a redat amintirile mamei sale, care și-a petrecut adolescența în acel deceniu.

„Din spusele maică-mii, care în anii ’70 termina liceul, se găsea mâncare decentă, se găseau haine decente. Mai o muzică franțuzească, mai o muzică englezească. O scurtă pauză istorică, în condițiile comunismului. Anii ’80, altă mâncare de pește: înfometare, frig, lipsuri. Eram foarte aproape de ceea ce este Coreea de Nord în zilele noastre sau de cum îmi imaginez eu zilele celui de-Al Doilea Război Mondial, fără bombardamente și focuri de armă. Supraviețuire de pe o zi pe alta”, a scris acesta.

Un român susține că anii ’70 au adus modernizarea satelor și îmbunătățirea accesului la serviciile medicale.

1/7

Romania anilor 70 Din setul de diapozitive Patria noastră Si Casa noastra Foto Edgár Szőcs AZOPAN (3) jpg Foto: Picasa

„Bunicii mei s-au mutat dintr-un sat mai îndepărtat într-unul de lângă oraș. Și-au cumpărat terenul la marginea satului, casa au adus-o în bucăți din satul inițial și au refăcut-o în noul sat. Primii trei copii i-a născut bunica în satul inițial, cu moașe. Pentru al patrulea, mutați deja în noul sat, au chemat ambulanța. Până a venit să o ia, născuse deja, dar tot au stat ceva timp internați la spital”, a relatat un român.

El susține că degradarea severă a nivelului de trai s-a produs mai ales spre sfârșitul regimului Ceaușescu.

„Și începutul anilor ’80 a fost oarecum în regulă. Rău a fost spre finalul dictaturii. Și nimic nu se compară cu anii ’50. Zicea bunica că nu exista efectiv de unde să cumpere o oală, chibrituri, nimic. Nici încălțăminte. Își făceau încălțăminte din piele de porc, se rupea călcâiul, îl mai peticeau și tot așa”, a adăugat acesta.

Pentru multe familii venite din mediul rural, mutarea la oraș a însemnat accesul la condiții de viață pe care nu le avuseseră până atunci.

„Faptul că au existat și lucruri pozitive într-un sistem opresiv nu le anulează. Pentru România a fost o perioadă chiar bună și prosperă la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70. Mulți români au văzut atunci pentru prima dată cum este viața la oraș, cu electricitate, cu baie și cu alte condiții pe care nu le aveau în satele din care proveneau”, a explicat un român.

1/12

Romania anilor 70 Din setul de diapozitive Patria noastră Si Casa noastra Foto Edgár Szőcs AZOPAN (1) jpg Foto: Picasa

Altcineva a redat din amintirile tatălui său, care era tânăr în acea perioadă.

„Tata ne povestea că îi mergea bine. Toată ziua era la restaurante. La sfârșitul anilor ’70 a cunoscut-o pe mama și l-a făcut pe fratele meu, iar ulterior pe mine. De atunci, comunismul a început să fie foarte rău”, a relatat acesta, încheindu-și ironic comentariul.

„Anii ’80 au adus nota de plată”

Unii români au atras atenția că bunăstarea aparentă din anii ’70 a fost susținută din împrumuturi externe, iar investițiile făcute de stat nu au fost întotdeauna eficiente.

„Viața era mai suportabilă datorită împrumuturilor primite de România după ce a început să se distanțeze politic de URSS, în principal de la țările vestice. O parte din bani a fost folosită și pentru îmbunătățirea vieții populației, dar majoritatea a fost investită prost, în industrii care se bazau pe energie ieftină. Rezultatul a fost că, atunci când energia s-a scumpit, totul s-a dus de râpă”, a explicat un participant.

Altcineva a amintit că România era susținută din împrumuturi extrene.

„A fost o perioadă relativ în regulă în anii ’70, însă a fost o viață bună «pe datorie». România se industrializa fără o direcție clară, oamenii aveau de lucru și salarii. Anii ’80 au adus nota de plată”, a afirmat acesta.

Un român a indicat perioada de prosperitate între sfârșitul anilor ’60 și mijlocul anilor ’70.

„În general, anii 1967–1975 au fost ani de glorie, în sensul în care mâncarea nu era o problemă, iar calitatea era, de asemenea, bună. Serviciile medicale erau la un nivel mediu în toată țara, iar educația era în regulă. Nu erai neapărat nevoit să faci o facultate ca să îți meargă bine. Loc de muncă aveai, chiar dacă voiai, chiar dacă nu. Grija zilei de mâine nu prea exista”, a relatat acesta.

El a atras însă atenția că modernizarea țării s-a desfășurat în paralel cu represiunea politică.

„Mizeria din perioada 1948–1955 nu șterge cu nimic faptul că, în așa-numita perioadă de glorie, pătura intelectualilor a fost epurată sau redusă la tăcere. În același timp, mare parte din țară a fost electrificată și industrializată. După 1975 au început să decadă lucrurile din punctul de vedere al alimentelor, al drepturilor și al economiei, iar din 1983 a fost foarte rău. Industrializarea devenise învechită tehnologic și totul s-a dus în jos”, a completat acesta.

