SUA își extind prezența militară în Groenlanda. Washingtonul vrea să redeschidă o bază din Războiul Rece
Statele Unite intenționează să-și extindă prezența militară în Groenlanda prin redeschiderea unei foste baze din perioada Războiului Rece și înființarea unei noi facilități pe coasta de est a insulei, potrivit unor surse citate de presa internațională. Planul face parte dintr-un acord de securitate care urmează să fie semnat marți de Statele Unite, Danemarca și Groenlanda, în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York.

Cele două locații vizate sunt Narsarsuaq, în sudul Groenlandei, și Mestersvig, pe coasta de est. La Narsarsuaq, Statele Unite au operat baza militară Bluie West One, închisă în anii 1950. Populația localității s-a redus între timp la doar câteva zeci de persoane.
Mestersvig este în prezent un avanpost militar utilizat de Sirius Dog Sled Patrol, unitate a forțelor speciale daneze care operează în nord-estul Groenlandei. Potrivit surselor Reuters, Statele Unite intenționează să stabilească o prezență militară și în această zonă.
Acordul va fi semnat marți
Danemarca, Groenlanda și Statele Unite urmează să semneze acordul marți, la ora 10.30, ora locală, în timpul reuniunilor Adunării Generale a ONU. Textul documentului nu a fost făcut public, iar sursele citate de Reuters au precizat că unele detalii nu vor fi finalizate înainte de semnare.
Casa Albă nu a oferit detalii despre înțelegere, însă a reiterat că aceasta va contribui la „asigurarea și apărarea securității Groenlandei și a Statelor Unite”.
Guvernul danez afirmă că acordul va plasa securitatea Arcticii într-un cadru mai larg al NATO, în loc ca aceasta să fie tratată exclusiv ca o responsabilitate a Statelor Unite și Danemarcei. Copenhaga susține, de asemenea, că înțelegerea recunoaște suveranitatea Regatului Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Acordul vine după luni de tensiuni privind Groenlanda
Înțelegerea este rezultatul unor luni de presiuni exercitate de președintele american Donald Trump, care a declarat în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să obțină controlul asupra Groenlandei. În timpul crizei diplomatice, Trump nu a exclus în anumite momente nici utilizarea forței militare sau a presiunilor economice pentru atingerea acestui obiectiv.
Poziția Washingtonului a provocat tensiuni în relația cu Danemarca și în interiorul NATO, iar Copenhaga și autoritățile groenlandeze au început negocieri cu administrația americană pentru a reduce presiunile și pentru a consolida cooperarea în domeniul securității arctice.
În perioada Războiului Rece, Statele Unite aveau 17 instalații militare în Groenlanda și peste 10.000 de militari staționați pe insulă. În prezent, singura bază americană permanentă rămasă este Pituffik Space Base, unde se află aproximativ 150 de militari americani.
Noul acord ar urma să consolideze astfel prezența militară americană în Groenlanda, fără modificarea statutului teritoriului, care rămâne parte a Regatului Danemarcei și beneficiază de autonomie.




















































