Video Șoselele alpine din Apuseni care fac uitate „drumurile imposibile” ale mocanilor. Paradoxul asfaltului turnat în satele aproape pustii
Ascunse de secole pe crestele muntoase ale Apusenilor, satele arhaice ale comunei Râmeț trec prin transformări radicale. Vechile poteci abrupte, pe care strămoșii mocanilor de aici cărau cu greu provizii pe spinarea cailor, au fost înlocuite cu șosele spectaculoase, ca Transapuseana și Drumul Mănăstirilor.

Mai puțin de 400 de oameni locuiesc în cele 13 localități componente ale comunei Râmeț (județul Alba) din Apuseni. Satele Boțani, Brădești, Cheia, Cotorăști, Florești, Olteni, Râmeț, Valea Făgetului, Valea Inzelului, Valea Mănăstirii, Valea Poienii, Valea Uzei și Vlădești au fost locuite de secole de familii de păstori și lucrători forestieri, însă, vreme îndelungată, au rămas aproape izolate de restul lumii.
De altfel, întreaga zonă a Munților Trascăului din Apuseni, locuită de mocani, a fost cunoscută pentru izolarea așezărilor sale, fenomen care, în ultimele decenii, a dus la depopularea acestora.
„De când mă știu m-am ocupat doar cu creșterea animalelor. Din sat coboram la Sălciua, la târg. Acum mai am o vacă pe care o las ziua să pască pe dealuri și seara mă duc la ea, iar când mă vede se întoarce spre casă. Noi așa am trăit dintotdeauna, de pe urma animalelor. Acum animalele sunt tot mai puține, iar cei rămași în aceste locuri sunt și ei puțini și, mai ales, bătrâni”, spune Maria, o localnică din Florești.
De câțiva ani, vechile poteci care se cațără pe versanții abrupți, bătătorite de păstori și conturate de roțile carelor, au fost transformate treptat în șosele moderne, care urcă în serpentine printre gospodăriile izolate de pe versanți, legând văile adânci, cum este cea a Mănăstirii Râmeț, de crestele panoramice. Noile șosele atrag tot mai mulți turiști și i-au făcut pe unii dintre localnici să se orienteze spre nevoile acestora. În timp ce tot mai puțini săteni cresc animale, în unele locuri au fost construite cabane din lemn de tip A-frame, case de vacanță, pensiuni și au fost amenajate locuri unde turiștii pot lua masa ori cumpăra suveniruri.
Transapuseana aduce turiști în satele mocanilor
Pe de o parte, zona a fost revigorată de cea mai nouă șosea alpină construită în România, căreia autoritățile i-au dat un nume cu rezonanță: Transapuseana. Drumul județean DJ 107I a fost modernizat între Aiud și zona Bucium–Abrud pe aproape 80 de kilometri și străbate comunele Râmeț, Ponor, Mogoș și Bucium.
Câteva drumuri secundare, foste forestiere, care se ramifică din el, au fost și ele asfaltate și formează o rețea de șosele montane cu serpentine și pante abrupte, care ajunge în micile sate ale mocanilor.
„Nu ne-am așteptat să găsim asemenea drumuri aici, în locuri în care, atunci când le-am străbătut în urmă cu mai mulți ani, nu exista asfalt. Peisajul este superb, de la Cheile Râmețului, Cheile Geogelului și Detunate până la sate pitorești ca Dumești și Sălciua sau peștera Huda lui Papară. Din păcate, locuri în care, în trecut, întâlneam mai mulți oameni sunt acum aproape pustii. Am observat o mulțime de case și șuri mocănești, cu acoperișuri înalte din paie, multe dintre ele părăsite și doborâte, care încă păstrează înfățișarea vechilor gospodării din Apuseni”, spune un turist pasionat de călătorii montane, venit din Harghita pe Transapuseana.
Spre surprinderea sa, călătorul a găsit, într-un popas amenajat pe noua șosea, tarabe cu kürtőskalács și langoși, specialități întâlnite mai degrabă în stațiunile din Harghita sau Covasna decât în bucătăria tradițională a mocanilor din Apuseni.
Lucrările de modernizare pe Transapuseana, vechiul drum din Munții Trascăului, construit în anii ’30 pentru a scoate din izolare satele montane, au început în 2019 și au fost finalizate în 2024, investiția fiind estimată la peste 73 de milioane de euro.
La Râmeț, drumul ajunge la peste 1.000 de metri altitudine și oferă priveliști largi asupra așezărilor risipite pe culmile Munților Trascăului și Metaliferi.
Satul care poartă numele faimoasei mănăstiri din vale are vreo 30 de locuitori și se distinge printr-un centru care a strâns laolaltă două blocuri mici, ridicate în perioada comunistă, clădirea primăriei, școala și un complex comercial. Transapuseana trece prin mijlocul acestui sat, dar călătorii îl lasă repede în urmă, atrași de spectaculozitatea Cheilor Râmețului, pe deasupra cărora a fost construită șoseaua.