Un român a respins nostalgia manifestată de ceilalți și a susținut că, în ciuda unei atmosfere ceva mai relaxate decât în anii ’80, România rămânea izolată și săracă.

„Ați luat-o razna cu toții, cred că am trăit în țări diferite. România era o fundătură. De obicei, bancurile cele mai bune erau la brânză, pentru că la carne încrâncenarea era prea mare. Era un «shithole»”, a afirmat acesta.

România anilor ’70 și primele semne ale crizei

Un studiu de țară publicat în 1991 de Biblioteca Congresului din SUA, în urma unei cercetări coordonate de Ronald D. Bachman și finalizate în 1989, descria România anilor ’70 ca pe o țară aflată într-un proces accelerat de industrializare și urbanizare. Perioada a adus și o creștere a nivelului de trai.

„În anii 1960 și la începutul anilor 1970, datorită rezervelor interne de energie și materii prime, forței de muncă ușor de exploatat, economisirii forțate, concesiilor comerciale occidentale și creditelor externe consistente, România s-a bucurat probabil de cei mai prosperi ani economici de după cel de-Al Doilea Război Mondial”, notau autorii studiului Romania: A Country Study, coordonat de Ronald D. Bachman.

Unul dintre progresele importante ale perioadei a fost extinderea accesului la educație. Analfabetismul fusese aproape eliminat, iar numărul elevilor, studenților și profesorilor crescuse spectaculos.

„Până în 1975 a fost introdus învățământul general obligatoriu de zece ani. În acel an, toți copiii eligibili pentru școala primară erau înscriși, proporția era de 49% pentru învățământul secundar și de 10% pentru cel superior. Până în 1970, numărul profesorilor era de trei ori mai mare decât înainte de 1945”, se arată în volumul publicat de Biblioteca Congresului SUA.

Industrializarea a fost însoțită de o urbanizare rapidă. Milioane de oameni au părăsit satele, iar orașele existente s-au extins într-un ritm fără precedent.

„În 1948, numai trei orașe aveau peste 100.000 de locuitori, iar populația urbană totală era de 3,7 milioane. Până în 1970, treisprezece orașe depășiseră acest prag, populația urbană ajunsese la 8,2 milioane, iar ponderea orășenilor crescuse de la 23,4% la 41%”, arătau autorii studiului.

Creșterea economică din primele decenii comuniste fusese impresionantă, însă resursele erau orientate în special spre industria grea, în timp ce agricultura, serviciile și producția bunurilor de consum rămâneau în urmă.

„Până la sfârșitul anilor 1970, producția industrială era de peste 100 de ori mai mare decât în 1945. Cea mai importantă creștere avusese loc în industria grea, în special în sectoarele chimic, energetic, metalurgic și al construcțiilor de mașini. România devenise unul dintre principalii producători și exportatori mondiali de oțel, produse petroliere rafinate, mașini-unelte și locomotive”, consemnau cercetătorii americani.

Creșterea economică, urmată de austeritate

Spre sfârșitul deceniului, limitele modelului economic au devenit tot mai vizibile. În perioada 1976–1980, economia a început să șovăie, iar cutremurul din 1977, seceta, investițiile ineficiente și productivitatea redusă au amplificat problemele.

„Toate rezervele de forță de muncă fuseseră epuizate; lipsa bunurilor de consum slăbea entuziasmul muncitorilor, iar productivitatea scăzută reducea eficiența instalațiilor industriale relativ moderne”, explicau specialiștii americani.

După decenii de creștere, producția de petrol a început să scadă, iar declinul a obligat România să importe petrol la prețuri prea mari pentru ca uriașele sale uzine petrochimice să mai funcționeze profitabil.

„Cărbunele, electricitatea și producția de gaze naturale nu și-au mai atins obiectivele planificate, provocând haos în întreaga economie. Un cutremur devastator, seceta, dobânzile mondiale mai ridicate, cererea externă redusă pentru produsele românești și prețurile mai mari ale alimentelor și energiei importate au împins România într-o criză a balanței de plăți”, arăta studiul de țară.

În anii ’80, ambițiile industriale ale regimului Ceaușescu au fost însoțite de lipsuri tot mai mari, iar optimismul deceniului precedent a lăsat loc austerității și scăderii nivelului de trai.

Creditele contractate pentru industrializarea accelerată au împins datoria externă a României la 11 miliarde de dolari în 1980. Hotărât să o achite anticipat, Ceaușescu a limitat drastic importurile și consumul intern și a forțat exporturile, transferând costurile asupra populației. Cartelele pentru alimente, frigul și întreruperile de electricitate au înlocuit, în anii ’80, optimismul deceniului precedent.

În aprilie 1989, regimul anunța achitarea integrală a datoriei externe, însă prețul fusese plătit printr-o scădere dramatică a nivelului de trai al românilor.