„Mulți turiști urcă pe Transapuseana dinspre orașul Aiud, legat de autostradă, și parcurg 20–30 de kilometri până în zona cea mai înaltă a șoselei, de unde se deschide panorama asupra Apusenilor și, mai aproape, asupra Cheilor Râmețului. Alții vin dinspre orașul Teiuș, urcând pe lângă Mănăstirea Râmeț, pe Valea Mănăstirii, pe o șosea asfaltată recent, care ajunge tot în Râmeț și, mai departe, pe Transapuseana. De la mănăstire, un alt drum este acum în lucru și va fi și el asfaltat. I-au spus „Drumul Mănăstirilor”. Dincolo de Râmeț, când Transapuseana începe să coboare spre Bucium și Întregalde, peisajul nu mai este atât de spectaculos cum este cel de pe munte”, spune Aurel, un localnic din Râmeț.
La începerea lucrărilor, în 2019, autoritățile locale arătau că investiția trebuia să ofere o șansă comunităților izolate și să contribuie la oprirea depopulării satelor.
„Fără acest drum, cred că peste câțiva ani nu mai aveam sate în zona de munte. Se va dezvolta și turismul. Este un drum mult visat”, afirma Petruț Bujor, primarul comunei Ponor.
Drumul Mănăstirilor
A doua șosea spectaculoasă, aflată în lucru la Râmeț, este Drumul Mănăstirilor și al Sihăstriilor, amenajat pe traseul DJ 750C. Acesta pornește din Sălciua de Sus, de pe Valea Arieșului, traversează localitățile Ponor, Râmeț, Valea Mănăstirii, Geoagiu de Sus și Stremț și coboară la Teiuș, în Valea Mureșului.
Ecaterina Varga, nobila maghiară care i-a cucerit pe moți. „Erau în stare să-și jertfească viața pentru apărarea ei”Cele două tronsoane ale Drumului Mănăstirilor, aflate în curs de modernizare, însumează aproximativ 38 de kilometri, între ele fiind interpus un sector de peste 12 kilometri din Transapuseana. Investiția se ridică la aproximativ 210 milioane de lei, iar termenul estimat pentru finalizarea proiectului este anul 2027.
Traseul străbate rezervații naturale cum sunt Cheile Râmețului, Cheile Geogelului și Vânătările Ponorului, și sate arhaice cu biserici de lemn și așezări monahale.
„Acest drum, pe care regăsim lăcașuri de cult unice în România, se întrepătrunde cu Transapuseana, iar reabilitarea sa va duce la dezvoltarea turismului și la creșterea calității vieții în această zonă. Efectele benefice ale acestei investiții se vor face simțite rapid pentru locuitorii de aici și nu doar pentru ei”, afirma Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.
Drumurile imposibile ale moților, descrise în 1929
Ideea unei șosele care să scoată din izolare această zonă a Munților Apuseni, pe un traseu care se suprapune parțial cu cel al actualei Transapuseana, a apărut în perioada interbelică. Proiectul drumului Teiuș–Mogoș–Bucium–Abrud urma să deservească o regiune montană cu aproape 20.000 de locuitori, dar lipsită de căi de comunicație.
„În partea Munților Apuseni, spre răsărit de Abrud, sunt așezate vreo zece comune, cu o suprafață de aproape 60.000 de jugăre cadastrale (aproximativ 345 de kilometri pătrați) și circa 20.000 de locuitori. Singurul mijloc de a se veni în ajutorul acestei regiuni, închise între munți, lipsită astăzi de orice cale de comunicație, ar fi deschiderea șoselei Teiuș–Mogoș–Bucium–Abrud. Această șosea a fost cerută de comunele interesate încă de acum 30 de ani, dar, mai ales de 20 de ani încoace, 26 de comune, în frunte cu Mogoșul, o reclamă insistent și neîncetat”, scria dr. Lazăr C. Iancu în revista „Societatea de Mâine”, în 1929.
În lipsa drumurilor, locuitorii din Mogoș, Ponor, Râmeț, Geoagiu de Sus și satele învecinate coborau spre Teiuș ori Aiud cu caii încărcați.
„Majoritatea populațiunii își face transporturile pe spinarea cailor, peste munți. Cu un cal se poate transporta 90 de kilograme și, din cauza drumului extrem de anevoios, un om poate transporta deodată cel mult cu doi cai. Drumul dus și întors se face de mogoșeni și comunele din jur în două zile și jumătate. Majoritatea familiilor își fac astfel aprovizionarea la fiecare una-două săptămâni. Pentru fiecare familie, la una-două săptămâni, o persoană harnică de lucru își pierde două zile și jumătate – trei zile și jumătate. Se transportă astfel anual, pe spinarea cailor, de către regiunea Mogoș, Ponor, Râmeț, Geoagiu de Sus și jur, circa 380–400 de vagoane de cereale. Pe șoseaua proiectată, drumul dus și întors se poate face într-o zi și transportul se va face cu căruțe sau cu care”, nota Lazăr C. Iancu.
Regiunea pastorală care rămăsese izolată
Regiunea avea peste 60.000 de oi și aproximativ 11.000 de vite și cai, însă lâna, laptele, fructele, cerealele și lemnul puteau fi transportate cu greu către piețe.
„Imense cantități de lână nu pot fi mulțumitor valorificate. Având un drum de comunicație scurt și ușor accesibil, s-ar putea înființa lăptării și cooperative pentru producerea și desfacerea produselor alimentare și pentru industrializarea acestor produse. Astăzi, cel ce voiește să vândă ceva este nevoit să încarce pe spinarea calului 80–90 de kilograme și să facă drumul peste munți la orașul cel mai apropiat”, afirma autorul.
Acesta amintea și livezile de meri și pruni, culturile de ovăz și marile suprafețe împădurite care nu puteau fi exploatate din cauza izolării.
„Se cultivă mari cantități de fructe (mere și prune), terenul și clima fiind favorabile acestor produse. S-ar putea extinde mult cultura pomăritului, iar prin desfacerea sau industrializarea acestora s-ar putea crea un nou și însemnat izvor de câștig pe seama populației. Sunt plini munții noștri de întinse păduri de brad și fag, care nu produc astăzi nici măcar costul întreținerii lor”, adăuga acesta.
Cele mai frumoase sate din Munții Apuseni. Ținutul feeric traversat de Transapuseana și locurile legendare ale auruluiPublicația enumera mai multe motive pentru construirea șoselei: aprovizionarea cu cereale, valorificarea produselor munților, accesul către calea ferată din Teiuș, sprijinirea cărăușilor moți, importanța strategică și deschiderea regiunii către educație, comerț și turism.
„E singurul mijloc de a pătrunde cultura și civilizația în această regiune a munților. Deschidem ochiului vizitatorului una dintre cele mai frumoase și pitorești regiuni, prin Cheia Râmețului la Detunata etc. Șoseaua Teiuș–Mogoș–Abrud e tot ce această regiune cere astăzi țării și e singurul mijloc de a se veni în ajutorul sărmanei populațiuni”, concluziona autorul în „Societatea de Mâine”.
Șoselele începute și abandonate în perioada interbelică
Drumurile care trebuiau să lege, peste munți, Teiușul și Aiudul de regiunea Abrudului și Câmpeniului au fost construite în etape în deceniile următoare. În 1938, ziarul „Curentul” anunța finalizarea unui sector de 16 kilometri între Bucium și Mogoș, care făcea legătura cu drumul spre Aiud, practic, o porțiune din Transapuseana de astăzi.
„Prin muncă continuă și insistentă s-a realizat șoseaua admirabilă care leagă nodurile de comunicație Bucium–Mogoș–Aiud, pe o porțiune de 16 kilometri, cu 32 de kilometri de șanțuri pentru scurgeri, la care se adaugă podurile aferente și îndiguirile necesare, care împiedică puhoaiele după topirea zăpezilor de primăvară — toate lucrate din piatră și beton, cu mare durabilitate. Șoseaua aceasta a intrat de mult în folosința moților, care nu au destule cuvinte de mulțumire pentru cei ce s-au îndurat de pătimirea lor de până acum”, informa publicația.
În același an începuseră lucrările și la drumul Teiuș–Cheile Râmețului. Constructorii urmau să spargă stânca pe o porțiune de doi kilometri pentru a deschide accesul prin defileu. Șoseaua era considerată importantă atât din punct de vedere strategic, cât și pentru dezvoltarea turismului.
„Mai este important acest drum și din punct de vedere turistic, fiindcă nicăieri în Ardeal, ca aici, priveliștea nu oferă ochiului un pitoresc mai frumos, cu văi și stânci abrupte de o măreție unică în felul ei”, relata ziarul „Curentul”, în 1938.
În 1946, publicația „Frontul Plugarilor” reclama că marile proiecte promise moților nu erau încă finalizate. Populația satelor montane continua să se mențină numeroasă, comuna Râmeț având peste 2.500 de locuitori. Cu timpul, deși drumurile au fost parțial pietruite, multe dintre așezări s-au depopulat dramatic. În anii 2000, comuna Râmeț mai avea doar în jur de 800-900 de locuitori.






















































